AFFAIRE H.B. ET AUTRES c. TURQUIE

AFFAIRE H.B. ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

TURCIA (solicitarea nr. 38883/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2004 DEFINITIVF 27/08/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza H.B. și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domni. Ress președintele Kūris Zupančič Hedigan mei Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2004, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 38883/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care unsprezece resortisanți ai acestui stat, domnii. H.B. (inclusiv reclamant mai mult), M.S. (inclusiv reclamant mai puțin), A.K. (dacă este cazul) (A.K.), A.K. (dacă este cazul), A.K. (dacă este cazul), M.K. (dacă este cazul) S.S. (s.) (s.), T.S. (în cazul în care este cazul) B.T. (în cazul în care este cazul), S.S. (în cazul în care este cazul) și A.S. (în cazul în care este cazul, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (în cazul în care este necesar) noiembrie 1997 în temeiul vechiului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor de la Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei [art. 28], guvernul l-a desemnat pe dl Gölcüklü ca judecător ad hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 9 iulie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. În 1996, Ministerul Industriei și Resurselor Naturale (inclusiv Ministerul Justiției) a expropriat proprietăți imobiliare aparținând reclamanților, cu sediul în Birecik. Începând cu data transferului proprietății, au fost plătite despăgubiri de expropriere stabilite de minister reclamanților. În dezacord cu suma plătită de minister, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Birecuk, pentru fiecare proprietate imobiliară, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 10. Tribunalul le-a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat ministerul să le plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi simple la o rată de 30 % laan de la data transferului de proprietate. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. 11. În 1996 și 1997, ministerul a vărsat reclamanților informații suplimentare. 12. Detaliile sunt prezentate în tabelul următor, în care se menționează numele celor care au raportat data de plecare a contractului de vânzare cu amănuntul (TRL) care a solicitat 29.2.1996, 18.11.1996, 229 779 263 4.2.1997 519 501 257. reclamant 29.2.1996, 18.11.1996, 783 671 741 4.2.1997 3 502407 896 la 6 solicitanți 12.3.1996, 3.3.1997 685 127 671 21.10.1997 887 124 240 care solicită 8.3.1996, 17.3.1997 561 394 768 21.10.1997 084 169 598 care solicită recurs) 8.3.1996, 3.3.1997 695 626 850 21.10.1997 329 208 701 care solicită recurs) 5.3.1996 18.11.1996, 237 851 515 4.2.1997 612 810 408 care solicită 29.2.1996, 18.11.1996, 752 661 742 4.2.1997 462 767 437 care solicită 7.3.1996, 10.9.1996, 885 959 815 18.12.1996, 525 000 000 care solicită nici un interes morator 30.12.1996, 590 000 10.6.1997 586 460 000 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a indemnizațiilor suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de către minister, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. Curtea arată că cauza cu care este sesizată se referă numai la întârzierea luată de minister în plata despăgubirilor suplimentare de expropriere și la prejudiciul care ar fi rezultat astfel pentru reclamanți. 16. Curtea constată că întârzierea în cauză a încetat pentru 1, 2 și 9 solicitanți, precum și pentru 8 reclamant pentru a doua sa acțiune la 4 Februarie 1997, data plății sumelor datorate de minister. Prin introducerea Comisiei la 1 noiembrie 1997, instanțele nu au respectat termenul de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. Curtea constată, de asemenea, că întârzierea în cauză s-a încheiat pentru cele 3, 4, 5, 6 și 7 recurente, precum și pentru 8 reclamant pentru prima sa acțiune la 21 octombrie 1997, și pentru 11 reclamant la 10 iunie 1997, date de plată a sumelor datorate de minister. Prin introducerea Comisiei la 1 noiembrie 1997, reclamanții au îndeplinit cerința articolului 35 din convenție. În ceea ce privește cel de al 10-lea solicitant, Curtea arată că faptele care ar constitui, în opinia sa, o încălcare a dispoziției pe care aceasta o poate încheia numai cu plata întregii sume datorate de către minister (.S.c. Turcia (dec.), nr. 38931/97, 29 februarie 2000). Curtea constată în speță că plata de către minister a sumei de 18 Decembrie 1996 corespunde la 48,37 % din suma datorată și că restul n a fost niciodată plătit. Acest reclamant a îndeplinit cerința articolului 35 din Convenție, Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că această parte a cererii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d . Pe fond 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior p. 1310, § 30-31, și Aka , citată anterior, p. 2682, § 50-51). 19. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 21. Reclamanții se plâng, de asemenea, că perioada de timp care s-a scurs între sesizarea lor de la Tribunalul de Mare Instanță din Birechik și plata efectivă a încălcat dreptul lor de a-și asculta cauza într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Cu privire la admisibilitatea 22. Curtea consideră, având în vedere connexitatea acestui litigiu cu cea a articolului 1 din Protocolul nr. 1, că faptele care ar constitui, potrivit reclamanților, o încălcare a dispoziției invocate au încetat cu plata sumelor datorate de către minister. 23. Curtea consideră, având în vedere concluzia sa (punctul 17 de mai sus) că, prin aducerea la cunoștința Comisiei la 1 noiembrie 1997, la 1 noiembrie 1997, la 2 și 9 reclamante, precum și 8 reclamant pentru a doua sa acțiune nu au respectat termenul de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. noiembrie 1997, cele trei, 4 , 5 , 6 , 7 , 10 și 11 reclamanți, precum și 8 reclamant pentru prima sa acțiune au îndeplinit cerința termenului de șase luni. Comisia consideră că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Având în vedere concluzia sa formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră că este necesar să se ia în considerare problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND LEGEREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfac ț i e echitabilă. Pagube materiale și morale 27. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material suferit ca urmare a plății întârziate a indemnizațiilor suplimentare de expropriere. Ei solicită Curții să le acorde o sumă fără a o număra. De asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă la 20 000 de dolari americani. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere modul de calcul adoptat în cauza Akkuș (citată anterior, pp. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca prejudiciu material 11 882 EUR (EUR) pentru cei 3-6 solicitanți în comun, 3 797 EUR pentru 7 solicitant, 23 769 EUR pentru 8 solicitant, 5 726 EUR pentru 10 reclamant și 777 EUR pentru 11 solicitant. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 30. Reclamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției și/sau a instanțelor interne și nici o astfel de întrebare nu necesită o examinare din oficiu (Colacioppo c. Italia , Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 197-D, p. 52 alineatul 16 Interese moratorii 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESA, CURȚIA, ÎN LUANIMITATE, Declara cererea admisibilă în măsura în care aceasta privește trei, patru, cinci, 6 , 7 , 10 și 11 reclamanți, precum și 8 reclamant pentru prima sa acțiune și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Détque mail . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, suma totală de 45 951 EUR (cincizeci și cinci de mii nouă sute cincizeci și un euro) pentru daune materiale, care urmează să fie repartizate după cum urmează, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului la 3 , 5 și 6 solicitanți comuni: 11 882 EUR (unsprezece mii opt sute nouăzeci și două de euro), la 7 solicitant: 3 797 EUR (trei mii șapte sute nouăzeci și șapte de euro), la 8 solicitant: 23 769 EUR (optzeci și trei de mii șapte sute șaptezeci și nouă de euro), la 10 solicitant: 5 726 EUR (cinci mii șapte sute douăzeci și șase de euro), la 11 solicitant: 777 EUR (șapte sute șaptezeci și șapte de euro) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restante, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 mai 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE H.B. ET AUTRES c. TURQUIE

