SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 22767/03 prezentată de Consuelo GARCIA NAVARRO împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 19 octombrie 2004 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Strážnická dnii Casadevall Maruste Pavlovschi Borrego Garlicki, judecători O'Boyle, grefier de secțiune asistat de domnul O'Boyle, grefier de secțiune Moartă Gomez reverendar și a dlui O'Boyle, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 iulie 2003, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamantă, dl Consuelo García Navarro, este cetățean spaniol, născut în 1965 și rezident la Collado-Villalba (Madrid). I. Aria Brizuela și R. Ferrer Ramírez, avocate din Madrid. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În 1992, reclamanta și doamna Cepero au fost partenerii și administratori solidari ai Stregata S.L., care ar gestiona o reclamă Dl Retio a luat legătura cu dna Cepero, celălalt partener, în timp ce reclamanta era în Elveția și, la 1 decembrie 1992, a făcut un transfer de trei milioane de pesetas (aproximativ 18 030 EUR) în contul personal al recurentei; aceasta din urmă a transferat suma menționată în contul Stregata S.L. Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, dl Recio a informat recurenta că nu putea plăti restul sumei datorate și i-a cerut să-i fie restituită suma plătită cu titlu de avans. La 10 decembrie 1992, dl și dna Retio au depus o plângere extrajudiciară cu privire la suma în cauză, care a fost trimisă prin telegramă poștală la domiciliul reclamantei la data de 4, rue des Baleares, la Madrid, și care a ajuns la adresa indicată la 12 decembrie. Înapoi la Madrid, la 19 ianuarie 1993, recurenta a depus o plângere la penalitate din cauza amenințărilor cu moartea primite prin telefon în numele dlui Recio. La 29 ianuarie 1993, soția celui din urmă a depus o plângere la penalitate împotriva reclamantei pentru asumarea în mod necuvenit a trei milioane de pesetas. Plângerea a fost notificată reclamantei la domiciliu pe care ea însăși a semnalat-o în acest scop, la 4 rue des Baleares, la Madrid. Judecătorul de instrucție nr. 3 din Madrid a decretat respingerea, care a fost confirmat de Audiencia provincială în recurs. Aceasta din urmă nota în hotărârea sa că partea reclamantă putea sesiza instanțele civile cu privire la faptele speței. Între timp, reclamanta părăsise apartamentul ei închiriat la 4, rue des Baleares, și se întorsese acasă la părinții săi la 18, strada Nuestra Seńora del Pilar, Leganias (Madrid). O procedură civilă în reclamație privind o anumită sumă și despăgubiri a fost apoi diligentă de către domnul și doamna Retio împotriva reclamantei, a partenerului său și a Stregata S.L., în fața judecătorului de judecată nr. 9 din Madrid. Cinci adrese corespunzătoare diverselor locuințe ale recurentei au fost indicate în scopul notificării. La 8 mai 1995, o notificare prin care reclamanta a fost informată cu privire la cererea depusă împotriva sa a fost adresată la Madrid la 4, rue des Baleares. Cu toate acestea, administratorul clădirii l-a informat pe grefier că reclamanta nu locuia de mai bine de un an la această adresă. La 10 mai 1995, judecătorul de instanță adresat Stregata S.L. la 7, rue Pío Baroja, la Madrid, a citat o citație. Negăsind la fața locului reprezentantul său legal, citatul a fost predat unui angajat al unei societăți vecine, și apoi a revenit la tribunal de către aceasta din urmă, fără nici un rezultat. La 30 octombrie 1995, dl și dna Recio au solicitat judecătorului să o citeze pe reclamantă la Urbanización El Mirador de la Sierra mai mult 8, la Collado-Villalba (Madrid). Procedura a fost apoi clasată provizoriu, din cauza faptului că partea reclamantă nu a reușit să-l impulseze. La 31 iulie 1996, dl și dna Recio au prezentat în fața judecătorului citația făcută cu nerușinare recurentei, la adresa indicată la Collado-Villalba (Madrid), solicitând ca aceasta să fie menționată prin edictos, adică prin publicarea citatului în Jurnalul Oficial. La 19 septembrie 1996, judecătorul a ordonat ca reclamanta să fie menționată mai întâi la sediul social al Stregata S.L., ceea ce s-a făcut la 15 octombrie 1996, fără niciun rezultat pozitiv. La 30 octombrie 1996, judecătorul de instanță cita, prin urmare, reclamanta, precum și co-apărarea sa prin edictos, care au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Autonome Madrid la 6 februarie 1997. Ca urmare a eșecului