AFFAIRE ÇİLOĞLU ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

28.10.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Irrecevable sous l'angle de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ÇİLOĞLU ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia din Regulamentul Curții din 1 februarie 2005. STRASBURG 28 octombrie 2004 DEFINITIVF 28/01/2005 În cazul în care se face trimitere la art. 50967/99, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Türmen Hedigan mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 octombrie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La începutul cauzei se află o cerere (n 50967/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnii. La 2 august 1999, în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului) au fost prezentate de S. Ulus, avocat la Ankara. Guvernul turc ( La 4 iulie 2002, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prin scrisoarea din 7 iunie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Reclamanții s-au născut în 1940, 1947 și, respectiv, 1937 și au locuit la Afyon. La 13 septembrie 1995, Hotărârea Drumurilor Naționale (inclusiv directia mai) i-a expropriat pe reclamanți de pe terenul lor și i-a plătit o despăgubire de expropriere. La 6 mai 1996, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au sesizat instanța de mare instanță din Afyon cu o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere. Prin hotărârea din 22 mai 1997, instanța de mari instanțe a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat Hotărârea să le plătească o compensație suplimentară de 19 923 726 400 de lire turcești (TRL), împreună cu dobânzi moratorii la rata legală de la data transferului de proprietate. Tribunalul s-a bazat pe concluziile rapoartelor de expertiză din 23 decembrie 1996 și 10 mai 1997. Prin hotărârea din 20 octombrie 1997, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pe motiv că calificarea bunului în cauză prin rapoartele de expertiză ca fiind un teren nu fusese verificată de instanța de primă instanță. În plus, aceasta a arătat că experții au concluzionat în mod eronat că bunul în cauză era devalorizat, la 22 ianuarie 1998, Tribunalul de Mare Instanță, pe baza unui nou raport de expertiză din aceeași zi și după verificarea naturii binelui în litigiu, își va reiniția judecata inițială. 10. Prin hotărârea din 20 mai 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pe motiv că instanța de primă instanță nu luase în considerare motivele enunțate în hotărârea de Casație. 11. La 20 și 23 noiembrie 1998 au fost întocmite două rapoarte de expertiză de către două comitete distincte care au condus la concluzii convergente în evaluarea indemnizației suplimentare. 12. Prin hotărârea din 26 noiembrie 1998, Tribunalul de Mare Instanță, pe baza acestor două rapoarte, a stabilit cuantumul indemnizației suplimentare la 10 759 109 640 TRL. 13. Prin hotărârea din 8 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 14. La 29 iulie 1999, Hotărârea a plătit suplimentarea indemnizației. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 15. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de pierderea valorii indemnizației suplimentare de expropriere, din cauza întârzierii statului în plata acestei indemnizații și a insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Potrivit guvernului, reclamanții nu au epuizat, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu au invocat, chiar și în esență, argumentele lor întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr 1 în fața instanțelor naționale. În plus, reclamanții și-au prezentat cererea în timp ce procedura era pendinte în fața instanțelor interne 18. Reclamanții se opun tezei guvernului 19. În ceea ce privește primul aspect al excepției, Curtea constată că rata dobânzii moratorii aplicate datoriilor statului este prevăzută în mod expres de lege. Din acest motiv, o eventuală contestare a ratei legale în fața instanțelor naționale era în mod necesar sortită eșecului și că aceasta nu ar fi permis în niciun caz remedierea situației denunțate 20. În ceea ce privește al doilea aspect al excepției, Curtea constată că decizia internă definitivă este hotărârea Curții de Casație pronunțată la 8 februarie 1999 și că prezenta cerere a fost introdusă după această dată, și anume la 2 august 1999. Akac. Turcia, citată anterior) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. Aceasta constată într-adevăr că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fondul 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). 24. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este cauzată de administrația expropriantă, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor lor. Acest prejudiciu este dublat de insuficiența ratei dobânzii moratorii în raport cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamanților în momentul exproprierii terenului lor și valoarea sa la momentul decontării sale efective, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 26. Reclamanții se plâng că Curtea de Casație și-a înlocuit evaluarea cu cea a experților. Curtea va examina acest motiv din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, ale cărui părți relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Nu intră în atribuțiile Curții de a înlocui propria apreciere a faptelor și a probelor cu cea a instanțelor interne, sarcina sa fiind de a se asigura că mijloacele de probă au fost prezentate astfel încât să se asigure un proces echitabil (a se vedea mutatis mutandis Mantovanelli c. Franța, Hotărârea din 18 martie 1997, Rec., 1997 II, p. Pe de altă parte, în cazul în care art. 6 din convenție garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează eligibilitatea probelor sau evaluarea acestora, aspect care, prin urmare, intră, în primul rând, sub incidența dreptului intern și a instanțelor naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 28. În cazul de față, Curtea consideră că examinarea dosarului nu permite să se constate nicio aparență de încălcare a drepturilor recunoscute în această dispoziție. 29. Prin urmare, acest motiv este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 165 000 de euro (EUR). În plus, aceștia solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 5 000 de euro. 32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. Având în vedere modul de calcul adoptat în cauza Akac Turcia (hotărârea citată anterior, pp. 2683-2684, §§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă recurentelor în comun 99 000 EUR ca daune materiale. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speei, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacie echitabilă suficientă. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibil pentru surplusul A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Spune că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (49 000 EUR) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci cenți EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 octombrie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte Rectitificat la 1 februarie 2005. Numele Mehmet glasilo