CtEDO 25.05.2004 Auto

NETOLICKY et NETOLICKA contre la REPUBLIQUE TCHEQUE

RESPONDENT
CZE
HOTĂRÂRE
25.05.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NETOLICKY et NETOLICKA contre la REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55727/00 prezentate de Jaromír NETOLICOCKprecum și Františka NETOLICOCKÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 25 mai 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa Președintele Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych mes Thomassen Mularoni, judecătorii M. T. L. E Arly grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 decembrie 1999, având în vedere decizia parțială din 12 noiembrie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, dl Jaromír Netolický și dl M. Františka Netolická, sunt resortisanți cehi, născuți în 1933 și, respectiv, 1936, cu reședința în Hlavatce. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către avocatul F. Penk în barou ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, M.V. Schorm. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 25 mai 1966, reclamanții încheie un contract de vânzare și de donație (kupní a darovací smlouva) Cu M.V. și M.K., prin care acestea din urmă le-au vândut, la prețul convenit de 15 000 de coroane cehoslovace (CSK), o clădire situată în Hlavatce. Prin același contract, reclamanții au achiziționat cu titlu gratuit terenurile acostate, exploatate de o organizație socialistă, a cărei valoare era de aproximativ 4 000 CSK. La 16 iunie 1966, contractul a fost înregistrat de notariatul de stat. (státní notářství) de Tábor. La 30 august 1993, M.K. a intentat împotriva reclamanților o acțiune civilă în temeiul articolului 8-4 din Legea nr. 229/1991 privind proprietatea funciară, cerând anularea părții din contractul de donare a terenurilor agricole. Reclamanții s-au opus, susținând că ambele părți au încheiat contractul de bună credință și că dl K. nu a suferit nici un prejudiciu. La 30 octombrie 1996, Tribunalul de District (okresní soud) din Tábor a decis să anuleze contractul de vânzare și de donație în partea referitoare la donația de către M.K. a unei jumătăți de teren în litigiu. Tribunalul a examinat numeroase dovezi scrise, și anume actele notariale, extrasele din registrul cadastral, fișele de proprietate și au auzit ambele părți. M.K. a declarat că, la momentul faptelor, ea și mama sa M.V. (decedată între timp) nu au avut altă posibilitate decât de a încheia un contract de donație, deoarece chiriașul terenului plecase și nu le putea exploata ele însele, având în vedere distanța și faptul că își dețineau propria fermă și, de asemenea, a pus la dispoziția unei cooperative faptul că terenurile erau lipsite de valoare la momentul respectiv și că erau exploatate de o cooperativă. Tribunalul a considerat incontestabil că M.K., în calitate de proprietar de origine al bunurilor, era persoana care putea pretinde restituirea în sensul Legii privind proprietatea asupra terenurilor, al cărei obiectiv este de a atenua consecințele anumitor prejudicii patrimoniale suferite de proprietarii bunurilor agricole și forestiere între 1948 și 1989. Referindu-se la hotărârea Curții Constituționale (Ústavní soud) publicată sub 131/1994 a arătat că, în conformitate cu art. 8-4 din Legea privind proprietatea funciară, anularea unei părți a contractului era posibilă fie atunci când proprietarul furnizase terenuri sub presiune, fie atunci când le transferase cu titlu gratuit în momentul atribuirii contractului de vânzare a imobilului. În al doilea caz, legea nu ar cere să se demonstreze existența unei constrângeri, deoarece aceasta presupune că libertatea contractuală a proprietarilor de atunci era limitată și, prin urmare, instanța concluzionează că nu era posibil să se respingă acțiunea M.K. pentru motivul prezentat de solicitanți, și anume că obligația de a dona nu fusese dovedită. Cu toate acestea, el a respins acțiunea în partea privind anularea donării efectuate de M.V., decedată între timp, considerând că numai proprietarul inițial avea capacitatea de a introduce o astfel de acțiune. Cele două părți au solicitat această hotărâre. Reclamanții au susținut că, în conformitate cu hotărârea menționată anterior a Curții Constituționale, singurul motiv pentru restituire era nelegalitatea unui act, cauzat de limitarea libertății contractuale și care conduce la un prejudiciu. În opinia acestora, opinia instanței potrivit căreia legiuitorul presupune existența unei constrângeri în toate cazurile ar reprezenta o sancțiune retroactivă pentru un act în conformitate cu legea, deoarece în trecut au existat contracte de donație încheiate în mod intenționat și intenționat și au subliniat că, în cazul de față, nu s-a putut constata nicio constrângere, având în vedere că M.K. La 6 iunie 1997, Tribunalul Regional (Krajský soud) České Budějovice a confirmat hotărârea atacată în partea sa cu privire la anularea contractului, care a reformat doar mecanismul privind cheltuielile de procedură. S-a considerat că Tribunalul de Primă Instanță colectase toate dovezile necesare pentru stabilirea situației faptelor și că acesta explicase suficient diferența dintre cele două cazuri definite la art. 8-4 din Legea privind proprietatea funciară. Tribunalul a arătat că, potrivit jurisprudenței constante, nu era necesar să se examineze existența unei constrângeri în cazul unui transfer gratuit al terenurilor acostate către o clădire vândută, deoarece legea presupunea într-adevăr o anumită lipsă de libertate în comportamentul părților contractuale. Prin urmare, un simplu transfer gratuit al terenurilor cu ocazia încheierii unui contract de vânzare a clădirii a fost suficient pentru a constata existența unui motiv de restituire, legea fiind univocă și nesolicitând o altă condiție. La 16 octombrie 1997, reclamanții au atacat hotărârea Tribunalului Regional printr-o acțiune constituțională (ústavní stížnost) , susținând încălcarea drepturilor lor la procesul echitabil și respectarea bunurilor garantate prin articolele 11-4 și 36-1 din Carta drepturilor și libertăților fundamentale (Listina základních práv a svobod) . Referindu-se încă o dată la hotărârea Curții Constituționale n 131/94 au subliniat că motivul pentru restituire nu putea fi decât ilegalitatea unui transfer de proprietate cauzată de o constrângere, existența căruia instanțele din speță refuzaseră în mod expres să o examineze. Prin urmare, un act de bună-credință și în conformitate cu legea a fost sancționat retroactiv în speță, iar reclamanții au fost exproprieți fără nicio compensație. Declarând că procedura a fost încălcată, reclamanții au susținut că instanțele au refuzat să examineze circumstanțele de fapt ale cauzei, luând în considerare afirmațiile părților ca fiind o formalitate, pentru a le înlocui cu ipotezele juridice privind elaborarea legii. La 9 iunie 1999, Curtea Constituțională a respins recursul reclamanților, considerând că hotărârile instanțelor inferioare nu au adus atingere drepturilor lor constituționale și că toate cerințele procesului echitabil au fost respectate. Potrivit acesteia, reclamanții nu au făcut decât să se contrazică cu opinia instanțelor cu privire la interpretarea articolului 8-4 din Legea privind proprietatea asupra terenului, deoarece obiecțiile lor au fost deja respinse de hotărârile atacate și a arătat, de asemenea, că: Afirmațiile reclamanților potrivit cărora [M.K.] le-a dat terenurile, deoarece ea și mama sa nu le puteau exploata, având propria fermă și terenurile îndepărtate de domiciliul lor, nu pot fi sprijinite. În realitate, terenurile agricole erau exploatate de o cooperativă și nu aveau valoare pentru proprietari, neraportându-le niciun profit. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a exprimat deja opinia că, având în vedere existența directivelor privind înregistrarea contractelor de către notariații de stat și aprobarea transferurilor (...) unor clădiri de către comitetele naționale de district, emise la 19 mai 1964 de către Ministerul Justiției și Agriculturii și care pun în practică, în momentul transferului clădirilor de locuit, o constrângere contractuală privind terenurile agricole acostate, au fost încheiate diverse contracte mixte a căror denumire nu era decisivă pentru conținutul acestora. Curtea Constituțională și-a exprimat opinia că acestea sunt contracte de donație sui generis , și anume donație prin constrângere. Transferul forțat al terenurilor, devenit condiție obligatorie și indispensabilă pentru înregistrarea unui contract de vânzare, este singura dovadă a unei constrângeri fără ca aceasta să fie dovedită. Curtea concluzionează că nu era vorba despre expropriere în speță, și anume privarea forțată de dreptul de proprietate cu efect ex nunc, ci despre eliminarea ilegalității unui transfer de proprietate prin restituirea statului de drept de origine cu efect extunc Dreptul intern relevant Carta drepturilor și libertăților fundamentale În conformitate cu art. 11-4, exproprierea sau restrângerea forțată a dreptului de proprietate este posibilă numai în interesul public, în conformitate cu legea și în schimbul unei despăgubiri. art. 36-1 conferă fiecăruia dreptul de a solicita justiție, în conformitate cu o procedură prevăzută, la o instanță independentă și imparțială și, în anumite cazuri, la o altă autoritate. 229/1991 pe proprietatea funciară art. 8-4 (fostul articol 8-3) îi conferă persoanei fizice aflate sub constrângere sau care le-a transferat cu titlu gratuit în momentul atribuirii contractului de vânzare a imobilului care face obiectul contractului, cu condiția ca aceste terenuri să fi fost în ziua intrării în vigoare a prezentei legi aflate în posesia aceleiași persoane, dreptul de a solicita instanței fie anularea contractului în partea prin care terenurile au fost date sau transferate cu titlu gratuit unei persoane fizice, fie plata prețului terenului de către proprietar (sau moștenitorul acestuia) care le-a dobândit astfel, prețul fiind stabilit în conformitate cu normele prețurilor în vigoare la 24 iunie 1991. În cazul în care proprietarul terenului nu este de acord să plătească prețul în conformitate cu litera (b) de mai sus, instanța va decide cu privire la anularea contractului în conformitate cu litera (a) de mai sus. Jurisprudența Curții Constituționale prin decizia sa din 24 mai 1994 publicată în Jurnalul Oficial la n 131/1994, Curtea Constituțională a respins cererea de anulare a fostului articol 8-3 din Legea privind proprietatea funciară, introdusă de 40 de deputați. În motivele sale, instanța constituțională a identificat diferențele dintre restituire și expropriere, susținând că, în primul caz, era vorba de eliminarea unei încălcări ilegale a dreptului de proprietate prin recuperare, cu efect ex tunc Potrivit ei, legile de restituire se bazează pe conceptul că greșelile patrimoniale au fost comise de către stat prin măsuri de drept și de fapt. ; și art. 8-3 ar traduce ideea potrivit căreia este corect să se ceară celui care a acceptat terenurile unei persoane care a fost obligată să le dea cu titlu gratuit, să le restituie proprietarului de origine sau să plătească prețul. În opinia Curții Constituționale, caracterul perioadei între 1948 și 1989 putea duce la erori patrimoniale nu numai între persoane fizice și stat, ci și între persoane fizice înseși. Prin urmare, ilegalitatea care justifică restituirea trebuie interpretată numai în raport cu scopul legii. Astfel, motivul ilegalității care s-a produs în urma transferului gratuit al terenurilor acostate către o clădire vândută rezultă din faptul că, în momentul înregistrării contractelor de vânzare a clădirilor, s-a efectuat o presiune asupra proprietarilor pentru a include în contractul de vânzare donația de terenuri acostate, întrucât libertatea lor contractuală a fost limitată. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că au fost privați de bunurile lor pe baza unei interpretări contestabile a legii și fără a fi existat un interes public. ÎN DREPT, reclamanții au declarat încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (...) Ei consideră că au fost afectați de faptul că au fost obligați să restituie fără compensație bunurile pe care le-au dobândit în 1966 de bună credință și de o donație de bună credință, fără ca proprietarii lor de origine să fi suferit o greșeală patrimonială care ar trebui remediată astăzi. Guvernul consideră că nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 întrucât hotărârile judecătorești pe care reclamanții