BECCIEV v. MOLDOVA

Contextul cauzei Reclamantul este directorul Întreprinderii Municipale „Apă-Canal”. La 21 februarie 2003, el a fost reținut de Departamentul Urmărire Penală al Ministerului Afacerilor Interne, fiind acuzat de sustragere. La 23 februarie 2003, anchetatorul penal responsabil de cauză a cerut Judecătoriei sectorului Centru eliberarea unui mandat de arest pentru o perioadă de treizeci de zile. Motivele invocate de anchetator au fost: „Becciev a comis o infracțiune gravă, există posibilitatea ca acesta să se eschiveze de la organele de urmărire și de judecată, precum și să influențeze participanții la acțiunile de urmărire penală și descoperirea adevărului, iar sancțiunea prevăzută de lege pentru o astfel de infracțiune este privarea de libertate pe un termen mai mare de un an.”

Ședințele judecătorești de la Judecătoria sectorului Centru și de la Tribunalul municipiului Chișinău cu privire la arestarea preventivă a reclamantului La 24 februarie 2003, în urma unei ședințe judecătorești la care reclamantul și avocații săi au fost prezenți, Judecătoria sectorului Centru a eliberat un mandat de arest pentru o perioadă de douăzeci și cinci de zile. Motivarea instanței de judecată a fost următoarea: „Bănuitul a atins vârsta la care poate fi urmărit penal, este bănuit de comiterea unei infracțiuni grave, se poate eschiva de la organele de urmărire penală și de judecată și poate influența martorii și descoperirea adevărului.” Avocații reclamantului au depus recurs împotriva mandatului de arest. În recursul lor, avocații au susținut inter alia că decizia de arestare preventivă a reclamantului era nefondată. Ei au declarat că procedurile au început în 2001 și că pe parcursul acestei perioade reclamantul nu s-a eschivat niciodată și în niciun fel de la urmărirea penală. El a călătorit în străinătate de multe ori și de fiecare dată a revenit în țară, el a avut întotdeauna un comportament ireproșabil în ceea ce privește urmărirea penală. El era o persoană bine cunoscută și respectată, avea familie și casă și multe persoane respectabile erau gata să depună garanție personală pentru reclamant în cazul eliberării acestuia în conformitate cu Codul de procedură penală. Consiliul municipal Chișinău și liderul unui partid de opoziție din Parlament, de asemenea, și-au exprimat intenția de a depune garanție personală pentru acesta în vederea eliberării lui. La fel, avocații au afirmat că reclamantul era de acord să-și predea pașaportul. In fine aceștia au susținut că arestarea reclamantului are o motivație politică și aplicarea ei a coincis cu apropiatele alegeri locale. Ei au cerut ca reclamantul să fie prezent la ședința judecătorească, însă cererea a fost respinsă împreună cu recursul reclamantului de către Tribunalul municipiului Chișinău la ședința de judecată din 4 martie 2003. La respingerea recursului, instanța de judecată nu s-a bazat pe alte argumente decât cele invocate de judecătoria de sector.

Condițiile de detenție ale reclamantului între 23 februarie 2003 și 1 aprilie 2003 În această perioadă, reclamantul a fost deținut în Izolatorul de Detenție Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne. (a) Declarațiile reclamantului Potrivit reclamantului, condițiile de detenție erau inumane. Celula era umedă, fereastra era închisă cu plăci de metal și lumina electrică era în permanență aprinsă. Celulele nu erau prevăzute cu sistem de ventilare. Ca rezultat al umidității, hainele deținuților erau umede și putrezeau pe corpurile acestora. În loc de veceu era o găleată, care nu era separată de restul celulei. În loc de paturi erau polițe de lemn fără saltele, perne, cuverturi sau cearșafuri. Deținuților le erau refuzate plimbările zilnice. Nu existau mijloace de a menține igiena în celulă. Nu exista duș, iar reclamantul era expus în permanență riscului de a se contamina de