AFFAIRE WILLE CONTRE LE LIECHTENSTEIN

Rezoluția ResDH(2004)84 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999 în cauza Wille împotriva Liechtensteinului (adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 decembrie 2004, în cadrul celei de-a 906-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 28 octombrie 1999 în cauza Wille și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție amintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 28396/95) îndreptată împotriva Liechtensteinului, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 august 1995 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Herbert Wille, resortisant al Liechtensteinului, și că Comisia a declarat admisibile obiecțiile conform cărora dreptul său la libertatea de exprimare ar fi fost încălcat ; nu ar fi avut acces la o instanță pentru a-și proteja reputația profesională; nu ar fi avut acces la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale; ar fi fost discriminat din cauza opiniei sale juridice Reamintind că cauza a fost prezentată în fața Curții de către Comisie și Guvernul Liechtensteinului la 24 și, respectiv, 27 octombrie 1998 în temeiul articolelor 32 alineatul (1) și 47 din convenție, considerând că, în hotărârea sa din 28 octombrie 1999, Curtea a declarat, cu șaisprezece voturi împotrivă, că a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. a declarat, cu șaisprezece voturi la una, că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție - a declarat în unanimitate că nu era necesar să se verifice dacă a existat o încălcare a articolului 6 și a articolului 14 coroborat cu art. 10 din convenție - a declarat în unanimitate că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni, 10 000 de franci elvețieni pentru prejudicii morale și 91 014,05 franci elvețieni pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar fi majorate cu un interes simplu cu 5 % pe an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia a respins, în unanimitate, pretențiile reclamantului în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, care au invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 28 octombrie 1999, având în vedere obligația Liechtensteinului de a se conforma art. 46 alin. (1) din Convenție. Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție S-a asigurat că, la 24 februarie 2000, după expirarea termenului acordat, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în Hotărârea din 28 octombrie 1999 și că dobânzile de întârziere datorate, respectiv 373,60 franci elvețieni, fuseseră plătite la 29 martie 2000, Se precizează, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Liechtensteinului, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2004)84 Informații furnizate de Guvernul Liechtensteinului în cadrul examinării cazului Wille de către Comitetul de Miniștri Pentru a remedia cauzele încălcării constatate în prezenta cauză, Legea privind Curtea de Stat (Gesetz über den Staatsgerichtshof, StGHG) a fost modificată la 27 noiembrie 2003 (intrarea în vigoare la 20 ianuarie 2004) pentru a preciza competența Curții de Stat în ceea ce privește presupusele încălcări ale Convenției de către autoritățile publice. art. 15 din noua lege introduce un drept individual de recurs ( Individualbeschwerde) în fața acestei Curii pentru a verifica respectarea Convenției în orice exercițiu al autorității publice (öffentliche Gewalt) ) Conform raportului explicativ al legii, această nouă acțiune a fost creată în special pentru a îndeplini cerințele articolului 13 din convenție și acoperă și actele individuale ale Prințului. Guvernul Liechtensteinului subliniază că nu există nicio contradicție între această dispoziție și articolul respectiv. 7 alin. (2) din Constituție, conform căreia există imunitatea Prințului. Într-adevăr, această imunitate se referă numai la persoana Prințului în calitate de șef al statului și nu la acțiunile sale. În urma acestei schimbări, Curtea de Stat este de acum înainte competentă să examineze obiecții similare celor ale dlui Wille. Pe de altă parte, Curtea de Stat acordă un efect direct Convenției și jurisprudenței Curții Europene (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Curții de Stat din 4 octombrie 1994 care dă efect direct articolului 10 din Convenție; referința StGH 1994/6, publicată în Les 1995, p.23). În acest context, guvernul observă că hotărârea Curții Europene a fost publicată în special în limba germană în ediția din decembrie 2000 a Liechtensteinische Juristen-Zeitung, având în vedere natura încălcării, guvernul nu consideră, în ceea ce privește situația individuală a reclamantului, că sunt necesare alte măsuri decât plata satisfacției echitabile. Având în vedere măsurile menționate mai sus, guvernul consideră că nu mai există riscul repetării încălcărilor constatate de Curtea Europeană în prezenta cauză și că Liechtensteinul și-a îndeplinit astfel obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție în acest caz.

Résolution ResDH(2004)84

relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme

du 28 octobre 1999

dans l'affaire Wille contre le Liechtenstein

(adoptée par le Comité des Ministres le 22 décembre 2004,

lors de la 906e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales telle qu'amendée par le Protocole n

o

11 (ci-après dénommée «la

Convention»),

Vu l'arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 28 octobre 1999 dans l'affaire Wille et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l'article 46 de la Convention

;

Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n

o

28396/95) dirigée contre le Liechtenstein, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 25 août 1995 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M.

Herbert Wille, ressortissant du Liechtenstein, et que la Commission a déclaré recevables les griefs selon lesquels

son droit à la liberté d'expression aurait été violé

; il n'aurait pas eu accès à un tribunal pour faire protéger sa réputation professionnelle

; il n'aurait pas eu accès à un recours effectif devant une instance nationale

; il aurait subi une discrimination en raison de son opinion juridique

;

Rappelant que l'affaire a été portée devant la Cour par la Commission et par le Gouvernement du Liechtenstein le 24 et le 27 octobre 1998 respectivement, en vertu des anciens articles 32, paragraphe 1 et 47, de la Convention

;

Considérant que dans son arrêt du 28 octobre 1999 la Cour

:

-

a dit, par seize voix contre une, qu'il y avait eu violation de l'article 10 de la Convention

;

-

a dit, par seize voix contre une, qu'il y avait eu violation de l'article 13 de la Convention

;

- a dit, à l'unanimité, qu'il ne s'imposait pas de rechercher s'il y avait eu violation de l'article 6 et de l'article 14 combiné avec l'article 10 de la Convention

;

- a dit, à l'unanimité, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois, 10

000 francs suisses pour préjudice moral et 91

014,05 francs suisses au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple de 5 % l'an à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement

;

-

a rejeté, à l'unanimité, les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 28

octobre

1999, eu égard à l'obligation qu'a le Liechtenstein de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe

1, de la Convention

;

Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d'éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans le présent arrêt, informations résumées dans l'annexe à la présente résolution

;

S'étant assuré que le 24 février 2000, après l'expiration du délai imparti, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l'arrêt du 28 octobre 1999, et que les intérêts de retard dus, soit 373,60 francs suisses, avaient été versés le 29 mars 2000,

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement du Liechtenstein, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2004)84

Informations fournies par le Gouvernement du Liechtenstein

lors de l'examen de l'affaire Wille

par le Comité des Ministres

Afin de remédier aux causes des violations constatées dans la présente affaire, la loi sur la Cour d'Etat (

Gesetz über den Staatsgerichtshof, StGHG

) a été modifiée le 27 novembre 2003 (entrée en vigueur le 20 janvier 2004) afin de préciser la compétence de la Cour d'Etat en matière de violations supposées de la Convention par les pouvoirs publics.

L'article 15 de la nouvelle loi introduit un droit de recours individuel (

Individualbeschwerde

) devant cette Cour pour vérifier le respect de la Convention dans tout exercice de l'autorité publique (

öffentliche Gewalt

). Selon le rapport explicatif de la loi, ce nouveau recours a été créé notamment pour satisfaire aux exigences de l'article 13 de la Convention et couvre également les actes individuels du Prince.

Le Gouvernement du Liechtenstein souligne qu'il n'y a pas de contradiction entre cette disposition et l'article

7, paragraphe 2, de la Constitution, en vertu duquel existe une immunité du Prince. En effet, cette immunité ne concerne que la personne du Prince en tant que chef de l'Etat et non ses actes.

Suite à ce changement, la Cour d'Etat est dorénavant compétente pour examiner des griefs semblables à ceux de Monsieur Wille.

Par ailleurs, la Cour d'Etat accorde un effet direct à la Convention et à la jurisprudence de la Cour européenne (voir par exemple l'arrêt de la Cour d'Etat du 4 octobre 1994 donnant effet direct à l'article 10 de la Convention

; référence StGH 1994/6, publié dans LES 1995, p.23).

Dans ce contexte, le gouvernement note que l'arrêt de la Cour européenne a été notamment publié en allemand dans l'édition de décembre 2000 de la

Liechtensteinische Juristen-Zeitung

.

Au vu de la nature de la violation, le gouvernement n'estime pas, en ce qui concerne la situation individuelle du requérant, que d'autres mesures que le paiement de la satisfaction équitable s'imposent.

Le gouvernement estime au vu des mesures exposées ci-dessus qu'il n'y a plus de risque de répétition des violations constatées par la Cour européenne dans la présente affaire et que le Liechtenstein a ainsi rempli ses obligations au titre de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention dans cette affaire.