VEIZER AND VEIZER v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
VEIZER AND VEIZER v. HUNGARY (CtEDO, 2004)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 60040/00 de către Péter VEIZER și György VEIZER împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 9 martie 2004 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Loucaides Jungwiert, Bîrsan Ugrekhelidze Doamna Mularoni, judecători și dna Dollé Secțiune grefier având în vedere cererea depusă la 4 iunie 2000, Având în vedere decizia de a comunica cererea și de a aplica procedura prevăzută la art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Péter Veizer și dl György Veizer, sunt resortisanți maghiari, născuți în 1968 și, respectiv, 1943, și trăiesc în Budapesta și Dunavecse, Ungaria. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, reclamanții, ambii șoferi de taxi, au cumpărat o mașină de la o companie. După o lună, mașina s-a despărțit din cauza problemelor nedezvăluite de vânzătorul la momentul achiziției. În 1991, reclamanții au luat o acțiune în fața Curții de District Central Buda împotriva companiei, cerând daune. La 17 iulie 1991 și 10 iulie 1994, experții și-au prezentat avizele Curții de District. În hotărârea din 31 august 1994, Curtea a acceptat o parte din cererile și a respins restul cererii. Prin apel, la 11 aprilie 1995, Curtea Regională de Budapesta a anulat hotărârea Curții de District și a trimis acest caz în judecată. La 7 octombrie 1997, Curtea Centrală de District Buda a acordat reclamanților daune plus dobânzi. Într-o hotărâre din 23 iunie 1998, Curtea Regională de Budapesta a modificat suma acordată. În cadrul procedurii de reexaminare, la 16 septembrie 1999, Curtea Supremă a anulat hotărârile din prima și a doua instanță și a remis cazul Curții de District. Consideră că hotărârile nu s-au conformat cu articolele 319 și 339 din Codul Civil. La 6 iulie 2001, Curtea Centrală de District Buda a admis parțial cererile reclamanților. La 24 ianuarie 2002, Curtea Regională Buda a respins recursul reclamanților. HOTĂRÂREA La 2 februarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Ungariei oferă să plătească 6,500 EUR (seize mii cinci sute de euro) sau echivalentul acestuia în forints maghiari convertiți la rata de referință valutară a Băncii Centrale Europene la data decontarii, reclamanților, în comun, în vederea asigurării unei rezoluții a cererii înregistrate în temeiul nr. 60040/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă se plătește unui cont bancar numit de către solicitanți, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Dobânzi simple la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 3 februarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Notăm că Guvernul Ungariei este pregătit să ne plătească, în comun, suma de euro 6 500 (seize mii cinci sute de euro), sau echivalentul său în forints maghiari convertit la rata de referință valutară a Băncii Centrale Europene la data decontarii, acoperind prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, plus dobânzi în cazul în care plata este întârziată, în vederea asigurării unei rezoluții de cerere nr. 60040/00 pe care este în așteptată în fața Curții. Noi acceptăm propunerea și renuntăm la orice alte cereri împotriva Ungariei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declarăm că această plată constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de acordul atins între părți și consideră că această chestiune a fost rezolvată (art. 37 § 1 litera (b) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, cererea la cazul de la art. 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă și cazul scos din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa