Bijelic împotriva Croației

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 33250/02 de Dragoljub și Barbara BIJELIS împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 12 februarie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Lorenzen Bonello dna Tulkens dna Vajić Levits dna Botoucharova Kovler, judecători și dl. S. Nielsen grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 22 iulie 2002, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Dragoljub Bijelić și dna Barbara Bijelić, sunt cetățeni croați, născuți în 1933 și 1942 în Karlovac și trăiesc în mod special. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl N. Mamula, avocat practicant în Karlovac.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În noaptea între 25 și 26 februarie 1993 casa reclamanților din Turanj, Croația a fost distrusă de o mină de către infractori necunoscuti. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul a introdus o modificare a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o obveznim odnosima ) care prevede ca toate procedurile privind acțiunile de prejudiciu rezultate din acte teroriste să rămână în așteptarea promulgării unei noi legislații în această privință și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. La 15 decembrie 2000, reclamanții au depus o acțiune la Curtea Municipală Karlovac (Općinski sud u Karlovcu La 19 martie 2002, Curtea Municipală de Karlovac a continuat procedurile în conformitate cu legislația de mai sus.

La 14 iulie 2003, Parlamentul a adoptat Actul privind răspunderea pentru prejudicii provocate de Actele Teroristice și Demonstrații Publice ( Zakon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demontracija , Gazette Oficial nr. 117/2003 din 23 iulie 2003). Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile se citește după cum urmează: Secțiunea 180 (1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”.

Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la subsecțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea unei legislații speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă ( Zakon o parničnom postupku ) prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut astfel prescrie.” Legea din 2003 privind răspunderea pentru prejudicii provocate de Actele Teroristice și Demonstrații Publice prevede, printre altele , că Republica Croația trebuie să compenseze daunele cauzate de leziuni corporale, deficiențe ale sănătății sau decesului.

Toate daunele materiale ar putea fi căutate în temeiul Legii de Reconstrucție. Partele relevante ale Legii de Reconstrucție ( Zakon o obnovi , Offcial Gazette nos. 24/1996, 54/1996, 87/1996 și 57/2000) prevede, printre altele , ca mijloacele de reconstrucție să fie acordate persoanelor ale căror proprietate a fost distrusă în război. Cererea este de a fi depusă Ministerului Lucrărilor Publice, Reconstrucției și Construcției ( Ministarstvo za javneradove, obnovu i graditeljstvo COMPLAINTS Reclamanții se plâng că pronunțarea legislației din 1996 a Parlamentului interferează cu dreptul lor de acces la o instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Reclamanții se plâng, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că distrugerea casei lor a încălcat dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor lor.

Reclamanții se plâng în primul rând că au fost privați de dreptul de acces la o instanță, deoarece promulgarea legislației din 1996 a Parlamentului a impus ca toate procedurile referitoare la cererile de daune din partea Republicii Croația să rămână și au invocat art. 6 § 1 din Convenție, al căror părți relevante se citesc după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... oricine are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

Reclamanții se plângeau în continuare că au fost privați de dreptul lor la posesia pașnică a proprietății lor, deoarece casa lor a fost distrusă și se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” În primul rând, Curtea trebuie să se asigure dacă, și în ce măsură, este competentă ratione temporis în ceea ce privește cererea, aceasta reiterează că, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, Convenția reglementează numai, pentru fiecare parte contractantă, fapte ulterioare intrării în vigoare în ceea ce privește această parte (a se vedea, de exemplu, X. c. Portugalia, cererea nr. 9453/81, Decizia Comisiei din 13 decembrie 1982, Deciziile și rapoartele (DR) 31 p. 204, 208 și Kadikis c. Letonia (dec.), nr. 47634/99, 29 iunie 2000). Curtea reamintește că Croația a recunoscut competența Curții de a primi cereri “de la orice persoană, organizație neguvernamentală sau grup de persoane care pretind că sunt victime de o încălcare de către Croația a drepturilor recunoscute în convenție prin orice act, hotărâre sau eveniment care are loc după 5 noiembrie 1997”.

Prin urmare, Curtea nu este competentă să examineze prezenta cerere, în măsura în care se referă la faptele care au loc înainte de data ratării convenției. Constatarea contrară ar constitui un efect retroactiv asupra Convenției care ar fi contrar principiilor generale ale dreptului internațional. În același timp, declarația Croației care recunoaște competența Curții de a primi cereri individuale nugatorii (a se vedea Kadikis c. Letonia , citată mai sus, și Hotărârea Stamulakatos c. Grecia din 30 septembrie 1993, Seria A nr. 271, p. 14, § 33). Curtea consideră că actul de distrugere a casei reclamanților a fost un act instantaneu, care nu dă naștere la o posibilă situație continuă de încălcare a Convenției.

În plus, în ceea ce privește procedurile privind cererea de daune a reclamanților, în măsura în care acestea intră în competența Curții ratione temporis , reclamanții nu au formulat plângeri separate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Kresović c. Croația , (dec.), nr. 75545/01, 9 iulie 2002 ) … Decide să suspende examinarea plângerilor privind lipsa accesului la o instanță; declara inadmisibilă restul cererii. Søren Nielsen Peer Lorenzen Președintele grefierului

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 33250/02 by Dragoljub and Barbara BIJELIĆ against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 12 February 2004 as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mr G. Bonello , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mrs S. Botoucharova , Mr A. Kovler, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 July 2002, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Dragoljub Bijelić and Ms Barbara Bijelić, are Croatian citizens, who were born in 1933 and 1942 espectively and live in Karlovac. They are represented before the Court by Mr N. Mamula, a lawyer practising in Karlovac.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. In the night between 25 to 26 February 1993 the applicants’ house in Turanj, Croatia was destroyed by a mine laid by unknown perpetrators. On 17 January 1996 Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima ) which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. On 15 December 2000 the applicants filed an action with the Karlovac Municipal Court ( Općinski sud u Karlovcu ) seeking damages for their destroyed house form the Republic of Croatia.

On 19 March 2002 the Karlovac Municipal Court stayed the proceedings pursuant to the above legislation.

On 14 July 2003 Parliament passed the Act on Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations ( Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Official Gazette no. 117/2003, of 23 July 2003). B. Relevant domestic law The relevant part of the Civil Obligations Act reads as follows: Section 180(1) “Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.” The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Official Gazette no. 7/1996) read as follows: Section 1 “Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos.

53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.” Section 2 “Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed. The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.” The relevant part of the Civil Procedure Act ( Zakon o parničnom postupku ) provides: Section 212 “Proceedings shall be stayed: ... (6) where another statute so prescribes.” The 2003 Act on Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations provides, inter alia , that the Republic of Croatia is to compensate damages resulting in bodily injuries, impairment of health or death.

All material damages could be sought pursuant to the Reconstruction Act. The relevant parts of the Reconstruction Act ( Zakon o obnovi , Offcial Gazette nos. 24/1996, 54/1996, 87/1996 and 57/2000) provide, inter alia , that the means for reconstruction are to be granted to persons whose property was destroyed in the war. The request is to be submitted to the Ministry for Public Works, Reconstruction and Construction ( Ministarstvo za javne radove, obnovu i graditeljstvo ). COMPLAINTS 1. The applicants complain that the Parliament’s enactment of the 1996 legislation interferes with their right of access to a court within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. 2. The applicants also complain under Article 1 of Protocol No. 1 that the destruction of their house violated their right to peaceful enjoyment of their possessions.

THE LAW 1. The applicants firstly complained that they were deprived of their right of access to a court because the Parliament’s enactment of the 1996 legislation imposed that all proceedings concerning the claims for damages from the Republic of Croatia be stayed. They relied on Article 6 § 1 of the Convention, the relevant parts of which read as follows: “1. In the determination of his civil rights and obligations ...everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.” The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2. The applicants further complained that they were deprived of their right to peaceful possession of their property because their house was destroyed. They relied on Article 1 of Protocol No. 1 which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The Court firstly has to ascertain whether, and to what extent, it is competent ratione temporis to deal with the application.

It reiterates that in accordance with the generally recognised rules of international law, the Convention only governs, for each Contracting Party, facts subsequent to its entry into force with regard to that Party (see, for example, X. v. Portugal, application no. 9453/81, Commission decision of 13 December 1982, Decisions and Reports (DR) 31 pp. 204, 208 and Kadikis v. Latvia (dec.), no. 47634/99, 29 June 2000). The Court recalls that Croatia recognised the competence of the Court to receive applications “from any person, non-governmental organisation or group of individuals claiming to be a victim of a violation by Croatia of the rights recognised in the Convention through any act, decision or event occurring after 5 November 1997.” Accordingly, the Court is not competent to examine the present application in so far as it refers to facts occurring before the date of the ratification of the Convention.

Finding to the contrary would amount to giving retroactive effect to the Convention which would be contrary to general principles of international law. At the same time it would render Croatia’s declaration recognising the Court’s competence to receive individual applications nugatory (see Kadikis v. Latvia , cited above, and the Stamulakatos v. Greece judgment of 30 September 1993, Series A no. 271, p. 14, § 33). The Court considers that the act of destruction of the applicants’ house was an instantaneous act, which does not give rise to any possible continuous situation of a violation of the Convention.

Furthermore, as to the proceedings concerning the applicants’ claim for damages, in so far as they do fall within the Court’s competence ratione temporis , the applicants did not make any separate complaints under Article 1 of Protocol No. 1 (see Kresović v. Croatia , (dec.), no. 75545/01, 9 July 2002). It follows that this part of the application is incompatible ratione temporis with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicants’ complaint concerning the lack of access to a court; Declares inadmissible the remainder of the application.

Søren Nielsen Peer Lorenzen Registrar President