AFFAIRE YILMAZ ET GÜMÜȘ c. TURQUIE

AFFAIRE YILMAZ ET GÜMÜȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YILMAZ ȘI GÜMÜȘ c. TURCIA (Cercetarea nr. 2187/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 iulie 2005 DEFINITIVF 15/10/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Y Dnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Caflisch Türmen Biersan mes Tsatsa-Nikolovska, Jaeger, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 iunie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 28767/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl. La 27 mai 2002, Bekir Yilmaz și Emine Gümüș au sesizat Curtea la 27 mai 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( La 5 mai 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004 Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPECIEI, reclamanții s-au născut în 1932 și respectiv 1933 și își au rezidența în Birecik, Șanl La 20 mai 1999, pentru construirea barajului Birecik, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale (inclusiv Administrația mai) a expropriat terenul reclamanților. O comisie de experți a administrației care a stabilit valoarea terenului expropriat la 3 719 140 000 de lire turcești (TRL), această sumă a fost plătită reclamanților la data transferului proprietății. La 4 iunie 1999, în dezacord cu privire la suma plătită, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Birechik. Prin hotărârea din 31 august 1999, Tribunalul a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat administrația să le plătească o compensație suplimentară de 4 526 527 000 TRL, împreună cu dobânzi moratorii la rata legală începând cu 21 iunie 1999. 10. Prin hotărârea din 27 martie 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. La 13 decembrie 2001, administrația a transferat reclamanților suma de 10 819 112 613 TRL pentru suplimentarea indemnizației, II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a despăgubirii suplimentare de expropriere, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia și invocă, în această privință, art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Potrivit guvernului, reclamanții nu au epuizat căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție, din cauza faptului că nu au inițiat procedura de executare forțată. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare de obligație ulterioară de a iniția procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004 și Karahalios c. Grecia, n 62503/00, § 23, 11 În decembrie 2003. În consecință, excepția invocată de guvern în această privință nu poate fi reținută. 16. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , citată anterior) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior, p. 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la durata procedurilor judiciare a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 22. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 24. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 8 555 EUR (EUR). De asemenea, aceștia solicită repararea unei daune morale, fără a o număra. 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 1 În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului de față, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 27. Reclamanții solicită 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile și o acordă în comun reclamanților. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, plus orice sume care pot fi datorate ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile la data plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 745 EUR (o mie șapte sute patruzeci și cinci de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 15 iulie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE YILMAZ ET GÜMÜȘ c. TURQUIE

(Requête n

o

28167/02)

ARRÊT

STRASBOURG

15 juillet 2005

DÉFINITIF

15/10/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Yılmaz et Gümüș c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska,

R.

Jaeger,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 juin 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

28167/02) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, M.

Bekir Yilmaz et M

me

Emine Gümüș («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 27 mai 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

Y. Karataș, avocat à Șanlıurfa. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 5 mai 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.

4.

Le 1

er

novembre 2004 la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Les requérants sont nés respectivement en 1932 et 1933 et résident à Birecik, Șanlıurfa.

6.

Le 20 mai 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l'Energie et des Ressources naturelles («

l'administration

») expropria le terrain des requérants.

7.

Une commission d'experts de l'administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 3

719

140

000 livres turques (TRL), ce montant fut versé aux requérants à la date du transfert de propriété.

8.

Le 4 juin 1999, en désaccord sur le montant payé, les requérants introduisirent un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation auprès du tribunal de grande instance de Birecik.

9.

Par un jugement du 31 août 1999, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna l'administration à leur verser une indemnité complémentaire de 4

526

527 000 TRL, assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 21 juin 1999.

10.

Par un arrêt du 27 mars 2000, la Cour de cassation confirma ce jugement.

11.

Le 13 décembre 2001, l'administration versa aux requérants la somme de 10

819

112 613 TRL au titre du complément d'indemnité,

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

13.

Les requérants se plaignent d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l'article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

14.

Selon le Gouvernement, les requérants n'ont pas épuisé, comme l'exige l'article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d'avoir engagé la procédure d'exécution forcée.

15.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il n'est pas opportun de demander à un individu, qui a obtenu une créance contre l'Etat à l'issue d'une procédure judiciaire de devoir par la suite engager la procédure d'exécution forcée afin d'obtenir satisfaction (

Metaxas c.

Grèce

, n

o

8415/02, § 19, 27 mai 2004, et

Karahalios c. Grèce

, n

o

62503/00, §

23, 11

décembre 2003). Il s'ensuit que l'exception soulevée par le Gouvernement à cet égard ne saurait être retenue.

16.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

17.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et constaté la violation de l'article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§

50-51).

18.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de leur bien. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

19.

Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

20.

Les requérants se plaignent que la durée des procédures judiciaires a méconnu l'article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

21.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.

B.

Sur le fond

22.

Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l'article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de l'article 6 § 1.

III.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

24.

Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu'ils évaluent à 8

555 euros (EUR). Ils réclament en outre la réparation d'un dommage moral, sans le chiffrer.

25.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

26.

Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 1

745 EUR aux requérants conjointement à titre de dommage matériel.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

27.

Les requérants demandent 2

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l'accorde aux requérants conjointement.

C.

Intérêts moratoires

30.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article 6 §

1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

i.

1

745 EUR (mille sept cent quarante-cinq euros) pour dommage matériel

;

ii.

500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juillet 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président