CtEDO 02.12.2004 Auto

BOTTI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
02.12.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BOTTI c. ITALIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 77360/01 prezentate de Andrea BOTTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 2 decembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Gyulumyanavid Hór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 august 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Andrea Botti, este un resortisant italian, născut în 1966 și rezident la Roma. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul nu a fumat niciodată țigări, însă, din cauza profesiei sale și a relațiilor sale sociale, ar fi expus riscului fumatului pasiv, deoarece s-ar afla adesea în birouri publice sau în locuri private sau deschise publicului (cum ar fi barurile și restaurantele), unde mai multe persoane fumează. Reclamantul afirmă că, potrivit studiilor științifice efectuate în acest domeniu, fumul de țigară este o cauză directă a mai multor afecțiuni, printre care și cancerul pulmonar. Acest lucru ar fi valabil nu numai pentru fumători, ci și pentru cei care respiră neintenționat fumul țigărilor altora. În special, după numai 30 de minute de expunere la fumatul pasiv, ar exista o contracție coronariană asociată cu tulburări ale circulației sângelui, ceea ce ar crește cu aproximativ 30% riscul de afecțiuni letale ale sistemului cardiovascular. În ciuda realizărilor științifice în domeniul fumatului pasiv, legislația italiană în acest domeniu ar fi neadecvată și, în orice caz, de facto neaplicare, în special legea nr. 584 din 11 noiembrie 1975, care interzice fumatul în anumite spații (în principal birouri publice) și în ceea ce privește mijloacele de transport în comun. În ceea ce privește spațiile private, interzicerea fumatului afectează numai sălile de cinema și teatru, sălile de dans și spațiile în care se practică pariurile pe curse. După depunerea cererii, art. 51 din Legea nr. 3 din 16 ianuarie 2003 a stabilit o interdicție generală de fumat în spații închise, cu excepția spațiilor private care nu sunt deschise publicului și a spațiilor speciale pentru fumători și care trebuie echipate cu ventilatoare. În plus, în restaurante, spațiile rezervate nefumătorilor trebuie să ocupe mai mult de jumătate din suprafața totală a spațiului, însă Ministerul Sănătății Publice poate indica și alte locuri închise în care se permite fumatul. Printr-o lege publicată la 29 decembrie 2003, s-a prevăzut aplicarea, începând cu 14 ianuarie 2005, a interdicției de a fuma, de asemenea, la cabinetele persoanelor care exercită profesii liberale, la saloanele de coafor, la bănci, la asigurări, la agențiile imobiliare, la cluburile private, la centrele comerciale și la alte magazine, la hoteluri și baruri. În baruri și restaurante se va permite fumatul în spații separate, cu condiția să existe un sistem de ventilație și de schimbare a aerului conform caracteristicilor tehnice prevăzute într-un regulament ministerial. GRIFS invocând art. 2 alin. (1) și (8) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa intervenției statului împotriva riscurilor fumatului pasiv. Invocând art. 8 din Convenție, coroborat cu art. 11 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 4, reclamantul se plânge de efectele negative pe care practica fumatului le-a avut asupra relațiilor sale sociale și asupra libertății sale de mișcare. Reclamantul susține că statul italian nu a luat măsuri eficiente împotriva riscurilor fumatului pasiv. El invocă articolele 2 alineatul (1) și 8 din convenție. Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. Moartea nu poate fi aplicată nimănui în mod intenționat, cu excepția executării unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu această pedeapsă prin lege. art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului său și a corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Reclamantul consideră că obligația de a proteja viața include obligația de a pune în aplicare toate măsurile necesare pentru a evita amenințarea acesteia și, de asemenea, ar duce la obligația de a interveni în mod preventiv pentru a proteja sănătatea cetățenilor. Reclamantul reamintește, de asemenea, că poluarea mediului poate submina bunăstarea persoanelor și susține că obligațiile pozitive inerente respectării vieții private impun statului să intervină pentru a elimina efectele acesteia. În opinia reclamantului, între interesul fumătorilor de a continua să fumeze și dreptul la sănătate al nefumătorilor, al doilea ar trebui să acorde prioritate. În Italia, interzicerea fumatului nu ar fi suficient de extinsă; în plus, aceasta nu ar fi respectată, având în vedere că s-ar efectua puține controale și că aproape nicio sancțiune nu ar fi aplicată celor care nu respectă legea nr. 584 din 1975. Pe de altă parte, această interdicție ar fi contrazisă și negată de faptul că statul însuși este un producător și un distribuitor de țigări. Obligația de a proteja sănătatea publică care decurge din Constituție ar fi astfel în conflict cu interesul economic al statului de a vinde țigări. În cele din urmă, reclamantul susține că cazul său este diferit de cazul Wöckel c. Germania, declarat inadmisibil de către Comisie. Într-adevăr, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în Germania, în Italia, legislația în acest domeniu nu ar fi fost adecvată pentru protejarea sănătății publice și nu ar fi fost instituite campanii serioase de informare cu privire la consecințele fumatului. Curtea amintește că interpretarea articolului 2 trebuie să se bazeze pe faptul că obiectul și scopul convenției, ca instrument de protecție a ființelor umane, necesită înțelegerea și aplicarea dispozițiilor sale într-un mod care să facă cerințele concrete și efective ale acesteia ( McCann și alții c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 septembrie 1995, seria A n 324, 45, 146). Prin urmare, Comisia a considerat că prima teză din art. 2 alineatul (1) impune statului nu numai să se abțină de la a provoca moartea în mod voluntar și ilegal, ci și să ia măsurile necesare pentru protejarea vieții persoanelor aflate sub jurisdicția sa (L.C.B. Regatul Unit, Hotărârea din 9 iunie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 III, p. 1403, § 36, și Osman c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VIII, p. 3159, § 115). În ceea ce privește art. 8 din convenție, Curtea a avut ocazia să observe că prejudicii grave aduse mediului ar putea afecta bunăstarea unei persoane și să o priveze de exercitarea dreptului de proprietate asupra domiciliului său astfel încât să îi afecteze viața privată și de familie, fără a pune în pericol grav sănătatea persoanei în cauză (López Ostra c. Spania, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n Hotărârea din 19 februarie 1998, Guerra și alții, Rec., 1998, p. 228, § 60. Obligațiile pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie pot implica adoptarea de măsuri privind respectarea vieții private până în relațiile dintre persoane (X și Yc. Țările de Jos), Hotărârea din 26 martie 1985, Seria A n 91, p. 11, § 23 și Botta c. Italia, Hotărârea din 24 februarie 1998, Rec., 1998-I, p. 422, § 33. În cazul de față, este vorba despre a stabili dacă statul italian este obligat, după cum susține reclamantul, să adopte o legislație care interzice fumatul în locuri publice și private, pentru a proteja nefumătorii. Curtea observă că alegerea măsurilor adecvate pentru a garanta respectarea Convenției în relațiile indivizilor între ele se încadrează, în principiu, în marja de apreciere a statelor contractante. Există diferite modalități de a asigura respectarea drepturilor protejate de Convenție și natura obligației statului depinde de aspectele dreptului în cauză (a se vedea Wöckel c. Germania, 32165/96, Decizia Comisiei din 16 aprilie 1998, Deciziile și rapoartele (DR) 93, p. 85. Curtea constată că legislația italiană în vigoare la momentul depunerii cererii (Legea nr. 584 din 1975) conținea dispoziții care interziceau fumatul în anumite locuri publice și deschise publicului. 3 din 2003, care a extins domeniul de aplicare a interzicerii fumatului și a impus, de asemenea, prezența în spațiile de fumat a unor sisteme de ventilație destinate să asigure schimbarea aerului. În plus, începând cu 14 ianuarie 2005, multe alte locuri deschise publicului vor fi incluse în lista celor în care nu se permite fumatul. Având în vedere că interesele reclamantului, în calitate de nefumător, se opun celor ale altor persoane să continue să fumeze și având în vedere marja de apreciere lăsată autorităților naționale, Curtea consideră că lipsa unei interdicții generale de fumat în locurile deschise publicului nu se analizează într-o lipsă de protecție din partea statului italian a drepturilor reclamantului în temeiul articolelor 2 și 8 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis Wöckel loc. cit. Prin urmare, nu poate fi identificată nicio aparență de încălcare a articolelor 2 și 8 din convenție. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (2) Observând că practica fumatului în numeroase spații publice și private limitează, de asemenea, relațiile sale sociale și libertatea de mișcare, reclamantul declară existența unei încălcări distincte a art. 8 din Convenție, coroborată cu art. 11 din Convenție și cu art. 2 din Protocolul nr. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a înființa împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii criminalității, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice impunerea de restricții legitime exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. art. 2 din Protocolul n Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Drepturile recunoscute la alineatul (1) pot, de asemenea, să facă obiectul unor restricții în anumite zone care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Curtea constată de la început că este dubios că simpla împrejurare ca alte persoane să poată fuma a afectat drepturile reclamantului la libertatea de întrunire și la asociere și la libera circulație atât de mult încât să constituie o ingerință în exercitarea acestor drepturi. În orice caz, Curtea consideră că acestea sunt consecințe secundare și inevitabile ale faptelor examinate din perspectiva articolelor 2 și 8 din Convenție. În consecință, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Premier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă