SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii n 23657/03 prezentate de Marian MICLICI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 3 mai 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Biersan Zagrebelsky Gyulumyan, Myjer, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 iulie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Marian Miclici, este un resortisant român, născut în 1950 și rezident în Montreal, Canada. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul îndeplinește funcția de vicepreședinte al Fondului de asigurări de sănătate Dolj ( Acțiunea în anulare a deciziei de concediere printr-o hotărâre din 15 decembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a primit acțiunea reclamantului și a ordonat CAS să-l reintegreze în postul său și să-i plătească salariul datorat de la data concedierii sale până la reintegrarea sa în funcție. 2001, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă a tribunalului departamental din Dolj. La 6 martie 2001, CAS a introdus o contestație în anulare a hotărârii menționate, care a fost respinsă, la 19 martie 2001, printr-o decizie a ante-numitului drept al Tribunalului de departament din Dolj. Procedurile în vederea executării hotărârii din 15 decembrie 2000 la 4 iunie 2001, reclamantul a solicitat asistență din partea unui aprod al justiției în vederea executării hotărârii din 15 decembrie 2000. La 19 iunie 2001, CAS a informat aprodul cu privire la imposibilitatea de a reintegra reclamantul, pe motiv că, prin Ordonanța nr. 180/2000 de modificare a Legii nr. 145/1995 privind asigurările de sănătate, guvernul anulase postul de vicepreședinte. Cu toate acestea, aprodul i-a cerut angajatorului să îndeplinească obligațiile impuse de instanță. Reclamantul a făcut noi cereri aprodului în vederea executării sentinței, prin scrisorile din 2 august, 29 august, 2 octombrie și 6 noiembrie 2001, 22 august și 2 septembrie 2002. 2000, tribunalul departamental din Dolj a acceptat cererea CAS de suspendare a executării hotărârii din 15 decembrie 2000 până la data la care hotărârea respectivă ar fi devenit definitivă, pe motiv că postul reclamantului care a fost eliminat prin Ordonanța nr. 18/2000, reintegrarea ar fi cauzat prejudicii CAS în caz de infirmare a hotărârii de către instanța de apel. La o dată nespecificată, CAS forma în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova o contestație împotriva executării hotărârii din 15 decembrie 2000. Instanța a dispus suspendarea până când instanțele au decis cu privire la cererea ulterioară a CAS de revizuire a hotărârii din 15 decembrie 2000 și cu privire la o altă cerere, în anulare a contractului de muncă al reclamantului (procedurile inițiate la 3 și 10 octombrie 2001) și la plata drepturilor salariale la 5 iulie și 8 august 2001. 2001, aprodul sesizează conturile CAS pentru a obține plata salariilor corespunzătoare perioadei noiembrie 2000-iulie 2001 și a cheltuielilor de execuție. La 24 august 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a respins ca nefondată cererea prin care se preîntâmpinase CAS de suspendare a confiscării conturilor sale până când instanțele au decis să soluționeze executarea hotărârii din 15 decembrie 2000. Prin ordinele de plată din 23 iulie și 27 august 2001, CAS a aplicat reclamantului 103 691 330 lei românești ( 374 ROL, reprezentând salariile sale pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2000 și 31 iulie 2001, precum și cheltuielile de execuție. La 6 septembrie 2001, aprodul a efectuat o nouă sechestrare pentru o sumă de 25 126 464 ROL, reprezentând actualizarea sumei ordonate prin hotărârea din 15 decembrie 2000 și cheltuielile de execuție. printr-o hotărâre din 20 septembrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova, sesizat cu o cerere de rejudecare a CAS, a dispus suspendarea executării sechestrului până când instanțele au decis cu privire la contestarea executării hotărârii din 15 decembrie 2000. Prin hotărârea din 23 ianuarie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a pronunțat o suspendare pentru a se pronunța în cadrul procedurii de contestare a executării sechestrului ordonat la 6 septembrie 2001 până la încheierea procedurii privind cererea de revizuire a deciziei din 15 decembrie 2000 (procedura inițiată la 3 octombrie 2001) a se vedea mai jos. La 8 octombrie 2001, aprodul a solicitat confiscarea conturilor CAS pentru a obține plata salariului reclamantului pentru luna septembrie 2001 și cheltuielile de execuție. Ulterior, CAS a formulat o nouă contestație cu privire la executare. În plus, aceasta a solicitat din nou Tribunalului de Primă Instanță din Craiova să suspende această ultimă judecată până la pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la contestarea executării. Această hotărâre a fost confirmată, la recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă a tribunalului departamental din Dolj, la 11 decembrie 2001. La 31 ianuarie 2002, tribunalul de primă instanță din Craiova a primit contestația din partea CAS și a ordonat suspendarea executării până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a contractului de muncă al reclamantului (procedura inițiată la 10 octombrie 2001, a se vedea mai jos). De la 1 noiembrie 2001, reclamantul a fost angajat de o societate privată, La 17 ianuarie 2002, reclamantul a fost retras din motive medicale. Cererea de revizuire a hotărârii din 15 decembrie 2000 prin scrisorile din 13 august și 4 octombrie 2001, Ministerul de Interne a informat CAS, la cererea acesteia, că reclamantul își stabilise domiciliul în afara României, începând cu 23 martie 1995. 2001, CAS a formulat în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova o cerere de revizuire a hotărârii din 15 decembrie 2000, pe motiv că, potrivit legii nr. 188/99 privind statutul funcționarilor publici, reclamantul ar fi trebuit să își aibă domiciliul în România pentru a putea fi angajat într-un loc de muncă public, cum ar fi cel de vicepreședinte al CAS. Reclamantul a susținut că, la data la care a fost angajat de CAS, postul în cauză nu a fost considerat ca fiind "angajament public" și nu a făcut obiectul unor restricții cu privire la domiciliul candidatului. 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a acceptat cererea în revizuire și, în consecință, a respins contestația inițială a reclamantului împotriva deciziei de concediere din 6 noiembrie 2000. Curtea de apel din Craiova, la recursul reclamantului, a trimis cazul Tribunalului de departament pentru o nouă hotărâre pe fond. 2003 tribunalul departamental a respins cererea de revizuire formulată de CAS, pe motiv că aceasta nu îndeplinea condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă, și anume că pașaportul reclamantului, prezentat ca dovadă de CAS, nu reprezenta un nou CAS a formulat o acțiune împotriva acestei din urmă hotărâri. Această procedură este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Apel de la Craiova. Acțiunea în anulare a contractului de muncă al reclamantului pe 10 octombrie 2001, CAS a formulat o cerere de anulare a contractului de muncă al reclamantului, pe motiv că, la data la care a fost angajat, acesta nu a îndeplinit condițiile pentru a ocupa un loc de muncă public, în conformitate cu legea nr. 188/99 menționată anterior. De asemenea, aceasta a solicitat rambursarea salariilor plătite reclamantului de la începutul contractului de muncă, precum și a sumelor plătite cu titlu de salariu datorate pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2000 și iulie 2001, în conformitate cu hotărârea din 15 decembrie 2000. Într-o hotărâre din 19 decembrie 2001, pe baza faptului că decizia de concediere fusese validată prin hotărârea din 14 decembrie 2001, în urma cererii de revizuire (procedura inițiată la 3 octombrie 2001) a se vedea mai jos. mai sus), tribunalul departamental din Dolj a acordat parțial dreptul la acțiunea CAS și l-a condamnat pe solicitant să restituie suma primită, cu titlu de salariu, pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2000 și iulie 2001. Acesta reține, de asemenea, că, la data intrării în vigoare a contractului de muncă, reclamantul a îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru a ocupa un astfel de post. Prin hotărârea din 8 mai 2002, Curtea de Apel de la Craiova a admis recursurile formulate de CAS și de solicitant, a clasat hotărârea atacată și a trimis cazul în fața Tribunalului departamental pentru o nouă hotărâre pe fond. Prin hotărârea din 24 aprilie 2003, tribunalul departamental a decis să suspende hotărârea cu privire la fondul cauzei până la pronunțarea unei decizii definitive în cadrul procedurii care a făcut obiectul cererii de revizuire a hotărârii din 15 noiembrie 2000 (procedura inițiată la 3 octombrie 2001). Reglementarea internă relevantă, și anume extrase din codurile civile, de procedură civilă și de muncă (fost și nou) și din legile nr. 168/99 privind conflictele de muncă și 188/2000 privind aprozii de justiție, este descrisă în Decizia Roman și Hogea c. România 62959/00, 31 august 2004). În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 145/1995 privind asigurările de sănătate ( În cazul în care o societate de asigurări de sănătate este o societate de asigurări de sănătate, aceasta este o societate de asigurări de sănătate în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Conducerea activității CNAS este asigurată de un consiliu de administrație, un organ decizional și de un președinte și doi vicepreședinți aleși de consiliul de administrație (art. 66 din lege). Atribuțiile consiliului de administrație includ elaborarea standardelor necesare pentru buna funcționare a CNAS și a fondurilor și controlul activității bugetare. Președintele CNAS are responsabilitatea de a asigura executarea deciziilor luate de consiliul de administrație [art. 20 alineatul (3) din statut]. Vicepreședintele nu este responsabil de executarea acestor decizii decât în caz de forță majoră sau în cazul în care președintele îi încredințează o astfel de sarcină [art. 23 alineatul (1) din statut]. Cabinele au propriile lor organe decizionale, și anume consiliile de administrație, care au un președinte și doi vicepreședinți (art. 71 din lege. Atribuțiile și activitatea organelor de conducere sunt reglementate de statutul instituit de fiecare Caisse [articolele 71 alineatul (2) din lege și 5 și 26 din statut], în conformitate cu directivele generale stabilite de CNAS. Statutul casierilor este supus aprobării consiliului de administrație al CNAS. Președintele Consiliului de administrație al Casei este cel care trebuie să asigure executarea hotărârilor luate de acesta și își poate delega atribuțiile unuia dintre vicepreședinții săi. GRIEFS invocând art. 6 1 din convenție reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii judecătorești definitive prin care se dispune reintegrarea sa în postul său și plata salariilor datorate. Reclamantul consideră că nerespectarea deciziei menționate a încălcat dreptul său de proprietate, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul privind dreptul de a invoca articolele 6 1 din convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de imposibilitatea de a obține executarea hotărârilor judecătorești care îl condamnă pe angajatorul său să-l reintegreze în funcția sa și să-i plătească salariile datorate. art. 6 1 se citește astfel în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr 1 dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul consideră că art. 6 alineatul (1) din convenție sub aspectul său civil nu se aplică în speță. Pellegrin c. Italia (hotărârea din 24 august 1993, seria A n 265 B, p. 20 alineatul 26) și Pellegrin c. Franța ([GC], nr. 28541/95, CEDO 1999-VIII), consideră că reclamantul a îndeplinit sarcini care afectau ordinea publică și că, prin urmare, făcea parte din funcționarii ai căror litigii sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 6. În plus, guvernul subliniază că reclamantul își exercita atribuțiile în cadrul unei instituții publice autonome fără scop lucrativ, cu personalitate juridică și care își gestionează în mod autonom propriul fond de asigurări de sănătate. președinte, reclamantul era responsabil de coordonarea activității CAS, de punerea în aplicare a deciziilor consiliului de administrație, de exercitarea unui drept de control asupra activităților desfășurate în sectoarele coordonate. În plus, reclamantul avea dreptul de a semna pentru operațiunile bancare și putea înlocui președintele în caz de forță majoră. Reclamantul contestă argumentele guvernului și subliniază că funcțiile sale în cadrul CAS nu pot fi asimilate cu cele ale unui funcționar public și menționează în acest sens faptul că contractul său de muncă nu era reglementat de legile privind statutul funcționarilor publici și că funcția sa nu era inclusă în aceste legi. Reclamantul adaugă că criteriile de calculare a salariului său erau diferite de cele prevăzute pentru funcționarii publici și subliniază că nu a depus niciodată jurământul de funcționar public. În primul rând, Curtea constată că existența unei Cu privire la un drept al reclamantului recunoscut de legea internă nu este controversată. Cu toate acestea, Curtea amintește că, prin utilizarea unui criteriu funcțional, bazat pe natura sarcinilor și responsabilităților exercitate de agent, aceasta a decis în repetate rânduri că sunt singurele care intră sub incidența articolului 6 alin. (1) litigiile împotriva administrației funcționarilor publici care ocupă locuri de muncă care implică o participare directă sau indirectă la exercitarea autorității publice și la funcțiile de protejare a intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice (Pellegrin, menționat anterior, § 66-67, și Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 33, CEDO 2000 VII). În această privință, Curtea amintește că, în sensul aplicării articolului 6 alineatul (1), a obținut o interpretare autonomă a noțiunii de Curtea trebuie să evalueze dacă responsabilitățile reclamantului sunt suficient de importante pentru a implica participarea sa la exercitarea autorității publice. Cu toate acestea, Comisia a adoptat o interpretare restrictivă, în conformitate cu obiectul și cu scopul convenției, constând în limitarea numărului de cauze în care funcționarii pot fi refuzați de către convenție protecția practică și efectivă pe care o acordă, în special art. 6, ca oricărei alte persoane (Pellegrin, citată anterior, punctul 64, și Pescador Valerio c. Spania (dec.), n 62435/00, 3 În primul rând, Curtea consideră că faptul că reclamantul a lucrat pentru un organism autonom însărcinat cu gestionarea unui serviciu public nu este în sine de natură să excludă din domeniul de aplicare al articolului 6 litigiul referitor la locul său de muncă. În plus, Curtea consideră că sarcinile reclamantului se încadrează într-un domeniu de activitate care nu implică o participare directă sau indirectă la exercitarea autorității publice și la îndeplinirea unor funcții care au ca obiect protejarea intereselor generale ale statului (a se vedea Pellegrin, citată anterior, § 66 in fine și 70, și Jarlan c. Franța, n 62274/00, § 10, 15 aprilie 2003). Prin urmare, art. 6 1 se aplică în cazul de față. Pe bună dreptate, guvernul susține că cererea este prematură, având în vedere suspendarea prevăzută în procedura de executare a hotărârii din 15 decembrie 2000 până la pronunțarea unei decizii definitive în procedura de revizuire a hotărârii menționate anterior. În plus, guvernul susține că, până la suspendarea executării, autoritățile administrative și aprodul judiciar au acționat cu diligență pentru a executa hotărârea din 15 decembrie 2000, reclamantul a primit plata salariilor pentru perioada cuprinsă între noiembrie 2000 și iulie 2001. Guvernul adaugă că în prezenta cauză nu au existat perioade de inactivitate imputabile autorităților în executarea hotărârii menționate anterior. Reclamantul se opune poziției guvernului și consideră că autoritățile administrative au fost de rea-credință și că nu au îndeplinit toate diligențele necesare pentru executarea sentinței din 15 decembrie 2000. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că cererea ridică întrebări serioase de fapt și de drept, în special în ceea ce privește caracterul prematur sau nu, care nu pot fi soluționate în această etapă, dar necesită o examinare pe fond 3 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte
de la requête n
o
23657/03
présentée par Marian MICLICI
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2005 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
C.
Bîrsan
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
A.
Gyulumyan,
M.
E.
Myjer,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 juillet 2001,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Marian Miclici, est un ressortissant roumain, né en 1950 et résidant à Montréal, Canada.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant exerçait les fonctions de vice-président de la Caisse d'assurance maladie de Dolj («
la CAS
»), institution publique autonome d'intérêt local dans le domaine de la santé et de l'assurance
‑
maladie.
Par une décision du 6
novembre
2000, la CAS licencia le requérant.
1.
L'action en annulation de la décision de licenciement
Par un jugement du 15
décembre
2000, le tribunal de première instance de Craiova accueillit l'action du requérant et ordonna à la CAS de le réintégrer dans son poste et de lui verser le salaire dû à compter de la date de son licenciement jusqu'à sa réintégration dans le poste.
Le 26
février
2001, ce jugement fut confirmé par un jugement définitif du tribunal départemental de Dolj.
Le 6
mars
2001, la CAS introduisit une contestation en annulation dudit arrêt, qui fut rejetée, le 19
mars
2001, par une décision avant-dire droit du tribunal départemental de Dolj.
2.
Les démarches en vue de l'exécution du jugement du 15
décembre
2000
Le 4
juin
2001, le requérant demanda l'assistance d'un huissier de justice en vue de l'exécution du jugement du 15
décembre
2000.
Le 19
juin
2001, la CAS informa l'huissier de l'impossibilité de réintégrer le requérant, au motif que, par l'ordonnance n
o
180/2000 modifiant la loi nº
145/1995 sur l'assurance maladie, le gouvernement avait supprimé le poste de vice-président. Néanmoins, l'huissier demanda à l'employeur d'exécuter les obligations imposées par le tribunal.
Le requérant fit de nouvelles demandes auprès de l'huissier en vue de faire exécuter le jugement, par des lettres des 2
août, 29
août, 2
octobre et 6
novembre
2001, 22
août et 2
septembre
2002.
Le 21
décembre
2000, le tribunal départemental de Dolj fit droit à la demande de la CAS visant le sursis à l'exécution du jugement du 15
décembre
2000 jusqu'à la date à laquelle ledit jugement serait devenu définitif, au motif que le poste du requérant ayant été supprimé par l'ordonnance n
o
180/2000, la réintégration aurait causé des préjudices à la CAS en cas d'infirmation du jugement par la juridiction de recours.
A une date non précisée, la CAS forma devant le tribunal de première instance de Craiova une contestation contre l'exécution du jugement du 15
décembre
2000.Le tribunal ordonna le sursis jusqu'à ce que les tribunaux aient statué sur la demande, postérieure, de la CAS en révision du jugement du 15 décembre 2000 ainsi que sur une autre demande, en annulation du contrat de travail du requérant (procédures engagées les 3 et 10
octobre
2001 – voir ci
‑
dessous).
3.
Le paiement des droits salariaux
Les 5
juillet et 8
août
2001, l'huissier saisit les comptes de la CAS afin d'obtenir le paiement des salaires correspondant à la période de novembre
2000 à juillet 2001 et des frais d'exécution.
Le 24 août 2001, le tribunal de première instance de Craiova rejeta comme mal fondée la demande en référé de la CAS de surseoir à la saisie de ses comptes jusqu'à ce que les tribunaux aient statué sur la contestation de l'exécution du jugement du 15
décembre
2000.
Par les ordres de paiement des 23 juillet et 27 août 2001, la CAS versa au requérant 103
691
330 lei roumains («
ROL
») et 27
937
374 ROL, représentant respectivement ses salaires pour la période du 1
er
novembre
2000 au 31 juillet 2001 ainsi que les frais d'exécution.
Le 6
septembre
2001, l'huissier effectua une nouvelle saisie pour un montant de 25
126
464 ROL, représentant la réactualisation de la somme ordonnée par le jugement du 15
décembre
2000 et les frais d'exécution.
Par un jugement du 20
septembre
2001, le tribunal de première instance de Craiova, saisi d'une demande en référé de la CAS, ordonna le sursis à l'exécution de la saisie jusqu'à ce que les tribunaux aient statué sur la contestation à l'exécution du jugement du 15
décembre
2000.
Par un jugement du 23 janvier 2002, le tribunal de première instance de Craiova prononça un sursis à statuer dans la procédure de contestation à l'exécution de la saisie ordonnée le 6 septembre 2001, jusqu'à la fin de la procédure concernant la demande en révision de la décision du 15
décembre
2000 (procédure engagée le 3 octobre 2001 – voir ci-dessous).
Le 8 octobre 2001, l'huissier demanda la saisie des comptes de la CAS afin d'obtenir le paiement du salaire du requérant pour le mois de septembre
2001 et les frais d'exécution.
Ultérieurement, la CAS forma une nouvelle contestation à l'exécution. En outre, elle demanda de nouveau au tribunal de première instance de Craiova de surseoir à cette dernière saisie jusqu'au prononcé d'une décision définitive sur la contestation à l'exécution. Par un jugement du 23
octobre
2001, le tribunal ordonna le sursis. Ce jugement fut confirmé, sur recours du requérant, par un arrêt définitif du tribunal départemental de Dolj le 11
décembre
2001.
Le 31 janvier 2002, le tribunal de première instance de Craiova fit droit à la contestation de la CAS et ordonna le sursis à l'exécution jusqu'à la solution définitive de l'action en annulation du contrat de travail du requérant (procédure engagée le 10 octobre 2001 – voir ci-dessous).
A compter du 1
er
novembre 2001, le requérant fut employé par une société privée,
«
D
».
Le 17 janvier 2002, le requérant fut mis à la retraite pour raisons médicales.
4.
La demande en révision du jugement du 15
décembre
2000
Par des lettres des 13
août et 4
octobre
2001, le ministère de l'Intérieur informa la CAS, sur demande de celle-ci, que le requérant avait établi son domicile en dehors de la Roumanie, à partir du 23
mars
1995.
Le 3
octobre
2001, la CAS forma devant le tribunal de première instance de Craiova une demande en révision du jugement du 15
décembre
2000, au motif que, selon la loi n
o
188/1999 sur le statut des fonctionnaires publics, le requérant aurait dû avoir son domicile en Roumanie afin de pouvoir être embauché dans un emploi public, tel que celui de vice-président de la CAS. Elle allégua que le requérant avait dissimulé, dès la signature du contrat de travail, les informations concernant son domicile.
Le requérant fit valoir qu'à la date à laquelle il avait été embauché par la
CAS, le poste en cause n'était pas considéré comme «
emploi public
» et ne comportait pas de restrictions quant au domicile du candidat.
Par un jugement du 14
décembre
2001, le tribunal de première instance de Craiova fit droit à la demande en révision et, par conséquent, rejeta la contestation initiale du requérant contre la décision de licenciement du 6
novembre
2000.
La cour d'appel de Craiova, sur recours du requérant, renvoya l'affaire au tribunal départemental pour un nouveau jugement sur le fond. Le 9
septembre
2003, le tribunal départemental rejeta la demande en révision formulée par la CAS, au motif qu'elle ne remplissait pas les conditions prévues par le code de procédure civile, à savoir que le passeport du requérant, produit comme preuve par la CAS, ne représentait pas un «
acte nouveau
» justifiant la révision d'une décision définitive.
La CAS forma un recours contre ce dernier jugement. Cette procédure est encore pendante devant la cour d'appel de Craiova.
5.
L'action en annulation du contrat de travail du requérant
Le 10
octobre
2001, la CAS forma une demande en annulation du contrat de travail du requérant, au motif qu'à la date à laquelle il avait été embauché, il ne remplissait pas les conditions pour occuper un emploi public, conformément à la loi n
o
188/1999 précitée. Elle demanda aussi le remboursement des salaires payés au requérant depuis le début du contrat de travail, ainsi que les sommes versées à titre de salaire dû pour la période du 1
er
novembre
2000 au juillet 2001, conformément au jugement du 15
décembre
2000.
Par un jugement du 19 décembre 2001, se fondant sur le fait que la décision de licenciement avait été validée par le jugement du 14
décembre
2001, à la suite de la demande en révision (procédure engagée le 3 octobre 2001 – voir ci
‑
dessus), le tribunal départemental de Dolj fit partiellement droit à l'action de la CAS et condamna le requérant à restituer le montant reçu, à titre de salaire, pour la période du 1
er
novembre
2000 au juillet
2001.Il retint aussi qu'à la date de l'entrée en vigueur du contrat de travail, le requérant remplissait les conditions prévues par la loi pour occuper un tel poste.
Par un arrêt du 8 mai 2002, la cour d'appel de Craiova fit droit aux recours formés par la CAS et par le requérant, cassa le jugement attaqué et renvoya l'affaire devant le tribunal départemental pour un nouveau jugement sur le fond.
Par un jugement avant-dire droit du 24 avril 2003, le tribunal départemental décida de surseoir à statuer sur le fond de l'affaire jusqu'au prononcé d'une décision définitive dans la procédure ayant pour l'objet la demande en révision du jugement du 15 novembre 2000 (procédure engagée le 3 octobre 2001 – voir ci
‑
dessus).
B.
Le droit interne pertinent
La réglementation interne pertinente, à savoir des extraits des codes civil, de procédure civile et du travail (ancien et nouveau) et des lois n
os
168/1999 sur les conflits du travail et 188/2000 sur les huissiers de justice est décrite dans la décision
Roman et Hogea c. Roumanie
(n
o
62959/00, 31
août
2004).
Selon l'article 2 de la loi nº 145/1995 sur l'assurance maladie («
la loi
») la Caisse nationale d'assurance maladie («
CNAS
») et les Caisses départementales d'assurance maladie («
les Caisses
») assurent l'administration du fonds de la sécurité sociale, constitué principalement par des contributions des personnes physiques et morales et des subventions.
La direction de l'activité de la CNAS est assurée par un conseil d'administration, organe décisionnel, et par un président et deux vice
‑
présidents, élus par le conseil d'administration (article 66 de la loi).
La CNAS établit ses propres statuts.
L'article 10 des statuts de la CNAS («
les statuts
») énumère les attributions du conseil d'administration, parmi lesquelles l'élaboration des normes nécessaires au bon fonctionnement de la CNAS et des Caisses et le contrôle de l'activité budgétaire. Le président de la CNAS a la responsabilité d'assurer l'exécution des décisions prises par le conseil d'administration (article 20 § 3 des statuts). Le vice-président n'est chargé de l'exécution de ces décisions qu'en cas de force majeure ou si une telle tâche lui est confiée par le président (article 23 § 1 des statuts).
