CASE OF AKSAC v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Not necessary to examine Art. 6-3-b;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses partial award
CASE OF AKSAC v. TURKEY (CtEDO, 2004)
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE AKSAÇ v. TURKEY (Declarare nr. 41956/98) HOTĂRÂREA Strasburg 15 iulie 2004 FINAL 15/10/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Aksaç v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Ress Cabral Barreto Caflisch Türmen Hedigan Doamna Tsatsa-Nikolovska Traja, judecători și grefierul secțiunii Berger, deliberat în privat la 15 ianuarie și 24 iunie 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41956/98) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 41956/98) de către un național turc, dl Yavuz Aksaç (nr. „reclamantul”), la 6 ianuarie 1998. Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de dl H. Erdoğan și dl L. Kanat, avocați care practică în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața instituțiilor Convenției. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că i s-a refuzat o ședință echitabilă din cauza prezenței unui judecător militar de pe banca Curții de Securitate de Stat din Ankara care l-a judecat și l-a condamnat. În plus, el s-a plâns în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) că opinia scrisă a procurorului principal de la Curtea de Casație nu a fost niciodată servită pe el, privand-l astfel de posibilitatea de a-și prezenta contraargumentele, susținând în cele din urmă că el a fost condamnat doar din cauza asociației sale cu o revistă de stânga, în încălcarea drepturilor sale în temeiul articolelor 9 și 10. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată Curții a doua secțiune (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol (art. 52 § 1). Prin hotărârea din 15 ianuarie 2004, Curtea a declarat că cererea este parțial admisibilă, menținând plângerile reclamantei cu privire la dreptul său la o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, precum și dreptul său de a avea timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale și de a declara restul cererii inadmisibil. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 59 § 1). La 24 mai 2004, cazul a fost atribuit celui de-al treilea secțiune a Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI 10. Reclamantul s-a născut în 1971 și trăiește în Ankara. 11. La 23 martie 1995, reclamantul a fost arestat și plasat în custodie de poliție de către ofițeri de poliție din Hotărârea de Securitate din Ankara. A fost acuzat de ajutor și apărare a unei organizații ilegale, DHKP-C (Partiul Popular Revoluționar de Eliberare-Front). 12. La 6 aprilie 1995, procurorul public atașat Curtea de Securitate de Stat din Ankara a depus o acuzație în favoarea acesteia, în conformitate cu articolele 168 § 2 și 169 din Codul Penal și cu art. 5 din Legea privind prevenirea terorismului, aderând la o organizație ilegală. 13. La 10 aprilie 1996, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a constatat că reclamantul a fost vinovat de ajutor și a acuzat o organizație ilegală, DHKP-C, și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare și l-a interzis de la serviciul public timp de trei ani. 14. Reclamantul a apelat. La 11 iunie 1997, procurorul principal al Curții de Casație și-a prezentat avizul scris (tebliğname) la 10 iulie 1997, Curtea de casă a respins recursul reclamantului susținând hotărârea Tribunalului de Securitate din Ankara. II. HOTĂRÂREA INTERNAȚIONALĂ PRIVIND HOTĂRÂREA ȘI PRACȚIA INTERNAȚIONALĂ , în timpul materialului , se poate găsi în Incal c. Turcia , hotărârea din 9 iunie 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-IV , Çıraklar c. Turcia , hotărârea din 28 octombrie 1998, Rapoarte 1998 VII , Özel c. Turcia , nr. 42739/98 , 7 noiembrie 2002, și Gençel c. Turcia , nr. 53431/99 , 23 octombrie 2003. ARTICOLUL 6 ALEGAT AL CONVENȚIEI 17. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că a fost refuzat o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, având în vedere prezența judecătorului militar de la tribunalul de securitate de stat din Ankara care l-a judecat și l-a condamnat. El se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) că observarea scrisă a procurorului principal la Curtea de Casație cu privire la meritul recursului său nu a fost acordată. 18. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la componența Curții de Securitate de Stat din Ankara, Curtea constată că a examinat în trecut plângeri similare și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 (a se vedea, printre multe alte autorități, Özel, citate mai sus, §§ 33-34 și Özdemir v. Turcia , nr. 59659/00, §§ 35-36, 6 februarie 2003). 19. Curtea nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul instantaneu. Este rezonabil ca reclamantul care a fost judecat într-o Curte de Securitate de Stat pentru aderarea la o organizație ilegală să fi fost îngrijorat că ar fi fost judecat de o bancă care include un ofițer regulat al armatei și membru al Serviciului Legal Militar. Din acest motiv, el ar putea să se temă legitim că Curtea de Securitate de Stat din Ankara s-ar putea permite să fie influențată în mod necorespunzător de considerații care nu au nimic de-a face cu natura cazului. Cu alte cuvinte, temerile reclamantului cu privire la lipsa de independență și imparțialitate a Curții de Securitate de Stat pot fi considerate drept justificate obiectiv (a se vedea Incal, citat mai sus, p. 1573, § 72 în amendă) 20. Prin urmare, Curtea concluzionează că s-a încălcat art. 6 § 1. 21. având în vedere concluzia că dreptul reclamantului la o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial a fost încălcat, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) (a se vedea Çıraklar , citat mai sus, § 45). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat un total de 20.000 de euro (EUR) pentru prejudiciu material și moral. 24. Guvernul a contestat cererea reclamantului, susținând că sumele reclamate sunt excesive și nejustificate. 25. În ceea ce privește problema prejudiciilor pecuniare, Curtea consideră, în primul rând, că nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii în fața Curții de Securitate de Stat dacă nu s-a produs încălcarea Convenției (a se vedea Findlay c. Regatul Unit , hotărârea din 25 februarie 1997, Raporturi În plus, afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciile materiale nu a fost justificată de niciun element de probă. Prin urmare, aceasta nu aduce nicio atribuire sub acest cap. 26. În ceea ce privește prejudiciile morale, Curtea consideră că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o compensare suficientă pentru orice prejudiciu moral suferite de reclamant (a se vedea Çıraklar, citat mai sus). § 49). 27. În cazul în care Curtea constată că un reclamant a fost condamnat de un tribunal care nu este independent și imparțial în sensul articolului 1, consideră că, în principiu, cea mai adecvată formă de ajutor ar fi asigurarea că reclamantul este acordat în timp util un proces de redresare de către un tribunal independent și imparțial (a se vedea Gençel, citat mai sus, § 27). Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat un total de 5,500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața autorităților naționale și în fața instituțiilor din Strasbourg. 29. Guvernul a contestat cererea reclamantului, susținând că reclamația privind costurile și cheltuielile nu a fost documentată în mod corespunzător. 30. Curtea va face o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Sawicka c. Polonia, nr. 37645/97, § 54, 1 octombrie 2002). 31. Elaborarea propriei estimări bazate pe informațiile disponibile și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea, printre altele autoritățile, Uzunhasanoğlu c. Turcia, nr. 35070/97, § 33, 20 aprilie 2004), Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 3,000 EUR sub acest cap, mai puțin suma de 630 EUR primită în asistență juridică din partea Consiliului Europei. Dobânzile implicite 32. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea susține în mod neobișnuit că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește plângerea privind independența și imparțialitatea Curții de Securitate de Stat din Ankara; susține că nu este necesar să se ia în considerare plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție; că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de solicitant; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, mai puțin 630 EUR (sex sute treizeci de euro) acordate prin intermediul ajutorului juridic, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 iulie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Președintele grefierului