AFFAIRE MEHDİ ZANA c. TURQUIE (N° 2)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

06.04.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-c;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MEHDİ ZANA c. TURQUIE (N° 2) (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ MEHD ZANA c. TURCIA (N (solicitarea nr. 26982/95) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 aprilie 2004 DEFINITIVF 06/04/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Mehdi Zana c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din dnii. J.-P. Costa președinte Loucaide Jungwiert Butkevych mei Thomassen Mularoni judecători Gölcüklü, judecător ad hoc, și a domnului T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 martie 2004, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 26982/95) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mehdi Zana ( D. Jacoby, avocat la Paris. Guvernul turc ( noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 27 alineatul (1) din Convenție. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei [art. 28], guvernul l-a desemnat pe domnul Gölcüklü ca judecător ad hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. printr-o decizie din 15 februarie 2000, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamantul s-a născut în 1940 și locuiește în Franța. 10. Prin acte de acuzare depuse la 16 martie și 19 octombrie 1993, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Ankara a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Bazându-se pe declarațiile făcute de reclamant la 28 octombrie 1992 în cadrul unei conferințe de presă în Parlamentul European și la 3 decembrie 1992 în fața Subcomisiei pentru Drepturile Omului a Parlamentului European, ale cărei extrase sunt prezentate mai jos, el l-a acuzat că face propagandă împotriva unității națiunii turce și a integrității teritoriale a statului. Mă numesc Mehdi Zana, am 52 de ani, lupt de 30 de ani pentru recunoașterea drepturilor omului kurzilor în Turcia și, în timp ce nu am recurs niciodată la o acțiune violentă, am petrecut 15 ani din viața mea în închisorile turcești pentru că am luptat pașnic pentru opiniile și poporul meu. Sunt unul dintre cei care au supraviețuit, în mod miraculos, îngrozitoarei închisori din Diyarbakr, unde mulți dintre prietenii mei au fost uciși sub tortură. Aceste torturi barbare și sadice au fost descrise în lucrarea mea care este în curs de traducere în limba franceză. Am fost primarul capitalei politice din Kurdistan, care este Diyarbakar. În 1977, cei 400 000 de locuitori din acest oraș m-au ales primar prin vot universal, am fost croitor și activist independent, iar lovitura de stat din septembrie 1980 a dizolvat Consiliul Municipal, am fost arestat și am rămas în închisoare până în 1991. De atunci, am fost arestat din nou de două ori, la fel ca toți ceilalți kurzi închiși, am fost condamnat pentru infracțiune de separatism. Am fost privat pe viață de drepturile mele civice. Aceasta este democrația în turcă. De asemenea, trebuie să adaug că nu fac parte din nicio organizație sau mișcare care luptă pentru drepturile a 15-a Milioane de kurzi în Turcia, așa că mă adresez vouă și prin intermediul vostru conștiinței opiniei publice a lumii civilizate, ca un activist independent kurd. Poate apelul meu va fi un strigăt de alarmă. kurzii turci trăiesc în prezent unul dintre cele mai dramatice momente ale întregii lor existențe. Orașele și satele noastre sunt distruse sistematic. ; Pădurile noastre sunt incendiate; Turcia obligă populația noastră, folosind mijloace militare și economice, să părăsească țara sa natală; fetele și femeile sunt insultate de soldații turci și sunt victime ale violurilor; casele sunt jefuite, jurnaliștii și intelectualii kurzi împușcați în plină zi. Gărzile se desfășoară sub tortură barbară care se încheie cu moartea; închisorile sunt pline de tineri sub 18 ani; organizațiile legale sau ilegale, cunoscute sub numele de contra-vindecilla sau Unitățile Speciale, acționează în libertate; ele au dreptul de a se pronunța asupra vieții sau a morții deținuților. O decizie a Consiliului Național de Securitate a interzis urmărirea penală a membrilor forțelor de securitate care comit infracțiuni și este interzis presei să raporteze astfel de informații. Limba noastră maternă, kurda, este încă interzisă. Nu vor fi suficiente ore pentru a vă cita cazurile de tortură și distrugere la care sunt martor și tragedia pe care poporul meu o trăiește în prezent. Este posibil ca, în apropierea secolului douăzeci și unu, cineva să poată fi condamnat pentru că a vorbit limba sa maternă și pentru a - și afirma identitatea? În același timp, distrugerea de către forțele de ordine a unor orașe precum Sirnak, Cizre, Kulp, Varto și a altor orașe ale căror nume le veți găsi în dosarul de presă care vi s - a dat nu a dus la nici o anchetă. Difuzarea informațiilor independente despre războiul oarbă care continuă în Kurdistan este împiedicată de cenzura teribilă care domnește. Nici un jurnalist nu are voie să urmărească mișcările de trupe. De asemenea, deputații din regiune sunt interziceți accesul. O nouă măsură administrativă a transferat puterile Prefectului Regional armatei. Kurdistan este acum administrat de un regim de stat excepțional care nu este oficial decretat și este complet abandonat la inițiativa armatei. Am convingerea că regimul turc nu a recunoscut niciodată democrația; el a folosit întotdeauna acest termen în discursurile sale pentru a induce în eroare lumea civilizată, dar, în urma analizei practicii sale din ultimul an, vom constata că guvernul actual nu a făcut nimic în domeniul drepturilor omului. Fac un apel urgent la toți cei care cred în democrație și libertate, să ia inițiative pentru a opri această politică de excludere a kurzilor și pentru a permite acestei populații să trăiască în pace și demnitate și cer guvernelor europene să se întrunească urgent în sesiunea CSCE pentru a examina problema kurdă din Turcia și pentru a găsi o soluție civilizată. Îl rog pe secretarul general al ONU să numească un raportor special și să-l însărcineze să investigheze situația din Kurdistanul Turciei și să le mulțumească în avans reprezentanților presei pentru distribuirea acestui apel în organele lor, mulți dintre prietenii mei fiind uciși de contra-guerilla. Doresc cu sinceritate ca apelul meu să fie perceput ca fiind cel pe care un om aflat în primejdie îl lansează altor oameni. 11. Discursul reclamantului în fața Subcomisiei pentru Drepturile Omului, pronunțată la 3 decembrie 1992, poate fi rezumat după cum urmează de 30 de ani lupt pentru drepturile omului kurzilor în Turcia. Mi-am petrecut 15 din cei 50 de ani din viața mea în închisoarea din Diyarbakr pentru eforturile mele de pace. Îmi datorez viața intervenției opiniei publice, delegațiilor parlamentare și colegilor mei primari. Motivul pentru care îi definesc pe primari ca pe colegii mei este că sunt un fost primar al orașului Diyarbakar, capitala culturală și politică a Kurdistanului. Kurzii din Turcia sunt forțați să părăsească orașele și satele lor, orașele și satele kurzilor sunt distruse, pădurile lor sunt arse sistematic, femeile sunt violate, bărbații sunt torturați până la moarte, închisorile sunt pline de tineri sub 18 ani. Contra-guerilla are libertate totală în regiune... care poate nega cultura noastră din trecut... În prezent, Kurdistanul este invadat de o armată deghizată (...) Guvernul turc intenționează să interzică Partidul Democrației. Scopul său este acela de a ridica imunitatea parlamentară a deputaților săi și de a-i întemnița. Un genocid este în curs de desfășurare în Kurdistan. Orașele și pădurile sunt distruse. Statul turc are ca scop depopularea regiunii (...) Da, armele vândute Turciei sunt folosite împotriva kurzilor (...) PKK este un produs al represiunii armatei turce. Armata turcă dorește să reducă la tăcere kurzii. PKK recurge la violență pentru a-și atinge obiectivele. Trebuie amintit că are un sprijin important. Suntem oprimați din 700 de ani. Întregul popor kurd se opune politicii lor (...) El este supus unei politici opresive (...) 12. Prin hotărârea din 12 mai 1994, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și la o amendă de două sute de milioane de lire turcești. În hotărârea sa, rezumând un apel din partea lui Mehdi Zana La 28 octombrie 1992, în cadrul unei conferințe de presă și distribuite presei, precum și discursul său din 3 decembrie 1992, Curtea a constatat, printre altele, traducerea În linii mari, apelul transmis presei insistă asupra lipsei democrației în Turcia, asupra faptului că există un teritoriu al Kurdistanului în Republica Turcia, că există un popor kurd distinct de națiunea unui stat al Republicii Turcia, că forța legitimă a Republica Turcia și forțele armate turce exercită opresiune asupra poporului kurd și îl persecută. Acuzatul a declarat, timp de 30 de ani, în luptă pentru recunoașterea drepturilor omului kurzilor în Turcia și a adăugat că a fost torturat și închis din acest motiv. Orașul Diyarbakr este un oraș din Republica Turcia și nu poate fi niciodată capitală într-o regiune definită ca Kurdistan. 13. Curtea a considerat în această privință că Republica Turcia dispune de o singură țară și de o singură capitală. Faptul că acuzatul se definește, prin demagogii simpliști, ca un luptător și ca primar al capitalei culturale a Kurdistanului, Diyarbakr, își arată obiectivul separatist. Afirmațiile că poporul kurd trăiește cel mai dramatic moment al existenței sale, satele și orașele lor sunt distruse sistematic, pădurile lor incendiate, toate mijloacele sunt folosite pentru a-i obliga să-și părăsească regiunea, fiicele și femeile sunt violate de soldații turci, pentru a dovedi că există o națiune kurdă separată de națiunea turcă din Turcia, că această națiune trăiește pe o parte din teritoriile Republicii Turcia, numită Kurdistan. Este clar că această cuvântare conține o propagandă separatistă (...) mai. Această hotărâre a fost pronunțată în absența reclamantului. 14. La 13 mai 1994, reclamantul a fost arestat și încarcerat. 15. În recursul acestuia din urmă, Curtea de Casație, printr-o hotărâre din 21 septembrie 1994, notificată procurorului Republicii la 12 octombrie 1994, a confirmat hotărârea de primă instanță. 16. La 30 octombrie 1995 a intrat în vigoare Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, care a redus în special pedepsele cu închisoarea, dar a agravat pedepsele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 3713. Într-o dispoziție provizorie, Legea nr. 4126 prevedea, de asemenea, revizuirea din oficiu a pedepselor pronunțate în hotărârile pronunțate în temeiul articolului 8 din Legea nr. 3713. Prin urmare, Curtea de Securitate a statului reexaminează în fond cazul reclamantului. În hotărârea sa din 10 noiembrie 1995, ea și-a readus pedeapsa cu închisoarea la doi ani și, după ce și-a ispășit pedeapsa, a fost eliberat. Desfășurarea procedurii penale 17. La 22 aprilie 1993, la audierea în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a fost interogat și a prezentat apărarea sa. 18. Curtea de Securitate a statului a ținut o a doua audiere la 13 mai 1993 în prezența reclamantului, în urma căreia s-a declarat incompetentă și a trimis dosarele în fața Curții de Assese din Ankara. De asemenea, aceasta s-a declarat incompetentă și dosarele au fost returnate celei de-a treia camere a Curții de Casație care a decis cu privire la competența Curții de Securitate a statului Ankara. 19. La prima audiere, la 16 decembrie 1993, după trimiterea dosarului de către Curtea de Casație, Curtea de Securitate a statului a dispus reunirea celor două dosare, la care reclamantul nu s-a opus. În concluziile prezentate în aceeași zi, procurorul Republicii a solicitat aplicarea articolului 8 alineatul (1) din Legea privind combaterea terorismului. Recurentul a refuzat să răspundă și a declarat: "Nu cred că discuția în fața acestei instanțe va face cel mai mic bine 20. Audierile ținute la 3 februarie, 7 aprilie și 12 mai 1994 au avut loc în absența reclamantului. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 21. art. 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, după modificarea prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, a fost astfel formulat. Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de unu până la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută până la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele aplicate nu sunt transformate în amenzi. (...) Această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 4928 din 19 iunie 2003. 22. Statutul cursurilor de securitate ale statului este descris în Hotărârile Özel c. Turcia 4373/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Özdemir c. Turcia (n 59659/00, §§ 21-22, 6 februarie 2003). PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE 23. Reclamantul susține că autoritățile și-au încălcat în mod nejustificabil dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este consacrat la art. 10 din convenție, conform căruia Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 24. Reclamantul susține că condamnarea sa nu a urmărit niciunul dintre scopurile legitime enumerate la art. 10 alineatul (2). că există un teritoriu al Kurdistanului în țara Republicii Turcia, că există un popor distinct de țara statului Republicii Turcia, că forța legitimă a Republicii Turcia, forțele armate turce exercită opresiune asupra poporului kurd și îl tortureză El adaugă că nu se poate afirma că acest text constituie un sprijin pentru acțiunea grupului terorist PKK, al cărui nume nu este menționat în niciun moment și că aceste cuvinte corespund unei analize a situației. 25. indiferent de dispozițiile constituționale și de legislația națională turcă, orice persoană dintr-un stat democratic trebuie să poată exprima o opinie minoritară sau chiar dizidentă, chiar și atunci când această opinie se referă la unitatea națiunii sau la definiția teritoriului acesteia 26. Guvernul susține că intervenția în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare s-a bazat pe art. 8 din Legea privind combaterea terorismului, care urmărește înăbușirea actelor de propagandă separatistă, cum ar fi cea care a fost condamnată persoanei în cauză. Acesta susține că intervenția urmărește obiective legitime, și anume protecția securității naționale și a securității publice, precum și menținerea integrității teritoriale. Având în vedere că PKK este o organizație ilegală, aplicarea articolului 8 din Legea privind combaterea terorismului în acest caz ar fi avut ca scop suprimarea oricărui act de sprijinire a acestui tip de organizație 27. Guvernul susține că art. 10 acordă statelor contractante o marjă de apreciere deosebit de largă atunci când integritatea teritorială este amenințată de terorism și pune accentul pe gravitatea declarațiilor reclamantului într-un moment în care PKK comitese numeroase atacuri criminale împotriva civililor și a forțelor de ordine. 28. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat prin art. 10 alineatul (1) din convenție. De altfel, nu este discutabil faptul că intervenția era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea Yaimurdereli c. Turcia, n 29590/96, § 40, 4 iunie 2002). Curtea subscrie la această apreciere. 29. Curtea reamintește principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa în acest domeniu (a se vedea, printre altele, Hotărârea Castells c. Spania, 23 aprilie 1992, seria A n 236, p. 23, § 46, Zana c. Turcia, 25 noiembrie 1997, Rec., 1997 VII, p. 2547-2548, § 51, Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29183/95, § 45, CEDH 1999 Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 32, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 64, CEDH 1999 VI, și maim Aksoy c. Turcia , n 28635/95, 30171/96 și 34535/97, § 51-53, 10 octombrie 2000. Curtea trebuie să examineze cauza în lumina acestor principii. 31. În lumina întregii cauze, inclusiv a conținutului declarațiilor incriminate și a contextului în care au fost difuzate, pentru a determina dacă aceasta era proporțională cu scopurile legitime urmărite și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica apar în mod corespunzător și suficient (a se vedea, printre altele, Fressoz și Roire, menționat anterior, ibidem Pe de altă parte, natura și povara pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când vine vorba de măsurarea proporționalității intervenției. 32. Curtea arată că cuvintele în litigiu au forma unui discurs politic, atât prin conținutul lor, cât și prin termenii utilizați. Reclamantul, un fost ales, condamnă în mod violent acțiunile autorităților, în special ale militarilor din sud-estul Turciei, și acuză pe aceștia de înăbușirea brutală a luptei pentru independență și libertate a populației kurde. Un text citit și distribuit în cadrul unei conferințe de presă în Parlamentul European, la 28 octombrie 1992, este exprimat de către Parlamentul European. că există un teritoriu al Kurdistanului în țara Republicii Turcia unde există un popor kurd separat de țara statului Republicii Turcia, că forța legitimă a Republicii Turcia, forțele armate turce exercită opresiune asupra poporului kurd și îl torturează 33. Curtea constată că, în discursul emis în fața Subcomisiei pentru Drepturile Omului a Parlamentului European la 3 decembrie 1992, recurentul condamnă acțiunile autorităților din sud-estul Turciei și se declară că PKK este un produs al represiunii armatei turce 34. Curtea arată că Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant, nu atât pentru incitare la violență, ci mai degrabă pentru că a făcut propagandă separatistă prin publicarea unei cărți care desemnează o anumită regiune a Turciei ca fiind Kurdistan. Or, pentru Curte, presupunând chiar că această considerație poate fi considerată pertinentă, aceasta nu poate fi considerată în sine suficientă pentru a justifica intervenția în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], nr. 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). 35. Curtea reamintește că poziția dominantă ocupată de autoritățile statului le ordonă să depună mărturie de reținere în utilizarea căilor penale; autoritățile unui stat democratic trebuie să tolereze critica chiar dacă poate fi considerată provocatoare. În plus, Comisia observă că declarațiile în litigiu au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în Parlamentul European și în fața deputaților din Subcomisia pentru Drepturile Omului și că reclamantul a dorit, în calitate de actor politic turc, să discute în fața Parlamentului European soarta unei părți a populației. 36. Curtea subliniază, de asemenea, gravitatea pedepsei aplicate reclamantului, doi ani de închisoare (punctul 16 de mai sus). Ea subliniază în această privință că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când este vorba de măsurarea proporționalității intervenției (a se vedea, de exemplu, Ceylan, citată anterior, punctul 37). 37. În concluzie, condamnarea reclamantului se dovedește disproporționată în ceea ce privește scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică . Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 38. Reclamantul se plânge de o încălcare a principiului procesului echitabil, deoarece nu a fost citat în mod regulat în fața Curții de Securitate a statului Ankara, precum și de lipsa independenței și imparțialității acestei instanțe. În consecință, se declară victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 care dispune: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să se apere pe sine însuși (...) să interogheze sau să pună la îndoială martorii (...) Cu privire la independența și imparțialitatea Curții a statului Ankara 39. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir, citată anterior, § 35-36). 40. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În această privință, Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate a statului de încălcări prevăzute și reprimate de Codul penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (a se vedea Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 41. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 42. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. Reclamantul se plânge de o încălcare a principiului procesului echitabil, deoarece nu a fost citat în mod regulat în fața Curții de Securitate a statului. 44. Curtea consideră că, având în vedere constatarea unei încălcări, la care ajunge, a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza audiată de o instanță independentă și imparțială (punctele 43-44 de mai sus), nu este necesar să se examineze acest motiv. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 45. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 47. În plus, reclamantul solicită plata a 100 000 FRF, adică 15 244 EUR pentru daune morale. 48. Guvernul contestă aceste pretenții. 49. În ceea ce privește presupusa pierdere a veniturilor de către solicitant, Curtea se va limita să sublinieze că nu și-a justificat suficient pretențiile în legătură cu prejudiciul material. În consecință, Curtea nu este de acord cu acest lucru. 50. În ceea ce privește eventualul prejudiciu moral, Curtea consideră că reclamantul a trebuit să se confrunte cu o anumită dificultate din cauza faptelor cauzei. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, aceasta acordă persoanei în cauză suma de 7 500 EUR în acest sens. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 51. Cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată aferente reprezentării sale, reclamantul solicită în total, fără nicio justificare în sprijinul cererii sale, suma de 59 600 FRF, adică 9 085 EUR. 52. Potrivit guvernului, suma solicitată este excesivă și nefondată. 53. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta rambursează cheltuielile de care s-a stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt rezonabile (a se vedea, printre altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79, CEDO 1999 II). 54. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Ankara A declarat că nu este necesar să se examineze motivul reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, să majoreze cu orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și să convertească în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 7 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro) pentru daune morale ii. 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 aprilie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte