Punzelt împotriva Cehiei

Rezoluția ResDH(2004)33 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 aprilie 2000 (finală la 25 iulie 2000) în cazul Punzelt împotriva Republicii Cehe (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 15 iunie 2004 la a 885-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Punzelt pronunțată la 25 Avril 2000 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 31315/96) împotriva Republicii Cehe, depusă la 25 martie 1993 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Siegfried Punzelt, un național german, și că Curtea, înființată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că a existat o încălcare a dreptului său la judecată într-un timp rezonabil sau de a elibera în timpul procesului, precum și plângerea sa în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție privind durata procedurii penale aduse împotriva acestuia;

întrucât în hotărârea sa din 25 aprilie 2000 Curtea în unanimitate: a susținut că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție din cauza lungii deținutului reclamantului în reținere; - a considerat că nu a existat nicio încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție din cauza refuzului de eliberare a reclamantului în cauție; - a considerat că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 10 000 de mărci germane în ceea ce privește prejudiciile morale; 10 000 Mărcile germane în ceea ce privește costurile și cheltuielile și faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 10% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinsă restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alin. (2) din Convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să o informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 25 aprilie 2000, având în vedere obligația Republicii Cehe în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenția de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri,

Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere că, la 6 octombrie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 25 aprilie 2000, Declarații, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Republicii Cehe, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz.

Apendicele la Rezoluția ResDH(2004)33 Informații furnizate de Guvernul Republicii Cehe în cursul examinării cazului Punzelt de către Comitetul de Miniștri Guvernul constată că, în hotărârea sa din 25 aprilie 2000, Curtea Europeană a constatat că instanțele interne au invocat motive „suficiente” și „relevante” pentru a justifica detenția continuă a reclamantului în așteptarea avizului penal în cauză pentru fraudă. Cu toate acestea, ținând cont de circumstanțele cazului, s-a constatat că „diligența specială” nu a fost expusă în desfășurarea procedurii și, prin urmare, durata deținerii reclamantului în reținere era excesivă. În vederea evitării unor cazuri noi și similare, hotărârea tradusă a Curții Europene a fost publicată pe site-ul internet al Ministerului Justiției și pe site-ul Pravni Praxe , o revistă a Ministerului Justiției difuzată în cercuri juridice.

Hotărârea a fost, de asemenea, trimisă Curții Constituționale și instanțelor regionale. Aceste măsuri au vizat să permită autorităților cehe competente să pună în aplicare direct hotărârea Curții Europene și, prin urmare, să se asigure că „diligența specială” a fost demonstrată atunci când se ocupă de cazurile penale care implică persoanele aflate în detenție în reținere. După aceea, ca măsură complementară, la 1 ianuarie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 265/2001 privind modificarea anumitor dispoziții din Codul de Procedură Penală. Noul text al art. 2 alin. (4) din Codul a subliniat faptul că problemele penale trebuie tratate cât mai repede posibil, în timp ce protejează în întregime drepturile și libertățile garantate de Declarație în ceea ce privește drepturile și libertățile de bază și prin tratatele internaționale privind drepturile omului și libertățile de bază prin care Republica Cehă este obligată.

De asemenea, s-au adăugat garanții suplimentare împotriva lungii excesive de deținere în reținere. În conformitate cu noul articol 71 alineatul (8) din Codul, detenția generală în cadrul procedurii penale nu poate depăși patru ani pentru inculpați acuzați cu infracțiuni excepționale (încarcerare de viață sau închidere între 15 și 25 de ani); trei ani pentru inculpați acuzați de infracțiuni în mod deliberat (care sunt pedepsiți cu o perioadă maximă de închisoare de cel puțin 8 ani); două ani pentru celelalte cazuri penale judecate în prima instanță de o instanță de district sau de o instanță regională; un an în cazuri penale judecat în fața unui singur judecător. De asemenea, în conformitate cu art. 71 alineatul (9) din Codul, din termenele menționate mai sus, o treime intră în cadrul procedurii pregătitoare, în timp ce două treimi în cadrul procedurii judiciare.

După expirarea acestor termene, acuzatul trebuie eliberat imediat din custodie. Înainte de acest amendament, Codul de Procedință Penală a permis detenția în reținere pentru infracțiuni deosebit de grave să fie prelungită pentru o perioadă maximă de patru ani, în timp ce, în prezent, durata detenției în reținere în reținere pentru astfel de infracțiuni nu poate depăși trei ani. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ceh consideră că autoritățile competente cehă nu vor reuși să prevadă „diligența specială” necesară de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și că, prin urmare, nu există niciun risc de încălcări viitoare ale tipului de încălcare menționat în cazul instantaneu și că Republica cehă și-a îndeplinit în consecință obligațiile în temeiul articolului 46 din Convenție.

Resolution ResDH(2004)33 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 25 April 2000 (final on 25 July 2000) in the case of Punzelt against the Czech Republic (Adopted by the Committee of Ministers on 15 June 2004 at the 885th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Punzelt case delivered on 25 April 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 31315/96) against the Czech Republic, lodged with the European Commission of Human Rights on 25 March 1993 under former Article 25 of the Convention by Mr Siegfried Punzelt, a German national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the applicant’s complaint under Article 5 § 3 of the Convention that there had been a breach of his right to trial within a reasonable time or to release pending trial, and his complaint under Article 6, paragraph 1,

of the Convention concerning the length of the criminal proceedings brought against him; Whereas in its judgment of 25 April 2000 the Court unanimously: - held that there had been a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention on account of the length of the applicant’s detention on remand; - held that there had been no violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention on account of the refusal to release the applicant on bail; - held that there had been no violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention; - held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 10 000 German marks in respect of non-pecuniary damage; 10 000 German marks in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 10% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 25 April 2000, having regard to the Czech Republic’s obligation under Article 46, paragraph 1,

of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as that found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution; Having satisfied itself that on 6 October 2000, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 25 April 2000, Declares, after having examined the information supplied by the Government of the Czech Republic, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2004)33 Information provided by the Government of the Czech Republic during the examination of the Punzelt case by the Committee of Ministers The Government notes that in its judgment of 25 April 2000, the European Court found that the domestic courts invoked “sufficient” and “relevant” reasons to justify the continuing detention of the applicant pending the adjudication of the criminal case brought against him for fraud. Nevertheless, taking into account the circumstances of the case, it was found that “special diligence” was not displayed in the conduct of the proceedings and therefore the length of the applicant’s detention on remand was excessive. With a view to avoiding new, similar cases, the translated judgment of the European Court was published on the internet site of the Ministry of Justice and in the Pravni Praxe , a journal of the Ministry of Justice widely disseminated in legal circles.

The judgment was also sent to the Constitutional Court and to Regional courts. These measures aimed to allow the competent Czech authorities to give direct effect to the judgment of the European Court and thus to ensure that “special diligence” was shown when dealing with criminal cases involving persons in detention on remand. Subsequently, as a complementary measure, on 1 January 2002 Law No. 265/2001 entered into force amending some provisions of the Code of Criminal Procedure. The new wording of Article 2 (4) of the Code stressed that criminal matters must be dealt with as fast as possible whilst protecting in full the rights and liberties guaranteed by the Declaration of Basic Rights and Liberties and by the international treaties on human rights and basic liberties by which the Czech Republic is bound.

Also, additional safeguards have been added against excessive length of detention on remand. According to the new Article 71 (8) of the Code, overall detention in criminal proceedings may not exceed four years for defendants charged with crimes which carry exceptional punishments (life imprisonment or imprisonment between 15 and 25 years); three years for defendants charged with especially grave, wilfully committed criminal offences (which are punishable by a maximum term of imprisonment of at least 8 years); two years for the other criminal cases tried at first instance by a bench of a district court or a regional court; one year in criminal cases tried before a single judge. Also, according to Article 71 (9) of the Code, of the above-mentioned time-limits, one third falls upon the preparatory proceedings, while two thirds upon the court proceedings.

After expiry of these time-limits, the defendant must be immediately released from custody. Before this amendment, the Code of Criminal Procedure allowed detention on remand for especially serious offences to be prolonged for a maximum period of four years, while at present the length of the detention on remand for such crimes cannot exceed three years. In view of the foregoing, the Czech Government considers that the competent Czech authorities will not fail to provide for the “special diligence” required by the case-law of the European Court of Human Rights and that there is thus no risk of future violations of the kind noted in the instant case and that the Czech Republic has consequently fulfilled its obligations under Article 46 of the Convention.