- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 februarie 2005
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens
Lagouvardou-Papatheodorou și alții împotriva Greciei
Traducere în română Auto
GRECIA (solicitarea nr. 7211/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 Februarie 2005 DEFINIF 10/05/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În acest caz, cauza Lagovardou-Papatheodorou și alte c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić domnii Spielmann S.E. Jebens, judecătorii și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2005, se rend la chetă cu privire la aceasta, adoptat la această dată în mod direct la originea cauzei se găsește o cerere (n 72211/01) îndreptată împotriva Republicii Elene de douăzeci și unu de resortisanți ai acestui stat ( Mathioudakis și D. Tzouvelopoulou, avocați în barou da'éta.
Guvernul grec ( 1 din Convenție, durata unei proceduri administrative. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Printr-o decizie din 4 septembrie 2003, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât recurentele, cât și guvernul au prezentat observații scrise privind fondul cauzei (art. 1 din regulament). ÎN FAVOAREA recurentelor sunt angajate în cadrul organizațiilor de securitate socială ( La 3 septembrie 1991, recurentele au sesizat instanța administrativă cu privire la o cerere de condamnare a IIKA la plata unei prime pentru salariul lor, în valoare de 293 436 de drahme (861,15 euro) pentru fiecare.
La 23 iulie 1993, instanța a făcut parțial dreptul la cererea lor și a obligat IKA să le plătească sume cuprinse între 23 237 și 252 837 drahme (jugerea nr. 6478/1993). 10. La data de 21 martie 1994, la.I.I.A. a recurs la hotărârea menționată. La data de 27 noiembrie 1996. 11. La 21 februarie 1997, Curtea Administrativă de Primă Instanță a infirmat hotărârea atacată (judecată nr. 871/1997). 12. La 8 septembrie 1997, recurentele s-au ocupat de casare.
13. Ulterior, Parlamentul Grec a adoptat Legea nr. 2721/1999, care excludea recursul în casare în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drahmes și a pronunțat anularea oricărei proceduri judiciare aferente acesteia, eventual pendinte în fața acestei instanțe (art. Cu toate acestea, 2 din această lege prevedea că persoanele care au fost deja prevăzute în casare cu un termen de 60 de zile de la 16 septembrie 1999 (adică de la data publicării legii), pentru a susține faptul că litigiul ar avea pentru ele un impact financiar semnificativ, care ar justifica continuarea procedurii. La 22 februarie 2001, grefa Consiliului de Stat a informat recurentele că, prin Decizia nr. 1816 din 19 decembrie 2000, procedura privind recursul lor la casarea împotriva hotărârii nr. 871/1997 a Tribunalului Administrativ de Apel fusese anulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr 2721/1999.
CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 15. Recurentele susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.
Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 3 septembrie 1991, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și sa încheiat la 19 decembrie 2000, cu actul nr. 1816/2000 al Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat nouă ani, trei luni și șaisprezece zile, pentru trei instane 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.
19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior 20). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
În ceea ce privește prejudiciul material, recurentele solicită rambursarea sumei care a făcut obiectul acțiunii lor în fața instanțelor interne, și anume 861,15 EUR (EUR) fiecare. Ele susțin că, în cazul în care procedura nu ar fi cunoscut o astfel de întârziere, Consiliul nu ar fi fost obligat de legea nr. 2721/1999 și, probabil, le-ar fi acordat sumele în cauză. În ceea ce privește prejudiciul moral, ele solicită fiecare 2 347,76 EUR. 23. Guvernul afirmă că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins și durata procedurii și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit. 24. Curtea împărtășește opinia guvernului cu privire la cererea recurentelor în legătură cu prejudiciul material.