tuberculoză, infecții dermatologice și alte boli infecțioase. Reclamantul susține că mâncarea nu era comestibilă. Suma zilnică cheltuită de stat pentru alimentarea unui deținut era de 3.5 lei moldovenești (MDL) (0.23 euro (EUR)). Din cauza incapacității statului de a asigura alimentarea adecvată, deținuților li se permitea în mod excepțional să primească produse alimentare de la familiile lor. Cu toate acestea, în cazul reclamantului, prevederile legale erau aplicate foarte strict și lui nu i s-a permis să primească colete de la familia sa mai des decât o dată pe lună. (b) Declarațiile Guvernului Reclamantul a fost deținut în celula nr. 6 a Izolatorului de Detenție Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne. Suprafața celulei era de 12 m² și, de obicei, în celulă erau deținute patru-cinci persoane. În celulă era o fereastră și lumina zilei era accesibilă. Ventilarea celulelor era efectuată prin sistemul comun de ventilare. Celulele erau dotate cu veceuri. În 2002, sediul Izolatorului de Detenție Provizorie a fost renovat, iar veceurile au fost separate de restul celulei printr-un perete, pentru a asigura intimitatea deținuților. Celulele erau asigurate în permanență cu apă din robinet și, prin urmare, deținuții beneficiau de un nivel adecvat de igienă. Celulele erau dezinfectate în permanență, iar deținuții aveau acces la duș o dată pe săptămână. Pe parcursul detenției sale, reclamantul a avut posibilitatea să joace șah, dame și domino, precum și să citească cărți și reviste. De asemenea, el a avut posibilitatea să se roage și să se folosească de literatură religioasă. Guvernul, de asemenea, a susținut că reclamantul a avut posibilitatea să primească produse alimentare din partea familiei sale în condiții identice cu restul deținuților. Potrivit Guvernului, raportul CPT din 2001 nu este relevant, deoarece pe parcursul verii anului 2002 izolatorul a fost renovat. Deținuții erau asigurați cu hrană gratuită în conformitate cu normele prevăzute de Guvern, iar calitatea hranei era satisfăcătoare. Izolatorul era asigurat zilnic cu pâine, ulei vegetal, legume, ceai și zahăr. Din cauza finanțării insuficiente, deținuții nu erau serviți cu carne și pește; totuși, ei primeau o cantitate mărită de cereale și lipide. Mai mult, deținuții aveau dreptul să primească produse alimentare din partea familiilor lor.

Pretinsa interceptare a convorbirilor telefonice Izolatorul de Detenție Provizorie nu era prevăzut cu încăperi pentru întâlniri confidențiale cu avocații. Reclamantul și avocații săi erau despărțiți de un perete de sticlă și trebuiau să comunice printr-un telefon. Potrivit reclamantului, nu existau garanții că telefonul nu era interceptat.

Ședințele de judecată de la Judecătoria sectorului Centru și Tribunalul municipiului Chișinău cu privire la prima prelungire a mandatului de arest La 18 martie 2003, Judecătoria sectorului Centru a admis cererea anchetatorului de a prelungi mandatul de arest eliberat în privința reclamantului pentru încă treizeci de zile. Motivarea instanței de judecată era identică cu cea prin care s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului. Potrivit reclamantului, instanța a refuzat să-i pună la dispoziție probele invocate pentru deținerea sa sub arest. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei încheieri, însă recursul a fost respins de către Tribunalul municipiului Chișinău la 21 martie 2003, în cadrul unei ședințe de judecată la care reclamantului nu i s-a permis să fie prezent, deși avocații săi au fost prezenți. Tribunalul municipiului Chișinău nu a invocat niciun argument nou.

Transferul reclamantului la o altă instituție de detenție La 1 aprilie 2003, reclamantul a fost transferat de la Izolatorul de Detenție Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne la Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiției.

