SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 27228/03 prezentate de Andrés CABEZAS RECTORET împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 5 aprilie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Pellonpääää Traja Garlicki Borrego, Mijović, judecători și dlui O'Boyle, grefier de secțiune După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, dl Andrés Cabezas Rectoret, este un resortisant spaniol, născut în 1939 și rezident la Madrid. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Muñiz Vega, avocat la Madrid. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 ianuarie 1998, reclamantul, care aparținea corpului militar al inginerilor, a fost arestat de Garda Civilă la un hotel din orașul Ceuta, în momentul în care primise o sumă semnificativă de bani de la un antreprenor. De ceva timp, reclamantul a fost suspectat că a acordat prioritate anumitor întreprinderi pentru executarea lucrărilor în secția pentru care a fost responsabil, în schimbul unor sume considerabile de bani, iar reclamantul și-ar fi adaptat aceste sume pentru îmbogățirea sa personală. Ca urmare a ordonanței de punere sub acuzare împotriva reclamantului pentru infracțiune împotriva Trezoreriei Militare prevăzute la art. 191 din Codul Penal Militar, acesta a prezentat o declinare a competenței, solicitând să fie judecat de instanțele penale ordinare, pe motiv că faptele de care era acuzat se încadrează în codul penal obișnuit. aprilie 2000, Tribunalul Militar Central a respins cererea. Camera Tribunalului a fost compusă din trei judecători, AMS în calitate de președinte, precum și LES și AGB, acționând în calitate de judecători din cadrul corpului juridic al armatei (vocile togados). Tribunalul, care se referă la art. 191 din Codul Penal Militar (a se vedea mai jos, dreptul intern relevant). (...) faptele care fac obiectul acuzării se încadrează în schema delictală prevăzută la art. 191 din Codul penal militar. Prin urmare, în conformitate cu art. 12 1 din Legea organică 4/1987 din 16 iulie privind competența și organizarea jurisdicției militare, această jurisdicție este cea care are competența de a cunoaște infracțiunea în cauză (...). Acest lucru nu aduce atingere vinovăției sau inocenței acuzatului, a cărui examinare și decizie sunt rezervate exclusiv la momentul eventual al judecății pe fond Împotriva acestei decizii, reclamantul s-a ocupat de casare. Prin hotărârea din 5 octombrie 2000, Tribunalul Suprem a respins recursul și a confirmat decizia contestată. În calitate de infracțiune de natură militară, competența de a cunoaște cazul aparține tribunalelor militare (...) faptele considerate de procurorul general în actul său de acuzare a fost calificată provizoriu ca reprezentând o presupusă infracțiune împotriva Trezoreriei Militare, prevăzută în art. 191 din Codul penal militar. Având în vedere că faptele în litigiu făceau obiectul unor tribunale penale ordinare, reclamantul a formulat încă o acțiune de amgaro la Tribunalul Constituțional. El a invocat art. 24 (dreptul la un proces echitabil) din Constituție. Prin decizia din 14 ianuarie 2002, înalta instanță a respins acțiunea ca fiind lipsită de conținut constituțional. În cele din urmă, reclamantul a fost informat cu privire la componența camerei însărcinate cu examinarea fondului cauzei. Judecătorii AMS și AGB care făceau parte din această cameră, reclamantul a solicitat recuzarea. El a considerat că, în măsura în care au cunoscut deja cazul în timpul declinului său de competență, imparțialitatea lor a fost afectată. ) din 11 mai 2001, o cameră separată a Tribunalului Militar Central a respins cererea, pe motiv că (...) în ceea ce privește AMS, cererea de recuzare nu trebuie să fie, în măsura în care a fost transferată într-o altă poziție. Prin urmare, rămâne de examinat eventuala lipsă de imparțialitate a AGB. În această privință, trebuie să se constate că camera care se pronunță asupra declinului s-a limitat la a declara că faptele în litigiu intră sub incidența instanței militare, fără a aduce atingere unei eventuale răspunderi a pârâtului (...) și nici nu a emis vreo hotărâre de valoare cu privire la participarea sa la fapte Printr-o decizie din 16 mai 2001, noua componență a camerei