(Requête n

o

38883/97)

ARRÊT

STRASBOURG

27 mai 2004

DÉFINITIF

27/08/2004

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire H.B. et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

P.

Kūris

,

B.

Zupančič

,

J.

Hedigan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

H.S.

Greve

,

juges

,

M.

F.

Gölcüklü,

juge

ad hoc,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 mai 2004,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

38883/97) dirigée contre la République de Turquie et dont onze ressortissants de cet Etat, MM.

H.B. («

1

er

requérant

»), M.S. («

2

e

requérant

»), A.K. («

3

e

requérant

»), A.K. («

4

e

requérant

»), A.K. («

5

e

requérant

»), M.K. («

6

e

requérant

»), S.S. («

7

e

requérant

»), T.S. («

8

e

requérant

»), B.T. («

9

e

requérant

»), S.S. («

10

e

requérant

») et A.S. («

11

e

requérant

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 1

er

novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). Ils avaient alors demandé la non

‑

divulgation de leur identité.

2.

Les requérants sont représentés par M

e

Y. Karataș, avocat à Birecik. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.

3.

La requête a été transmise à la Cour le 1

er

novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n

o

11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n

o

11).

4.

La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article

26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. R. Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M.

F.

Gölcüklü pour siéger en qualité de juge

ad hoc

(articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).

5.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

6.

Par une lettre du 9 juillet 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

7.

Les requérants résident à Șanlıurfa.

8.

En 1996, le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles («

le ministère

») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants, sis à Birecik. Des indemnités d’expropriation fixées par le ministère furent versées aux requérants à la date du transfert de propriété.

9.

En désaccord sur le montant payé par le ministère, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Birecik, pour chaque bien immobilier, une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.

10.

Le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna le ministère à leur verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter de la date du transfert de propriété. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs.

11.

En 1996 et 1997, le ministère versa aux requérants les compléments d’indemnité en question.

12.

Des détails figurent dans le tableau suivant

:

NOMS DES REQUÉRANTS

DATE DE DÉPART DU CALCUL DE L’INTÉRÊT MORATOIRE

DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION

MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMEN-TAIRE

(TRL)

DATE DU PAIEMENT

MONTANT DU PAIEMENT (TRL)

1

er

requérant

29.2.1996

18.11.1996

1

229

779 263

4.2.1997

1

519

501 257

2

e

requérant

29.2.1996

18.11.1996

2

783

671 741

4.2.1997

3 502407 896

3

e

à 6

e

requérants

12.3.1996

3.3.1997

5

685

127

671

21.10.1997

7

887

124 240

7

e

requérant

8.3.1996

17.3.1997

1

561

394 768

21.10.1997

2

084 169 598

8

e

requérant

(1

er

recours)

8.3.1996

3.3.1997

11

695

626 850

21.10.1997

16

329

208 701

8

e

requérant

(2

e

recours)

5.3.1996

18.11.1996

5

237

851 515

4.2.1997

6

612

810 408

9

e

requérant

29.2.1996

18.11.1996

2

752

661

742

4.2.1997

3

462

767 437

10

e

requérant

7.3.1996

10.9.1996

885

959

815

18.12.1996

525

000 000

11

e

requérant

Aucun intérêt moratoire

30.12.1996

590

000

000

10.6.1997

586

460 000

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

14.

Les requérants se plaignent d’une perte de valeur des indemnités complémentaires d’expropriation versées avec retard par le ministère, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

15.

La Cour relève que le grief dont elle est saisie porte uniquement sur le retard pris par le ministère dans le paiement des indemnités complémentaires d’expropriation et sur le préjudice qui en aurait ainsi résulté pour les requérants.

16.

La Cour constate que le retard en cause a pris fin pour les 1

er

, 2

e

et 9

e

requérants ainsi que le 8

e

requérant pour son deuxième recours le 4

février 1997, date du paiement des sommes dues par le ministère. En saisissant la Commission le 1

er

novembre 1997, les requérants n’ont pas respecté le délai de six mois prévu dans l’article 35 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée conformément à l’article

35 § 4 de la Convention.

17.

La Cour constate par ailleurs que le retard en cause a pris fin pour les 3

e

, 4

e

, 5

e

, 6

e

et 7

e

requérants ainsi que le 8

e

requérant pour son premier recours le 21

octobre 1997, et pour le 11

e

requérant le 10 juin 1997, dates du paiement des sommes dues par le ministère. En saisissant la Commission le 1

er

novembre 1997, les requérants ont satisfait à l’exigence de l’article 35 de la Convention.

En ce qui concerne le 10

e

requérant, la Cour relève que les faits qui constitueraient, selon l’intéressé, une violation de la disposition qu’il invoque ne peuvent prendre fin qu’avec le paiement de la totalité de la somme due par le ministère (

İ.S. c. Turquie

(déc.), n

o

38931/97, 29

février

2000). La Cour constate en l’espèce que le paiement par le ministère du 18

décembre 1996 correspond à 48,37 % de la somme due, et que le restant n’a jamais été versé. Ce requérant a satisfait à l’exigence de l’article 35 de la Convention

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que cette partie de la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

18.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité

,

p. 1310, §§ 30-31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§ 50-51).

19.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

20.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

21.

Les requérants se plaignent également que le laps de temps qui s’est écoulé entre leur saisine du tribunal de grande instance de Birecik et le paiement effectif a méconnu leur droit à ce que leur cause soit entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

22.

La Cour estime, compte tenu de la connexité de ce grief avec celui de l’article 1 du Protocole n

o

1, que les faits qui constitueraient, selon les requérants, une violation de la disposition invoquée ont pris fin avec le paiement des sommes dues par le ministère.

23.

La Cour considère, eu égard à sa conclusion (paragraphe 17 ci-dessus) qu’en saisissant la Commission le 1

er

novembre 1997, les 1

er

, 2

e

et 9

e

requérants ainsi que le 8

e

requérant pour son deuxième recours n’ont pas respecté le délai de six mois prévu dans l’article 35 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.

24.

La Cour relève par ailleurs, eu égard à sa conclusion (paragraphe

18 ci-dessus) qu’en saisissant la Commission le 1

er

novembre 1997, les 3

e

, 4

e

, 5

e

, 6

e

, 7

e

, 10

e

et 11

e

requérants ainsi que le 8

e

requérant pour son premier recours ont satisfait à l’exigence du délai de six mois. Elle estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35

B.

Sur le fond

25.

Eu égard à sa conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommages matériel et moral

27.

Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel subi en raison du paiement tardif des indemnités complémentaires d’expropriation. Ils demandent à la Cour de leur octroyer une somme sans la chiffrer. Ils réclament en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluent à 20

000 dollars américains.

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Akkuș

(précité, pp.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 11

882 euros (EUR) pour les 3

e

à 6

e

requérants conjointement, 3

797 EUR pour le 7

e

requérant, 23

769 EUR pour le 8

e

requérant, 5

726 EUR pour le 10

e

requérant, et 777 EUR pour le 11

e

requérant.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

30.

Les requérants ne sollicitent pas le remboursement de frais et dépens supportés devant les organes de la Convention et/ou les juridictions internes, et pareille question n’appelle pas un examen d’office (

Colacioppo c.

Italie

, arrêt du 19 février 1991, série A n

o

197-D, p. 52, § 16).

C.

Intérêts moratoires

31.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable pour autant qu’elle concerne les 3

e

, 4

e

, 5

e

, 6

e

, 7

e

, 10

e

et 11

e

requérants ainsi que le 8

e

requérant pour son premier recours, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 6 §

1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, la somme globale de 45

951

EUR (quarante-cinq mille neuf cent cinquante et un euros) pour dommage matériel, à répartir comme suit, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

–

aux 3

e

,

4

e

, 5

e

et 6

e

requérants conjointement

: 11

882 EUR (onze mille huit cent quatre-vingt-deux euros),

–

au 7

e

requérant

: 3

797 EUR (trois mille sept cent quatre-vingt-dix-sept euros),

–

au 8

e

requérant

: 23

769 EUR (vingt-trois mille sept cent soixante-neuf euros),

–

au 10

e

requérant

: 5

726 EUR (cinq mille sept cent vingt-six euros),

–

au 11

e

requérant

: 777 EUR (sept cent soixante-dix-sept euros)

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

, à l’unanimité, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 mai 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président