SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18324/03 prezentate de Ilias TZOULIAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 28 octombrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis mes Tulkens Vajić Bototarova, judecătorii S. Nielsen grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 4 iunie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul domnul Ilias Tzoulias, este un resortisant grec, născut în 1924 și rezident la Neapoli Lakonias. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Foundukos, avocat la Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Prima procedură de despăgubire în 1986, un incendiu provocat de pilonii de electricitate a distrus un teren de 15 000 de metri pătrați care aparținea reclamantului; astfel, un număr de arbori plantați de reclamant au fost distruși. În septembrie 1991, la o dată nespecificată, reclamantul, împreună cu alte persoane interesate, sesizează instanța de primă instanță din Atena cu privire la o acțiune de condamnare a întreprinderii publice de Electricitate ( În 1992, la o dată nespecificată, Tribunalul de Primă Instanță din Atena a acceptat cererea reclamantului (hotărârile nr. 3382 și 3385/1992). La o dată nespecificată, DIE a solicitat aceste decizii. La 24 septembrie 1997, Curtea de Apel din Atena a infirmat deciziile atacate (hotărârea nr. 8179/1997). Părțile nu s-au pronunțat împotriva acestei hotărâri. A doua procedură de despăgubire la 1 noiembrie 1991, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Atena cu privire la o a doua acțiune de condamnare a IED de a-i plăti diverse sume cu titlu de despăgubire pentru distrugerea proprietății sale ca urmare a incendiului în litigiu. În perioada aprilie 1992 - iunie 1994, audierea cauzei a fost suspendată de mai multe ori din cauza grevei avocaților din baroul Atenei. În cele din urmă, a fost amânată până la încheierea procedurii în apel în cadrul primei cauze. La 1 iunie 1999, a avut loc ședința cauzei. La 30 iulie 1999, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea reclamantului (Decizia nr. 3478/1999). La 28 iunie 2000, reclamantul a solicitat această decizie. Ședința a avut loc la 26 ianuarie 2001. La 1 august 2001, Curtea de Apel din Atena a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 7491/2001). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 18 decembrie 2001. Reclamantul nu s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. În opinia sa, un astfel de recurs a fost condamnat la eșec. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de echitatea și durata celor două proceduri de despăgubire. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că Hotărârea nr. 7491/2001 a Curții de Apel din Atena a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale. Reclamantul se plânge de caracterul inechitabil și de durata celor două proceduri de despăgubire și invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, ale cărui părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În plus, reclamantul se plânge că hotărârea nr. 7491/2001 al Curții de Apel din Atena l-a privat de indemnizația care ar fi trebuit plătită în mod normal ca urmare a distrugerii proprietății sale. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Prima procedură de despăgubire În măsura în care recurentul se plânge de prima procedură în fața instanțelor civile, Curtea constată că aceasta s-a încheiat la 24 septembrie 1997, data la care a fost publicată Hotărârea nr. 8179/1997 a Tribunalului de Primă Instanță din Atena. Or, prezenta cerere a fost introdusă la 4 iunie 2002, adică la mai mult de șase luni de la hotărârea nr. 8179/1997 a Tribunalului de Primă Instanță din Atena. Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. A doua procedură de despăgubire Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea procedurii În special, recurentul reproșează instanțelor interne că a dat dovadă de părtinire și de arbitrare față de aceasta și că a comis erori de fapt și de drept care i-au privilegiat adversarul. Curtea constată că, presupunând chiar că recurentul a epuizat căile de atac interne, întrucât nu s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii nr. 7491/2001 al Curții de Apel din Atena, motivarea sa este lipsită de temei. Întradevăr, Curtea amintește că aplicarea și interpretarea dreptului intern sunt, în principiu, rezervate competenței instanțelor naționale. În temeiul articolului 19 din Convenție, Curtea are doar sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție pentru întreprinderile contractante. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). Or, în cazul de față, Curtea nu identifică niciun indiciu de arbitraritate în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căruia reclamantul a putut prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale Curtea consideră că pretinsa creanță a reclamantului nu poate fi considerată drept o "bine" În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât nu a fost constatată și nu a fost încheiată printr-o hotărâre cu forță de lucru judecat. Cu toate acestea, aceaceasta este condiția ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, 84 alin. 59). În special, Curtea constată că, atât timp cât cauza sa era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea sa nu constituia, în calitate de solicitant, niciun drept de creanță, ci numai posibilitatea de a obține o astfel de creanță. Prin urmare, hotărârea Curții de Apel din Atena care l-a exonerat pe reclamant de cererile sale nu a putut avea ca efect privarea acestuia de un bun pe care îl deținea. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivului întemeiat pe durata celei de-a doua proceduri de despăgubire Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Peer Lorenzen Moduler Președinte
de la requête n
o
18324/03
présentée par Ilias TZOULIAS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le
28 octobre 2004 en une chambre composée de
:
MM.
P.
Lorenzen
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
MM.
A.
Kovler
,
K.
Hajiyev,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 juin 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant M. Ilias Tzoulias, est un ressortissant grec, né en 1924 et résidant à Neapoli Lakonias. Il est représenté devant la Cour par M
e
V.
Foundoukos, avocat à Athènes.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A.
La première procédure d'indemnisation
En 1986, un incendie, provoqué par des pylônes d'électricité détruisit un terrain d'une superficie de 15
000 mètres carrés appartenant au requérant. Un certain nombre d'arbres plantés par le requérant furent ainsi détruits.
En septembre 1991, à une date non précisée, le requérant, conjointement avec d'autres personnes intéressées, saisit le tribunal de première instance d'Athènes d'une action tendant à la condamnation de l'Entreprise Publique d'Electricité («
DEI
») à lui verser une indemnisation pour la destruction de sa propriété.
En 1992, à une date non précisée, le tribunal de première instance d'Athènes fit droit à la demande du requérant (décisions n
os
3382 et 3385/1992). A une date non précisée, la DEI interjeta appel de ces décisions.
Le 24 septembre 1997, la cour d'appel d'Athènes infirma les décisions attaquées (arrêt n
o
8179/1997). Les parties ne se pourvurent pas en cassation contre cet arrêt.
B.
La seconde procédure d'indemnisation
Le 1
er
novembre 1991, le requérant saisit le tribunal de première instance d'Athènes d'une seconde action tendant à la condamnation de la DEI à lui verser diverses sommes à titre d'indemnisation pour la destruction de sa propriété suite à l'incendie litigieux.
Entre avril 1992 et juin 1994, l'audience de l'affaire fut ajournée à plusieurs reprises en raison d'une grève des avocats du barreau d'Athènes. Par la suite, elle fut ajournée jusqu'à l'issue de la procédure en appel dans le cadre de la première affaire.
Le 1
er
juin 1999, se tint l'audience de l'affaire.
Le 30 juillet 1999, le tribunal de première instance rejeta la demande du requérant (décision n
o
3478/1999).
Le 28 juin 2000, le requérant interjeta appel de cette décision. L'audience eut lieu le 26 janvier 2001.
Le 1
er
août 2001, la cour d'appel d'Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n
o
7491/2001). Cet arrêt fut notifié au requérant le 18
décembre 2001. Le requérant ne se pourvut pas en cassation contre cet arrêt. Selon lui, un tel pourvoi eut été voué à l'échec.
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l'équité et de la durée des deux procédures d'indemnisation.
2.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint que l'arrêt n
o
7491/2001 de la cour d'appel d'Athènes porta atteinte au droit au respect de ses biens.
Le requérant se plaint du caractère inéquitable et de la durée des deux procédures d'indemnisation. Il invoque l'article 6
1.de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
En outre, le requérant se plaint que l'arrêt n
o
7491/2001 de la cour d'appel d'Athènes le priva de l'indemnité qui aurait dû normalement lui être versée suite à la destruction de sa propriété. Il invoque l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Première procédure d'indemnisation
Dans la mesure où le requérant se plaint de la première procédure devant les juridictions civiles, la Cour note que celle-ci prit fin le 24 septembre 1997, date à laquelle l'arrêt n
o
8179/1997 du tribunal de première instance d'Athènes fut publié. Or, la présente requête fut introduite le 4 juin 2002, soit plus de six mois après l'arrêt n
o
8179/1997 du tribunal de première instance d'Athènes.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l'article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
B.
Seconde procédure d'indemnisation
1.
Sur le grief tiré de l'iniquité de la procédure
Le requérant reproche, notamment, aux juridictions internes d'avoir fait preuve de partialité et d'arbitraire à son égard et d'avoir commis des erreurs de fait et de droit qui ont privilégié son adversaire.
La Cour note qu'à supposer même que le requérant ait épuisé les voies de recours internes, puisqu'il ne s'est pas pourvu en cassation contre l'arrêt n
o
7491/2001 de la cour d'appel d'Athènes, son grief est dénué de tout fondement.
En effet, la Cour rappelle que l'application et l'interprétation du droit interne sont en principe réservées à la compétence des juridictions nationales. Aux termes de l'article 19 de la Convention, la Cour a pour seule tâche d'assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Εtats contractants. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (
García Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
30544/96, § 28, CEDH 1999-I). Or, dans le cas d'espèce, la Cour ne décèle aucun indice d'arbitraire dans le déroulement de la procédure, qui a respecté le principe du contradictoire et au cours de laquelle le requérant a pu présenter tous les arguments pour la défense de sa cause.
En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée conformément à l'article 35 § 4.
2.
Sur le grief tiré de la durée de la procédure
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article
54
§
2
b) de son règlement.
3.
Sur le grief tiré de l'atteinte au droit au respect de ses biens
La Cour estime que la prétendue créance du requérant ne peut passer pour un «
bien
» au sens de l'article 1 du Protocole n
o
1, puisque elle n'a pas été constatée et liquidée par une décision judiciaire ayant force de chose jugée. Telle est pourtant la condition pour qu'une créance soit certaine et exigible et, partant, protégée par l'article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Raffineries Grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce
, arrêt du 9
décembre 1994, série A, n
o
301-B, p. 84, § 59).
En particulier, la Cour note que, tant que son affaire était pendante devant les juridictions internes, son action ne faisait naître, dans le chef du requérant, aucun droit de créance, mais uniquement l'éventualité d'obtenir pareille créance. Dès lors, l'arrêt de la cour d'appel d'Athènes ayant débouté le requérant de ses demandes n'a pu avoir pour effet de le priver d'un bien dont il était propriétaire.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée conformément à l'article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief tiré de la durée de la seconde procédure d'indemnisation
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Peer
Lorenzen
Greffier
Président