CASE OF KRASTANOV v. BULGARIA

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

30.09.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 3;Violation of Art. 6-1;Not necessary to examine P1-1;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KRASTANOV v. BULGARIA (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește în Sofia. Reclamantul este profesor de liceu. La ora 11.45, la 2 martie 1995, a mers la o cafenea cu doi colegi de muncă. La ora 12.00 șapte sau opt ofițeri de poliție cu mască pe capul lor s-au grăbit în cafenea. 10. Ulterior, s-a stabilit că erau ofițeri ai Ministerului Internului, ai Squadului Special Anti-Terrorismului și ai Serviciului Central de Combatere a Crimei Organizate („ 11. Ofițerii au strigat polițiștii și i-au ordonat tuturor din cafenea să se culce, să își închidă mâinile și să închidă ochii. Reclamantul a întrebat unde ar trebui să-și pună mâinile. Unul dintre ofițeri i-a spus că ar trebui să-și pună mâinile în spatele gâtului. Reclamantul a făcut-o și s-a așezat pe bancă pe care stătea. El a rămas în această poziție timp de aproximativ două sau trei minute, în timpul căreia a fost lovit de două sau de trei ori pe cap cu un obiect solid. După aceea a fost ordonat să iasă din cafenea. Reclamantul a întrebat de ce a fost lovit, deoarece el nu a făcut nimic pentru a provoca acest lucru. El a spus, de asemenea, că a avut dificultăți în mișcare pentru că simțea o durere puternică în cap și pierdea sânge. Ofițerii de poliție l-au amenințat și au jurat, folosind limbaj abuziv. L-au târât în afara cafenea, l-au lovit de mai multe ori și l-au aruncat pe pământ. Reclamantul a fost lovit de mai multe ori în cap cu fundul unei arme și a primit mai multe lovituri în coaste. După aceea, ofițerii i-au ordonat reclamantului să își producă hârtiile de identitate. El și-a dat portofelul unui ofițer care a verificat documentele. În acel moment colegii reclamantului a reușit să explice că se pare că a existat un fel de confuzie în ceea ce privește identitatea reclamantului și bătaia oprită. Ofițerii au spus reclamantului că l-au înșelat pentru o altă persoană și s-au cerut scuze. 12. Reclamantul a trecut pe stradă cu ajutorul celor doi colegi săi și apoi a pierdut conștiința. O ambulanță a fost numită care l-a adus la sala neurochirurgică a Academiei Medice din Sofia. 13. Reclamantul a fost examinat de echipa de urgență. S-a constatat că a avut un traumatisme cerebrală cu un hematom epidural în zona temporală stângă, contuzie cerebrală, fractură poliframentară a osului temporal stâng, fractură a noua coastă pe partea dreaptă a toraxului și un emfizem subcutanat în jumătatea toracică dreaptă. Șase ore după intrarea la spital a fost decis că a fost necesară intervenția chirurgicală urgentă a capului. Reclamantul a suferit craniotomie decompresivă în zona temporală stângă, evacuarea hematomului epidural și coagularea media arteria meningica deteriorată în partea stângă a capului. 14. Reclamantul a rămas în spital până la 13 martie 1995. 15. În următoarele cinci sau șase luni a fost suferit și a trebuit tratat cu analgezice și medicamente vasodilatorii. El a fost în concediu bolnav până la 27 noiembrie 1995. 16. Reclamantul a fost îndreptat pentru o altă operațiune, pe care nu-l putea permite financiar. 17. La 10 septembrie 1998, comisia competentă de evaluare a handicapului a emis o decizie declarând că reclamantul a suferit de invaliditate de gradul al doilea. Diagnosticul pe care s-a bazat această decizie a fost următorul: hemoragie subdurală traumatică subaracnoidă și extradurală, starea posttraumatică și postoperatorie în ceea ce privește un hematom epidural acut în zona temporală stângă, defect după o fractură polifragmentară depresivă a osului temporal stâng, encefalopatie posttraumatică, sindrom quadripiramidal, hemiparezie latente pe partea dreaptă, sindrom otoneurologic subcompensat central, neurită a nervului auditiv stâng (de grad luminos), starea postfracturală a celei de a noua coastă la partea dreaptă, hipertensiune arterială. 18. La 26 mai 1995, reclamantul a luat o procedură în temeiul Legii de stat privind daunele împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Central de Combatere a Crimei Organizate, Escadra Antiterrorism Specializată și Hotărârea Orașului Sofia de Afaceri Interne. El a susținut, în special, că ofițerii acestor entități l-au maltratat în încălcarea normelor relevante pentru utilizarea forței de către poliție. El a solicitat 500.000 lev bulgare (BGL) ca compensare pentru prejudiciu moral și 100.000 BGL ca compensare pentru prejudiciu material. 19. Un procuror a participat la procedura ex officio, conform articolului 10 alineatul (1) din Legea privind răspunderea statului pentru daune (a se vedea punctul 46 de mai jos). 20. Prima audiere a avut loc la 2 octombrie 1995. Reclamantul a furnizat indicații ale cererii sale de compensare pentru prejudiciu material. Acuzații nu au contestat majoritatea faptelor susținute de solicitant, ci au susținut, printre altele, că a provocat bătăile prin comportamentul său inadecvat, că utilizarea forței de către poliție a fost legală și că nu sunt responsabile pentru daunele cauzate în cursul operațiunilor de poliție. Sofia City Directory of Intern Affairs a susținut că nu a fost responsabil pentru că nu a participat la planificarea sau executarea operațiunii la 2 martie 1995. Reclamantul a solicitat inculpaților să furnizeze o copie a ordinului în temeiul căruia operațiunea a fost efectuată, pentru a clarifica a căror ofițeri au participat la aceasta. De asemenea, el a prezentat dovezi scrise și a cerut permisiunea de a chema martori. Curtea a admis dovezile scrise, a dat permisiunea reclamantului de a chema martori, a ordonat o contabilitate și un expert medical rapoarte și a adresat inculpaților să furnizeze o copie a ordinului în temeiul căruia operațiunea a fost efectuată. 21. Următoarea ședință a avut loc la 19 februarie 1996. Curtea a auzit un martor chemat de către reclamant, de către reclamant în persoană și de experți medicali și contabili. A admis rapoartele lor în probă. Avocatul Squad Specializat Antiterrorist a declarat că ordinul în temeiul căruia operațiunea de 2 martie 1995 a fost efectuată a fost clasificată și un exemplar poate fi produs numai dacă instanța a pronunțat o hotărâre specială în acest sens. 22. A treia audiere a avut loc la 20 mai 1996. Ordinea în temeiul căreia operațiunea din 2 martie 1995 a fost efectuată a fost admisă ca probă. Curtea a permis reclamantului să aducă dovezi scrise suplimentare și să suspende cazul. 23. Audierea din 10 iunie 1996 nu s-a desfășurat deoarece Hotărârea de Interne a Orașului Sofia nu a fost convocată în mod corespunzător. 24. A patra și ultima audiție a avut loc la 30 septembrie 1996. Curtea a auzit argumentele de închidere ale părților. În observațiile sale, procurorul care a participat la procedură de oficiu a concluzionat că s-au verificat în mod real și că acțiunea sa a fost bine fundamentată. 25. Curtea Sofia City a pronunțat hotărârea la 4 noiembrie 1996. Acesta a constatat că ofițerii de poliție implicați în incidentul din 2 martie 1995 au folosit forța nedenumită, în încălcarea Legii Poliției Naționale care reglementează utilizarea forței de către poliție. În plus, a constatat că utilizarea forței nu a fost provocată în niciun fel de către reclamant și, în consecință, a respins argumentul inculpatului de neglijență contributivă. Curtea a constatat că ofițerii de poliție au fost angajati de primii trei acuzați (Ministrul Afacerilor Interne, Serviciul Central de Combatere a Crimei Organizate și Escadra Anti-Terrorism Specializată), dar nu de către al patrulea acuzat (Hotărârea Orașului Sofia de Afaceri Interne). În cele din urmă, a constatat că reclamantul a suferit daune din cauza comportamentului ilegal al ofițerilor, acordând reclamantului întreaga valoare a compensației pentru prejudiciile morale solicitate (BGL 500.000) și a respins parțial cererea de compensare pentru prejudiciu material, acordându-i BGL 63.064,57 sub acest cap. Curtea a ordonat ca ambele sume să poată avea dobânzi la rata legală începând de la 2 martie 1995 până la decontare. Primele trei acuzate au fost ordonate să plătească împreună și mai multe. 26. La 26 noiembrie 1996, Ministerul Afacerilor Interne a apelat împotriva hotărârii în fața Curții Supreme. Serviciul Central de Combatere a Crimei Organizate a apelat, de asemenea, la 2 decembrie 1996. Apelul Ministerului se referă numai la suma compensației pentru prejudiciu moral acordate reclamantului, în timp ce serviciul central de combatere a crimei organizate se referă la acordarea compensației pentru prejudiciu material și moral. 27. Copii ale apelurilor au fost furnizate celorlalte părți la caz. Pe măsură ce echipamentul specializat antiterrorism și-a schimbat adresa, serviciul inițial al procesului, care a fost făcut la adresa sa veche, a trebuit să fie repetat la noua adresă. 28. La 28 octombrie 1997, dosarul a fost trimis Curții Supreme. 29. În decembrie 1997, Codul de Procedură Civilă („CP”) a fost modificat pentru a pregăti procedurile de trei Instanțe. În consecință, toate apelurile care au fost depuse la Curtea Supremă înainte de modificare ar trebui să fie transmise instanțelor de apel noi create. Amendamentul a intrat în vigoare la 1 aprilie 1998. 30. La 1 aprilie 1998, Curtea Supremă de Cassare a transmis apelurile la Curtea de Apel Sofia nou creată. 31. La 9 iulie 1998, Curtea de Apel din Sofia, care a acționat în conformitate cu noile norme de procedură civilă adoptate cu modificarea CCP din 1997, a ordonat apelanților – Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Central pentru Combaterea Crimei Organizate – să indice care părți din hotărârea de mai jos au apelat și de ce au considerat că această hotărâre a fost eronată. 32. La 29 iulie 1998, Serviciul Central de Combatere a Crimei Organizate a respectat instrucțiunile instanței, depunând un recurs modificat în care a precizat că aceaceasta a fost apelată numai împotriva cantității de compensații morale acordate reclamantului, deoarece a considerat că Tribunalul din orașul Sofia a evaluat în mod eronat amploarea daunelor suferite de el. 33. La 30 iulie 1998, Ministerul Afacerilor Interne și-a retras apelul și, la 24 august 1998, Curtea de Apel a întrerupt procedurile cu privire la acest apelant. 34. Nu a avut loc o audiere listată pentru 29 octombrie 1998, deoarece Biroul Procurorului de Apel al Sofia, care trebuia să participe la procedura ex officio, nu a fost convocată în mod corespunzător. 35. O audiere fixată pentru 18 februarie 1999 a fost suspendată deoarece avocatul reclamantului a fost bolnav și nu a putut participa. 36. Audierea a avut loc la 15 aprilie 1999. Părțile nu au prezentat dovezi suplimentare. Curtea a auzit argumentul de încheiere și a acceptat observațiile lor scrise. Serviciul Central de Combatere a Crimei Organizate și-a reiterat poziția că reclamația de compensare pentru prejudiciu moral, autorizată în totalitate de Curtea Orașului Sofia, a fost excesivă, în special deoarece reclamantul a contribuit la infligerea rănilor sale prin comportamentul său inadecvat în cursul incidentului din 2 martie 1995. 37. Curtea de Apel a rendu hotărârea la 5 mai 1999. Acesta a susținut că reclamantul a fost maltratat de ofițeri de poliție, că el nu a contribuit în nici un fel la acest lucru și că, ca urmare a maltraturilor, a suferit leziuni grave. În consecință, instanța a susținut hotărârea Tribunalului din orașul Sofia. Nu a fost interzis niciun recurs în termenul statutar, hotărârea a intrat în vigoare la 27 mai 1999. 38. La 24 iunie 1999, avocatul reclamantului a solicitat Curtea de Oraș Sofia să elibereze o scrisoare de execuție în temeiul hotărârii. La 29 iunie, Curtea a emis o astfel de scrisoare împotriva Ministerului Afacerilor Interne, a Serviciului Central pentru Combaterea Crimei Organizate și a Squadului Antiterrorism Specializat. 39. La 5 iulie 1999, a avut loc o reformă monetară, prin care BGL 1000 au devenit 1 nou lev bulgar (BGN). 40. La 12 iulie 1999, reclamantul a prezentat scrisoarea execuției departamentului financiar al Ministerului Afacerilor Interne și patru zile mai târziu, la 16 iulie, el a primit compensația acordată de către instanțe, împreună cu dobânda acumulată. El a fost cu totul plătit BGN 2249.84, BGN 563.06, reprezentând suma principală de compensare acordată de instanțe (BGN 500 pentru prejudiciu moral și BGN 63.06 pentru prejudiciu material), BGN 1.570.80 pentru dobânzi, precum și costurile și cheltuielile rămase ale procedurii. 41. Guvernul a susținut că o anchetă internă a fost efectuată de Ministerul Afacerilor Interne în ceea ce privește evenimentele din 2 martie 1995, dar că nu au putut găsi documente referitoare la această anchetă în arhiva Ministerului. Reclamantul a susținut că el știa despre existența unei anchete preliminare efectuate de autoritățile de urmărire penală, dar că el nu are informații despre aceasta. 42. Secțiunea 40 alineatul (1) din Legea Poliției Naționale, astfel cum este în vigoare la momentul material, se citește, după caz: „... [P]olici [oficiari] pot folosi ... forța ... atunci când își îndeplinesc datoria numai dacă [nu au un mod alternativ de acțiune] în cazurile de: 1. rezistență sau refuz [de o persoană] de a asculta o ordine legală; 2. arestarea unui infractor care nu răspunde sau nu rezista la o poliție [oficier]; ... atacul împotriva cetățenilor sau a poliției [officerilor]; ...” Secțiunea 41 alineatul (2) prevede că utilizarea forței trebuie să fie corespunzătoare, în special, circumstanțelor specifice și personalității infractorului. Secțiunea 41 alineatul (3) impune ofițerilor de poliție datoria de a „protege, dacă este posibil, sănătatea ... a persoanelor împotriva cărora [forța era folosită]”. 43. Articolele 128, 129 și 130 din Codul Penal („CC”) fac ca o infracțiune să provoace o leziune corporală ușoară, intermediară sau severă la altul. art. 131 § 1 alineatul (2) prevede că dacă prejudiciul este cauzat de un ofițer de poliție în cursul sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale, infracția este agravată. Această infracțiune este un proces public (art. 161 din CC). 44. În temeiul legii bulgare, procedura penală pentru infracțiuni judiciare publică poate fi deschisă numai prin decizia unui procuror sau a unui investigator (art. 192 din Codul de Procedură Penală („CCrP”). Procurorul sau investigatorul trebuie să deschidă o anchetă ori de câte ori primește informații, susținute de suficiente dovezi, că o infracțiune ar fi putut fi comisă (articolele 187 și 190 din CCP). În cursul perioadei relevante, CCRP a prevăzut că, dacă informațiile adresate autorităților judecătorești nu au fost susținute de dovezi, procurorul a trebuit să ordone o anchetă preliminară (verificare) pentru a stabili dacă deschiderea unei anchete penale a fost justificată (art. 191 din CCRP). 45. Secțiunea 1 din Legea privind răspunderea statului pentru prejudicii din 1988 („„ văакон δа отשоворноста на на дарδавата δа вреди, δриинени на δрадани”) prevede că statul este responsabil pentru daunele suferite de persoanele private ca urmare a actelor ilegale ale funcționarilor publici, comite în cursul sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor lor. Răspunderea statului este strictă, i.e. Nu este necesară nicio vină din partea funcționarilor publici în comisia actelor ilegale (punctul 4 în amendă). 46. Secțiunea 7 din lege prevede că acțiunea responsabilă trebuie să fie îndreptătă împotriva autorității de care funcționarul în cauză este angajat. Un procuror participă la procedura ex officio (punctul 10 alineatul (1)).

The applicant was born in 1952 and lives in Sofia. 8. The applicant is a highschool teacher. At about 11.45 a.m. on 2 March 1995 he went to a café with two of his work colleagues. 9. At about 12 noon seven or eight police officers with masks on their heads rushed into the café. 10. Subsequently it was established that they were officers of the Ministry of Internal Affairs, the Special Anti-Terrorism Squad („Специализиран отряд за борба с тероризма“) and the Central Service for Combating Organised Crime („Централна служба за борба с организираната престъпност“) and that they were conducting an operation for the arrest of several persons suspected of criminal offences who were apparently known to go regularly to that café. 11. The officers shouted “Police!” and ordered everyone in the café to lie down, put their hands up and close their eyes. The applicant asked where exactly he should put his hands. One of the officers told him that he should put his hands behind his neck. The applicant did so and lay down on the bench on which he had been sitting. He remained in this position for about two or three minutes, during which he was hit two or three times on the head with a solid object. After that he was ordered to go out of the café. The applicant asked why he had been hit, since he had done nothing to provoke this. He also said that he had difficulties moving because he was feeling a strong pain in his head and was losing blood. The police officers threatened the applicant and swore at him, using abusive language. They dragged him outside the café, hit him several times and threw him down on the ground. The applicant was hit several times in the head with the butt of a gun and received several kicks in the ribs. After that the officers ordered the applicant to produce his identity papers. He handed his wallet to an officer who checked the papers. At that point the applicant’s colleagues managed to explain that there had apparently been some kind of confusion as to the applicant’s identity and the beating stopped. The officers told the applicant that they had mistaken him for another person and apologised. 12. The applicant crossed the street with the help of his two colleagues and then lost consciousness. An ambulance was called which brought him to the neurosurgical ward of the Medical Academy in Sofia. 13. The applicant was examined by the emergency ward team. It was found that he had a cerebral trauma with an epidural haematoma in his left temporal area, cerebral contusion, polyfragmentary fracture of the left temporal bone, fracture of the ninth rib on the right side of the thorax and a subcutaneous emphysema in the right thoracic half. Six hours after his admission to hospital it was decided that urgent head surgery was needed. The applicant underwent decompressive craniotomy in the left temporal area, evacuation of the epidural haematoma and coagulation of the damaged arteria meningica media at the left side of his head. 14. The applicant remained in hospital until 13 March 1995. 15. During the following five or six months he was experiencing pain and had to be treated with analgesics and vasodilatory drugs. He was on sick leave until 27 November 1995. 16. The applicant was directed for another operation, which he could not afford financially. 17. On 10 September 1998 the competent commission for assessing disability issued a decision stating that the applicant suffered from second degree disability. The diagnosis on which this decision was based was the following: traumatic subdural subarachnoid and extradural haemorrhage, posttraumatic and postoperative status in respect of an acute epidural haematoma in the left temporal area, defect after a depressive polyfragmentary fracture of the left temporal bone, posttraumatic encephalopathy, quadripyramidal syndrome, latent hemiparesis on the right side, central subcompensated otoneurological syndrome, neuritis of the left auditory nerve (light degree), postfractural status of the ninth rib at the right side, arterial hypertension. 18. On 26 May 1995 the applicant took proceedings under the State Responsibility for Damage Act against the Ministry of Internal Affairs, the Central Service for Combating Organised Crime, the Specialised AntiTerrorism Squad and the Sofia City Directorate of Internal Affairs. He alleged, in particular, that officers of those entities had illtreated him in violation of the relevant rules for the use of force by the police. He claimed 500,000 Bulgarian levs (BGL) as compensation for nonpecuniary damage and BGL 100,000 as compensation for pecuniary damage. 19. A prosecutor took part in the proceedings ex officio, as required by section 10(1) of the State Responsibility for Damage Act (see paragraph 46 below). 20. The first hearing was held on 2 October 1995. The applicant provided particulars of his claim for compensation for pecuniary damage. The defendants did not dispute most of the facts alleged by the applicant, but maintained, inter alia, that he had provoked the beating through his inadequate behaviour, that the use of force by the police had been lawful and that they were not liable for damage caused in the course of police operations. They also disputed the amount of compensation sought. The Sofia City Directorate of Internal Affairs submitted that it was not liable because it had not participated in the planning or the execution of the operation on 2 March 1995. The applicant requested the defendants to provide a copy of the order pursuant to which the operation had been carried out, in order to clarify whose officers had participated in it. He also presented written evidence and asked for leave to call witnesses. The court admitted the written evidence, gave leave to the applicant to call witnesses, ordered an accounting and a medical expert reports and directed the defendants to provide a copy of the order pursuant to which the operation had been carried out. 21. The next hearing was held on 19 February 1996. The court heard a witness called by the applicant, the applicant in person, and the medical and accounting experts. It admitted their reports in evidence. Counsel for the Specialised AntiTerrorism Squad stated that the order pursuant to which the 2 March 1995 operation had been carried out was classified and a copy could be produced only if the court made a special ruling to that effect. The court agreed and adjourned the case. 22. The third hearing took place on 20 May 1996. The order pursuant to which the operation of 2 March 1995 had been carried out was admitted in evidence. The court allowed the applicant to adduce further written evidence and adjourned the case. 23. The hearing listed for 10 June 1996 did not take place because the Sofia City Directorate of Internal Affairs had not been duly summoned. 24. The fourth and last hearing was held on 30 September 1996. The court heard the parties’ closing arguments. In his observations the prosecutor who participated in the proceedings ex officio concluded that the applicant’s averments of illtreatment were true and that his action was wellfounded. 25. The Sofia City Court gave judgment on 4 November 1996. It found that the police officers involved in the 2 March 1995 incident had used force uncalled for, in breach of the National Police Act which regulated the use of force by the police. It further found that the use of force had not been provoked in any way by the applicant and accordingly rejected the defendants’ argument of contributory negligence. The court found that the police officers had been employed by the first three defendants (the Ministry of Internal Affairs, the Central Service for Combating Organised Crime and the Specialised Anti-Terrorism Squad), but not by the fourth defendant (the Sofia City Directorate of Internal Affairs). Finally, it found that the applicant had sustained damage due to the unlawful behaviour of the officers. It awarded the applicant the whole amount of the compensation for nonpecuniary damage sought (BGL 500,000) and partially dismissed his claim for compensation for pecuniary damage, awarding him BGL 63,064.57 under that head. The court ordered that both amounts should bear interest at the statutory rate starting from 2 March 1995 until settlement. The first three defendants were ordered to pay jointly and severally. 26. On 26 November 1996 the Ministry of the Internal Affairs appealed against the judgment to the Supreme Court. The Central Service for Combating Organised Crime also appealed on 2 December 1996. The Ministry’s appeal concerned only the amount of the compensation for nonpecuniary damage awarded to the applicant, whereas the Central Service for Combating Organised Crime’s appeal concerned the awards of compensation for both pecuniary and nonpecuniary damage. 27. Copies of the appeals were served on the other parties to the case. As the Specialised AntiTerrorism Squad had changed its address, the initial service of process, having been made at its old address, had to be repeated at the new one. 28. On 28 October 1997 the case file was sent to the Supreme Court. 29. In December 1997 the Code of Civil Procedure (“the CCP”) was amended to provide for threeinstance proceedings. Accordingly, all appeals which had been filed with the Supreme Court prior to the amendment were to be forwarded to the newly created courts of appeals. The amendment entered into force on 1 April 1998. 30. On 1 April 1998 the Supreme Court of Cassation forwarded the appeals to the newly created Sofia Court of Appeals. 31. On 9 July 1998 the Sofia Court of Appeals, acting in pursuance of the new rules of civil procedure adopted with the 1997 amendment of the CCP, instructed the appellants – the Ministry of Internal Affairs and the Central Service for Combating Organised Crime – to indicate which parts of the judgment below they were appealing against and why they considered that that judgment was erroneous. 32. On 29 July 1998 the Central Service for Combating Organised Crime complied with the court’s instructions, submitting an amended appeal in which it specified that it was appealing only against the amount of nonpecuniary compensation awarded to the applicant, because it considered that the Sofia City Court had erroneously assessed the extent of the damage suffered by him. 33. On 30 July 1998 the Ministry of Internal Affairs withdrew its appeal and on 24 August 1998 the Sofia Court of Appeals discontinued the proceedings in respect of that appellant. 