citațiilor, procedura, care a continuat în mod implicit, s-a încheiat printr-o hotărâre din 11 martie 1998 a judecătorului de judecată n 9 din Madrid. Recurenta a fost condamnată să plătească domnului și doamnei Retio suma percepută plus dobânda legală, precum și, în solidar cu partenerul său și Stregata S.L., o anumită sumă pentru daune morale. Hotărârea a fost notificată prin publicarea sa în Jurnalul Oficial al Comunității Autonome Madrid. Prin ordonanța din 18 noiembrie 1998, judecătorul a aprobat confiscarea proprietății reclamantei și a conturilor sale bancare, ceea ce i-a fost notificat și de edictos reclamanta a avut cunoștință de confiscarea conturilor sale la 21 iulie 1999, atunci când a încercat să-și folosească cardul de credit. Aceasta a prezentat apoi o cerere în fața judecătorului de judecată n 9 Madrid, care urmărea ca procedura să fie declarată nulă, singurul remediu posibil atunci când hotărârea a avut loc era deja definitivă. Ea susținea că domiciliul său era stabilit la părinții săi din Leganias (Madrid), astfel cum figurează în cartea sa de identitate și în pașaportul său, și furnizează un certificat de înregistrare, în scopul recensământului, în municipalitatea Leganias între 1 martie 1991 și 20 aprilie 1998. Prin decizia judecătorului de primă instanță nr. 9 din Madrid din 8 octombrie 1999, cererea de nulitate a fost respinsă. La 28 octombrie 1999, recurenta sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o acțiune de amgaro Prin hotărârea din 20 ianuarie 2003, Curtea Supremă a respins acțiunea, reamintind în hotărârea sa că, pentru a ajunge la o încălcare a articolului 24 din Constituție în speță (dreptul la un proces echitabil), o aplicare incorectă din partea instanțelor interne a unei norme de procedură nu era suficientă și că, pe de o parte, era necesar ca această normă să fi privat persoana căreia i se adresa notificarea de posibilitatea efectivă de a se apăra și, pe de altă parte, că această imposibilitate de a se apăra nu este rezultatul unei lipse de diligență din partea sa. Înalta instanță a observat că reclamanta nu a fost citată la adresa Leganes, care era una dintre adresele indicate de partea solicitantă, dar a constatat că aceasta a fost menționată atât la adresa pe care a semnalat-o în scopul notificării în cadrul plângerii împotriva sa de către aceleași solicitanți, cât și la sediul social al societății a cărei administrator solidar și unul dintre cei doi parteneri, sau la adresa apartamentului a cărui proprietar era. Tribunalul Constituțional a reamintit în hotărârea sa că o datorie specială de diligență cântărea asupra comerciantului care încetase în activitatea sa comercială și că era obligat să faciliteze căile de comunicare exigibile în conformitate cu ficatul bun contractual, în scopul de a permite localizarea sa de către cei care păstraseră cu el rapoarte comerciale. S-a considerat că, în cazul de față, exercitarea activității comerciale fiind efectuată direct de recurentă sub voalul formal al personalităii juridice a unei persoane juridice, o diligenă specială îi era și mai exigibilă. Tribunalul Constituțional concluzionează că recurenta, necunoaștend obligația de a facilita comunicarea societății, și-a îngreunat citatul personal, creând un obstacol pentru care judecătorul nu poate fi considerat răspunzător, întrucât nu s-a comportat cu diligența pe care i-a fost exigibilă și nici nu a demonstrat că reclamanții au acționat în mod fraudulos. Dreptul intern relevant Citarea de către În cazul în care domiciliul persoanei care urmează a fi notificată nu este inclus în dosar sau dacă acesta din urmă este necunoscut din cauza unei modificări a adresei, nota bună va fi luată într-un document (diligencia ), iar judecătorul va dispune ca notificarea să fie stabilită în locul public acostat și introdus în mai întâi în jurnalul de avizare, în cazul în care există, sau în Jurnalul Oficial al provinciei. Judecătorul poate dispune, de asemenea, ca notificarea să fie publicată în Jurnalul Oficial al Madridului, atunci când consideră necesar. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la audierea echitabilă a cauzei sale, în măsura în care instanțele spaniole au decis cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil fără ca aceasta să fi fost informată cu privire la procedura diligentă împotriva sa, din cauza faptului că nu a fost citată în mod corespunzător. Ea susține că a ales să locuiască cu părinții ei, în Leganias (Madrid), și că ea era proprietara apartamentului din Collado-Villalba - unde citatul a fost efectuat incorect, iar faptul că ea nu mai locuia acolo. Comisia recunoaște că societatea nu fusese dizolvată și încă figura în registrul societăților ca având sediul la adresa Pío Baroja Street, dar observă că, în acest registru, era și domiciliul său personal în Leganes și susține că, după ce plângerea depusă împotriva sa a fost respinsă, nu se putea aștepta la o plângere civilă cu privire la aceeași sumă. De asemenea, recurenta consideră că drepturile sale de a fi informate cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva ei, de a dispune de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale, de a se apăra singură sau de a avea asistență din partea unui apărător ales de acesta și de a interoga sau de a solicita să se interogheze martorii acuzați și de a obține convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții pe care martorii în cauză nu le-au cunoscut, cu încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (a), (b), (c) și (d) din convenție. ÎN DREPT, recurenta se plânge că instanțele spaniole au decis cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil fără ca aceasta să fi fost informată cu privire la procedura diligentă împotriva sa. Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, care, în partea sa relevantă, este astfel formulată: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Curtea constată că judecătorul de instanță n 9 Madrid a citat reclamanta în mai multe rânduri prin citate personale în trei adrese diferite, dintre cele cinci furnizate de partea solicitantă la procedură, care corespundeau str. Baleares nr. 4, la Madrid, sediului social al societății al cărei sediu era una dintre cele două administratori solidari, și la adresa apartamentului al cărui proprietar era reclamanta, la Collado-Villaba. Curtea consideră că, deși recurenta are dreptul să își schimbe domiciliul atunci când dorește acest lucru, este, de asemenea, adevărat că nu poate fi considerat ca făcând parte din sarcinile instanței de judecată de a o urmări pe aceasta din urmă în deplasările sale, cu atât mai mult cu cât pare rezonabil să se fi efectuat prima citație la adresa indicată de recurentă însăși în scopul notificării în cadrul procedurii penale inițiate de solicitanți pentru asumarea aceleiași sume de bani care a fost solicitată în prezent societății civile. În ceea ce privește Stregata, S.L. Curtea constată că aceasta fusese destinatarul final al sumei pe care domnul Regio o transferase mai întâi în contul bancar personal al recurentei, ca avans al prețului care trebuia plătit pentru cesiunea localului în litigiu. În continuare, recurenta a fost citată la adresa apartamentului său din Collado-Villalba, fără ca faptul că notificarea în cauză a fost efectuată în mod corespunzător sau nu ar putea fi luată în considerare, întrucât, după cum susține recurenta însăși, nu locuia în Collado-Villalba și a fost menționată în cele din urmă în mod indulgent la sediul societății, al cărei sediu era una dintre administratorii și partenerii săi. Curtea arată că, în speță, plângerea civilă care face obiectul prezentei cauze a avut ca origine o presupusă asumare nejustificată de către recurentă a unei anumite sume, care fusese ulterior transferată în contul Stregata S.L., a cărei recurentă și doamna Cepero, de asemenea, condamnată prin hotărârea din 11 martie 1998, erau parteneri și administratori solidari. Cu toate acestea, afirmația recurentei care pretinde că nu se poate aștepta la o plângere civilă ca urmare a refuzului plângerii penale depuse împotriva sa nu poate fi luată în considerare pentru a justifica lipsa sa de diligență, cu atât mai mult cu cât hotărârea Audientcia Provincial în cadrul plângerii penale se face referire la aceasta. După cum a constatat Tribunalul Constituțional în hotărârea sa pronunțată în amgaro , exercitarea activității comerciale în cauză fiind efectuată direct de recurentă sub voalul formal al personalităii juridice a unei persoane juridice, îi era exigibilă o diligenă specială. Recurenta, necunoaștend obligația de a comunica cu părți terțe care au avut relații comerciale cu Stragata S.L., și-a îngreunat citatul personal, creând un obstacol pentru care judecătorul de judecată nu poate fi considerat răspunzător, cu atât mai mult cu cât nu a demonstrat că reclamanții au acționat în mod fraudulos. Pe de altă parte, având în vedere că localul în cesiune era gestionat de Stregata S.L, iar suma solicitată de partea solicitantă corespunde unei tranzacții comerciale efectuate de partenerii societății în sine, Curtea consideră că nu poate fi reproșat judecătorului de instanță faptul că nu a citat reclamanta în a patra sau a cincea adresă personală furnizată de solicitanți, după ce a încercat mai întâi la alte trei adrese diferite și, în special, la sediul societății cu răspundere limitată administratoare a În lumina celor de mai sus, Curtea constată că judecătorul de instanță nr. 9 Madrid a citat reclamanta de mai multe ori și, ținând cont de condiția de comerciant a acesteia, consideră că nimic din dosar nu permite identificarea unei eventuale încălcări de către instanțele spaniole a dreptului la un proces echitabil, așa cum se recunoaște la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din convenție. În măsura în care recurenta invocă, fără nicio dezvoltare ulterioară, încălcarea dreptului său la examinarea publică a cauzei sale într-un termen rezonabil, Curtea arată că, în cadrul procedurii în fața Tribunalului Constituțional, a omis să ridice în mod expres sau chiar în esență obiecțiunile pe care le prezintă acum în fața Curții și, prin urmare, nu a îndeplinit condiția epuizării căilor de atac interne, în conformitate cu art. 1 din Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. În ceea ce privește obiecțiunile recurentei referitoare la drepturile la apărare garantate prin art. 6 alineatul (3) din convenție, Curtea constată că procedura în cauză nu privește temeinicia unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva recurentei, în sensul articolului 6 alineatul (3) din convenție. cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 3 din Convenție, și trebuie să fie respinsă în aplicarea articolului Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Prezidențial
de la requête n
o
22767/03
présentée par Consuelo GARCIA NAVARRO
contre l'Espagne
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le 19 octobre 2004 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
J.
Casadevall
,
R.
Maruste
,
S.
Pavlovschi
,
J.
Borrego Borrego
,
L.
Garlicki,
juges
,
M.
M.
O'Boyle,
greffier de section
,
assisté de M
me
C.
Morte Gomez
,
référendaire
et de M. M.
O'Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 juillet 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Consuelo García Navarro, est une ressortissante espagnole, née en 1965 et résidant à Collado-Villalba (Madrid). Elle est représentée devant la Cour par M
es
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
En 1992, la requérante et Mme Cepero étaient les partenaires et administratrices solidaires de Stregata S.L., laquelle gérait un «
pub
». En novembre 1992 le «
pub
» fut mis en cession. M. Recio prit contact avec Mme
Cepero, l'autre partenaire, alors que la requérante était en Suisse et, le 1
er
décembre
1992, fit un virement de trois millions de pesetas (environ 18
030 euros) sur le compte personnel de la requérante. Cette dernière vira la somme mentionnée sur le compte de Stregata S.L. Toutefois, quelques jours plus tard, M. Recio informa la requérante qu'il ne pouvait pas payer le restant du montant dû et lui réclama que la somme versée à titre d'acompte lui fût rendue. La requérante ne le fit pas.
Le 10 décembre 1992, M. et Mme Recio effectuèrent une réclamation extra-judiciaire du montant en cause, qui fut adressée par télégramme postal au domicile de la requérante à l'époque, au 4, rue des Baléares, à Madrid, et qui parvint à l'adresse indiquée le 12 décembre.
De retour à Madrid, le 19 janvier 1993, la requérante porta plainte au pénal en raison des menaces de mort reçues par téléphone effectuées au nom de M. Recio.
Le 29 janvier 1993, l'épouse de ce dernier déposa plainte au pénal contre la requérante pour appropriation indue de trois millions de pesetas. La plainte fut notifiée à la requérante au domicile qu'elle avait elle-même signalé à cette fin, au 4, rue des Baléares, à Madrid. Le juge d'instruction n
o
3 de Madrid décréta le non-lieu, qui fut confirmé par l'
Audiencia provincial
en appel. Cette dernière nota dans son arrêt que la partie demanderesse pouvait saisir les juridictions civiles des faits de l'espèce.
Entre-temps, la requérante avait quitté son appartement en location au 4,
rue des Baléares, et était rentrée au domicile de ses parents au 18, rue Nuestra Señora del Pilar, à Leganés (Madrid).
Une procédure civile en réclamation d'un certain montant et en dommages et intérêts fut ensuite diligentée par M. et Mme Recio à l'encontre de la requérante, de sa partenaire et de Stregata S.L., devant le juge d'instance n
o
9 de Madrid. Cinq adresses correspondant aux divers domiciles de la requérante étaient indiquées aux fins de notification.
Le 8 mai 1995, une notification informant la requérante de la demande présentée à son encontre lui fut adressée au 4, rue des Baléares, à Madrid. Toutefois, le concierge de l'immeuble informa le greffier que la requérante n'habitait depuis plus d'un an à cette adresse.
Le 10 mai 1995, le juge d'instance adressa à Stregata S.L. au 7, rue Pío Baroja, à Madrid, une citation à comparaître. Ne trouvant pas sur place son représentant légal, la citation fut remise à un employé d'une société voisine, et puis retournée au tribunal par cette dernière, sans aucun résultat.
Le 30 octobre 1995, M. et Mme Recio demandèrent au juge de citer la requérante à «
Urbanización El Mirador de la Sierra
», batîment 8, à Collado-Villalba (Madrid). La procédure fut ensuite provisoirement classée, faute de l'avoué de la partie demanderesse d'avoir réussi à l'impulser.
Le 31 juillet 1996, M. et Mme Recio comparurent devant le juge et lui présentèrent la citation effectuée infructueusement à la requérante, à l'adresse indiquée à Collado-Villalba (Madrid), sollicitant qu'elle fût citée par
edictos
, c'est-à-dire, par voie de publication de la citation dans le journal officiel.
Le 19 septembre 1996, le juge ordonna que la requérante fût d'abord citée au siège social de Stregata S.L., ce qui fut fait le 15 octobre 1996, sans aucun résultat positif.
Le 30 octobre 1996, le juge d'instance cita donc la requérante, ainsi que ses co-défenderesses par
edictos,
lesquels furent publiés dans le journal officiel de la Communauté autonome de Madrid le 6 février 1997.
Suite à l'échec des assignations, la procédure, qui continua par défaut, s'acheva par un jugement du 11 mars 1998 du juge d'instance n
o
9 de Madrid. La requérante fut condamnée à verser à M. et Mme Recio le montant perçu plus les intérêts légaux, ainsi que, solidairement avec sa partenaire et Stregata S.L., une certaine somme pour dommages moraux. Le jugement fut notifié au moyen de sa publication dans le Journal Officiel de la Communauté autonome de Madrid.
La partie adverse demanda alors à ce que le jugement fût exécuté. Par une ordonnance du 18 novembre 1998, le juge accorda la saisie de l'immeuble propriété de la requérante et de ses comptes bancaires, ce qui lui fut aussi notifié par
edictos
.
La requérante eut connaissance de la saisie de ses comptes le 21
juillet
1999, lorsqu'elle tenta d'utiliser sa carte de crédit.
Elle présenta alors une demande devant le juge d'instance n
o
9 de Madrid, tendant à ce que la procédure fût déclarée nulle, seul remède possible lorsque le jugement intervenu était déjà définitif. Elle faisait valoir que son domicile était fixé chez ses parents à Leganés (Madrid), tel qu'il figurait dans sa carte d'identité et dans son passeport, et fournit une attestation d'inscription, aux fins du recensement, dans la municipalité de Leganés entre le 1
er
mars 1991 et le 20 avril 1998. Par une décision du juge de première instance n
o
9 de Madrid du 8 octobre 1999, la demande en nullité fut rejetée.
Le 28 octobre 1999, la requérante saisit le Tribunal constitutionnel d'un recours d'
amparo
. Par un arrêt du 20 janvier 2003, la haute juridiction rejeta le recours, rappelant dans son arrêt que, pour conclure à une violation de l'article 24 de la Constitution en l'espèce (droit à un procès équitable), une mauvaise application de la part des juridictions internes d'une règle de procédure ne suffisait pas, et qu'il était nécessaire, d'une part, que cette règle ait privée la personne à laquelle la notification était adressée de la possibilité effective de se défendre et, d'autre part, que cette impossibilité de se défendre ne soit pas le résultat d'un manque de diligence de sa part. La haute juridiction observa que la requérante n'avait pas été citée à l'adresse de Leganés, laquelle était l'une des adresses indiquées par la partie demanderesse, mais constata qu'elle avait était citée tant à l'adresse qu'elle même avait signalée aux fins de notifications dans le cadre de la plainte au pénal entamée contre elle par les mêmes demandeurs, qu'au siège social de la société dont elle était l'administratrice solidaire et l'une des deux partenaires, ou encore à l'adresse de l'appartement dont elle était la propriétaire. Le Tribunal constitutionnel rappelait dans son arrêt qu'un devoir spécial de diligence pesait sur le commerçant qui cessait dans son activité commerciale, et qu'il était tenu de faciliter les voies de communication exigibles conformément à la bonne foie contractuelle, aux fins de permettre sa localisation par ceux qui avaient maintenu avec lui de rapports commerciaux. Il estima qu'en l'espèce, l'exercice de l'activité commerciale étant effectuée directement par la requérante sous le voile formel de la personnalité juridique d'une personne morale, une diligence spéciale lui était encore plus exigible. Le Tribunal constitutionnel conclut que la requérante, en méconnaissant l'obligation de faciliter la communication de la société, a rendu plus difficile sa citation personnelle, créant un obstacle dont le juge ne saurait être tenu pour responsable, étant donné qu'elle ne s'est pas conduite avec la diligence que lui était exigible ni a démontré que les demandeurs aient agi de façon frauduleuse.
B.
Le droit interne pertinent
1.
La citation par «
edictos
»
La citation par «
edictos
» se fait par l'affichage de la citation sur le tableau de l'organe juridictionnel responsable et, le cas échéant, par sa publication dans le Journal officiel de la province.
2.
Article 269 du Code de procédure civile
« Lorsque le domicile de la personne devant être notifiée ne figure pas au dossier, ou que ce dernier est inconnu en raison d'un changement d'adresse, bonne note sera prise dans un document (
diligencia
), et le juge ordonnera que la notification soit fixée dans l'endroit public accoutumé et insérée dans le «
journal d'avis
» si cela existe, ou dans le «
Journal officiel
» de la province.
Le juge pourra aussi ordonner que la notification soit publiée dans le «
Journal officiel
» de Madrid, lorsqu'il l'estime nécessaire. »
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d'une violation de son droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, dans la mesure où les tribunaux espagnols ont décidé sur ses droits et obligations de caractère civil sans qu'elle ait été informée de la procédure diligentée à son encontre, faute d'avoir été citée correctement. Elle fait valoir qu'elle avait élu domicile chez ses parents, à Leganés (Madrid), et qu'elle était propriétaire de l'appartement à Collado-Villalba - où la citation avait été incorrectement effectuée – nonobstant le fait qu'elle n'y habitait plus. Elle concède que la société n'avait pas été dissoute et figurait encore au registre des sociétés comme ayant son siège à l'adresse de la rue Pío Baroja, mais note qu'à ce registre figurait aussi son domicile personnel à Leganés. Elle soutien qu'après le non-lieu de la plainte déposée au pénal à son encontre, elle ne pouvait pas s'attendre à une réclamation civile sur le même montant.
La requérante estime aussi que ses droits à être informée de la nature et de la cause de l'accusation portée contre elle, à disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, à se défendre elle-même ou avoir l'assistance d'un défenseur de son choix et à interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l'interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge ont été méconnus, en violation de l'article 6 § 3 a), b), c) et d) de la Convention.
1.
La requérante se plaint que les tribunaux espagnols ont décidé sur ses droits et obligations de caractère civil sans qu'elle ait été informée de la procédure diligentée à son encontre. Elle invoque l'article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, est ainsi libellé :
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).
»
La Cour constate que le juge d'instance n
o
9 de Madrid a cité la requérante à plusieurs reprises au moyen de citations personnelles dans trois adresses différentes, parmi les cinq fournies par la partie demanderesse à la procédure, correspondant au 4, rue des Baléares, à Madrid, au siège social de la société dont elle était l'une des deux administratrices solidaires, et à l'adresse de l'appartement dont la requérante était la propriétaire, à Collado-Villaba.
La Cour estime que, bien que la requérante soit en droit de changer de domicile quand elle le souhaite, il est aussi vrai qu'il ne saurait être considéré comme relevant des tâches du tribunal d'instance de suivre cette dernière dans ses déplacements, d'autant plus qu'il ne semble pas déraisonnable d'avoir effectué la première citation à l'adresse indiquée par la requérante elle-même aux fins de notifications dans le cadre de la procédure pénale entamée contre elle par les demandeurs pour l'appropriation de la même somme d'argent qui était maintenant réclamée au civil. Pour ce qui est de Stregata, S.L. la Cour observe que celle-ci avait été le destinataire final de la somme que M.
Recio avait d'abord virée sur le compte bancaire personnel de la requérante, en tant qu'acompte du prix à payer pour la cession du local litigieux.
La requérante fut ensuite citée à l'adresse de son appartement à Collado-Villalba, sans que le fait que la notification en cause fût ou non correctement effectuée puisse entrer en ligne de compte, puisque comme la requérante le soutient elle-même, elle n'y habitait pas. Elle fut enfin citée infructueusement au siège de la société dont elle était l'une des administratrices et partenaires.
La Cour relève qu'en l'espèce, la réclamation civile objet de la présente affaire avait comme origine une prétendue appropriation indue, par la requérante, d'une certaine somme, qui avait été virée ensuite sur le compte de Stregata S.L., dont la requérante et Mme Cepero, aussi condamnée par le jugement du 11 mars 1998, étaient les partenaires et les administratrices solidaires. Or l'affirmation de la requérante qui prétend ne pas pouvoir s'attendre à une réclamation civile suite au non-lieu de la plainte pénale déposée à son encontre ne saurait être prise en compte pour justifier son manque de diligence, d'autant plus que l'arrêt de l'
Audiencia Provincial
rendu dans le cadre de la plainte pénale y faisait référence. Comme le Tribunal constitutionnel l'a constaté dans son arrêt rendu en
amparo
, l'exercice de l'activité commerciale en cause étant effectuée directement par la requérante sous le voile formel de la personnalité juridique d'une personne morale, une diligence spéciale lui était exigible. La requérante, en méconnaissant l'obligation de communication avec des tiers ayant entretenu de rapports commerciaux avec Stragata S.L., a rendu plus difficile sa citation personnelle, créant un obstacle dont le juge d'instance ne saurait être tenu pour responsable, d'autant plus qu'elle n'a pas démontré que les demandeurs aient agi de façon frauduleuse. Par ailleurs, étant donné que le local en cession était géré par Stregata S.L, et que le montant réclamé par la partie demanderesse correspondait à une transaction commerciale effectuée par les partenaires de la société en tant que telles, la Cour estime qu'il ne saurait être reproché au juge d'instance le fait de ne pas avoir cité la requérante dans la quatrième voire la cinquième adresse personnelle fournie par les demandeurs, après l'avoir tenté d'abord à trois autres adresses différentes et, en particulier, au siège de la société à responsabilité limité administratrice du «
pub
» mis en cession et à l'origine de la réclamation.
Au vu de ce qui précède, la Cour constate que le juge d'instance n
o
9 de Madrid a procédé à citer la requérante à comparaître à plusieurs reprises et, tenant compte de la condition de commerçante de celle-ci, elle estime que rien dans le dossier ne permet de déceler une quelconque apparence de violation par les juridictions espagnoles du droit à un procès équitable, tel que reconnu à l'article 6 § 1 de la Convention.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée conformément à l'article 35 § 3 de la Convention.
2.
Dans la mesure où la requérante allègue, sans aucun développement ultérieur, la violation de son droit à ce que sa cause soit examinée publiquement dans un délai raisonnable, la Cour relève qu'elle a omis, dans le cadre de la procédure devant le Tribunal constitutionnel, de soulever expressément ou même en substance les griefs qu'elle présente maintenant devant la Cour et n'a pas, dès lors, satisfait à la condition de l'épuisement des voies de recours internes, conformément à l'article
35
§
1 de la Convention.
Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l'article
35
§
4 de la Convention.
3.
Pour ce qui est des griefs de la requérante portant sur les droits de la défense garantis par l'article 6 § 3 de la Convention, la Cour note que la procédure en cause ne concerne pas le bien-fondé d'une accusation en matière pénale dirigée contre la requérante, au sens de l'article
6 § 3 de la Convention.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l'article
35
§
3 de la Convention, et doit être rejetée en application de l'article
35
§
4.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O'Boyle
Nicolas
bratza
Greffier
Président