CtEDO 29.04.2004 Auto

ERASLAN contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
29.04.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ERASLAN contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54532/00 prezentate de Fazilet ERASLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 aprilie 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch, Türmen Zupančič Hedigan mei Tsatsasa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 noiembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FAZIlet Erasmuslan, recurenta, este un resortisant turc, născut în 1952 și rezident în Mercin. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Akdoćan, avocat în Mersin. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 noiembrie 1993, Hotărârea Generală Drumuri Naționale (Karayollar La data de 3 ianuarie 1996, reclamanta a introdus o acțiune în creștere a despăgubirii de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Mercin. Prin hotărârea din 6 mai 1997, tribunalul i-a acordat o despăgubire suplimentară de 513 504 000 TRL, cu o dobândă moratoriu simplă la rata de 30 % pe an începând cu 5 decembrie 1995. Hotărârea a formulat un recurs în casation. Prin hotărârea din 1 decembrie 1997, Curtea de Casație a clasat hotărârea atacată și a trimis cauza în fața instanței de primă instanță. Prin hotărârea din 19 februarie 1998, tribunalul de mari instanțe a redus cuantumul indemnizației suplimentare la 466 395 504 TRL. Prin Hotărârea din 1 iunie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 21 mai 1999, Hotărârea a plătit indemnizația suplimentară recurentei, însoțită de dobânzi moratori simple de 30% pe an între 5 decembrie 1995 și 31 decembrie 1997 și de 50% pe an între 1 mai 1999 1 174 081 000 TRL. Dreptul și practica internă relevantă Curtea face trimitere la hotărârile și deciziile deja pronunțate în acest domeniu (a se vedea, printre altele, Denli c. Turcia, n 68117/01, 23 iulie 2002 și Arabac a c. Turcia (dec.), n 65714/01, 7 martie 2002). Date economice La momentul faptelor, rata inflației era de aproximativ 59 % pe an. Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe listele cu indicele prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică de Stat. Potrivit listei relevante, luând în considerare cifra de 100 mai 1999 (data de plată a despăgubirii suplimentare) mai 1998 (data deciziei interne definitive) atinge cifra de 1 din Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de întârzierea luată de stat în plata indemnizației suplimentare de expropriere și de insuficiența ratei dobânzii moratoriu aplicate datoriilor statului. Pe baza acelorași fapte, ea a imputat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție. 1, reclamanta se plânge de întârzierea luată de stat în plata indemnizației suplimentare de expropriere și de insuficiența ratei dobânzii moratoriu aplicate datoriilor statului. Referindu-se la jurisprudența Curții, guvernul subliniază că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu necesită compensații integrale în toate cazurile de expropriere; el susține că, în cazul de față, s-a menținut un echilibru corect între cerințele interesului general și imperativele de protecție a drepturilor individului. În opinia sa, acesta se bazează pe marea sa marjă de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzilor care fac parte integrantă din politica sa privind buna gestionare a serviciilor publice. Curtea arată că reclamantei i s-a acordat o indemnizație, care i-a fost plătită la data exproprierii, și că, la cererea sa, instanța de mari instanțe i-a acordat o indemnizație suplimentară, însoțită de dobânzi moratorii simple de la data cedării terenului. Întradevăr, recurenta a obținut un supliment de indemnizație de 466 395 504 TRL, plătit la 21 mai 1999, adică aproximativ 11 luni și 20 de zile după decizia internă definitivă. Valoarea totală a plății efectuate la această dată este de 1 174 081 000 TRL. Conform metodei adoptate deja în cauza Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec. 131 alin. 35), Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciul material suferit de reclamant, trebuie să se ia în considerare diferența dintre suma plătită efectiv persoanei în cauză și cea pe care ar fi primit-o dacă creanța sa ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară în perioada de întârziere. Comisia observă că hotărârea de primă instanță a devenit definitivă la 1 iunie 1998. La acea dată sau într-un termen rezonabil, cum ar fi trei luni de la aceasta, recurenta ar fi trebuit să primească 852 920 778 TRL. Luând în considerare indicii care figurează pe lista publicată de Institutul de Statistică al statului, această sumă, la data plății, ar fi fost de 1 183 129 290 TRL, ceea ce este puțin mai mare decât suma atinsă de reclamantă, și anume 1 174 081 000 TRL. Curtea a considerat deja că o mică diferență care a avut loc în calcul se poate interpreta ca o marjă de apreciere cauzată de metoda acesteia (a se vedea mutatis mutandis Arabac Comisia consideră că plata în cazul de față a unei sume mult mai mici decât cea a compensației integrale (mai puțin de 1 %) nu compromite echilibrul corect dintre protejarea interesului general și cea a drepturilor recurentei. În cele din urmă, Comisia consideră că intervalul de timp scurs între data hotărârii Curții de Casație și cea a plății despăgubirii suplimentare, plus dobânda moratorie de 50 % pe an, nu poate fi considerat un decalaj în vederea reducerii acestei indemnizații prin efectul inflației. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pe baza acelorași fapte, recurenta invocă încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, obiecțiunile prezentate de recurentă în temeiul acestui articol sunt aceleași cu cele pe care le-a examinat deja pe teren la art. 1 din Protocolul nr 1 și cu privire la care a concluzionat că nu este vorba de violare. Curtea consideră că acest motiv nu este necesar să fie examinat separat. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă