CtEDO 01.06.2006 Auto

DELAKOVIAS c. GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
01.06.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DELAKOVIAS c. GRECE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44838/04 prezentată de Georgios DELAKOVIAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 1 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner domnii hagiyev D. Spielmann, S.E. Jebens judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 iulie 2004, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Georgios Delakovias, este un resortisant grec, născut în 1960 și rezident în regiunea Lakonia. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Foundukos, avocat în baroul din Atena. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1986, un incendiu provocat de pilonii de electricitate a devastat douăzeci și cinci de stupi aparținând reclamantului. La 10 octombrie 1991, reclamantul sesizează instanța de mare instanță în legătură cu o acțiune de condamnare a întreprinderii publice de electricitate ( La data de 2 noiembrie 1993 tribunalul de mari instanțe a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, acesta din urmă neputând fi prezentat la tribunal (hotărârea nr. 6718/1993). La 26 ianuarie 1995, reclamantul a intervenit în opoziție (ανακοπή ερημοδικίας ) din această decizie pe motiv că nu a fost convocat în mod corespunzător de partea pârâtă. La 30 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat stabilirea unei date în culpă. Aceaceasta a fost stabilită la 7 ianuarie 1999. mai 1999, printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul, instanța de mare instanță din statul membru respectiv a întâmpinat opoziția reclamantului și a pronunțat audierea martorilor în termen de șase luni de la notificarea acestei decizii, care trebuia efectuată la inițiativa părților (Decizia nr. 4015/99). La data de 16 septembrie 2002, Tribunalul pendinte al statului a respins cererile reclamantului ca fiind prevăzute (Decizia nr. 5306/2002). La 22 ianuarie 2003, reclamantul a luat o decizie. La 20 noiembrie 2003, instanța de recurs a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 8274/2003). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 3 februarie 2004, la inițiativa adversarului său. Reclamantul nu a luat măsuri împotriva acestei hotărâri. Potrivit acestuia, un astfel de recurs a fost condamnat la eșec. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă se citesc astfel. art. 106 Instanța acționează numai la cererea unei părți și decide pe baza afirmațiilor formulate de părți (...) art. 108 Actele de procedură au loc la inițiativa și diligența părților (...) Articolele menționate anterior consacră principiile dispoziției de la În conformitate cu principiul dispoziției din lan, protecția judiciară în litigiile civile este acordată numai dacă este solicitată de către părți, în măsura în care este și dacă continuă să fie legală. În plus, în conformitate cu principiul inițiativei părților, progresul unei proceduri civile depinde în totalitate de diligența părților (P. Yessiou-Faltsi), În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de echitate și de durata procedurii de despăgubire. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că hotărârea nr. 8274/2003 a Tribunalului de Primă Instană a încălcat dreptul la respectarea proprietăii sale. Reclamantul se plânge de caracterul inechitabil și de durata procedurii de soluționare a litigiilor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În plus, reclamantul se plânge că Tribunalul nr. 8274/2003 al Tribunalului de Primă Instanță, landă privată de dreptul care ar fi trebuit să-i fie plătită în mod normal ca urmare a distrugerii proprietății sale. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. (1) Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe procedură și pe presupusa încălcare a dreptului la respectarea bunurilor Curtea constată că reclamantul nu este prevăzut în casare. Cu toate acestea, nu consideră că este necesar să se ia o decizie cu privire la problema dacă a existat în speță, neobosită a căilor de atac interne, această parte a cererii putând fi respinsă din următoarele motive. În ceea ce privește echitatea procedurii, reclamantul reproșează, în special, instanțelor interne că au dat dovadă de părtinire și de arbitraritate față de aceasta și că a comis erori de fapt și de drept care i-au privilegiat adversarul. Curtea amintește că aplicarea și interpretarea dreptului intern sunt, în principiu, rezervate competenei instanelor naionale. În conformitate cu art. 19 din Convenție, Curtea are doar sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenția privind achizițiile publice. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). Or, în cazul de față, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căreia reclamantul a putut prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În ceea ce privește dreptul la respectarea bunurilor, Curtea consideră că pretinsa creanță a reclamantului nu poate fi considerată drept o "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, n 301-B, p. 84, § 59). În special, Curtea constată că, atâta timp cât cauza sa era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea sa nu constituia, în fața reclamantului, niciun drept de creanță, ci numai dreptul la o astfel de creanță. Prin urmare, în cazul în care reclamantul și-a retras cererea nu a putut avea ca efect privarea de un bun de care deținea. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea fondului întemeiat pe durata procedurii; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă