CASE OF CRAXI No. 2 AGAINST ITALIE

Rezoluția ResDH(2005)28 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 decembrie 2002 (finală la 5 martie 2003) în cazul Craxi nr. 2 împotriva Italiei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 25 aprilie 2005 la a 922-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Craxi nr. 2 pronunțată la 5 decembrie 2002 și transmisă Comitetului de Miniștri după ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 34996/97) împotriva Italiei, depusă la 20 decembrie 1996 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenție de dl Benedetto (mai bine cunoscut sub numele de „Bettino”) Craxi, un național italian, și că Curtea, a sesizat cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerile privind nedreptatea procedurii penale care au dus la condamnarea reclamantului în 1994 („Procedura Eni-Sai”) la închisoarea de cinci ani și șase luni; reamintind în acest sens că plângerile se referă în special la faptul că condamnarea se bazează exclusiv pe declarații preliminare formulate de către persoane co-accusate pe care reclamantul nu le-a fost autorizat să le examineze și că reclamantul se plângea, în plus, că nu avea timp și facilități adecvate pentru a pregăti apărarea și că o campanie de presă efectuată împotriva sa influențează judecătorii care determină acuzațiile împotriva lui; reamintind că reclamantul a murit în cursul procedurii și că văduva sa, dna Anna, Maria Moncini Craxi, copiii săi, dna Stefania Craxi și dl Vittorio Craxi, au exprimat dorința de a continua procesul; întrucât în hotărârea sa din 5 decembrie 2002 Curtea în unanimitate: a susținut că a existat o încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) d) din Convenție în faptul că a fost imposibil să examineze sau să examineze martorii care au murit sau au exercitat dreptul de a rămâne tăcut; a susținut că nu s-a încălcat art. 6 alineatele (1) și (3) din convenție din cauza succesiunii rapide de audieri în diferitele seturi de proceduri împotriva reclamantului; a considerat că nu s-a încălcat art. 6 din convenție din cauza campaniei de presă împotriva reclamantului; - a susținut că constatarea unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție pentru toate prejudiciile materiale și morale suferite de solicitant; a respins cererea reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Italiei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2005)28 Informații furnizate de Guvernul Italiei în cursul examinării cazului Craxi de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile individuale Guvernul reamintește că reclamantul a murit în ianuarie 2000, fără să îndeplinească condamnarea rezultată din procedurile în cauză. În ceea ce privește măsurile generale , guvernul reamintește că, în urma încălcării în acest caz, au fost adoptate măsuri importante de către Italia în vederea asigurării echității procedurilor penale în conformitate cu art. 6 din convenție. Reforma constituțională din 1999 art. 111 din Constituția Italiană, astfel cum a fost modificat în noiembrie 1999, a acordat gradului constituțional o serie de cerințe prevăzute la art. 6 din Convenție și, în noua sa formulare, prevede în special că: „1. Competența se exercită prin proceduri echitabile, desfășurate în conformitate cu legea. (2) Toate procedurile se desfășoară în conformitate cu principiile procesului adversar și egalitatea de arme în fața unei instanțe neutru și imparțiale. Dreptul de a fi judecat într-un timp rezonabil este garantat de lege. În cadrul procedurii penale, legea garantează că persoana acuzată de o infracțiune este informată cu promptitudine și în încredere cu privire la natura și motivele acuzației împotriva lui; că va avea timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; că va primi posibilitatea în fața instanței de a examina sau de a examina oricine care să depună dovezi împotriva lui, de a obține prezența și examinarea oricărui martor de apărare pe aceleași condiții ca și martorii solicitați de probă și de a obține orice alt probă în favoarea sa; și că va avea asistența unui interpret dacă nu poate înțelege sau vorbește limba utilizată în proces. 4. Principiul procesului adversar va fi respectat în timpul procedurii penale cu privire la examinarea probelor. Vina unui acuzat nu poate fi stabilită pe baza declarațiilor făcute de o persoană care a făcut o examinare liberă și în mod deliberat de către acuzat sau avocatul său. (5) Se stabilesc reguli care reglementează circumstanțele în care trebuie să se elibereze examinarea adversară a dovezilor, fie pentru că acuzatul a consimțit, fie pentru că există dovezi justificate că această examinare este obiectiv imposibilă sau că a existat conduită ilegală.” Reforma legislativă din 2001 O lege de punere în aplicare a noului dispoziție constituțională a fost adoptată de Parlament în 2001 (Legea nr. 63 din 1/03/2001), care a modificat, printre altele, art. 513 din Codul de Procedură Penală, care a fost aplicată pe baza încălcării constatate în acest caz. Potrivit legii în vigoare, declarațiile preliminare formulate de o persoană care se folosește ulterior de dreptul său de a rămâne tăcută în dezbatere, pot fi citite și utilizate de judecător numai dacă toate părțile interesate sunt de acord cu aceasta, cu excepția cazului în care judecătorul stabilește că refuzul de a fi contestat în cadrul procedurii este rezultatul corupției sau amenințărilor. Această regulă se aplică nu numai declarațiilor formulate în aceeași procedură, ci și celor formulate în alte proceduri și, în ultimul caz, declarațiile nu pot fi citite nici măcar fără consimțământul persoanei acuzate în cauză. Cu toate acestea, dacă se dovedește imposibil să se asigure prezența persoanei care au făcut declarațiile sau să se examineze în conformitate cu principiul adversar, în cazul în care această imposibilitate este rezultatul unor evenimente sau circumstanțe neprevăzute atunci când au fost făcute declarațiile în cauză, se aplică art. 512 din Codul de Procedură Penală. La cererea unei părți, judecătorul ordonă să fie citit în documente judiciare rezultate din anchete de către poliție, de către reprezentantul autorităților judiciare, de către reprezentanții părților private sau de către judecător în legătură cu audierea preliminară, în cazul în care, din cauza evenimentelor neprevăzute sau a circumstanțelor, aceste anchete nu mai pot fi repetate.” Ca urmare a acestor măsuri, nu mai este posibil ca o persoană să fie condamnată exclusiv pe baza declarațiilor pe care nu le-a putut examina sau să le examineze. În cazul declarațiilor făcute în cadrul anchetelor preliminare de martori care au evitat în mod deliberat să fie examinați de către inculpat sau avocatul său, care au fost deja incluse în dosarul de înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2001, dispozițiile tranzitorii prevăd că: în cazul în care au fost adăugate la dosarul de caz înainte de 25 februarie 2000, acestea pot fi utilizate numai dacă sunt justificate de alte dovezi obținute prin alte mijloace; în cazul în care au fost obținute după 25 februarie 2000, se aplică art. 526 din Codul de Procedință Penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 63/2001; acest articol prevede că vina inculpatului nu poate fi stabilită pe baza declarațiilor formulate de persoanele care au evitat în mod deliberat să fie examinate de inculpat sau de avocatul său. În ceea ce privește declarațiile deja incluse în dosarul și utilizate pentru a determina dacă acuzațiile sunt înființate, în cadrul procedurii dinainte de Curtea de casă, ar trebui aplicate normele privind evaluarea probelor în vigoare la momentul hotărârilor privind fondul. Hotărârea Curții Europene de Drepturi Omului a fost tradusă în italian, transmisă Curții de Apel din Milano pentru diseminare autorităților judiciare din district și publicată în mai multe revizuiri juridice italiene [a se vedea Cassazione Penale , vol. XLIII, mars 2003, p. 1080 Dirito penale e processo , n 3/2003, p. 381]. În consecință, obligațiile Italiei în temeiul Convenției au fost aduse la atenția tuturor autorităților vizate și a întregii comunități juridice. Guvernul speră puternic că diseminarea hotărârii va permite instanțelor italiene să pună în aplicare integral jurisprudența Curții Europene în aplicarea noilor dispoziții constituționale și legislative menționate mai sus. Efectul direct al hotărârilor Curții în dreptul italian a fost confirmat recent de Curtea de Casație, care a susținut că „interpretarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului este obligatorie pentru instanțele italiene” " (diviziuni comune, hotărârea din 26 ianuarie 2004 (nr. 1339)); această poziție a fost susținută în hotărârile din 10 iunie 2004 (nr. 15393/04 și 15400/04). Guvernul salută aceste avansuri în jurisprudența și încurajează această tendință, pentru a da deplină atingere hotărârilor Curții de Strasbourg în legislația italiană. Concluzie Guvernul consideră că măsurile adoptate împiedică noi încălcări similare cu cele constatate în acest caz și, în consecință, că Italia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2005)28

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 5 December 2002 (final on 5 March 2003)

in the case of Craxi No. 2 against Italy

(Adopted by the Committee of Ministers on 25 April 2005

at the 922nd meeting of the Ministers' Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the case Craxi No. 2 delivered on 5 December 2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 34896/97) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 20 December 1996 under former Article 25 of the Convention by Mr

Benedetto (better known as “Bettino”) Craxi, an Italian national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaints concerning the unfairness of the criminal proceedings which had resulted in the applicant's conviction in 1994 (“Eni-Sai proceedings”) to five years' and six month's imprisonment; recalling in this connection that the complaints related in particular to the fact that the conviction was based exclusively on pre-trial statements made by

co-accused persons whom the applicant was not allowed to cross-examine and that the applicant had furthermore complained that he had not had adequate time and facilities to prepare his defence and that a press campaign conducted against him had influenced the judges determining the charges against him;

Recalling that the applicant died in the course of the proceedings and that his widow, Mrs

Anna

Maria

Moncini Craxi, and his children, Ms

Stefania Craxi and Mr Vittorio Craxi, have expressed the wish to continue the proceedings;

Whereas in its judgment of 5 December 2002 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 6, paragraphs 1 and 3 d) of the Convention in that it had been impossible to examine or have examined prosecution witnesses who had died or had exercised their right to remain silent;

-

held that there had been no violation of Article 6, paragraphs 1 and 3 b) of the Convention on account of the rapid succession of hearings in the various sets of proceedings against the applicant;

-

held that there had been no violation of Article 6 of the Convention on account of the press campaign against the applicant;

- held that the finding of a violation constituted in itself sufficient just satisfaction for all pecuniary and non-pecuniary damage suffered by the applicant;

-

dismissed the applicant's claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 5 December 2002, having regard to Italy's obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as that found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2005)28

Information provided by the Government of Italy

during the examination of the Craxi case

by the Committee of Ministers

As regards the

individual measures

, the government recalls that the applicant died in January 2000, without serving the sentence resulting from the proceedings at issue.

As regards the

general measures

, the government recalls that, subsequent to the violation in this case, important measures have been adopted by Italy with a view to ensuring the fairness of criminal proceedings in accordance with Article 6 of the Convention.

Constitutional reform of 1999

Article 111 of the Italian Constitution, as modified in November 1999, gave Constitutional rank to a number of requirements contained in Article 6 of the Convention and, in its new wording, it provides in particular that:

“1. Jurisdiction shall be exercised through fair proceedings, conducted in accordance with the law.

Legislative reform of 2001

A law implementing the new constitutional provision was adopted by Parliament in 2001 (Law No. 63 of 1/03/2001),

which amended

inter alia

Article 513 of the Code of Criminal Procedure, application of which was at the basis of the violation found in this case

.

According to the law now in force, pre-trial statements made by a person who subsequently avails himself of his right to remain silent in the debate, may be read and used by the judge only if all the interested parties consent to it unless the judge establishes that the refusal to be cross-questioned in the proceedings is the result of bribery or threats.

This rule applies not only to statements made in the same proceedings but also to those made in other proceedings and, in this last case, the statements may not even be read without the consent of the accused person concerned.

However, if it proves impossible to secure the presence of the person who made the statements or to examine him or her in accordance with the adversarial principle, where that impossibility is the result of events or circumstances that were unforeseeable when the statements at issue were made, Article 512 of the Code of Criminal Procedure applies. This provision reads as follows: “

At the request of one of the parties, the judge shall order to be read in court documents resulting from enquiries by the police, by the representative of the prosecuting authorities, by the private parties' representatives or by the judge in connection with the preliminary hearing, where, on account of unforeseeable events or circumstances, those enquiries can no longer be repeated.”

As a result of these measures, it is no longer possible that a person is convicted exclusively on the basis of statements that he/she could not examine or have examined.

Retroactive effect of the measures

In the case of statements made during preliminary investigations by witnesses who deliberately avoided being examined by the defendant or his or her counsel, which were already included in the case-file before Law No. 63/2001 came into force, transitional provisions provide that:

-

if they were added to the case-file before 25 February 2000, they may be used only if they are borne out by other evidence obtained by other means;

-

if they were obtained after 25 February 2000, Article 526 of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 63/2001, applies; that article provides that the defendant's guilt cannot be established on the strength of statements made by persons who deliberately avoided being examined by the defendant or his or her counsel.

Regarding statements already included in the case-file and used to determine whether the charges are founded, in proceedings before the Court of Cassation the rules on assessment of evidence in force at the time of the decisions on the merits should be applied.

Strengthened role of the Convention and of the Court's case-law in Italy

The European Court of Human Rights' judgment has been translated into Italian, forwarded to the Appeal Court of Milan for dissemination to the district judicial authorities and published in several Italian legal reviews [see

Cassazione Penale

, vol. XLIII, mars 2003, p. 1080

;

Diritto penale e processo

, n

o

3/2003, p. 381].

Italy's obligations pursuant to the Convention have accordingly been brought to the attention of all the authorities concerned and the entire legal community. The government has strong hopes that dissemination of the judgment will enable the Italian courts to give full effect to the European Court's case-law when applying the above-mentioned new constitutional and legislative provisions. The direct effect of the Court's judgments in Italian law was recently confirmed by the Court of Cassation, which held that "

the European Court of Human Rights' interpretation of the provisions of the European Convention on Human Rights is binding on the Italian courts

" (joint divisions, judgment of 26 January 2004 (No. 1339)); this position was upheld in judgments delivered on 10 June 2004 (Nos. 15393/04 and 15400/04). The government welcomes these advances in the case-law and encourages this trend in order to give full effect to the Strasbourg Court's judgments in Italian law.

Conclusion

The government considers that the measures adopted prevent new violations similar to that found in this case and, accordingly, that Italy has fulfilled its obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention in this case.