VIOLA ET AUTRES c. ITALIE

Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la corespondență și la limitarea libertății lor de exprimare din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng că declarația de faliment i-a privat de bunurile lor, în special din cauza duratei procedurii.

Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamanții denunță limitarea libertății lor de circulație, în special din cauza duratei procedurii.

Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamanții se plâng că nu dispun de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală a acestora ca urmare a falimentului lor.

Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de limitarea drepturilor lor electorale, în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, cu o justificare legitimă și menită să pedepsească și să marginalizeze pe cel ratat. Invocând art. 8 din Convenție, ei se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelor lor în registrul celor care au suferit, nu pot exercita nici o activitate profesională sau comercială. În plus, ele denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acestora, care pune capăt acestor incapacități personale, nu poate fi solicitată decât după cinci ani de la încheierea procedurii de faliment.

În cele din urmă, invocând art. 6 alineatul (1), reclamanții se plâng de durata procedurii de faliment. (1) Invocând art. 8 și 10 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor de a respecta corespondența și de limitarea libertății lor de exprimare din cauza faptului că corespondența celui care a suferit un accident este supusă controlului lichidatorului. Aceste articole sunt astfel formulate art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei, fără a putea exista intervenție din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. În ceea ce privește art. 10, Curtea amintește că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații pe care alții le aspiră sau le pot oferi (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n 116, § 74). Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în care se face referire la controlul corespondenței celui care nu a reușit din partea lichidatorului falimentului, Curtea consideră că Cauza reclamanților trebuie să fie examinată numai din perspectiva articolului 8 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng că declarația de faliment le-a privat bunurile, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol este formulat după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 3. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamanții denunță restricția libertății lor de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol se citește astfel: Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și d a alege liber reședința sa. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților d Drepturile recunoscute la alineatul (1) pot, de asemenea, în anumite zone, să facă obiectul unor restricții care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (4) Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamanții se plâng că nu au dreptul la o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incompetențele patrimoniale și personale care le afectează pe durata întregii proceduri de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că a declarat deja încălcarea articolului 13 din convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la respectarea corespondenței celui ratat (a se vedea Bottaro c. Italia, 56298/00, §§ 41-46). Prin urmare, Curtea consideră că cauza invocată de solicitanți trebuie examinată numai în la fel ca art. 13 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 5. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de limitarea drepturilor lor electorale, în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, cu o justificare legitimă și care vizează pedepsirea și marginalizarea celui care a suferit. Acest articol este formulat după cum urmează: Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 6. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții private și de familie din cauza înscrierii numelui lor în registrul celor care au suferit un accident. Acest articol este formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie (...). O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Curtea arată că partea din cauza dreptului la respectarea vieții de familie nu a fost susținută. Această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă pentru lipsa vădită de temei în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește partea din litigiu întemeiat pe dreptul la respectarea vieții private, în forma actuală a dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră că este necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (7) În cele din urmă, invocând art. 6 alin. (1), reclamanții se plâng și de durata procedurii de faliment. Acest articol este astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește procedura introdusă de moștenitorii domnului Augusto Viola în sensul Legii Pinto, Curtea arată că procedura în fața Curții de Casație este încă în curs de desfășurare. Această parte a cererii este, prin urmare, prematură și trebuie respinsă pentru neatenție vădită de temei în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție. În ceea ce privește procedura introdusă de domnul Raffaele Viola în conformitate cu Legea Pinto, Curtea consideră că, în stadiul actual al dosarului, aceasta nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide că, în temeiul articolului 10 privind predarea scrisorii adresate reclamantului trebuie să se examineze din unghi în care se află articolul în care se decide că … în ceea ce privește obiecțiunile reclamanților de la art. 6 alineatul (1) din convenție, numai în ceea ce privește procedura Pinto introdusă de domnul Raffaele Viola, 8, în ceea ce privește drepturile la respectarea vieții private și a corespondenței reclamanților, 1 din Protocolul nr. 1, 2 din Protocolul nr. 4, 13 din Convenția nr. 3 și 3 din Protocolul nr. 3 la Protocolul nr. 3 din Protocolul nr. Christos Rozakis Modululr Președinte

Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, les requérants se plaignent de la violation de leur droit au respect de la correspondance et de la limitation de leur liberté d’expression en raison de ce que la correspondance du failli est soumise au contrôle du syndic.

Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent que la déclaration de faillite les a privés de leurs biens, notamment en raison de la durée de la procédure.

Invoquant l’article 2 du Protocole n o 4 à la Convention, les requérants dénoncent la limitation de leur liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent de ne pas disposer d’un recours effectif pour se plaindre des incapacités patrimoniales et personnelles les touchant suite à leur mise en faillite.

Invoquant l’article 3 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent en outre de la limitation de leurs droits électoraux dans la mesure où celle-ci constitue une mesure répressive et anachronique, dépourvue d’une justification légitime et visant à punir et marginaliser le failli.

Invoquant l’article 8 de la Convention, ils se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de la vie privée et familiale dans la mesure où, en raison de l’inscription de leurs noms dans le registre des faillis, ils ne peuvent exercer aucune activité professionnelle ou commerciale. En outre, ils dénoncent le fait que, selon l’article 143 de la loi sur la faillite, leur réhabilitation, qui met fin à ces incapacités personnelles, ne peut être demandée qu’après cinq ans de la clôture de la procédure de faillite.

Enfin, invoquant l’article 6 § 1, les requérants se plaignent de la durée de la procédure de faillite. EN DROIT 1. Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, les requérants se plaignent de la violation de leur droit au respect de la correspondance et de la limitation de leur liberté d’expression en raison de ce que la correspondance du failli est soumise au contrôle du syndic. Ces articles sont ainsi libellés : Article 8 « 1. Toute personne a droit au respect de sa (...) correspondance. 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien ‑ être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » Article 10 « 1. Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. Le présent article n’empêche pas les Etats de soumettre les entreprises de radiodiffusion, de cinéma ou de télévision à un régime d’autorisations. 2. L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire. » Pour ce qui est de l’article 10, la Cour rappelle que cet article interdit essentiellement à un gouvernement d’empêcher quelqu’un de recevoir des informations que d’autres aspirent ou peuvent consentir à lui fournir (voir Leander c. Suède , arrêt du 26 mars 1987, série A n o 116, § 74). Toutefois, s’agissant dans le cas d’espèce du contrôle de la correspondance du failli de la part du syndic de la faillite, la Cour estime que le grief des requérants doit être examiné uniquement sous l’angle de l’article 8 de la Convention. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent que la déclaration de faillite les a privés de leurs biens, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article est libellé comme suit : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 3. Invoquant l’article 2 du Protocole n o 4 à la Convention, les requérants dénoncent la limitation de leur liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article se lit ainsi : « 1. Quiconque se trouve régulièrement sur le territoire d’un Etat a le droit d’y circuler librement et d’y choisir librement sa résidence. 2. Toute personne est libre de quitter n’importe quel pays, y compris le sien. 3. L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au maintien de l’ordre public, à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. 4. Les droits reconnus au paragraphe 1 peuvent également, dans certaines zones déterminées, faire l’objet de restrictions qui, prévues par la loi, sont justifiées par l’intérêt public dans une société démocratique. » En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 4. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent de ne pas disposer d’un recours effectif pour se plaindre des incapacités patrimoniales et personnelles les touchant pendant toute la procédure de faillite. Ces articles sont ainsi libellés : Article 6 « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). » Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » La Cour rappelle avoir déjà déclaré la violation de l’article 13 de la Convention en raison de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la limitation prolongée du droit au respect de la correspondance du failli (voir Bottaro c. Italie , n o 56298/00, §§ 41-46). La Cour estime donc que le grief soulevé par les requérants doit être examiné uniquement sous l’angle de l’article 13 de la Convention. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 5. Invoquant l’article 3 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent en outre de la limitation de leurs droits électoraux dans la mesure où celle-ci constitue une mesure répressive et anachronique, dépourvue d’une justification légitime et visant à punir et marginaliser le failli. Cet article est libellé comme suit : « Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif. » En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 6. Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de la vie privée et familiale en raison de l’inscription de leur nom dans le registre des faillis. Cet article est libellé comme suit : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...). 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien ‑ être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » La Cour relève que la partie du grief portant sur le droit au respect de la vie familiale n’a pas été étayée. Cette partie de la requête doit donc être rejetée pour défaut manifeste de fondement selon l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Pour ce qui est de la partie du grief tiré du droit au respect de la vie privée, en l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 7. Enfin, invoquant l’article 6 § 1, les requérants se plaignent également de la durée de la procédure de faillite. Cet article est ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Pour ce qui est de la procédure introduite par les héritiers de M. Augusto Viola au sens de la loi Pinto, la Cour relève que la procédure devant la Cour de cassation est toujours pendante. Cette partie de la requête est donc prématurée et doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement selon l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Quant à la procédure introduite par M. Raffaele Viola conformément à la loi Pinto, la Cour considère que, en l’état actuel du dossier, elle ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide que le grief tiré de l’article 10 concernant la remise au syndic du courrier destiné au requérant doit être examiné sous l’angle de l’article 8 ; Décide que le grief tiré de l’absence en droit interne d’un recours effectif doit être examinée uniquement sous l’angle de l’article 13 ; Ajourne l’examen des griefs des requérants tirés des articles 6 § 1 de la Convention, uniquement pour ce qui concerne la procédure Pinto introduite par M. Raffaele Viola, 8, quant aux droits au respect de la vie privée et de la correspondance des requérants, 1 du Protocole n o 1, 2 du Protocole n o 4, 13 de la Convention et 3 du Protocole n o 1 ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président