Curtea amintește în această privință că a respins cauza recurentelor întemeiat pe dreptul lor la respectarea bunurilor lor ca fiind nefondată (Laguovardou-Papatoodorou și alții c. Grecia (dec.), nzz/11/01, 29 În consecință, nu există nici o justificare că aceasta le acordă o indemnizație de la acest șef. 25. Curtea consideră, în schimb, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul limită rezonabil a cauzat recurentelor un defect moral cert, care afectează acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, după cum dorește art. 41, ea alocă în comun recurentelor 31 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Costuri și cheltuieli de judecată 26. Recurentele solicită 1 187 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții, facturi pe suport.
27. Guvernul consideră că cererile recurentelor în acest sens sunt excesive.
28. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI 29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în Grecia, pentru care s-a produs o factură, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri ar putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de aceasta (a se vedea, printre altele, Capuano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Pe de altă parte, Curtea nu vede niciun motiv de îndoială cu privire la caracterul necesar al cheltuielilor aferente procedurii în fața acesteia, pentru care a fost depusă și o factură.
Având în vedere caracterul rezonabil al sumelor solicitate, Curtea acceptă această cerere în întregime și acordă în comun recurentelor 24 927 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată legate de procedura urmată de aceasta și de instanțele interne, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit.interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, în L .UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun recurentelor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume i. 31 500 EUR (trentă și o mie cinci sute de euro) pentru pagubă morală iii.
24 927 EUR (24 mii nouă sute douăzeci și șapte de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 10 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Lista recurentelor Chrysoula LAGOUVARDOU-PAPATHEDOROU Sophia KONSTANTINIDOU Niki PROTOPSALTI-SPANTIDI Maria PAPADAKI-MONOFATSIOTI Athanasia ALEXOPOULOU Georgia DANIIL Vassiliki GOUNTEIA Kalliopi PLAINOU Eftychia KRITOU Aristea CHATZOPOULOU-KOSTRIVA AGGELIKI TRIANTAFILLOU Maria NASIAKOU Chrysoula KALLERGI-NEZI Venetia ZACHAROPOULOU Kalliopi GINI Georgia KOTSAKI Despina ILIADI Athina SEIAREKI Nafsika CRISTIDOU Eleni VASILAKOU-KONSTANTOULOU Eleni ANAGNOSTOU
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE LAGOUVARDOU-PAPATHEODOROU ET AUTRES
c. GRÈCE (Requête n o 72211/01) ARRÊT STRASBOURG 10 février 2005 DÉFINITIF 10/05/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Lagouvardou-Papatheodorou et autres c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. D. Spielmann , S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 72211/01) dirigée contre la République hellénique par vingt-et-une ressortissantes de cet Etat, (« les requérantes »), dont les noms figurent ci-joint en annexe, qui ont saisi la Cour le 7 juin 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérantes sont représentées par M es S. Tzouvelopoulos, A. Mathioudakis et D. Tzouvelopoulou, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M me G. Skiani, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat, et M. I. Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
Les requérantes se plaignaient notamment, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de la durée d’une procédure administrative.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Par une décision du 4 septembre 2003, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
Tant les requérantes que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT
Les requérantes sont employées de l’Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”).
Le 3 septembre 1991, les requérantes saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une demande tendant à la condamnation de l’IKA à leur verser une prime sur leur salaire, d’un montant de 293 436 drachmes (861,15 euros) pour chacune.
Le 23 juillet 1993, le tribunal fit partiellement droit à leur demande et condamna l’IKA à leur verser des sommes allant de 23 237 à 252 837 drachmes (jugement n o 6478/1993).
Le 21 mars 1994, l’IKA interjeta appel dudit jugement. L’audience fut fixée au 27 novembre 1996.
Le 21 février 1997, la cour administrative d’appel d’Athènes infirma le jugement attaqué (jugement n o 871/1997).
Le 8 septembre 1997, les requérantes se pourvurent en cassation.
Par la suite, le Parlement grec adopta la loi n o 2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500 000 drachmes et prononçait l’annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction (article 36). L’article 52 § 2 de cette loi prévoyait toutefois que les personnes s’étant déjà pourvues en cassation disposaient d’un délai de soixante jours à compter du 16 septembre 1999 (c’est-à-dire à partir de la date de publication de la loi), pour faire valoir le fait que le litige aurait pour elles d’importantes répercussions financières qui justifieraient la continuation de la procédure. Les requérantes ne se prévalurent pas de cette possibilité.
Le 22 février 2001, le greffe du Conseil d’Etat informa les requérantes que, par décision n o 1816 du 19 décembre 2000, la procédure portant sur leur pourvoi en cassation contre le jugement n o 871/1997 de la cour administrative d’appel avait été annulée en application des dispositions de la loi n o 2721/1999. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15. Les requérantes allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il invoque la complexité de l’affaire et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
La période à considérer a débuté le 3 septembre 1991, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 19 décembre 2000, avec l’acte n o 1816/2000 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré neuf ans, trois mois et seize jours, pour trois instances.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir l’affaire Frydlender précitée).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Au titre du dommage matériel, les requérantes réclament le remboursement de la somme qui faisait l’objet de leur action devant les juridictions internes, à savoir 861,15 euros (EUR) chacune. Elles affirment que si la procédure n’avait pas connu un tel retard, le Conseil d’Etat n’aurait pas été lié par la loi n o 2721/1999 et leur aurait sans doute accordé les sommes en question. Au titre du dommage moral, elles réclament chacune 2 347,76 EUR.
Le Gouvernement affirme qu’il n’existe pas de lien de causalité entre le préjudice matériel allégué et la durée de la procédure. Il affirme en outre qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante pour la réparation du dommage moral subi.
La Cour partage l’avis du Gouvernement quant à la demande des requérantes au titre du préjudice matériel. Elle rappelle à cet égard qu’elle a rejeté le grief des requérantes tiré de leur droit au respect des leurs biens comme étant dénué de fondement ( Lagouvardou-Papatheodorou et autres c. Grèce (déc.), n o 72211/01, 29 août 2002). En conséquence, rien ne justifie qu’elle leur accorde une indemnité de ce chef.
La Cour estime en revanche que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du « délai raisonnable » a causé aux requérantes un tort moral certain, justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, elle alloue conjointement aux requérantes 31 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
Les requérantes réclament 1 187 EUR chacune au titre des frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour, factures à l’appui.
Le Gouvernement estime que les prétentions des requérantes à ce titre sont excessives.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, pour lesquels une facture a été produite, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie , arrêt du 25 juin 1987, série A n o 119-A, p. 15, § 37). Par ailleurs, la Cour ne voit pas de raison de douter du caractère nécessaire des frais afférents à la procédure devant elle, pour lesquels une facture a été également produite. Compte tenu du caractère raisonnable des montants réclamés, la Cour accueille cette demande en entier et alloue conjointement aux requérantes 24 927 EUR au titre des frais et dépens relatifs à la procédure suivie devant elle et les juridictions internes, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser conjointement aux requérantes, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes : i. 31 500 EUR (trente et un mille cinq cents euros) pour dommage moral ; ii. 24 927 EUR (vingt-quatre mille neuf cent vingt-sept euros) pour frais et dépens ; iii. tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur lesdites sommes ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président Liste des requérantes Chrysoula LAGOUVARDOU-PAPATHEODOROU Sophia KONSTANTINIDOU Niki PROTOPSALTI-SPANTIDI Maria PAPADAKI-MONOFATSIOTI Athanasia ALEXOPOULOU Georgia DANIIL Vassiliki GOUNTELIA Kalliopi PLAÏNOU Eftychia KRITOU Aristea CHATZOPOULOU-KOSTRIVA Aggeliki TRIANTAFYLLOU Maria NASIAKOU Chrysoula KALLERGI-NEZI Venetia ZACHAROPOULOU Kalliopi GINI Georgia KOTSAKI Despina ILIADI Athina SEÏREKI Nafsika CHRISTIDOU Eleni VASILAKOU-KONSTANTOPOULOU Eleni ANAGNOSTOU