Ședințele de judecată de la Judecătoria sectorului Centru și Tribunalul municipiului Chișinău cu privire la a doua prelungire a mandatului de arest și interviul lui C.B. La 17 aprilie 2003, Judecătoria sectorului Centru a prelungit din nou mandatul de arest eliberat în privința reclamantului pentru încă treizeci de zile. Nu a fost invocat niciun motiv nou. Reclamantul a depus recurs la această încheiere. La 18 aprilie 2003, ziarul săptămânal independent „Timpul” a publicat un interviu cu colonelul de poliție „C.B.”, care a lucrat în calitate de inspector superior al Direcției Delicte Transfrontaliere, Financiare și Informaționale a Inspectoratului General de Poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și care se pare că a fost responsabil de cauza reclamantului o perioadă îndelungată și l-a reținut pe reclamant la 21 februarie 2003. Acesta a declarat inter alia că: „ Declar cu responsabilitate deplină că dosarul Becciev a fost fabricat, din ordinul conducerii Ministerului Afacerilor Interne din considerente politice. Ținta reală a acestei fabricări este Primarul S.U. și echipa sa... Dl Becciev a prezentat organelor de urmărire penală toată informația solicitată, s-a prezentat personal în fața organelor de urmărire ori de câte ori i s-a solicitat și niciodată nu a dat motive să se creadă că intenționa să se ascundă. De fapt, el a călătorit peste hotare cu numeroase ocazii de la începutul urmăririi și s-a întors de fiecare dată. Nici unul din ceilalți bănuiți, chiar și acei care erau implicați, nu au fost arestați vreodată... Dosarul nu conține și nu a conținut niciodată vreo probă ce ar demonstra vinovăția lui Becciev... Multe, chiar dacă nu toate declarațiile martorilor din dosar, au fost falsificate sau obținute ca urmare a presiunii și șantajului. Însăși expertiza grafologică nu a dovedit că semnătura dlui Becciev era prezentă pe documentele în baza cărora urmărirea penală începuse… Conducerea Ministerului Afacerilor Interne m-a supus unor mari presiuni pentru a obține o concluzie favorabilă de la experții grafologi... Pot să spun că viceminiștrii U. și B. l-au supus presiunilor pe președintele Judecătoriei sectorului Centru. Judecătorul D.V. mi-a comunicat personal că a fost telefonat de către viceministrul B. – fost prieten de la universitate. La rândul meu, i-am spus că dosarul este supravegheat de Președintele statului și că o altă decizie decât una de detenție poate să-l coste pe oricare judecător lucrul său... În mai 2002, am fost invitat la viceministrul A.U., care m-a întrebat dacă aș putea să găsesc careva probe ce l-ar compromite pe Primar… În septembrie m-a chemat din nou, de această dată ca să-mi comunice că am fost inclus în grupul de urmărire în cazul Becciev. El mi-a spus, de asemenea, că ținta mea trebuie să fie Primăria Chișinău, arestarea lui Becciev și a viceprimarului A.T… și că voi fi promovat în caz de succes… Mi s-a cerut explicit obținerea mărturiei prin orice mijloace, deoarece „nu era timp de pierdut, din considerentul că alegerile se apropiau”. Atunci eu am înțeles gravitatea situației… Hotărârea că nu mai pot lucra cu ei în continuare am luat-o atunci când ei au început să mă preseze și să mă învinuiască de faptul că nu pot obține mărturia necesară… Nimeni nu poate și nu va putea să dovedească că Becciev a participat la această „afacere”... Anchetatorii știu foarte bine cine a fost implicat… Ei și-au dat seama că eu m-am apropiat prea aproape de adevăr și s-au debarasat de mine.” La 25 aprilie 2003, Tribunalul municipiului Chișinău a avut o ședință de judecată la care a respins recursul reclamantului, bazându-se pe aceleași motive care au fost invocate anterior. Cererea reclamantului de a fi prezent la ședință a fost respinsă; cu toate acestea, avocații săi au fost prezenți. De asemenea, instanța de judecată a respins cererea reclamantului de a lua cunoștință de toate documentele anchetei și de a-l audia în calitate de martor pe „C.B.”. Nu a fost prezentat niciun motiv pentru acest refuz.

Evoluția ulterioară a cauzei La 12 iunie 2003, anchetatorii au finisat urmărirea penală și au transmis dosarul instanței judecătorești competente. La 27 iulie 2003, a avut loc prima ședință de judecată la Judecătoria sectorului Rîșcani. Reclamantul a fost eliberat din detenție la 12 august 2003, iar procedura penală împotriva sa este, în continuare, pendinte. B. Materiale neconvenționale relevante 1. Acte ale Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 11 și 21 octombrie 1998 „55. În Chișinău, Izolatorul de Detenție Provizorie avea 23 de celule; cu o capacitate oficială de 79 locuri, iar la momentul vizitei în el erau deținuți 40 de arestați preventiv și 20 de contravenienți. La fel ca în Bălți, delegația a întâlnit în instituția respectivă minori, care erau deținuți în aceleași celule cu adulții pe parcursul unor perioade de timp îndelungate. Suprafața celulelor varia aproximativ între 7 m² și 15 m². La momentul vizitei, în celulele mici erau deținuți până la doi deținuți, iar în celulele mai mari, până la patru-cinci deținuți. O astfel de rată a ocupării celulelor poate fi considerată ca fiind apropiată normelor tolerabile. Celulele erau echipate cu lavițe din lemn cu o lungime de aproximativ 2 metri, în general acoperind întreaga lățime a celulei și cu un veceu de tip asiatic. La fel ca și în alte instituții vizitate, deținuților nu li se dădeau nici saltele și nici pături. Mai mult, ventilarea în celule era mediocră, accesul la lumina zilei nu exista, iar lumina artificială de deasupra ușii era în permanență aprinsă; aceasta deranjându-i pe deținuți în timpul nopții. Delegația a notat că blocul de celule dispunea de un spațiu prevăzut pentru duș; cu toate acestea, deținuții au susținut că nu cunoșteau despre existența acestuia. Nu existau încăperi pentru plimbări la aer liber”. Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 10 și 22 iunie 2001 „56. În ceea ce privește IDP-urile de pe teritoriul Republicii Moldova vizitate, delegația a făcut constatări aproximativ similare, cu mici excepții, cu privire la condițiile dezastruoase și dăunătoare. Pentru a evita o descriere detaliată, a se vedea pentru mai multe informații paragrafele 53-55 ale raportului întocmit în urma vizitei din 1998. La IDP-ul din Chișinău aceste condiții erau agravate de o supraaglomerare severă. La momentul vizitei, 248 deținuți se aflau într-un bloc cu o capacitate maximă de 80 de deținuți și, astfel, 9 persoane trebuiau să locuiască într-o celulă de 7 m², în timp ce de la 11 la 14 persoane trebuiau să stea în celule cu o suprafață de la 10 la 15 m². 57. În IDP-urile vizitate delegația a primit numeroase plângeri cu privire la cantitatea de hrană. Aceasta includea, în principiu: o cană cu ceai fără zahăr și o felie de pâine dimineața, terci din cereale la amiază și o cană cu apă caldă seara. În unele locuri mâncarea era distribuită doar o dată pe zi și era constituită dintr-o supă și o felie de pâine.” 2. Dreptul intern relevant Codul de procedură penală Articolul 73 „Dacă există suficiente date că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire sau de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească acțiuni criminale [...], poate fi aplicată una din următoarele măsuri preventive: declarația în scris de nepărăsire a localității; garanția personală; garanția organizației obștești; arestarea preventivă… La soluționarea chestiunii necesității aplicării măsurii preventive, precum și la alegerea acestei măsuri, [...] instanța de judecată ia în considerație, în afară de împrejurările arătate în partea întâi a acestui articol, și gravitatea faptei imputate, persoana bănuitului sau învinuitului, ocupația lui, vârsta, starea sănătății, situația familială și alte împrejurări.” Articolul 76. Garanția personală „Garanția personală constă în angajamentul în scris, pe care persoane demne de încredere și-l iau în sensul că răspund pentru purtarea corespunzătoare a bănuitului sau învinuitului și prezentarea lui, când va fi chemat de persoana, care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, procuror sau instanța de judecată. Numărul garanților nu poate fi mai mic de doi. La prezentarea garanției în scris garantului trebuie să i se facă cunoscut fondul cauzei, în legătură cu care s-a luat măsura preventivă, și să fie avertizat asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă bănuitul sau învinuitul va săvârși acte, pentru preîntâmpinarea cărora a fost luată măsura preventivă sub forma de garanție personală. În acest caz instanța de judecată poate aplica fiecărui garant o sancțiune bănească în mărime de până la o sută de salarii minime, potrivit cu prevederile articolului 294 din prezentul Cod.” Articolul 78 alin. 1 „Măsura arestării preventive se aplică [...] în cazurile privind infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de un an. În cazuri excepționale când instanța de judecată deține probe că bănuitul, învinuitul, inculpatul au săvârșit acțiunile indicate la alineatul unu al articolului 73, arestarea preventivă poate fi aplicată [...] în cazurile privind infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de un an.” Articolul 156/1. Temeiurile pentru ascultarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri „Ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon și prin alte instalații de intercomunicații de către bănuit, inculpat sau de alte persoane implicate în infracțiune, poate fi înfăptuită în legătură cu acțiunile penale intentate conform hotărîrii organului de cercetare penală, anchetatorului penal cu sancțiunea procurorului ori potrivit deciziei instanței de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, menținerea ordinii și prevenirea infracțiunilor, ocrotirea sănătății și a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane. Ascultarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri nu poate dura mai mult de șase luni. [...] pot fi ascultate convorbirile acestora ce au loc la telefon și la alte instalații de intercomunicații.” Articolul 156/2. Modul de ascultare și de imprimare „Ascultarea și imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon și prin alte instalații de intercomunicații se execută de către anchetatorul penal sau acest lucru îl încredințează organului de cercetare penală. În acest caz, anchetatorul penal alcătuiește o dispoziție în scris împreună cu hotărîrea pentru ascultarea convorbirilor și le trimite organului de cercetare penală. Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în dispoziție condițiile și modul de ascultare a convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea și realizarea informației primite… ” Articolul 156/3. Procesul-verbal al ascultării și imprimării sonore „După efectuarea ascultării și imprimării sonore se întocmește un proces-verbal, în care se expune succint conținutul fonogramei convorbirilor ce se referă la cauză. Fonograma se anexează la procesul-verbal, iar partea ei, care nu se referă la cauză, se lichidează după ce sentința devine definitivă.” Codul de executare a sancțiunilor de drept penal Articolul 73 „(1) Condamnatul are dreptul să primească și să expedieze scrisori și telegrame într-un număr nelimitat. (2) Corespondența condamnaților, [...] este supusă controlului sau cenzurii, cu excepția corespondenței cu organele de drept, cu avocații lor, cu organele naționale și internaționale legal constituite care asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.” PRETENȚII 1. Reclamantul pretinde, în temeiul articolului 3 al Convenției, că condițiile de detenție din Izolatorul de Detenție Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne au constituit tratament inuman și degradant. 2. El pretinde, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenției, că încheierea Judecătoriei sectorului Centru din 24 februarie 2003, menținută prin decizia Tribunalului municipiului Chișinău din 4 martie 2003, de a autoriza arestarea sa preventivă, nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția sa continuă. 3. Reclamantul pretinde că Tribunalul municipiului Chișinău nu i-a permis să fie prezent la ședințele de judecată la care au fost examinate recursurile sale și, astfel, dreptul său garantat de articolul 5 § 3 a fost încălcat. 4. Reclamantul pretinde, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, că la ședințele de judecată din 18 și 21 martie 2003 lui i-a fost refuzat dreptul de a lua cunoștință de probele care au fost puse la baza detenției sale preventive. 5. El pretinde că instanțele au susținut în hotărârile lor cu privire la arestarea sa preventivă că el putea să încerce să influențeze desfășurarea corespunzătoare a urmăririi penale, ceea ce a constituit o încălcare a dreptului său garantat de articolul 6 § 2 al Convenției de a fi prezumat nevinovat până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Potrivit articolului 194 al Codului penal, influențarea desfășurării corespunzătoare a urmăririi penale constituie infracțiune. 6. Reclamantul pretinde că dreptul său garantat de articolul 5 § 4 a fost încălcat prin refuzul Tribunalului municipiului Chișinău de a audia un martor (C.B.). 7. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 8 al Convenției, de ingerința administrației Izolatorului de Detenție Provizorie în dreptul său la respectarea corespondenței sale cu avocații săi. În special, el pretinde că a putut să comunice cu avocații săi doar prin telefon (prin telefonul intern al Izolatorului de Detenție Provizorie), fiind separat de ei printr-un perete de sticlă, fără a avea garanții că telefonul nu era interceptat de către administrația locului de detenție. ÎN DREPT A. Obiecția Guvernului Guvernul declară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile lui în conformitate cu legislația Republicii Moldova, așa precum o cere articolul 35 § 1 al Convenției. În special, el declară că reclamantul ar fi putut folosi prevederile articolului 6 al vechiului Cod de procedură penală, ale articolului 7 al Codului de procedură civilă și ale articolului 38 al Legii cu privire la arestarea preventivă în ceea ce privește pretențiile sale în temeiul articolelor 3 și 8 ale Convenției. În orice caz, dacă legislația națională nu prevedea niciun remediu, reclamantul era în drept să facă referire direct la prevederile Convenției. Reclamantul declară că recursurile invocate de Guvern nu erau efective. Curtea notează că obiecția Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne invocată în această cauză nu diferă cu nimic de cea invocată în cauza Ostrovar v. Moldova (dec.), nr. 35207/03, 22 martie 2005. Deoarece în acea cauză Curtea a constatat că recursurile sugerate de Guvern erau inefective, obiecția Guvernului urmează a fi respinsă și în această cauză. B. Pretinsa violare a articolului 3 al Convenției Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 al Convenției, de condițiile sale de detenție în Izolatorul de Detenție Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne între 23 februarie 2003 și 1 aprilie 2003. Articolul 3 prevede următoarele: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” Reclamantul consideră că condițiile de detenție în Izolatorul de Detenție Provizorie au constituit tratament inuman și degradant. Guvernul contestă acest lucru. În lumina observațiilor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări importante de fapt și de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit. C. Pretinsa încălcare a dreptului de a fi eliberat în cursul procedurii, garantat de articolul 5 § 3 al Convenției În continuare, reclamantul pretinde că detenția sa provizorie nu a fost bazată pe motive „relevante și suficiente”. Partea relevantă a articolului 5 § 3 este următoarea: „Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 litera (c) din prezentul articol ... are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.” Guvernul declară că detenția reclamantului a fost necesară, deoarece el era bănuit de comiterea unei infracțiuni grave; faptele nu au fost în întregime elucidate și s-au dovedit a fi foarte complexe; reclamantul era bănuit că a jucat un rol foarte important în faptele de care a fost acuzat și, prin urmare, posibilitatea ca el să se eschiveze constituia o îngrijorare deosebită; procedurile cu privire la cauza reclamantului erau pendinte nu începând cu 2001, dar începând cu 1 iunie 2003. Exista posibilitatea ca reclamantul să posede sume mari de bani peste hotarele țării, care ar fi putut facilita eschivarea sa; riscul de a se eschiva nu era minimizat de legăturile pe care le avea cu familia sa de la Chișinău; este posibil că au existat și alte motive în favoarea detenției sale care nu au fost invocate în mod expres de către instanțe în hotărârile lor pentru a nu prejudicia urmărirea penală. Reclamantul declară că motivele invocate de Guvern sunt diferite de cele invocate de instanțele judecătorești naționale în hotărârile lor și că, prin urmare, nu ar trebui luate în considerație. Reclamantul susține că instanțele nu au prezentat niciun motiv pentru susținerea suspiciunii lor că el ar putea să se eschiveze sau i-ar putea influența pe ceilalți participanți în proceduri. Unicul argument motivat invocat de instanțe a fost că el era bănuit de comiterea unei infracțiuni grave. Totuși, acest motiv nu a fost suficient pentru a justifica detenția sa. În lumina observațiilor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări importante de fapt și de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit. D. Refuzul de a audia un martor (articolul 5 § 4) Reclamantul pretinde, în temeiul articolului 5 § 4, că Tribunalul municipiului Chișinău a refuzat să-l audieze pe fostul său anchetator penal în calitate de martor, după ce acesta din urmă a dat un interviu unui ziar în care s-a pus serios la îndoială vinovăția reclamantului. Articolul 5 § 4 prevede următoarele: „Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.” Guvernul declară că examinarea necesității de a aplica arestarea preventivă nu include o examinare a fondului cauzei penale și a probelor care au legătură cu fondul cauzei. Reclamantul a avut posibilitatea să solicite audierea oricărui martor pe parcursul procedurilor cu privire la fondul cauzei, și nu pe parcursul celor cu privire la arestarea sa preventivă. Prin urmare, refuzul de a-l audia pe C.B. în calitate de martor a fost perfect legal. Mai mult, în conformitate cu articolul 73 al Codului de procedură penală, instanțele trebuie să examineze gravitatea in abstracto a faptelor incriminate, personalitatea acuzatului, ocupația acestuia, vârsta, starea sănătății sale, statutul său familial, precum și alte circumstanțe, însă niciodată declarațiile făcute de martori și alte probe. Reclamantul declară că declarațiile lui C.B. ar fi cauzat îndoială în ceea ce privește legalitatea detenției sale. Refuzul de a audia un martor era justificat numai dacă instanța considera că acesta nu cunoștea circumstanțele relevante ale cauzei și condițiile legalității detenției. În astfel de circumstanțe, instanța trebuia să emită o decizie motivată în care să statueze motivele refuzului de a audia martorul. Totuși, refuzul nu a fost însoțit de vreo motivare. Declarația Guvernului că instanțele trebuie să examineze motivele pentru aplicarea detenției in abstracto este inconsistentă, deoarece o persoană nu poate fi privată de libertatea sa în baza unor motive abstracte. În lumina observațiilor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări importante de fapt și de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit. E. Pretinsa încălcare a dreptului de a fi prezent la examinarea recursurilor, în conformitate cu articolul 5 § 4 al Convenției Reclamantul pretinde că lui nu i s-a permis să fie prezent la examinarea recursurilor sale de către Tribunalul municipiului Chișinău la 4 și la 21 martie 2003 și că drepturile sale garantate de articolul 5 § 3 al Convenției au fost încălcate. Curtea consideră că această pretenție urmează a fi examinată mai degrabă prin prisma articolului 5 § 4 al Convenției decât prin prisma articolului 5 § 3. Guvernul susține că, în cauza Neumeister v. Austria , nici reclamantul și nici avocatul său nu au fost prezenți, iar acest lucru nu a fost considerat de către Curte ca fiind contrar articolului 5 § 4. Reclamantul declară că în cauza mai recentă Toth v. Austria (hotărâre din 12 decembrie 1991, Seria A nr. 224) Curtea a constatat că principiul egalității armelor era, de asemenea, aplicabil recursurilor depuse în conformitate cu articolul 5 § 4. Curtea reiterează că, conform jurisprudenței sale, o măsură care privează o persoană de libertatea sa nu oferă garanțiile fundamentale împotriva arbitrariului dacă ea este aplicată ca urmare a procedurilor la care nici persoana în cauză și nici persoana care o reprezintă nu au participat (a se vedea Keus v. the Netherlands , hotărâre din 25 octombrie 1990, Seria A nr. 185 ‑ C, § 27). În continuare, Curtea notează că reclamantul a fost întotdeauna prezent la ședințele judecătorești din instanțele de fond. Lui i s-a refuzat să fie prezent doar la examinarea recursurilor sale la Tribunalul municipiului Chișinău. Totuși, avocații reclamantului au putut să participe la acele ședințe. În cauzele Kremzow v. Austria (hotărâre din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268 ‑ B) și Kamasinski v. Austria (hotărâre din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168), Curtea a hotărât că prezența acuzatului la examinarea apelului unde erau examinate doar chestiuni de drept nu era crucială. Prin urmare, această pretenție este vădit nefondată și ea urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 al Convenției. F. Pretinsa încălcare a prezumției nevinovăției (articolul 6 § 2) În cererea sa inițială, reclamantul a prezentat o pretenție în temeiul articolului 6 § 2 al Convenției cu privire la dreptul său de a fi prezumat nevinovat; însă în observațiile sale din 15 noiembrie 2004 el a informat Curtea că nu dorește să mai mențină această pretenție. Prin urmare, Curtea nu o va examina. G. Încălcarea dreptului de a comunica în condiții de confidențialitate cu avocatul (articolul 8) Reclamantul pretinde că el a putut să comunice cu avocații săi doar prin telefon (prin telefonul intern al Izolatorului de Detenție Provizorie), fiind separat de ei printr-un perete de sticlă, fără a avea garanții că telefonul nu era interceptat de către administrația locului de detenție. Articolul 8 al Convenției prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.” Guvernul declară că în această cauză reclamantul nu și-a argumentat acuzațiile sale că comunicările sale erau interceptate sau că acest lucru ar fi fost tehnic posibil. În continuare, el susține că în locul de detenție în care reclamantul a fost deținut erau două camere destinate întâlnirilor dintre deținuți și avocații lor unde discuțiile puteau avea loc în condiții de deplină confidențialitate, fără a fi separați de un perete din sticlă. Reclamantul declară că, în condițiile în care Guvernul neagă existența unui perete din sticlă și a liniei telefonice pentru comunicările dintre avocat și client în locul de detenție, el este în imposibilitate de a dovedi contrariul și că, prin urmare, el preferă să retragă această pretenție. Totuși, el declară că ingerința în confidențialitatea comunicărilor dintre avocat și client este o practică obișnuită în Republica Moldova și susține că Baroul Avocaților din Republica Moldova a invocat această problemă în fața Guvernului de multe ori. Curtea ia notă de intenția reclamantului de a retrage această pretenție și, prin urmare, decide să nu o examineze. Din aceste motive, Curtea, fără a prejudeca fondul cauzei, Declară , în unanimitate, admisibilă pretenția reclamantului cu privire la condițiile sale de detenție; Declară , în unanimitate, admisibilă pretenția reclamantului cu privire la arestarea sa preventivă; Declară , cu majoritate de voturi, admisibilă pretenția reclamantului cu privire la refuzul de a-l audia pe C.B. în calitate de martor; Declară , în unanimitate, inadmisibil restul cererii. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Grefier Președinte