MANDELA contre la GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6709/02 prezentate de Xanthi MANDELA împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 24 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Bototarova Kovler, judecători și S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată mai sus la 6 februarie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, după ce a intenționat să facă acest lucru, face următoarea decizie în fața recurentei, Xanthi Mandela, este cetățean grec, născut în 1970 și rezident în Atena. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Miliarakis, avocat în barou da'éta. Guvernul este reprezentat de delegații agentului său, dl V. Kyriazopoulos, director pe lângă Consiliul Juridic al statului și dl Trekli, auditor pe lângă Consiliul Juridic al statului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. La 7 ianuarie 1997, recurenta sesizează Centrul Interuniversitar de Recunoaștere a titlurilor de proprietate străină ( La 7 februarie 1997, DIKATSA și-a respins cererea pe motiv că diploma sa nu era echivalentă cu diplomele acordate de universitățile elene. DIKATSA i-a returnat reclamantei documentele prezentate în sprijinul cererii sale. La 27 iulie 1998, recurenta sesizează din nou DIKATSA și susținea că diploma unei alte studente de la universitatea sa fusese recunoscută și solicita dreptul de a studia timp de șase luni în cadrul unei universități elene, pentru a-și putea reglementa diploma. DIKATSA nu răspunde acestei solicitări. La 2 noiembrie 1998, recurenta sesizează Consiliul cu privire la o acțiune prin care se intenționa anularea refuzului DIKATSA de a-și răspunde cererii. La 12 martie 2001, Consiliul a acordat dreptul la acțiune. În Înalta instanță a considerat că DIKATSA era obligat să răspundă printr-o decizie motivată la cererea recurentei (hotărârea nr. 1000/2001). La 11 octombrie 2001, recurenta notaia această hotărâre la DIKATSA, invitând să se conformeze acesteia. Cu toate acestea, DIKATSA nu a luat nicio măsură în acest sens. Într-o scrisoare din 22 august 2003 adresată Consiliului Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1, reclamanta se plângea de refuzul DIKATSA de a se conforma hotărârii nr. 1000/2001 a Consiliului de Stat. În observațiile sale ca răspuns la cele ale guvernului pârât, recurenta se plângea, de asemenea,, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, de durata procedurii. ÎN DREPT, recurenta se plângea de refuzul DIKATSA de a se conforma hotărârii nr. Comisia invocă articolele 8, 13, 14 și 17 din Convenție, precum și articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 1.În observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului pârât, recurenta s-a plâns, de asemenea, de durata procedurii sub aspectul aceleiași dispoziții. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul pledează, în principal, la cererea de incompatibilitate rațională cu dispozițiile Convenției. În special, acesta susține că încheierea procedurii în fața Consiliului de Stat nu a fost direct decisivă pentru drepturile civile ale recurentei, deoarece aceasta se referea la un litigiu pur administrativ. Cu titlu subsidiar, guvernul afirmă că lipsa diligenței recurentei, care a omis să depună dosarul său cu toate documentele necesare, a împiedicat DIKATSA să ia în considerare și să răspundă cererii sale, așa cum a ordonat la hotărârea nr. 1000/2001 a Consiliului de . Recurenta susține că rezultatul procedurii era direct decisiv pentru dreptul său de a-și exercita profesia, care este un drept cu caracter civil. Ea adaugă că DIKATSA era obligat să răspundă cererii sale. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, termenii (le) privind () drepturile și obligațiile cu caracter civil (a se vedea Ringeisen c. Austria, Hotărârea din 16 iulie 1971, seria A n 13, p. 39 § 94). : Drepturile și obligațiile cu caracter civil trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - al interdicției și la sfârșitul procedurii în litigiu trebuie să fie direct decisive pentru un astfel de drept (a se vedea Le Cont, Van Leuven și De Meyere c. Belgia, Hotărârea din 23 iunie 1981, seria A n În plus, această dispoziție nu se aplică decât unei proceduri care duce la o decizie care are efecte directe, dar nu și la consecințe indirecte sau accidentale, asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale l mai târziu (surmont și De Mearechy c. Belgia, nr. 13601/88 și nr. 13602/88, Decizia Comisiei din 6 iulie 1989, Deciziile și rapoartele (DR) 62, p. 284, p. Balmer-Schafroth și altele c. Elveția , Hotărârea din 26 august 1997, Rec., 1997-IV, p. 1357, § 32. Cu alte cuvinte, aplicarea acestei dispoziții la o procedură presupune că la sfârșitul acesteia În cazul de față, Curtea ia notă de faptul că recurenta se ocupa în fața Consiliului de Stat împotriva deciziei DIKATSA de a răspunde printr-o decizie motivată cererii sale de a studia timp de șase luni în cadrul unei universități elene. Doar această omisiune a fost sancionată de Consiliul de Stat. 1000/20001 din înalta jurisdicție nu a conferit dreptul automat la recunoașterea diplomei sale. Într-adevăr, chiar și în ipoteza în care DIKATSA ar fi reexaminat și ar fi răspuns la cererea recurentei, aceasta din urmă nu ar fi obținut recunoașterea diplomei sale, ci ar fi avut doar speranța de a obține, după o nouă examinare a dosarului său care ar fi intervenit la sfârșitul semestrului universitar, dacă celelalte condiții prevăzute de legislația internă ar fi fost îndeplinite. Prin urmare, trebuie să se constate că procedura în cauză nu putea determina Consiliul să decidă în mod direct cu privire la drepturile și obligațiile civile ale recurentei. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie să fie respinsă în temeiul art. 35 alin. (4). Prin urmare, aplicarea art. 29 alin. (3) din Convenție trebuie să înceteze. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță cererea inadmisibilă Santiago Quesada Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

6709/02

présentée par Xanthi MANDELA

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 24 juin 2004 en une chambre composée de

:

MM.

P.

Lorenzen

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

M

mes

F.

Tulkens

,

N.

Vajić

,

S.

Botoucharova

,

M.

A.

Kovler,

juges

,

et de M. S.

Quesada,

greffier adjoint

de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 février 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Xanthi Mandela, est une ressortissante grecque, née en 1970 et résidant à Athènes. Elle est représentée devant la Cour par M

e

P.

Miliarakis, avocat au barreau d’Athènes. Le Gouvernement est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M

me

S. Trekli, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 7 janvier 1997, la requérante saisit le centre inter-universitaire de reconnaissance des titres d’études étrangers (Διαπανεπιστημιακό Κέντρο Αναγνωρίσεως Τίτλων Σπουδών της Αλλοδαπής - ci-après DIKATSA) d’une demande tendant à la reconnaissance de ses titres universitaires étrangers. Le 7 février 1997, le DIKATSA rejeta sa demande au motif que son diplôme n’était pas équivalent aux diplômes délivrés par les universités grecques. Le DIKATSA retourna à la requérante les justificatifs produits à l’appui de sa demande.

Le 27 juillet 1998, la requérante saisit à nouveau le DIKATSA. Elle alléguait que le diplôme d’une autre étudiante de son université avait été reconnu et réclamait le droit d’étudier pendant six mois au sein d’une université grecque, afin de pouvoir régulariser son diplôme. Le DIKATSA ne répondit pas à cette demande.

Le 2 novembre 1998, la requérante saisit le Conseil d’Etat d’un recours tendant à l’annulation du refus du DIKATSA de répondre à sa demande.

Le 12 mars 2001, le Conseil d’Etat fit droit à son recours. La haute juridiction considéra que le DIKATSA était tenu de répondre par une décision motivée à la demande de la requérante (arrêt n

o

1000/2001).

Le 11 octobre 2001, la requérante notifia cet arrêt au DIKATSA, en l’invitant à s’y conformer. Toutefois, le DIKATSA n’a pris aucune mesure en ce sens. Dans un courrier du 22 août 2003 adressé au Conseil Juridique de l’Etat, la directrice du DIKATSA expliquait que la requérante avait omis de renouveler sa demande et de déposer à nouveau les justificatifs y afférents, ce qui n’a pas permis un nouvel examen de l’affaire.

GRIEFS

1.

Invoquant les articles 8, 13, 14 et 17 de la Convention, ainsi que les articles 1 et 2 du Protocole n

o

1, la requérante se plaint du refus du DIKATSA de se conformer à l’arrêt n

o

1000/2001 du Conseil d’Etat.

2.

Dans ses observations en réponse à celles du gouvernement défendeur, la requérante se plaignit aussi, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de la durée de la procédure.

EN DROIT

La requérante se plaint du refus du DIKATSA de se conformer à l’arrêt n

o

1000/2001 du Conseil d’Etat. Elle invoque les articles 8, 13, 14 et 17 de la Convention, ainsi que les articles 1 et 2 du Protocole n

o

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Le Gouvernement plaide à titre principal l’irrecevabilité de la requête pour incompatibilité

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention. En particulier, il soutient que l’issue de la procédure devant le Conseil d’Etat n’était pas directement déterminante pour les droits civils de la requérante car elle portait sur un litige purement administratif. A titre subsidiaire, le Gouvernement affirme que le manque de diligence de la requérante, qui a omis de déposer son dossier avec tous les justificatifs nécessaires, a empêché le DIKATSA d’examiner et de répondre à sa demande, comme l’avait ordonné l’arrêt n

o

1000/2001 du Conseil d’Etat.

La requérante affirme que l’issue de la procédure était directement déterminante pour son droit d’exercer sa profession, qui est un droit de caractère civil. Elle ajoute que le DIKATSA était dans l’obligation de répondre à sa demande.

La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, les termes «

contestations sur (des) droits et obligations de caractère civil

» couvrent toute procédure dont l’issue est déterminante pour (de tels) droits et obligations

» (voir

Ringeisen c. Autriche

, arrêt du 16 juillet 1971, série A n

o

13, p. 39, § 94). L’article 6 § 1 ne se contente pourtant pas d’un lien ténu ni de répercussions lointaines

: des droits et obligations de caractère civil doivent constituer l’objet - ou l’un des objets - de la contestation et l’issue de la procédure litigieuse doit être directement déterminante pour un tel droit (voir

Le Compte, Van Leuven et De Meyere c. Belgique

, arrêt du 23

juin 1981, série A n

o

43, p. 21, § 46). En outre, cette disposition ne s’applique qu’à une procédure aboutissant à une décision qui a des effets directs, mais non des conséquences indirectes ou fortuites, sur les droits et obligations de caractère civil de l’intéressé (

Surmont et De Meurechy c. Belgique

, n

os

13601/88 et 13602/88, décision de la Commission du 6 juillet 1989, Décisions et rapports (DR) 62, p. 284

;

Balmer-Schafroth et autres c. Suisse

, arrêt du 26 août 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, p. 1357, §

32). Autrement dit, l’application de cette disposition à une procédure présuppose que l’issue de celle-ci emporte «

l’effet direct de créer, de modifier ou d’annuler des droits ou obligations juridiques de civil

» (

Karayiannis c. Grèce

(déc.), n

o

65607/01, 20 mars 2003).

Dans le cas d’espèce, la Cour note que la requérante se pourvut devant le Conseil d’Etat contre l’omission du DIKATSA de répondre par une décision motivée à sa demande tendant à étudier pendant six mois au sein d’une université grecque. Seule cette omission fut sanctionnée par le Conseil d’Etat. Il en ressort que l’arrêt n

o

1000/20001 de la haute juridiction n’a pas conféré à l’intéressée un droit automatique à la reconnaissance de son diplôme. En effet, même dans l’hypothèse où le DIKATSA aurait réexaminé et répondu par l’affirmative à la demande de la requérante, celle-ci n’aurait pas pour autant obtenu la reconnaissance de son diplôme, mais aurait eu seulement l’espérance de l’obtenir, après un nouvel examen de son dossier qui serait intervenu à la fin du semestre universitaire et cela, si les autres conditions prévues par la législation interne étaient réunies. Il convient donc de constater que la procédure en question ne pouvait conduire le Conseil d’Etat à décider directement d’une contestation sur les droits et obligations civils de la requérante.

Il s’ensuit que la requête est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 §

3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable

Santiago

Quesada

Peer

Lorenzen

Greffier adjoint

Président