AFFAIRE METIN YILMAZ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.12.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE METIN YILMAZ c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA METIN YILMAZ c. TURCIA (Cercetarea nr. 45733/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 decembrie 2004 DEFINIF 22/03/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Metin Ylmaz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii. B.M. Zupančič președinte Hedigan Türmen Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 2 decembrie 2004, Renunță hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 45733/99) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Metin Y Dl N. Terzi, avocat al lui Izmir. Guvernul turc (atlée) este reprezentat de agentul său. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52) 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură la 28 noiembrie 2000, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prin scrisoarea din 26 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 2 noiembrie 1994, reclamantul a fost arestat la domiciliu pentru o percheziție și arestat de polițiști din secția antiterorism din cadrul Direcției pentru Securitate D În aceeași zi, după ce procurorul Republicii a ascultat curtea de securitate a statului D Printr-un act de punere sub acuzare din 7 decembrie 1994, procurorul l-a acuzat pe reclamant de apartenență la două organizații ilegale, T.K.B. (Uniunea Comuniștilor Revoluționari din Turcia) și MLKP-K (Partea Comunistă Marxistă-lenionistă) și a solicitat aplicarea articolului 168 din Codul Penal. 12. La 11 iulie 1995, reclamantul a fost admis în beneficiul libertății provizorii. 13. Prin hotărârea din 6 februarie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reprobabile și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni; în plus, aceasta interzice dreptul funcției publice pentru o perioadă de trei ani 14. Prin hotărârea din 18 noiembrie 1997, pronunțată la 26 noiembrie 1997 în absența reclamantului și a consiliului său, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 15. La 17 decembrie 1997, textul hotărârii Curții de Casație a fost depus la dosarul care se află la grefa Curții de Securitate a statului și, prin urmare, pus la dispoziția părților. 16. La 10 ianuarie 1998, reclamantul a fost arestat și încarcerat în temeiul hotărârii de condamnare. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 17. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia, nr. 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002, și Gençel c. Turcia, nr 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNALGATĂ ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială care i-a putut garanta un proces echitabil, având în vedere prezența unui judecător militar în cadrul său. se plânge, în acest sens, de faptul că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul procesului de luare a deciziilor preliminare, dar și de faptul că condamnarea sa se bazează în principal pe conținutul declarațiilor colectate în cadrul anchetei preliminare. El vede o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe nerespectarea termenului de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție. Aceasta se împarte în două ramuri. 20. Într-o primă etapă, guvernul susține că decizia internă definitivă este cea pronunțată de Curtea de Casație la 18 noiembrie 1997 și pronunțată la 26 noiembrie 1997. Concluzia sa este că cererea ar fi trebuit formulată în termen de șase luni de la această ultimă dată, în timp ce a fost introdusă la 11 iunie 1998. 21. Curtea arată că a reieșit din textul integral al hotărârii Curții de Casație din 18 noiembrie 1997 că pronunțarea sa a avut loc la 26 noiembrie 1997 1997 în absența reclamantului și a consiliului său. Apoi, la 17 decembrie 1997, textul integral al acestei hotărâri a fost vărsat în dosarul cauzei care se află în cadrul grefei Curții de Securitate a statului d'Izmir. 22. Curtea amintește că dreptul turc nu prevede comunicarea hotărârilor Curții de Casație și subliniază că Grecia, 36706/97, CEDO 2001 ; compară cu Seher Karataș c. Turcia , n 33179/96, 9 iulie 2002 și Z.Y. c. Turcia (regulament amiabil), n 27532/95, 9 aprilie 2002. Cererea a fost formulată la 11 iunie 1998, adică în termen de șase luni de la această ultimă dată. 23. Într-o a doua etapă, guvernul susține că decizia internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, Tribunalul susține că Curtea de Casație n a fost pe deplin abilitată să se pronunțe cu privire la acest aspect și, prin urmare, recursul nu constituia o acțiune internă eficientă pentru remedierea situației denunțate. El concluzionează că reclamantul ar fi trebuit să-și introducă cererea în termen de șase luni de la pronunțarea hotărârii Curții de Securitate a statului, și anume la data de 6 februarie 1997. Or, el subliniază că cererea a fost introdusă la iunie 1998. În sprijinul argumentației sale, guvernul face trimitere la jurisprudența Curții (printre altele, "Rfan Kalan c. Turcia," nr 73561/01, 2 octombrie 2001). 25. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 Februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 26. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Cleraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 VII) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări la fond; în plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de nevinovăție. Pe fond Despre independența și imparțialitatea instanței de securitate a statului 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir , citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Aceasta constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se intenționa și reprimate de Codul penal, se temea să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că instanța de securitate a statului s-ar fi lăsat ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate pe bună dreptate îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei jurisdicții (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 În fine, Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe reclamant, instanța de securitate din statul Izmir nu a fost o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 Õ 1. În ceea ce privește echitatea procedurii penale 30. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 32. Având în vedere constatarea de încălcare a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, art. 41 din convenție, citată anterior, p. 3074 alineatul (4) punctul 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 34. Reclamantul susține că a suferit prejudicii materiale și morale pe care le are în valoare de 5 174 EUR (EUR) și, respectiv, 10 000 EUR. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea convenției. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 37. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, glazură, citată anterior, p. 3074, § 49). 38. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că Õ în principiu cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). Reclamantul solicită, de asemenea, 3 750 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamantul nu furnizează documente justificative. 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea hotărând în echitate, acordă reclamantului suma 2 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 42. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului d .Izmir Déit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 22 decembrie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele