Prima SECȚIUNE DE Cerere nr. 56935/00 prezentată de Valentina Pavlovna TARASOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 29 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte al meu Tulkens Vajić Levits Botomarova dnii Kovler hagiyev judecători și al dlui S. Nielsen, grefier al Secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 17 noiembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, după ce a intenționat, se pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ Recurenta, Valentina Pavlovna Tarașa, este cetățean rus, născut în 1939 și rezident în Cerepovets. Guvernul pârât era reprezentat de agentul său, Pavel Laptev, Reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană.
Orașul Cecherepovets (care se află la aproximativ 300 km nord-est de Moscova) reunește o puternică concentrare de industrii metalurgice. Funcționarea producției de oțel provoacă grave probleme de sănătate și de sănătate pentru locuitorii orașului Cerepovets, în special pentru cei care locuiesc în zona de siguranță sanitară a ZSS În 1996, reclamanta a introdus o acțiune în fața tribunalului municipal din Cecherepovets împotriva societății care urmărea să-l relocalizeze în afara ZSS. Societatea nu contestă faptul că emisiile provenite de la fabrică depășeau standardele sanitare și puteau pune în pericol sănătatea locuitorilor cu locuințele lor în apropierea fabricii, ci își asuma responsabilitatea față de reclamantă.
În timpul procesului tribunalul a schimbat partea de apărare și a pus în discuție primăria din Ceherepote, pe care el îl considera răspunzător în ceea ce privește relocalizarea locuitorilor din afara zonei periculoase. Prin hotărârea din 29 aprilie 1996, Tribunalul Municipal a ordonat primăriei să relocalizeze reclamanta în mod gratuit în conformitate cu ordinea listei de așteptare, dar cu condiția ca relocalizarea acesteia să fie finanțată din bugetul federal. Recurenta a solicitat această hotărâre în fața Curții Regionale de la Vologda care, la 10 iulie 1996, a modificat hotărârea tribunalului municipal prin anularea dispoziției conform căreia relocarea recurentei depindea de finanțarea federală și prin faptul că relocarea acesteia trebuie efectuată de primărie în funcție de ordinea înscrierii sale pe lista de așteptare.
care a contestat hotărârile Tribunalului Municipal și ale Curții Regionale în măsura în care acestea au încălcat obligația de relocare a societății, dar acest recurs a fost respins de Curtea Supremă a Rusiei pe motiv că, în momentul privatizării fabricii în 1993, fondurile pentru locuințe, care aparțineau societății, au fost transmise municipalității Ceherepopvets, care a devenit astfel responsabilă pentru relocarea locuitorilor ZSS. Cu toate acestea, judecata nu a fost executată timp de trei ani. Prin scrisoarea din 21 august 1998, primăria indiqua quel ui … În 1998, reclamanta și-a retras executarea imediată a hotărârii în conformitate cu art. 211 din Codul de procedură civilă și a solicitat, de asemenea, - în cazul în care relocalizarea sa ar fi imposibilă - ca primăria să plătească prețul de cumpărare a unui nou apartament, precum și o despăgubire pentru prejudiciul său fizic și moral.
Prin hotărârea din 20 august 1999, Tribunalul Municipal din Cehréporovets a respins cererile recurentei, susținând în special că hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 1996 fusese deja executată, întrucât recurenta fusese înscrisă pe lista de așteptare în vederea relocării (al cărei prim candidat așteaptă apartamentul său din 1968). Recurenta a recurs împotriva acestei hotărâri în fața Curții Regionale de la Vologda, care l-a respins la 3 noiembrie 1999. Procedura ulterioară Prin scrisoarea din 22 februarie 2002, Guvernul Federației Ruse a informat Curtea că o procedură de revizuire a deciziei menționate a Curții Regionale Vologda în ordinea controlului Prin scrisoarea din 21 octombrie 2003, reclamanta a informat Curtea că, în urma unui acord încheiat cu societatea sa, familia sa va fi relocată.
Societatea le-a cumpărat un nou apartament în afara zonei periculoase. Prin urmare, reclamanta a renunțat la pretenția sa împotriva Rusiei și a solicitat încheierea procedurii în fața Curții. GRIFS invocând articolele 2, 3 și 8 din Convenție, reclamanta se plângea de încălcarea dreptului său la respectarea propriei sale locuințe și a vieții sale private și familiale. Curtea constată că reclamanta a ajuns la un acord cu privire la soluionarea prezentei cauze cu societatea care face parte din procedurile interne care stau la originea prezentei cereri. În lumina circumstanelor din speță, aceasta concluzionează că reclamanta n 1 (b) Convenției. De asemenea, aceasta consideră că nu există motive speciale care să afecteze respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale (n) impun continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. (1) în final al Convenției.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cauza rolului. Søren Nielsen Christos Rozakis redactor Președinte
DÉCISION Requête n o 56935/00 présentée par Valentina Pavlovna TARASOVA contre la Russie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 janvier 2004 en une chambre composée de : M. C.L. Rozakis , président , M mes F. Tulkens , N. Vajić , M. E. Levits , M me S. Botoucharova , MM. A. Kovler , M. K . Hajiyev , juges, et de M. S. Nielsen, greffier de la Section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 novembre 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Valentina Pavlovna Tarasova, est une ressortissante russe, née en 1939 et résidant à Tcherepovets.
Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. Pavel Laptev, Représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. La ville de Tchérépovets (située à environ 300 Km au nord-est de Moscou) réunit une forte concentration d’industries métallurgiques. Le fonctionnement de la production d’acier provoque des graves troubles de santé et nuisances aux habitants de la ville de Tchérépovets, notamment à ceux qui résident dans la zone de sécurité sanitaire (« la ZSS ») de la société anonyme « Severstal » (« la société »). L’immeuble, dans lequel se trouve l’appartement de la requérante, est situé dans cette zone de sécurité, où, en principe, selon la législation en vigueur, il est interdit de construire des logements.
En 1996, la requérante introduisit une action devant le tribunal municipal de Tchérépovets contre la société tendant à ce que son relogement en dehors de la ZSS soit ordonné immédiatement. La société ne contestait pas que les émissions provenant de l’usine dépassaient les normes sanitaires et pouvaient entraîner un danger pour la santé des habitants ayant leurs logements proches de l’usine, mais contestait sa responsabilité vis-à-vis de la requérante. Pendant l’audience le tribunal changea la partie defendresse et mit en cause la mairie de Tchérépovets, qu’il tenait pour responsable en ce qui concerne le relogement des habitants en dehors de la zone dangereuse. Par jugement du 29 avril 1996, le tribunal municipal ordonna à la mairie de reloger gratuitement la requérante selon l’ordre de la liste d’attente, mais à condition que son relogement soit financé par le budget fédéral.
La requérante interjeta appel de ce jugement devant la cour régionale de Vologda qui, le 10 juillet 1996, modifia le jugement du tribunal municipal en annulant la disposition selon laquelle le relogement de la requérante dépendait d’un financement fédéral, et en affirmant que son relogement doit être effectué par la mairie selon l’ordre de son inscription sur la liste d’attente. La requérante forma un pourvoi en révision , contestant les décisions du tribunal municipal et de la cour régionale dans la mesure ou celles-ci avait écarté l’obligation de relogement de la société, mais ce pourvoi fut rejeté par la Cour suprême de la Russie au motif que lors de la privatisation de l’usine en 1993 les fonds de logement, qui appartenaient à la société, furent transmis à la municipalité de Tchérépovets, qui est donc devenue responsable pour relogement des habitants de la ZSS.
Un titre d’exécution du jugement fut délivré à un huissier de justice. Néanmoins, le jugement ne fut pas exécuté pendant trois années. Par lettre du 21 août 1998, la mairie indiqua qu’il n’existait aucune liste spéciale et qu’aucune habitation n’avait donc été assignée pour le relogement des habitants de la ZSS. En 1998, la requérante demanda l’exécution immédiate du jugement conformément à l’article 211 du code de procédure civile. Elle sollicita également - au cas où son relogement s’avérerait impossible - que la mairie paye le prix d’achat d’un nouvel appartement ainsi qu’une indemnité pour son préjudice physique et moral. Elle se référa aux articles 2, 3, 6 et 8 de la Convention.
Par jugement du 20 août 1999, le tribunal municipal de Tchérépovets rejeta les demandes de la requérante en relevant en particulier que la décision du tribunal du 29 avril 1996 avait été déjà exécutée puisque la requérante avait été inscrite sur la liste d’attente en vue de relogement (dont le premier candidat attend son appartement depuis 1968). La requérante recourut contre ce jugement devant la cour régionale de Vologda, qui le rejeta le 3 novembre 1999. B. La procédure ultérieure Par lettre du 22 février 2002, le Gouvernement de la Fédération de la Russie informa la Court qu’une procédure de révision de ladite décision de la cour régionale de Vologda « en ordre de contrôle » fut entamée par le vice-président de la Cour suprême de la Russie.
Par lettre du 21 octobre 2003, la requérante informa la Cour que suite à un accord conclut avec la société sa famille serait relogée. La société les acheta un nouvel appartement en dehors de la zone dangereuse. De ce fait la requérante renonça à sa prétention à l’encontre de la Russie et demanda de terminer la procédure devant la Cour. GRIEFS Invoquant les articles 2, 3, et 8 de la Convention, la requérante se plaignait d’une atteinte à son droit au respect de son domicile et de sa vie privée et familiale. EN DROIT La Cour constate que la requérante est parvenue à un accord quant au règlement de la présente affaire avec la société faisant partie aux procédures internes qui sont à l’origine de la présente requête.
A la lumière des circonstances de l’espèce, elle conclut que la requérante n’entend plus maintenir la requête au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Elle estime par ailleurs qu’aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer l’affaire du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président