AFFAIRE MAHIEU CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2004)50 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 iunie 2001 (definită la 19 septembrie 2001) în cauza Mahieu împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iulie 2004, cu ocazia celei de-a 891-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 19 iunie 2001 în cauza Mahieu și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție Reamintind faptul că, la originea acestei cauze, se află o cerere (nr. 43288/8%) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Lamilor la 13 mai 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Daniel Mahieu, resortisant francez și belgian, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul art. 5 alin. (2) din Protocol 11, a declarat admisibilă obiecțiunile privind, pe de o parte, durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața instanțelor administrative și, pe de altă parte, încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamantului, având în vedere că, în hotărârea sa din 19 iunie 2001, Curtea, în unanimitate a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care a declarat că nu este necesar să se ia în considerare în plus și partea din art. 1 din Protocolul nr. 1 a declarat că guvernul statului pârât trebuia să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 30 000 de franci francezi pentru prejudicii morale, 11 588 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de 4,26% la an de la expirarea termenului respectiv și până la data la care termenul respectiv a expirat a respins revendicările reclamantului în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție, care au invitat guvernul statului pârât în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 19 În iunie 2001, având în vedere obligația pe care Franța o are de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție, considerând că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul din statul membru în cauză a indicat că hotărârea Curții a fost publicată pe site-ul internet oficial În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante sumele prevăzute în hotărârea din 19 iunie 2001 în termenul stabilit, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Franței, pe care le-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2004)50

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 19 juin 2001 (définitif le 19 septembre 2001)

dans l’affaire Mahieu contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 20 juillet 2004,

lors de la 891e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la

Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 19 juin 2001 dans l’affaire Mahieu et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 43288/98) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 mai 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M.

Daniel Mahieu, ressortissant français et belge, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole

n°

11, a déclaré recevable les griefs concernant, d’une part, la durée excessive d’une procédure portant sur des droits et obligations de caractère civil devant des juridictions administratives

et, d’autre part, la violation du droit au respect des biens

du requérant

;

Considérant que dans son arrêt du 19 juin 2001 la Cour, à l’unanimité

:

-

a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention

;

-

a dit qu’il n’était pas nécessaire d’examiner de surcroît le grief tiré de l’article 1 du Protocole n°1

;

-

a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 30 000 francs français pour préjudice moral, 11 588 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 4,26% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement

;

-

a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 19

juin 2001, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été publié sur le site Internet officiel «

Légifrance

» et transmis aux autorités directement concernées

;

S’étant assuré que le 17 octobre 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 19 juin 2001,

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.