SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68585/01 prezentate de Francesco JANES CARRATQUE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 6 mai 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello, Levits Botomarova dnii Kovler Zagrebelsky Steiner judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 26 noiembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Francesco Janes Carratu, este un resortisant italian, născut în 1944 și rezident la Napoli. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Janes Carratu, avocat la Napoli. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Dl A. Janes Carrat a fost proprietarul unui teren construit în Montoro Inferiore (Avellino). Printr-un decret din 29 iulie 1985, municipalitatea Montoro Inferiore a autorizat ocuparea unei părți a terenului, și anume 3 363 metri pătrați, pentru o perioadă maximă de până la 29 iulie 1985. La 8 ianuarie 1986, administrația municipală a început să ocupe terenul și apoi a început lucrările de construcție. Printr-un act de atribuire notificat la 28 octombrie 1991, A.J.C. a atribuit municipalitatea în fața Tribunalului din Avellino și a susținut că ocupația era ilegală, deoarece aceasta continuase să depășească perioada autorizată și nu se efectuase exproprierea formală și plata unei indemnizații. O expertiză ordonată în cursul procedurii a dezvăluit valoarea de piață a terenului în 1988 (76 000 ITL pe metru pătrat) și în 1992 (98 040 ITL pe metru pătrat). Prin intermediul unei hotărâri depuse la grefa din 4 noiembrie 1994, Tribunalul din Avellino a declarat că, în ianuarie 1991, proprietatea terenului ocupat a trecut la administrație în temeiul principiului exproprierii indirecte, ca urmare a încheierii lucrării. Tribunalul a condamnat administrația să plătească întreprinderii A.J.C. o despăgubire corespunzătoare valorii locale a terenului în 1991, și anume 269 040. În plus, potrivit instanței, A.J.C. avea dreptul la o indemnizație pentru perioada de ocupație legală a terenului, 67 260 000 ITL, și la o indemnizație pentru deprecierea părții rămase a terenului, și anume 335 635 000 ITL. La 14 decembrie 1994, A.J.C. a murit. La 2 ianuarie 1995, administrația interjeta recurs la judecata Tribunalului din Avellino în fața Curții de Apel din Napoli. Reclamantul, fiul lui A.J.C., s-a constituit în proces în fața Curții de Apel din Napoli. Prin hotărârea din 1 aprilie 1998, depusă la grefa din 17 aprilie 1998, Curtea de Apel din Napoli a confirmat natura constructivă a terenului. Cu toate acestea, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 662 din 1996, Curtea de Apel a redus suma care trebuie plătită ca compensație pentru pierderea terenului la 127 817 822 ITL, precum și suma care trebuie plătită cu titlu de indemnizație pentru deprecierea părții rămase a terenului la 150 866 182 ITL, indexate în ziua pronunțării, plus dobânzi. Această hotărâre acquit force de lucru judecat la 2 iulie 1999. Prin acțiunea depusă la 16 iulie 2001, reclamantul a introdus o acțiune în sensul Legii Pinto în fața Curții de Apel din Roma. Prin decizia depusă la 3 ianuarie 2002, Curtea de Apel din Roma a respins recursul pe motiv că durata procedurii în cazul de față nu putea fi considerată excesivă. Din dosar reiese că reclamantul s-a ocupat de casare și că procedura este încă în curs de desfășurare. GRIEFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii în fața instanțelor naționale. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. (1) din Protocolul nr. 1, art. 6 alin. (1) și art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de aplicarea retroactivă a legii bugetare nr. 662 din 1996 și de repercusiuni asupra despăgubirii. Reclamantul se plânge de durata procedurii în fața Tribunalului din Avellino și a Curții de Apel din Napoli. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea, ținând seama de procedura □ Pinto Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Reclamantul se plânge că a fost privat de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge cu privire la suma care i-a fost recunoscută ca despăgubire pentru pierderea terenului său, din cauza adoptării și aplicării în cazul de față a Legii nr. 662 din 1996. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității sale și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe art. 1 din protocol 1, 14 și 6 alineatul (1) din Convenție (echitatea procedurii) Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
de la requête n
o
68585/01
présentée par Francesco JANES CARRATÙ
contre l'Italie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 6 mai 2004 en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
G.
Bonello,
E.
Levits
,
M
me
S.
Botoucharova
,
MM.
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner
,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 novembre 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Francesco Janes Carratù, est un ressortissant italien, né en 1944 et résidant à Naples. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Janes Carratù, avocat à Naples.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
»), père du requérant, était propriétaire d'un terrain constructible sis à Montoro Inferiore (Avellino).
Par un arrêté du 29 juillet 1985, la municipalité de Montoro Inferiore autorisa l'occupation d'une partie du terrain, à savoir 3
363 mètres carrés, pour une période maximale de
cinq ans à compter de la date d'occupation matérielle, en vue de son expropriation pour cause d'utilité publique.
Le 8 janvier 1986, l'administration municipale procéda à l'occupation matérielle du terrain et entama ensuite les travaux de construction.
Par un acte d'assignation notifié le 28 octobre 1991, A.J.C. assigna la municipalité devant le tribunal d'Avellino. Il faisait valoir que l'occupation était illégale, étant donné que celle-ci s'était poursuivie au-delà de la période autorisée et sans qu'il fût procédé à l'expropriation formelle et au paiement d'une indemnité.
Une expertise ordonnée en cours de procédure fit état de la valeur vénale du terrain en 1988 (76
000 ITL le mètre carré) et en 1992 (98
040 ITL le mètre carré).
Par un jugement déposé au greffe le 4 novembre 1994, le tribunal d'Avellino déclara qu'en janvier 1991 la propriété du terrain occupé était passée à l'administration en vertu du principe de l'expropriation indirecte, suite à l'achèvement de l'ouvrage. Le tribunal condamna l'administration à verser à A.J.C. un dédommagement correspondant à la valeur vénale du terrain en 1991, à savoir 269
040
000 ITL, plus indexation et intérêts. De
plus, selon le tribunal, A.J.C. avait droit à une indemnité pour la période d'occupation légale du terrain, à savoir 67
260
000 ITL, et à une indemnité pour la dépréciation de la partie restante du terrain, à savoir 335
635
Le 14 décembre 1994, A.J.C. décéda.
Le 2 janvier 1995, l'administration interjeta appel du jugement du tribunal d'Avellino devant la cour d'appel de Naples.
Le requérant, fils d'A.J.C., se constitua dans la procedure devant la cour d'appel de Naples.
Par un jugement du 1
er
avril 1998, déposé au greffe le 17 avril 1998, la cour d'appel de Naples confirma la nature constructible du terrain.
Toutefois, vu l'entrée en vigueur de la loi n
o
662 de 1996, la cour d'appel réduisit le montant à verser au titre de dédommagement pour la perte du terrain à 127
817
822 ITL, ainsi que le montant à verser au titre d'indemnité pour la dépréciation de la partie restante du terrain à 150
866
182 ITL, indexés au jour du prononcé, plus intérêts.
Ce jugement acquit force de chose jugée le 2 juillet 1999.
Par un recours déposé le 16 juillet 2001, le requérant introduisit un recours au sens de la loi Pinto devant la cour d'appel de Rome.
Par une décision déposée le 3 janvier 2002, la cour d'appel de Rome rejeta le recours au motif que la durée de la procédure dans le cas d'espèce ne pouvait pas être considérée comme excessive.
Il ressort du dossier que le requérant s'est pourvu en cassation et que la procédure est toujours pendante.
1.Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure devant les juridictions nationales.
2.Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d'avoir été privé de son terrain de manière incompatible avec son droit au respect de ses biens.
3.Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, l'article 6 § 1 et l'article 14 de la Convention, le requérant se plaint de l'application rétroactive au cas d'espèce de la loi budgétaire n
o
662 de 1996 et des répercussions sur le dédommagement.
1.
Le requérant se plaint de la durée de la procédure devant le tribunal d'Avellino et la cour d'appel de Naples. Il invoque l'article
6 § 1 de la Convention, qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
La Cour, compte tenu de la procédure «
Pinto
» encore pendante, considère ce grief comme prématuré. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Le requérant se plaint d'avoir été privé de son terrain de manière incompatible avec l'article 1 du Protocole n
o
1, qui est ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
3.
Le requérant se plaint du montant de la somme qui lui a été reconnue au titre de dédommagement pour la perte de son terrain, en raison de l'adoption et de l'application au cas d'espèce de la loi n
o
662 de 1996.
Il allègue la violation des articles 1 du Protocole n
o
1, 6 § 1 et 14 de la Convention.
En l'état actuel du dossier la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur sa recevabilité et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant tirés des articles 1 du Protocole
n
o
1, 14 et 6 § 1 de la Convention (équité de la procédure)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président