CtEDO 18.05.2004 Auto

JANATA v. the CZECH REPUBLIC

RESPONDENT
CZE
HOTĂRÂRE
18.05.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
JANATA v. the CZECH REPUBLIC (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 64660/01 de Pavel JANATA împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 18 mai 2004 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Loucaides Bîrsan Jungwiert Buckkevych, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 20 octombrie 2000, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Pavel Janata, este un ceh, care s-a născut în 1970 și trăiește în Praha. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 iunie 1976, fostul Consiliu Național de Praga 1 (místní národní výbor) La 23 aprilie 1990, Asociația de Locații din Praga 1 (bytový podnik) a înaintat o procedură împotriva dlui X și a unei anumite doamne Z în fața Curții de District din Praga 1 (obvodní soud) cere ca chiria lor să fie încheiată și ca dl X și dna Z să fie ordonată să părăsească apartamentul, susținând că chiria lor nu a plătit mai mult de trei luni. Prin hotărârea din 20 septembrie 1990, Curtea de District a încheiat locația dlui X și a dnei Z și le-a ordonat să părăsească apartamentul în termen de 15 zile de la alocarea unui apartament de înlocuire (náhradní byt) Prin intermediul unui consiliu național competent, hotărârea a fost încheiată asupra părților la sfârșitul anului 1990. La 18 ianuarie 1991, aceasta a devenit finală (pravomocný). La 11 februarie 1991, dl X a început procedura de divorț. Hotărârea de declarare a divorțului a fost notificată dnei Y la noua sa adresă în mai 1991. Hotărârea din 20 septembrie 1990 a fost înscrisă la ea în martie 1992. În aprilie 1993, reclamantul a devenit proprietarul casei de apartament. La 22 februarie 1994, el a introdus o acțiune civilă în Curtea de District, cerând o declarație că expulzarea domnului X nu ar trebui să fie condiționată cu alocarea de cazare alternativă. La 27 iunie 1995, Curtea de District a respins acțiunea reclamantului , printre altele , faptul că faptul că dl X datorează închiriere de peste trei luni sau că a provocat tulburări în casă nu a susținut argumentul reclamantului că circumstanțele pe care se bazează hotărârea inițială din 20 septembrie 1990 au fost modificate, justificând astfel modificarea acesteia. La 14 august 1996, Curtea Municipală de Praga (městský soud) a anulat hotărârea de primă instanță, constatând că continuarea comportamentului ilegal al fostului locatar, care constituia motivul încheierii locației, a trebuit să fie considerată ca o modificare a circumstanțelor (změna poměr În septembrie 1990, Curtea de District a ordonat clarificarea circumstanțelor în care dl X nu a plătit chiria sa. La 19 iunie 1997, Curtea de District a respins din nou acțiunea reclamantului din cauza faptului că reclamantul nu a dovedit că dl X a încălcat obligațiile sale de inchiriere și a susținut că suma de închiriere pe care o solicitase X să le plătească este contrară dreptului național. La 8 ianuarie 1998, Tribunalul municipal a susținut hotărârea Curții de District aplicand, printre altele, , articolul III alineatul (6) din Legea nr. 519/1991, care a modificat Codul de Procedură Civilă. Cu toate acestea, instanța a modificat motivele deciziei. Acesta a susținut că hotărârea din 20 septembrie 1990 nu a devenit finală și nu a putut, prin urmare, să fie modificată la cererea reclamantului. Acesta a constatat că ordinul de evacuare nu a fost îndreptat împotriva aceleiași persoane la care apartamentul a fost alocat inițial în 1976. De asemenea, a constatat că doamna Y nu a fost parte în procedura din 1990, iar faptul că hotărârea din 1990 a fost notificată în martie 1992 nu este relevantă. La 31 ianuarie 2000, Curtea Înaltă de Praga (Vrchní soud) A respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept (dovolání) . Curtea, având în vedere hotărârea Curții Municipale ca hotărâre care a modificat hotărârea de primă instanță, a aplicat art. 238 alineatul (1) litera (a) și art. 241 alineatul (3) litera (d) din Codul de Procedură Civilă. Tribunalul a adăugat că hotărârea relevantă nu s-a referit în mod clar la doamna Z și nu la doamna Y și că acest lucru nu a fost rectificat, cel puțin în temeiul articolului 164 din Codul de Procedură Civilă. La 31 august 2000, Curtea Constituțională (Estavní soud) Renunțat ca fiind, în mod evident, necorespunzător, recursul constituțional al reclamantului (ústavní stížnost), în care reclamantul a susținut o încălcare a articolelor 36 §§ 1 și 38 § 2 din Carta drepturilor și libertăților fundamentale (Lintina základních práv a svobod), precum și a articolului 6 § 1 din Convenție. Legea internă relevantă Codul de procedură civilă Secțiunea 159 alineatele (1) și (3) prevede că o hotărâre care a fost deplină și care nu mai poate fi invocată devine finală (pravomocný) . Odată ce un caz a fost judecat și devine finală decizia, aceasta nu poate fi reconsiderată. În conformitate cu punctul 164 alineatul (1), președintele unei camere se rectifică oricând și, dacă este necesar, de oficiu În temeiul articolului 238 alineatul (1) litera (a) un recurs asupra punctelor de drept este admisibil împotriva unei hotărâri a unei instanțe de apel prin care hotărârea de prima instanță a fost modificată. În conformitate cu art. 241 alineatul (3) litera (d) un recurs asupra punctelor de drept poate fi depus pe baza că o decizie s-a bazat pe o analiză juridică necorespunzătoare a acestei chestiuni. Legea nr. 519/1991 privind modificarea Codului de Procedură Civilă (întrase în vigoare la 1 ianuarie 1992) Secțiunea III, care conține dispozițiile încheiate și provizorii, prevede în a șasea subsecțiune că hotărârile finale care ordonează expulzarea unui apartament care a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a prezentului apartament și care a condiționat expulziarea cu condiția de alocare a unui apartament de substituție sau a altor cazare, sunt luate în considerare, în scopul procedurii de executare, să condiționeze expulzarea cu privire la alocarea unui apartament de substituție beneficiarul poate, totuși, solicita o instanță competentă să execute hotărârea pentru a declara că partea care părăsește apartamentul ar trebui să fie furnizată numai cazare de înlocuire, altele decât un apartament, sau că nu ar trebui alocată nicio locuință alternativă. Carta drepturilor și libertăților fundamentale art. 36 § 1 prevede că toată lumea poate afirma în procedura stabilită drepturile sale în fața unei instanțe de justiție independente și imparțiale și, în cazuri specifice, cu o altă autoritate. În conformitate cu art. 38 § 2, toată lumea are dreptul să aibă în vedere în public cazul său fără întârziere inutile și în prezența sa, și să își exprime opinia cu privire la toate dovezile prezentate. Publicul poate fi exclus numai în cazurile menționate de lege. Reclamantul plânge că cauza sa nu a fost tratată în mod corespunzător și că a fost refuzat accesul eficace la o instanță, deoarece Curtea Municipală, Curtea Înaltă și Curtea Constituțională a contestat validitatea hotărârii din 20 septembrie 1990 și, prin urmare, a făcut imposibil ca acesta să aibă litigiul său cu fostul locatar examinat în mod corespunzător. El se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 faptul că instanța națională a contestat validitatea hotărârii relevante, chiriașul continuă să ocupe apartamentul în cauză. El adaugă că nu poate solicita daune pentru pierderea pecuniară susținută și că nu este în măsură să vândă sau să închirie apartamentul la un preț de valoare de piață. Instanța națională a pus o sarcină grea pe reclamantul care nu este sigur dacă, și în cazul în care, atunci, el ar putea aduce o acțiune, cerând o modificare a hotărârii relevante. Reclamantul plânge că cauza sa nu a fost tratată în mod corespunzător și că a fost respins accesul eficace la o instanță în cazul în care Tribunalul Municipal, Tribunalul Înalt și Curtea Constituțională au contestat validitatea hotărârii din 20 septembrie 1990 și, prin urmare, a făcut imposibil ca acesta să aibă litigiu cu fostul locatar examinat de o instanță. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. De asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 se plânge că, deoarece instanța națională a contestat validitatea hotărârii din 20 septembrie 1990, chiriașul încă ocupă apartamentul în cauză. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, aceasta poate aborda chestiunea numai după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general. În acest caz, plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu a fost introdusă în fața Curții Constituționale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantei privind accesul său la o instanță; inadmisibila restul cererii. Președintele grefierului Dollé J.-P.Costa

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă