CASE OF TUNCAY AND ÖZLEM KAYA AGAINST TURKEY

Rezoluția ResDH(2005)19 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 8 noiembrie 2001 (Rezoluție prietenoasă) în cazul Tuncay și Özlem Kaya împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 23 februarie 2005 la a 914-a ședință a Deputaților Miniștri) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Tuncay și Özlem Kaya, transmisă la 8 noiembrie 2001 și transmisă în aceeași zi Comitetul de miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 31733/96) împotriva Turciei, depusă la 13 aprilie 1996 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Tuncay Kaya și dna Özlem Kaya, doi resortisanți turci, și că Curtea a sesizat cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea primului reclamant privind durata excesivă a detenției sale în custodie de poliție,

în absența unui remediu judiciar pentru a contesta legalitatea detenției sale și a încălcării dreptului său la un proces echitabil (scăderea independenței și a imparțialității Curții de Securitate de Stat și lipsa asistenței unui avocat în timpul detenției); întrucât, în hotărârea sa din 8 noiembrie 2001, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de guvernul statului reclamant și de reclamant, și după ce s-a constatat că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât în unanimitate să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluției prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Turciei va plăti primul reclamant, suma globală de 37 000 franci francezi în termen de trei luni începând cu eliberarea hotărârii, inclusiv dobânda de neîndeplinire; Amintind că art. 43 alineatul (3) din Regulamentul Curții (ex-art.

44 alineatul (2) prevede că izbucnirea dintr-un caz declarat admisibil se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului miniștrilor, după ce devine finală, pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate la discontinuarea, soluționarea sau soluția prietenoasă a chestiei; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție; având în vedere că, la 15 martie 2002, după expirarea termenului convenit în conformitate cu termenul de decontare prietenoasă, Guvernul Statului pârât a plătit primului reclamant suma prevăzută în soluționarea prietenoasă; Amintind că, în ceea ce privește reclamantul plângere declarată admisibilă în acest caz, s-au luat deja măsuri pentru a preveni posibilele încălcări ale Convenției care rezultă din acest tip de plângere, în special prin amendamentele legislației care reglementează custodia poliției (a se vedea Rezoluția DH (2002) 110 în cazul Sakık și alții) și prin modificarea articolului 143 din Constituția turcă, care se referă la compunerea instanțelor de securitate a statului (Legea nr. 4388, adoptată la 18 iunie 1999 și intrarea în vigoare, la 22 iunie 1999, din Legea nr. 4390,

care prevede că funcțiile judecătorilor militari și procurorilor militari se încheie la acea dată (a se vedea Rezoluția DH (99) 555 în cazul Çiraklar împotriva Turciei); Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2005)19 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 8 November 2001 (Friendly settlement) in the case of Tuncay and Özlem Kaya against Turkey (Adopted by the Committee of Ministers on 23 February 2005 at the 914th meeting of the Ministers' Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the case of Tuncay and Özlem Kaya delivered on 8 November 2001 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 31733/96) against Turkey, lodged with the European Commission of Human Rights on 13 April 1996 under former Article 25 of the Convention by Mr Tuncay Kaya and Ms Özlem Kaya, two Turkish nationals, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraphs 2, of Protocol No. 11, declared admissible the first applicant's complaint relating to the excessive length of his detention in police custody,

to the absence of a judicial remedy to challenge the lawfulness of his detention and to the violation of his right to a fair trial (lack of independence and impartiality of the State Security Court and lack of assistance by a lawyer during detention); Whereas in its judgment of 8 November 2001 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the government of the respondent state and the applicant, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties' undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber; Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of Turkey would pay the first applicant, the global sum of 37 000 French francs within three months as from the delivery of the judgment including the default interest due; Recalling that Rule 43, paragraph 3, of the Rules of the Court (former Article 44, paragraph 2) provides that the striking out of a case which has been declared admissible shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2, of the Convention,

the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance, friendly settlement or solution of the matter; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that on 15 mars 2002, after the expiry of the time-limit agreed to under the terms of the friendly settlement, the Government of the respondent state had paid the first applicant the sum provided for in the friendly settlement; Recalling that, as regards the applicant's complaint declared admissible in this case, measures had already been taken to prevent possible violations of the Convention arising from this kind of complaint, in particular through the amendments of the legislation governing police custody (see Resolution DH (2002) 110 in the case of Sakık and others) and through the amendment of Article 143 of the Turkish Constitution which concerns the composition of state security courts (Law No. 4388, adopted on 18 June 1999), and the entry into force, on 22 June 1999, of Law No. 4390, which provides that the functions of the military judges and military prosecutors end at that date (see Resolution DH (99) 555 in the case of Çiraklar against Turkey); Declares, after having examined the information supplied by the Government of Turkey,

that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.