34. A hearing listed for 29 October 1998 did not take place, because the Sofia Appellate Prosecutor’s Office, which had to participate in the proceedings ex officio, had not been duly summoned. 35. A hearing fixed for 18 February 1999 was adjourned because counsel for the applicant was ill and could not attend. 36. A hearing was held on 15 April 1999. The parties did not submit additional evidence. The court heard their closing argument and accepted their written observations. The Central Service for Combating Organised Crime reiterated its position that the claim for compensation for nonpecuniary damage, allowed in full by the Sofia City Court, was excessive, in particular because the applicant had contributed to the inflicting of his injuries through his inadequate behaviour during the 2 March 1995 incident. 37. The Sofia Court of Appeals gave judgment on 5 May 1999. It held that the applicant had been illtreated by police officers, that he had not contributed in any way to that and that as a result of the illtreatment he had sustained serious injuries. Accordingly, the court upheld the Sofia City Court’s judgment. No appeal having been lodged within the statutory timelimit, the judgment entered into force on 27 May 1999. 38. On 24 June 1999 the applicant’s lawyer requested the Sofia City Court to issue a writ of execution pursuant to the judgment. On 29 June the court issued such a writ against the Ministry of Internal Affairs, the Central Service for Combating Organised Crime and the Specialised AntiTerrorism Squad. 39. On 5 July 1999 a monetary reform took place, whereby BGL 1,000 became 1 new Bulgarian lev (BGN). 40. On 12 July 1999 the applicant presented the writ of execution to the financial department of the Ministry of Internal Affairs and four days later, on 16 July, he received the compensation awarded to him by the courts together with the interest accrued. He was altogether paid BGN 2249.84, BGN 563.06 representing the principal amount of compensation awarded by the courts (BGN 500 for nonpecuniary damage and BGN 63.06 for pecuniary damage), BGN 1,570.80 representing interest, and the remainder costs and expenses for the proceedings. 41. The Government submitted that an internal inquiry had been carried out by the Ministry of Internal Affairs in relation to the events of 2 March 1995, but that they had not been able to find any documents relating to that inquiry in the archive of the Ministry. The applicant submitted that he knew of the existence of a preliminary inquiry carried out by the prosecution authorities, but that he had no information about it. 42. Section 40(1) of the National Police Act, as in force at the material time, read, as relevant: “... [P]olice [officers] may use ... force ... when performing their duties only if they [have no alternative course of action] in cases of: 1. resistance or refusal [by a person] to obey a lawful order; 2. arrest of an offender who does not obey or resists a police [officer]; ... 5. attack against citizens or police [officers]; ...” Section 41(2) provided that the use of force had to be commensurate to, in particular, the specific circumstances and the personality of the offender. Section 41(3) imposed upon police officers the duty to “protect, if possible, the health ... of persons against whom [force was being used]”. 43. Articles 128, 129 and 130 of the Criminal Code (“the CC”) make it an offence to cause a light, intermediate or severe bodily injury to another. Article 131 § 1 (2) provides that if the injury is caused by a police officer in the course of or in connection with the performance of his or her duties, the offence is an aggravated one. This offence is a publicly prosecutable one (Article 161 of the CC). 44. Under Bulgarian law criminal proceedings for publicly prosecutable offences can be opened only by the decision of a prosecutor or an investigator (Article 192 of the Code of Criminal Procedure (“the CCrP”)). The prosecutor or the investigator must open an investigation whenever he or she receives information, supported by sufficient evidence, that an offence might have been committed (Articles 187 and 190 of the CCrP). During the relevant period the CCrP provided that if the information to the prosecuting authorities was not supported by evidence, the prosecutor had to order a preliminary inquiry (verification) in order to determine whether the opening of a criminal investigation was warranted (Article 191 of the CCrP). 45. Section 1 of the State Responsibility for Damage Act of 1988 („Закон за отговорността на държавата за вреди, причинени на граждани“) provides that the State is liable for damage suffered by private persons as a result of the unlawful acts of civil servants, committed in the course of or in connection with the performance of their duties. The State’s liability is strict, i.e. no fault is required on the part of the civil servants in the commission of the unlawful acts (section 4 in fine). 46. Section 7 of the Act provides that the action in responsibility must be brought against the authority by whom the civil servant concerned is employed. A prosecutor participates in the proceedings ex officio (section 10(1)).

§ Cauze similare