însărcinate cu examinarea fondului cauzei a fost notificată reclamantului, JPY, care figurează ca președinte, și LES și Abb ca judecători. Reclamantul nu a prezentat nicio recuzare împotriva LE. Prin hotărârea contradictorie din 3 iulie 2001, pronunțată după desfășurarea unei ședințe publice, camera Tribunalului Militar Central l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare pentru o infracțiune împotriva Trezoreriei Militare. Pe de o parte, el și-a contestat condamnarea pentru un delict împotriva Trezoreriei Militare și, pe de altă parte, a contestat imparțialitatea a doi dintre judecătorii militari care au decis asupra fondului cauzei, fie LES și AGB. Prin hotărârea contradictorie din 3 iunie 2002, Camera Militară a Tribunalului Suprem a respins recursul. În ceea ce privește motivul întemeiat pe imparțialitate, după ce a citat jurisprudența Curții de la Strasbourg în această privință, a menționat că (...) în decizia sa din 6 aprilie 2000, Tribunalul Militar Central nu a făcut nicio judecată de valoare cu privire la participarea acuzatului la infracțiune sau la eventuala sa vinovăție. (...) Pe de altă parte, el nu a apreciat faptele în litigiu, ci s-a limitat să le reproducă pe cele care figurează în ordonanța de acuzare formulată de procurorul public, ceea ce exclude orice posibilă contaminare. Invocând art. 24 2 din Constituție (a se vedea mai jos), reclamantul a formulat o acțiune de amgaro la Tribunalul Constituțional și a susținut că prezența LES și ABB atât în decizia privind declinul competenței, cât și pe fondul cauzei era contrară dreptului de a beneficia de un judecător obișnuit predeterminat prin lege. printr-o decizie din 10 În ceea ce privește LES, Curtea a arătat că reclamantul nu a solicitat recuzarea sa în niciun moment a procedurii, deoarece, întrucât s-a limitat la a contesta prezența sa numai în recursul în casare, înalta instanță a respins acest motiv pentru neechivocarea căilor de atac interne. În ceea ce privește imparțialitatea AGB, Tribunalul Constituțional, după ce a citat numeroase hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, a respins plângerea ca fiind lipsită de conținut constituțional. În această privință, Tribunalul Constituțional a confirmat argumentația Tribunalului Militar Central în decizia sa din 6 aprilie 2000, reprodusă mai sus, și a constatat că [...] nu s-a putut produce nicio contaminare în prezenta cauză, în măsura în care obiectul deciziei [din 6 aprilie 2000] în care a participat ABB era exclusiv determinarea instanței care trebuia să cunoască faptele săvârșite. Într-adevăr, această decizie nu aduce atingere eventualelor concluzii care trebuie trase în cadrul unui eventual proces ulterior [pe fond] (...) dreptul intern relevant Constituție în temeiul articolului 24 din Constituție Orice persoană are dreptul de a obține protecția efectivă a judecătorilor și a instanțelor pentru a-și exercita drepturile și interesele legitime, fără ca, în niciun caz, aceasta să poată fi pusă în imposibilitatea de a se apăra. ; are dreptul de a se apăra și de a fi asistată de un avocat, de a fi informată cu privire la acuzația adusă împotriva ei, de a beneficia de un proces public fără întârzieri nejustificate și însoțit de toate garanțiile, de a folosi mijloacele de probă adecvate pentru apărarea ei, de a nu depune mărturie împotriva ei însăși sau de a se recunoaște vinovată și de a fi presupusă nevinovată. (...) Cod penal militar art. 191 Soldatul care, prevalând de condiția sa, obține beneficii personale în contractele sau operațiunile privind administrația militară va fi pedepsit cu o pedeapsă de trei luni și o zi până la șase ani Codul penal din 1995 art. 419 Autoritatea sau funcționarul public care, pentru propriul său profit, (...) solicită sau primește (...) o recompensă având ca scop realizarea, în exercitarea funcțiilor sale, a unei acțiuni sau omisiuni constitutive de infracțiune este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea între doi și șase ani, de o amendă de trei ori a sumei de satisfacție și de interzicerea ocupației publice pentru o perioadă cuprinsă între șapte și doisprezece ani, fără a aduce atingere pedepsei legate de infracțiunea comisă ca urmare a recompensei Legea organică 2/1989 privind procedura militară art. 56 Cererea de recuzare trebuie efectuată la începutul procedurii sau de îndată ce se cunoaște cauza pe care se întemeiază, indiferent de stadiul procedurii, și întotdeauna înainte de cele patruzeci și opt de ore anterioare începerii ședinței publice, cu excepția cazului în care cauza în cauză survine cu posteorie Legea organică privind Curtea Constituțională art. 47 Ministerul Public va interveni în toate procedurile de amgaro, în apărarea legalității, a drepturilor cetățenilor și a interesului public protejat de lege art. 50 În caz de lipsă de unanimitate în circumstanțele prevăzute la primul paragraf al acestui articol, Secțiunea, după audierea reclamantului și a procurorului public pentru un termen comun care nu depășește 10 zile, poate decide inadmisibilitatea acțiunii [de amgaro] prin intermediul unei decizii GRIFS care invocă art. 6 1 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa imparțialității a doi judecători militari care au pronunțat hotărârea pe fond la 3 iulie 2001, AGB și LES, pe motiv că au cunoscut cazul anterior, în momentul în care făceau parte din camera Tribunalului Militar Central care, printr-o decizie din 6 aprilie 2000, a respins declinul competenței. Pe de altă parte, reclamantul consideră că legislația constituțională privind termenele de prezentare a observațiilor la Tribunalul Constituțional în cadrul acțiunii de amgaro este contrară principiului egalității de arme, garantat prin art. 6 1 din Convenție. Comitetul consideră că, în măsura în care termenele sunt comune pentru reclamanți și pentru procurorul public, primii nu au posibilitatea de a contesta argumentele invocate de ultimul. ÎN JUSTIȚIE, reclamantul a declarat că nu a putut să-și facă auzită cauza de către o instanță independentă și egoistă, conform dispozițiilor art. 6 1 din Convenție. Partea relevantă a acestei dispoziții se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Întrebarea care se pune în acest caz este dacă participarea la procesul judecătorilor AGB și LE, care au stat anterior în camera Tribunalului Militar Central care a respins declinul de competență prezentat de recurent, poate pune la îndoială imparțialitatea instanței de judecată. În ceea ce privește LES, Curtea arată că, în decizia sa din 10 martie 2003, Tribunalul Constituțional a respins argumentul pentru neobosirea căilor de atac, reclamantul ridicându-l pentru prima dată în recursul în casare. În consecință, în ceea ce privește judecătorul LES, motivul trebuie respins pentru neobosirea acestuia în conformitate cu art. 35 1 din Convenție. Prin urmare, rămâne de analizat presupusa părtinire a judecătorului AGB. În această privință, Curtea amintește că, în sensul articolului 6 (1) imparțialitatea trebuie apreciată printr-o abordare subiectivă, care încearcă să determine convingerea personală a unui astfel de judecător în această ocazie și în conformitate cu o abordare obiectivă care să asigure faptul că acesta oferă garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință (a se vedea, printre altele, Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-IV, p. 1574, § 65). În ceea ce privește abordarea subiectivă, Curtea constată că imparțialitatea personală a judecătorului AGB nu a fost pusă în discuție de către reclamant; în ceea ce privește aprecierea obiectivă, aceasta constă în a se întreba dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile permit să se suspecteze imparțialitatea acestuia din urmă. Faptul că un judecător a luat deja decizii în cadrul aceleiași cauze nu poate, prin urmare, în sine, să justifice temeri cu privire la imparțialitatea sa (a se vedea Hauschildt c. Danemarca, Hotărârea din 24 mai 1989, seria A n 154, p. 2 § 50). În cazul de față, Curtea constată că, în decizia sa din 6 aprilie 2000, tribunalul militar central s-a limitat la a se pronunța asupra chestiunii competenței instanței militare asupra faptelor în litigiu, care nu au fost apreciate la o nouă preluare de către instanță, care a subliniat că această decizie nu implică nici o prejudecată asupra vinovăției sau inocenței acuzatului, a cărui examinare era rezervată în momentul în care, eventual, judecarea pe fond. Într-adevăr, în speță, aceasta este doar o decizie de a continua procedura în temeiul Codului penal militar, având în vedere calitatea de militar a reclamantului și faptele considerate a fi comise, care intră sub incidența articolului 191 din Codul penal militar. Acest lucru a fost confirmat ulterior de mai multe ori de instanțele interne, care au arătat că nicio hotărâre de valoare nu fusese făcută astfel încât să nu fi fost în niciun caz prejudecată de rezultatul litigiului cu privire la răspunderea persoanei acuzate. Spre deosebire de cazul Castillo Algar c. Spania (hotărârea din 28 octombrie 1998, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-VIII), în cazul în care: Termenii utilizați de Camera Tribunalului Militar Central care a stat la baza apelului auto de procesamiento (...) puteau da cu ușurință impresia că aceasta făcea în cele din urmă să fie în conformitate cu punctul de vedere adoptat de Tribunalul Suprem (...) potrivit căruia existau suficiente indicii pentru a concluziona că o infracțiune militară fusese comisă. În prezenta cauză, camera tribunalului militar central care a decis asupra declinului competenței prezentat de solicitant nu a făcut nicio apreciere cu privire la vinovăția acestuia din urmă și nici nu a apreciat o nouă reluare a faptelor în litigiu, limitându-se să constate că instanțele militare erau competente pentru a cunoaște faptele care fac obiectul acuzației. În special, camera nu îndeplinește niciun act de cercetare și nu aduce atingere rezultatului litigiului sau calificării faptelor reproșate sau a vinovăției acuzatului (a se vedea Garrido Guerrero c., c., n 43715/98, CEDO 2000-III și Hernández Cairós c. Spania, (dec.), n 41785/02, 17 februarie 2004). Având în vedere cele de mai sus, Curtea este de părere că, în circumstanțele cazului, temerile referitoare la lipsa de imparțialitate exprimate de solicitant nu sunt justificate în mod obiectiv; prin urmare, argumentul trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat în temeiul articolului 35 3 din convenție. În al doilea rând, reclamantul se plânge că procedura în fața Tribunalului Constituțional a încălcat principiul egalității de arme în ceea ce privește acesta, întrucât, în conformitate cu legislația aplicabilă, termenul de prezentare a observațiilor la depunerea acțiunii de amgaro în acest sens, consideră că reclamanții ar trebui să aibă posibilitatea de a contesta afirmațiile procurorului public. Curtea constată că, în dreptul spaniol, sarcina procurorului public în procedura amgaro este aceea de a apăra legalitatea, drepturile cetățenilor și interesul public protejat prin lege (art. 47). 2 din Legea organică privind Curtea Constituțională; prin urmare, nu este parte la procedură din punctul de vedere al dreptului intern (a se vedea mutatis mutandis Blanco Callejas c. Spania (dec.), nr 64100/00, 18 iunie 2002). Într-adevăr, în conformitate cu Legea organică privind Tribunalul Constituțional, ministerul public nu participă la deliberările privind recursul la amgaro (Legea nu prevede posibilitatea unei ședințe publice în această etapă a procedurii) și nici nu beneficiază de un vot consultativ la înalta instanță. În plus, în cauza Gorráiz Lizarraga și în alte state membre ale Spaniei 62543/00, § 60, 27 aprilie 2004), Curtea concluzionează la neîncălcarea articolului 6 alineatul (1) pe motiv că faptul că procedura privind constituționalitatea unei legi (în fața Tribunalului Constituțional) nu prevede un schimb de memorii produse nu constituie o încălcare a principiului egalității armelor. Prin urmare, din punctul de vedere al Curții, faptul că legea prevede un termen comun de prezentare a observațiilor în momentul depunerii acțiunii de amgaro, nu poate plasa reclamantul în situație de mai puțin de un an față de ministerul public. Prin urmare, cauza trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 3 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Modulul Președinte
de la requête n
o
27228/03
présentée par Andrés CABEZAS RECTORET
contre l'Espagne
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le 5 avril 2005 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
G.
Bonello
,
M.
Pellonpää
,
K.
Traja
,
L.
Garlicki
,
J.
Borrego Borrego,
M
me
L.
Mijović,
juges
et de M. M.
O'Boyle,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Andrés Cabezas Rectoret, est un ressortissant espagnol, né en 1939 et résidant à Madrid. Il est représenté devant la Cour par M.
Muñiz Vega, avocat à Madrid.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 15 janvier 1998, le requérant, colonel appartenant au corps militaire d'ingénieurs, fut arrêté par la Garde Civile dans un hôtel de la ville de Ceuta, au moment précis où il recevait une importante somme d'argent de la part d'un entrepreneur. Depuis quelque temps, le requérant était soupçonné d'avoir privilégié la candidature de certaines entreprises pour l'exécution de travaux dans la caserne dont il était le responsable, en échange de considérables sommes d'argent. Le requérant se serait approprié ces sommes pour son enrichissement personnel.
A la suite de l'ordonnance d'inculpation rendue à l'encontre du requérant pour délit contre le Trésor militaire prévu dans l'article 191 du code pénal militaire, il présenta un déclinatoire de compétence, sollicitant d'être jugé par les tribunaux pénaux ordinaires, au motif que les faits dont il était accusé relevaient du code pénal ordinaire. Par une décision du 6
avril 2000, le tribunal militaire central rejeta la demande. La chambre du tribunal était composé de trois juges, AMS en qualité de président, ainsi que LES et AGB, agissant en tant que juges relevant du corps juridique de l'Armée (
vocales togados
). Le tribunal, se référant à l'article 191 du code pénal militaire (voir, ci-après, «
Droit interne pertinent
»), conclut
:
«
(...) les faits objet de l'accusation s'intègrent dans le schéma délictuel prévu à l'article 191 du code pénal militaire. Dès lors, conformément à l'article 12
§
1 de la Loi organique 4/1987, du 16 juillet, relative à la compétence et à l'organisation de la juridiction militaire, c'est cette juridiction qui est compétente pour connaître du délit en question (...). Ceci ne préjuge pas la culpabilité ou l'innocence de l'accusé, dont l'examen et décision sont exclusivement réservés au moment éventuel du jugement sur le fond
».
Contre cette décision, le requérant se pourvut en cassation. Par un arrêt du 5
octobre 2000, le Tribunal suprême rejeta le pourvoi et confirma la décision contestée. Il releva que
:
«
(...) les faits considérés par le ministère public dans son acte d'accusation ont provisoirement été qualifiés comme constitutifs d'un présumé délit contre le Trésor militaire prévu à l'article 191 du code pénal militaire. En tant que délit de nature militaire, la compétence pour connaître de l'affaire appartient aux tribunaux militaires
».
Considérant que les faits litigieux relevaient des tribunaux pénaux ordinaires, le requérant forma encore un recours d'
amparo
auprès du Tribunal constitutionnel. Il invoqua l'article 24 (droit à un procès équitable) de la Constitution. Par une décision du 14 janvier 2002, la haute juridiction rejeta le recours comme étant dépourvu de contenu constitutionnel.
Ultérieurement, le requérant fut informé de la composition de la chambre chargée d'examiner le fond de l'affaire. Les juges AMS et AGB faisant partie de cette chambre, le requérant en sollicita la récusation. Il estima que, dans la mesure où ils avaient déjà connu de l'affaire lors de son déclinatoire de compétence, leur impartialité avait été entachée. Par une décision (
auto
) du 11 mai 2001, une chambre distincte du tribunal militaire central rejeta la demande, au motif que
:
«
(...) s'agissant d'AMS, la demande de récusation n'a pas lieu d'être, dans la mesure où il a été transféré sur un autre poste. Dès lors, il reste à examiner l'éventuel manque d'impartialité d'AGB. A cet égard, force est de constater que la chambre qui se prononça sur le déclinatoire se limita à déclarer que les faits litigieux relevaient de la juridiction militaire, sans pour autant préjuger sur une éventuelle responsabilité de l'accusé, (...) ni émettre un quelconque jugement de valeur sur sa participation dans les faits
».
Par une décision du 16 mai 2001, la nouvelle composition de la chambre chargée d'examiner le fond de l'affaire fut notifiée au requérant, JPY y figurant comme président, et LES et AGB comme juges. Le requérant ne présenta aucune récusation à l'encontre de LES. Par un arrêt contradictoire du 3 juillet 2001, rendu après la tenue d'une audience publique, ladite chambre du tribunal militaire central condamna le requérant à une peine d'un an et huit mois de prison pour un délit contre le Trésor militaire.
Le requérant se pourvut en cassation. D'une part, il contesta sa condamnation pour un délit contre le Trésor militaire et, de l'autre, il remit en cause l'impartialité de deux des juges militaires ayant décidé sur le fond de l'affaire, soit LES et AGB. Par un arrêt contradictoire du 3 juin 2002, la chambre militaire du Tribunal suprême rejeta le pourvoi. S'agissant du grief tiré de l'impartialité, après avoir cité la jurisprudence de la Cour de Strasbourg à cet égard, il nota que
:
«
(...) dans sa décision du 6 avril 2000, le tribunal militaire central ne fit aucun jugement de valeur sur la participation de l'accusé au délit ni sur son éventuelle culpabilité. (...) Par ailleurs, il n'apprécia point les faits litigieux, mais se limita à reproduire ceux figurant sur l'ordonnance d'inculpation formulée par le ministère public, ce qui exclut toute contamination éventuelle
».
Invoquant l'article 24
§
2 de la Constitution (voir ci-dessous), le requérant forma un recours d'
amparo
auprès du Tribunal constitutionnel. Il soutenait que la présence de LES et AGB tant dans la décision sur le déclinatoire de compétence que sur le fond de l'affaire était contraire au droit à bénéficier d'un juge ordinaire prédéterminé par la loi. Par une décision du 10
mars 2003, la haute juridiction rejeta le recours. S'agissant de LES, elle releva que le requérant n'avait sollicité sa récusation à aucun moment de la procédure. En effet, s'étant limité à contester sa présence seulement lors de son pourvoi en cassation, la haute juridiction rejeta ce grief pour non-épuisement des voies de recours internes.
Pour ce qui est de l'impartialité d'AGB, le Tribunal constitutionnel, après avoir cité de nombreux arrêts de la Cour européenne des Droits de l'Homme, rejeta le grief comme étant dépourvu de contenu constitutionnel. A cet égard, il confirma l'argumentation du tribunal militaire central dans sa décision du 6 avril 2000, reproduite ci-dessus, et constata que
:
«
(...)aucune contamination n'a pu se produire dans la présente affaire, dans la mesure où l'objet de la décision [du 6 avril 2000] dans laquelle participa AGB, était exclusivement la détermination de la juridiction devant connaître des faits commis. En effet, cette décision ne préjugea point des possibles conclusions à tirer dans le cadre d'un éventuel procès ultérieur [sur le fond de l'affaire] (...)
».
B.
Le droit interne pertinent
1.
Constitution
Aux termes de l'article 24 de la Constitution
:
«
1.
Toute personne a le droit d'obtenir la protection effective des juges et des tribunaux pour exercer ses droits et ses intérêts légitimes, sans qu'en aucun cas elle puisse être mise dans l'impossibilité de se défendre.
2.
De même, toute personne a droit au juge ordinaire déterminé préalablement par la loi
; elle a le droit de se défendre et de se faire assister par un avocat, d'être informée de l'accusation portée contre elle, de bénéficier d'un procès public sans délais injustifiés et assorti de toutes les garanties, d'utiliser les moyens de preuve appropriés pour sa défense, de ne pas témoigner contre elle-même ni se reconnaître coupable et d'être présumée innocente. (...)
»
2.
Code pénal militaire
Article 191
«
Le militaire qui, en se prévalant de sa condition, obtient des bénéfices personnels dans les contrats ou opérations concernant l'Administration militaire sera puni d'une peine de prison de trois mois et un jour à six ans
».
3.
Code pénal de 1995
Article 419
«
L'autorité ou fonctionnaire public qui, pour son propre profit, (...) sollicite ou reçoit (...) une gratification ayant comme but la réalisation, dans l'exercice de ses fonctions, d'une action ou omission constitutives de délit est passible d'une peine de prison allant de deux à six ans, d'une amende du triple du montant de la gratification et de l'interdiction d'occuper un emploi public pour un temps allant de sept à douze ans, sans préjudice de la peine afférente au délit commis en raison de la gratification
».
4.
Loi organique 2/1989, relative à la procédure militaire
Article 56
«
La demande de récusation devra être effectuée au commencement de la procédure ou dès la connaissance de la cause sur laquelle elle est fondée, quel que soit l'état de la procédure, et toujours avant les quarante et huit heures antérieures au début de l'audience publique, à moins que la cause en question surgisse avec postériorité
».
5.
Loi organique relative au Tribunal constitutionnel
Article 47
§
2
«
Le Ministère Public interviendra dans toutes les procédures d'
amparo
, en défense de la légalité, des droits des citoyens et de l'intérêt public protégé par la Loi
».
Article 50
§
3
«
En cas de manque d'unanimité dans les circonstances prévues au premier paragraphe de cet article, la Section, après audience du requérant et du ministère public pour un délai commun qui ne dépassera les 10 jours, pourra décider l'irrecevabilité du recours [d'
amparo
] moyennant une décision
».
Invoquant l'article 6
§
1 de la Convention, le requérant se plaint du manque d'impartialité de deux des juges militaires ayant rendu l'arrêt sur le fond du 3 juillet 2001, AGB et LES, au motif qu'ils avaient connu de l'affaire auparavant, lors qu'ils faisaient partie de la chambre du tribunal militaire central qui, par une décision du 6 avril 2000, rejeta le déclinatoire de compétence.
Par ailleurs, le requérant estime que la législation constitutionnelle relative aux délais de présentation d'observations auprès du Tribunal constitutionnel dans le cadre du recours d'
amparo
, est contraire au principe d'égalité d'armes, garanti par l'article 6
§
1 de la Convention. Il considère que, dans la mesure où les délais sont communs pour les requérants et pour le ministère public, les premiers n'ont pas la possibilité de contester les arguments invoqués par le dernier.
1.
Le requérant allègue n'avoir pas pu faire entendre sa cause par un «
tribunal indépendant et impartial
», comme l'exige l'article 6
§
1 de la Convention. La partie pertinente de cette disposition se lit comme suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
La question qui se pose en l'espèce est celle de savoir si la participation au procès des juges AGB et LES, lesquels avaient siégé auparavant dans la chambre du tribunal militaire central qui repoussa le déclinatoire de compétence présentée par le requérant, peut jeter un doute sur l'impartialité de la juridiction de jugement.
S'agissant de LES, la Cour relève que dans sa décision du 10 mars 2003, le Tribunal constitutionnel rejeta le grief pour non-épuisement des voies de recours, le requérant l'ayant soulevé pour la première fois lors de son pourvoi en cassation. En conséquence, en ce qui concerne le juge LES, le grief doit être rejeté pour non-épuisement conformément à l'article 35
§
1 de la Convention.
Il reste donc à analyser la prétendue partialité du juge AGB. A cet égard, la Cour rappelle qu'aux fins de l'article 6
§
1, l'impartialité doit s'apprécier selon une démarche subjective, essayant de déterminer la conviction personnelle de tel juge en telle occasion, et selon une démarche objective amenant à s'assurer qu'il offrait les garanties suffisantes pour exclure tout doute légitime à cet égard (voir, entre autres,
Incal c.
Turquie,
arrêt du 9
juin 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998-IV, p. 1574, § 65).
S'agissant de la démarche subjective, la Cour constate que l'impartialité personnelle du juge AGB n'a pas été mise en cause par le requérant.
Quant à l'appréciation objective, elle consiste à se demander si, indépendamment de la conduite personnelle du juge, certains faits vérifiables autorisent à suspecter l'impartialité de ce dernier. L'élément déterminant consiste à savoir si les appréhensions de l'intéressé peuvent passer pour objectivement justifiées. Le simple fait qu'un juge ait déjà pris des décisions dans le cadre de la même affaire ne peut donc, en soi, justifier des appréhensions quant à son impartialité (voir
Hauschildt
c. Danemark,
arrêt du 24 mai 1989, série A n
o
154, p.
2, §
50).
Dans le cas d'espèce, la Cour constate que, dans sa décision du 6
avril
2000, le tribunal militaire central se limita à se prononcer sur la question de la compétence de la juridiction militaire sur les faits litigieux, lesquels ne furent pas appréciés à une nouvelle reprise par le tribunal, qui souligna que cette décision n'impliquait aucun préjugé sur la culpabilité ou l'innocence de l'accusé, dont l'examen était réservé au moment de rendre, éventuellement, le jugement sur le fond. Il ne s'agit en effet en l'espèce, que d'une décision décidant de continuer la procédure en application du code pénal militaire, étant donné la qualité de militaire du requérant et les faits réputés commis, relevant de l'article 191 du code pénal militaire. Ceci fut ultérieurement confirmé à plusieurs reprises par les juridictions internes, lesquelles relevèrent qu'aucun jugement de valeur n'avait été fait de tel sorte qu'il n'avait en rien été préjugé de l'issue du litige quant à la responsabilité de l'inculpé.
A la différence de l'affaire
Castillo Algar c. Espagne
(arrêt du 28
octobre
1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998-VIII), où «
les termes employés par la chambre du tribunal militaire central qui statua sur l'appel de l'
auto de procesamiento
(...) pouvaient facilement donner à penser qu'elle faisait finalement sien le point de vue adopté par le Tribunal suprême (...) selon lequel il existait des indices suffisants permettant de conclure qu'un délit militaire avait été commis
», dans la présente affaire, la chambre du tribunal militaire central qui décida sur le déclinatoire de compétence présenté par le requérant ne se livra à aucune appréciation quant à la culpabilité de ce dernier, ni apprécia à une nouvelle reprise les faits litigieux, se limitant à constater que les juridictions militaires étaient compétentes pour connaître des faits objets de l'accusation. En particulier, la chambre n'accomplit aucun acte d'instruction et ne préjugea en rien de l'issue du litige, ni quant à la qualification des faits reprochés ni quant à la culpabilité de l'inculpé (voir
Garrido Guerrero c. Espagne
(déc.), n
o
2000-III, et
Hernández Cairós c.
Espagne
, (dec.), n
o
41785/02, 17
février 2004).
Compte tenu de ce qui précède, la Cour est d'avis que, dans les circonstances de l'espèce, les craintes d'un manque d'impartialité exprimées par le requérant ne sont pas objectivement justifiées. Il s'ensuit que le grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé en application de l'article 35
§
3 de la Convention.
2.
Deuxièmement, le requérant se plaint que la procédure devant le Tribunal constitutionnel a méconnu le principe d'égalité d'armes à son égard, en ce que, conformément à la législation applicable, le délai de présentation d'observations lors du dépôt du recours d'
amparo
est commun pour les requérants et pour le ministère public. A cet égard, il estime que les requérants devraient avoir la possibilité de contester les allégations du ministère public.
La Cour note qu'en droit espagnol, la tâche du ministère public dans la procédure d'
amparo
est celle de défendre la légalité, les droits des citoyens, et l'intérêt public protégé par la loi (article 47
§
2 de la Loi organique relative au Tribunal constitutionnel). Il n'est donc pas partie à la procédure du point de vue du droit interne (voir
mutatis mutandis,
Blanco Callejas c. Espagne
(déc.), n
o
64100/00, 18
juin 2002). En effet, conformément à la Loi organique relative au Tribunal constitutionnel, le ministère public ne participe pas au délibéré du recours d'
amparo
(la loi ne prévoit pas la possibilité de la tenue d'une audience publique à ce stade de la procédure), ni bénéficie d'une voix consultative auprès de la haute juridiction. Par ailleurs, dans l'affaire
Gorráiz Lizarraga et autres c. Espagne
(n
o
62543/00, § 60, 27 avril 2004), la Cour conclut à la non-violation de l'article 6 § 1, au motif que le fait que la procédure portant sur la constitutionnalité d'une loi (devant le Tribunal constitutionnel) ne prévoit pas un échange des mémoires produites, ne constitue pas une violation du principe de l'égalité des armes. Dès lors, de l'avis de la Cour, le fait que la loi prévoie un délai commun de présentation d'observations lors du dépôt du recours d'
amparo
, ne saurait placer le requérant en situation de «
net désavantage
» par rapport au ministère public.
En conséquence, le grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, conformément à l'article 35
§
3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O'Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président