le contestă aveau un temei juridic, și anume art. 8-4 din Legea nr. 229/1991 și aveau un scop legitim de utilitate publică, acela de a atenua consecințele anumitor erori patrimoniale care au avut loc în cadrul regimului comunist. Echilibrul dintre scopul vizat și mijloacele utilizate ar fi fost, de asemenea, menținut ; lipsa unei indemnizații s-ar justifica prin existența unor circumstanțe extraordinare. Guvernul observă că, potrivit practicii anterioare, o persoană interesată să vândă o clădire care face obiectul unor terenuri agricole nu avea altă posibilitate decât să transfere aceste terenuri cumpărătorului cu titlu gratuit, în caz contrar contractul nu era înregistrat. După colectarea în anii '50, agricultorii trebuiau să adere la cooperative, să beneficieze de terenurile agricole, iar dreptul de proprietate limitat în mod drastic a fost exclus. ; de aceea prețul real al acestor terenuri a fost aproape zero la acea vreme. Potrivit guvernului, a fost foarte rar ca o persoană să fi dorit să cedeze terenuri cu titlu gratuit în timp ce aceasta transfera clădirea cu titlu oneros ; prin urmare, nu ar fi posibil să se presupună un consimțământ liber la o astfel de donație în situația în care persoana nu a avut de ales și a fost de facto În ceea ce privește problema caracterului costisitor al unui astfel de transfer, legiuitorul a considerat că, în rarele cazuri în care o astfel de persoană a acceptat cu adevărat donația, aceasta nu ar solicita anularea părții relevante a contractului în temeiul articolului 8-4 din Legea nr. 229/1991, legislația adoptată reflectă suficient situația concretă în timpul transferului de terenuri în litigiu. Apoi, contrar afirmațiilor reclamanților, instanțele nu ar aplica dispoziția menționată anterior în mod automat Astfel, numeroase hotărâri ale Curții Supreme sugerează că instanțele se ocupă cu atenție de circumstanțele concrete ale acestor transferuri de bunuri. Guvernul amintește, de asemenea, că, în Hotărârea Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă 46129/99, § 72, CEDO 2002 IX), Curtea a admis ca fiind normal ca legislația să ia în considerare, în general, prejudiciile patrimoniale care au avut loc în cadrul regimului comunist, să le diferențieze uneori în scopul analizei, și ca circumstanțele excepționale care privesc anumite cazuri, cum ar fi modul în care bunurile au fost dobândite anterior, să justifice absența indemnizației. El subliniază, de asemenea, că dorința de a atenua consecințele anumitor erori din trecut a fost doar motivul care l-a determinat pe legislator să adopte legile de restituire, nu o condiție materială a restituirii. Pentru guvern, cauza Zvolský și Zvolská Această cauză diferă de prezenta cauză deoarece soții Zvolský au susținut că nu a existat un transfer cu titlu gratuit, deoarece aceștia au plătit proprietarului inițial o sumă în plus față de prețul de achiziție. În acest caz, nu există nicio dovadă a intenției M.K. și M.V. de a face donația terenurilor, cu atât mai mult cu cât prețul acestora (cifrat la 4000 CSK) nu a fost neglijabil. ; M.K. ar fi declarat pur și simplu în fața instanței că nu a existat nici o altă posibilitate atunci. În cele din urmă, guvernul consideră că este ilogic că reclamanții și-au exprimat, pe de o parte, în cadrul procedurii în litigiu dorința de a plăti prețul terenurilor și că, pe de altă parte, aceștia au declarat acum că instanțele au încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor prin aplicarea celeilalte alternative (anularea unei părți a contractului). Reclamanții observă că problema circumstanțelor transferului în cauză a fost evocată la ședința din 26 aprilie 1994; potrivit acestora, declarațiile ambelor părți se completează și nu demonstrează nicio presiune care ar fi fost exercitată la momentul respectiv de către stat. că ea și mama ei nu erau în măsură să se ocupe de proprietatea agricolă, că, în calitate de membri ai unei cooperative agricole, acestea nu erau obligate să își cedeze terenurile și că nu știa de ce terenurile nu fuseseră date descendenților lor. La rândul său, reclamanta a depus că, în momentul înregistrării contractului, notarul și-a pus întrebări cu privire la soarta terenului, spunând că prețul lor de achiziție va fi de 4 000 CSK. Cu toate acestea, M.K. și mama sa ar fi declarat ele însele că terenurile vor face obiectul unei donații, în caz contrar reclamanții ar fi plătit prețul. Reclamanții subliniază că M.K. nu a negat niciodată caracterul voluntar al donației. În realitate, este posibil ca, în opinia reclamanților, prețul plătit (care era destul de ridicat) să includă și prețul terenurilor, deoarece acesta era o sumă convenită de părți și nu o sumă stabilită printr-un raport de expertiză. Cele două părți ar fi fost satisfăcute de prețul care corespundea ideii că acestea își făceau valoarea bunurilor cedate Prin urmare, ar fi de înțeles că M.K. și mama sa au oferit donația fără a solicita bani în plus. Dacă reclamanții au fost dispuși să plătească prețul terenurilor în timpul procedurii de restituire, așa cum a menționat guvernul, pentru a-și proteja proprietatea, au exploatat cu bună-credință timp de 27 de ani. Cu toate acestea, reclamanții denunță interpretarea efectuată de instanțele din art. 8-4 litera (a) din Legea privind proprietatea asupra terenului, potrivit căreia această dispoziție conține o prezumție de constrângere ireproșabilă Prin urmare, scopul procedurii de restituire ar fi redus la întrebarea dacă a existat o donație de terenuri atolate unei clădiri vândute, fără a se ține seama de alte circumstanțe (cum ar fi buna credință a cumpărătorilor). În plus, acest lucru ar duce la o inegalitate, deoarece persoanele care au efectuat numai donații sunt obligate să demonstreze existența unei constrângeri. Părțile interesate își susțin argumentele făcând referire la o altă cauză similară în care s-a stabilit dincolo de orice îndoială că donația terenurilor a fost efectuată de bună voie de către cedenti și în care instanțele au considerat că necesitatea de a anula această tranzacție era de natură juridică. În sfârșit, reclamanții subscriu la avizul Curții, exprimat în Hotărârile Pincová și Pinc c. Republica Cehă 36548/97, § 58, 5 noiembrie 2002) și Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă (citată la § 72), conform căreia atenuarea vechilor daune nu ar trebui să creeze noi prejudicii disproporționate și că, în acest scop, legislația ar trebui să permită luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărei specii și să stabilească în mod clar dacă transferul terenurilor s-a efectuat împotriva voinței fostului proprietar. Potrivit acestora, obligația care le-a fost impusă de a returna terenul fără compensare ar constitui o sancțiune retroactivă pentru un act de bună credință și în conformitate cu legea și ar conduce la un prejudiciu care nu este justificat de niciun interes public. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond 3 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate Declară restul cererii admisibile toate mijloacele de fond rezervate. T. L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-11-12
0,98
NETOLICKY et NETOLICKA contre la REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 55727/00 présentée par Jaromír NETOLICKÝ et Františka NETOLICKÁ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le
CtEDO 2005-01-11
0,95
AFFAIRE NETOLICKY ET NETOLICKA c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE NETOLICKÝ ET NETOLICKÁ c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (Requête n o 55727/00) ARRÊT Règlement amiable STRASBOURG 11 janvier 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Netolický et Netolic
CtEDO 2000-06-20
0,94
ZVOLSKÝ ET ZVOLSKÁ c. REPUBLIQUE TCHEQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46129/99 présentée par Arnošt ZVOLSKÝ & Jiřina ZVOLSKÁ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 juin
CtEDO 2005-09-06
0,94
MOHYLOVÁ c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 75115/01 présentée par Dagmar MOHYLOVÁ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 septembre 2005 en une chambre com
CtEDO 2003-03-18
0,93
NOVOTNÝ contre la REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46148/99 présentée par Vladimír NOVOTNÝ contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 18 mars 2003 en une cham
Sursă