Çiftçi împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 71860/01 prezentate de Abdullah împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 iunie 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Türmen Hedigan mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 septembrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Abdullah Ciftçi, este un resortisant turc, născut în 1955 și rezident la Ankara. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Hasan Solhan, avocat la Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o scrisoare din 26 iulie 2000 adresată Direcției Serviciilor Religioase ( În această scrisoare, reclamantul a invocat, de asemenea, articolele 9 și 14 din Convenție.

Ca răspuns, Hotărârea Indicată, printr-o scrisoare din 1 August 2000, că art. 3 din Legea nr. 4415 impune condiția de a fi titular al unei diplome de învățământ primar pentru a putea să se înscrie în aceste formațiuni și a respins cererea reclamantului. Dreptul intern relevant la art. 3 din Legea nr. 4415 de a înlocui Legea nr. 633 privind fundația și funcțiile Direcției Serviciilor Religioase dispune de dreptul intern relevant la art. 3 din Legea nr. Hotărârea Serviciilor Religioase oferă posibilitatea de a urma cursuri coranice pentru cei care sunt dornici să învețe Coran și interpretarea sa, și de a dobândi cunoștințe religioase, în afară de cursurile obligatorii de religie în școli primare și secundare, cu condiția de a fi titularul unei diplome de învățământ primar.

(...) Invocând art. 9 din Convenție coroborat cu art. 14, reclamantul se plânge de refuzul autorităților naționale de a-i acorda permisiunea de a-și înregistra fiul la un curs coranic. Reclamantul face referire la faptul că autoritățile naționale nu i-au permis să-și includă fiul într-o formare religioasă în cursuri coranice, pe motiv că acesta din urmă nu deținea o diplomă de învățământ primar. El denunță o încălcare a articolului 9 din Convenția combinată cu art. 14. Curtea propune să se examineze acest aspect sub aspect juridic al articolului 2 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte nu poate fi refuzat niciun drept la înălțare. La , în exercitarea funcțiilor pe care le va îndeplini în domeniul educației și al învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și această educație în conformitate cu convingerile lor religioase și filozofice.

Curtea nu consideră necesar să își extindă analiza la problema de epuizare a căilor de atac interne în măsura în care consideră că cererea este inadmisibilă pentru lipsa vădită a temeiului. Curtea amintește în primul rând jurisprudența sa stabilită potrivit căreia dreptul la laminare solicită, prin însăși natura sa, o reglementare de către stat ( Campbell și Cosans c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1982, Seria A nr. 6 § 41. Cu toate acestea, a doua teză din art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție interzice statelor contractante să urmărească un scop de îndoctrinare care poate fi considerat ca nerespectând convingerile religioase și filozofice ale părinților. Hotărârea din 7 decembrie 1976, Seria A n 23, § 53. În speță, restricia în cauză constă într-o condiie de a fi titular al unei diplome de mai întâi în domeniul învățământului primar pentru sine.

Curtea amintește că reglementarea în materie de educaie poate varia în timp și în spaiu, în funcie de nevoile și resursele comunităii și ale indivizilor ( Limba belgiană (în acțiunea principală), Hotărârea din 23 iulie 1968, seria A n 6 § 5). Având în vedere specificitatea domeniului de educație în cazul de față, trebuie lăsată la latitudinea autorităților competente în ceea ce privește cea mai bună utilizare a acestor resurse. În opinia Curții, restricția în cauză vizează dobândirea unui anumit nivel de maturitate. Prin educația elementară oferită de școlile primare, aceasta nu constituie, ca atare, o încercare de a împiedica educația religioasă.

: Aceasta nu afectează dreptul părinților de a înțelege și de a-și sfătui copiii, de a-și exercita funcțiile naturale de educatori, de a-i orienta către o direcție conformă cu propriile convingeri religioase sau filozofice (a se vedea mutatis mutandis, Jimenez Alonso și Jimenez Marino c. Spania, (dec.) 51188/99, CEDH 2000 - VI). În plus, minorii care nu îndeplinesc condițiile impuse de legislația internă pot urma pe deplin cursuri de religie în școlile lor primare legate de educația națională.

Curtea consideră că, departe de a constitui o încercare de îndoctrinare, condiția impusă de legiuitor vizează, de fapt, restrângerea exercitării unui eventual îndoctrinare a minorilor, care se află într-o vârstă în care își pun multe întrebări, fiind ușor de influențat de cursuri coranice (comparat cu Dahlab c. Elveția (dec.), nr. 42393/98, CEDH 2001 - V). În consecință, condiția impusă de legislator și constând în obținerea diplomei de învățământ primar înainte de a continua cursuri coranice nu aduce atingere dreptului de a-l judeca pe fiul reclamantului. În consecință, cererea este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă.

Vincent B erger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 71860/01 présentée par Abdullah ÇİFTÇİ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 17 juin 2004 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 septembre 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Abdullah Ciftçi, est un ressortissant turc, né en 1955 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M e Hasan Solhan, avocat à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par une lettre du 26 juillet 2000 adressée à la Direction des services religieux (« la Direction »), le requérant se plaignit de la législation interne qui imposait un âge minimum de douze ans pour suivre des « cours coraniques » (à l’époque des faits, cet âge correspondait à celui de la fin normale de l’enseignement élémentaire). Son fils ne remplissant pas cette condition, le requérant demanda également une dérogation pour pouvoir inscrire celui-ci à ces cours de religion. Dans cette lettre, le requérant invoqua par ailleurs les articles 9 et 14 de la Convention. En réponse, la Direction indiqua, par une lettre du 1 er août 2000, que l’article 3 de la loi n o 4415 impose la condition d’être titulaire d’un diplôme d’enseignement primaire pour pouvoir s’inscrire à ces formations et rejeta la demande du requérant.

B. Le droit interne pertinent L’article 3 loi n o 4415 supplétive à la loi n o 633 portant sur la fondation et les fonctions de la Direction des services religieux dispose : « La Direction des services religieux offre la possibilité de suivre des cours coraniques pour ceux qui sont désireux d’apprendre le Coran et son interprétation, et d’acquérir des connaissances religieuses, en dehors des cours obligatoires de religion dans des écoles primaires et secondaires, à condition d’être titulaire d’un diplôme d’enseignement primaire. (...) » GRIEF Invoquant l’article 9 de la Convention combiné avec son article 14, le requérant se plaint du refus des autorités nationales de lui accorder la permission d’inscrire son fils à un cours coranique.

EN DROIT Le requérant fait grief de ce que les autorités nationales ne lui ont pas permis d’inscrire son fils à une formation religieuse dans des cours coraniques, au motif que celui-ci n’était pas titulaire d’un diplôme d’enseignement primaire. Il dénonce une violation de l’article 9 de la Convention combiné avec son article 14. La Cour propose d’examiner ce grief sous l’angle de l’article 2 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Nul ne peut se voir refuser le droit à l’instruction. L’État, dans l’exercice des fonctions qu’il assumera dans le domaine de l’éducation et de l’enseignement, respectera le droit des parents d’assurer cette éducation et cet enseignement conformément à leurs convictions religieuses et philosophiques.

» La Cour ne juge pas nécessaire d’étendre son analyse à la question d’épuisement des voies de recours internes dans la mesure où elle estime que la requête est irrecevable pour défaut manifeste de fondement. La Cour rappelle d’abord sa jurisprudence établie selon laquelle le droit à l’instruction appelle de par sa nature même une réglementation par l’État ( Campbell et Cosans c. Royaume-Uni, arrêt du 25 février 1982, Série A n o 6, § 41). Cependant, la seconde phrase de l’article 2 du Protocole n o 1 à la Convention interdit aux États contractants de poursuivre un but d’endoctrinement qui puisse être considéré comme ne respectant pas les convictions religieuses et philosophiques des parents.

C’est là que se situe la limite à ne pas dépasser ( Kjeldsen, Busk Madsen, Pedersen c. Danemark, arrêt du 7 décembre 1976, Série A n o 23, § 53). En l’espèce, la restriction en question consiste en une condition d’être titulaire d’un diplôme d’enseignement primaire pour s’inscrire aux cours coraniques. La Cour rappelle que la réglementation en matière d’éducation peut varier dans le temps et dans l’espace en fonction des besoins et des ressources de la communauté et des individus ( Linguistique belge (au principal), arrêt du 23 juillet 1968, série A n o 6, § 5). Vu la spécificité du domaine d’éducation dans le cas d’espèce, une grande latitude doit être laissée aux autorités compétentes quant au meilleur emploi de ces mêmes ressources.

De l’avis de la Cour, la restriction en question vise l’acquisition d’une certaine « maturité » par les mineurs désireux de poursuivre une formation religieuse dans des cours coraniques, grâce à une éducation élémentaire offerte par les écoles primaires. En tant que telle, elle ne constitue pas une tentative d’endoctrinement visant à empêcher l’instruction religieuse : elle ne touche pas au droit des parents d’éclairer et conseiller leurs enfants, d’exercer envers eux leurs fonctions naturelles d’éducateurs, de les orienter vers une direction conforme à leurs propres convictions religieuses ou philosophiques (voir, mutatis mutandis, Jimenez Alonso et Jimenez Marino c. Espagne, (déc.) n o 51188/99, CEDH 2000 - VI).

En outre, les mineurs qui ne remplissent pas la condition requise par la législation interne peuvent parfaitement suivre des cours de religion dans leurs écoles primaires liés à l’éducation nationale. La Cour estime que, loin de constituer une tentative d’endoctrinement, la condition posée par le législateur vise en fait à restreindre l’exercice d’un éventuel endoctrinement des mineurs, se trouvant dans un âge où ils se posent beaucoup de questions tout en étant facilement influençables par des cours coraniques (comparer avec Dahlab c. Suisse (déc.), n o 42393/98, CEDH 2001 - V). En conséquence, la condition imposée par le législateur et consistant à obtenir le diplôme d’enseignement primaire avant de poursuivre des cours coraniques ne porte pas atteinte au droit à l’instruction du fils du requérant.

Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent B erger Georg Ress Greffier Président