Les Caisses ont leurs propres organes décisionnels, à savoir les conseils d'administration, qui ont un président et deux vice-présidents (article
71 de la loi). Les attributions et l'activité des organes de directions sont réglementées par les statuts établis par chaque Caisse (articles 71 § 2 de la loi et 5 et 26 des statuts), selon les directives générales qui sont tracées par la CNAS. Les statuts des Caisses sont soumis à l'approbation du conseil d'administration de la CNAS.
C'est le président du conseil d'administration de la Caisse qui doit assurer l'exécution des décisions prises par celui-ci. Il peut déléguer ses attributions à l'un de ses vice-présidents.
1.
Invoquant l'article 6
§
1 de la Convention le requérant se plaint de l'inexécution de la décision judiciaire définitive ordonnant sa réintégration dans son poste et le paiement des salaires dus.
2.
Le requérant considère que la non-exécution de ladite décision a porté atteinte à son droit de propriété tel que garanti par l'article 1 du Protocole
n
o
1.
Invoquant les articles 6
§
1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de l'impossibilité d'obtenir l'exécution des décisions de justice condamnant son employeur à le réintégrer dans son poste et à lui payer les salaires dus. L'article 6
§
1 se lit ainsi dans sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
L'article 1 du Protocole n
o
1 dispose
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
1.
Sur l'applicabilité de l'article 6
§
1 de la Convention
Le Gouvernement estime que l'article 6 § 1 de la Convention sous son volet civil n'est pas applicable en l'espèce. S'appuyant sur la jurisprudence
Massa c. Italie
(arrêt du 24
août
1993, série A n
o
265
‑
B, p.
20, §
26) et
Pellegrin c. France
([GC], nº
28541/95, CEDH 1999-VIII), il considère que le requérant remplissait des tâches qui touchaient à l'ordre public et que, dès lors, il faisait partie des fonctionnaires, dont les litiges sont soustraits au champ d'application de l'article 6.
Par ailleurs, le Gouvernement relève que le requérant exerçait ses fonctions dans le cadre d'une institution publique autonome à but non lucratif, ayant la personnalité morale et gérant de manière autonome son propre fonds d'assurance maladie. De plus, en tant que vice
‑
président, le requérant était responsable de la coordination de l'activité de la CAS, de la mise en application des décisions du conseil d'administration, de l'exercice d'un droit de contrôle sur les activités menées dans les secteurs coordonnés. En outre, le requérant avait le droit de signature pour les opérations bancaires et pouvait remplacer le président en cas de force majeure.
Le requérant conteste les arguments du Gouvernement. Il souligne que ses fonctions dans le cadre de la CAS ne peuvent être assimilées à celles d'un fonctionnaire public. Il mentionne à cet égard le fait que son contrat de travail n'était pas régi par les lois sur le statut des fonctionnaires publics et que sa fonction ne figurait pas dans ces lois. Le requérant ajoute que les critères de calcul de son salaire étaient différents de ceux prévus pour les fonctionnaires publics. De plus, il souligne qu'il n'avait jamais prêté serment comme fonctionnaire public.
Tout d'abord, la Cour constate que l'existence d'une «
contestation
» sur un droit du requérant reconnu par la loi interne n'est pas controversée. Reste à savoir si ce droit présentait un «
caractère civil
».
La Cour rappelle qu'en utilisant un critère fonctionnel, fondé sur la nature des tâches et responsabilités exercées par l'agent, elle a décidé à maintes reprises que sont seuls soustraits au champ d'application de l'article
6 § 1 les litiges opposant à l'administration des agents publics qui occupent des emplois impliquant une participation directe ou indirecte à l'exercice de la puissance publique et aux fonctions visant à sauvegarder les intérêts généraux de l'Etat ou des autres collectivités publiques (
Pellegrin
, précité, §§ 66-67, et
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
‑
VII).
Sur ce point, la Cour rappelle qu'elle a dégagé, aux fins de l'application de l'article 6 § 1, une interprétation autonome de la notion de «
fonction publique
» (
Pellegrin,
précité, § 63). Les indications données par le requérant quant à la nature de son contrat ne sont donc pas décisives pour l'établissement de sa qualité de «
fonctionnaire public
» au sens de la Convention.
La Cour doit apprécier si les responsabilités du requérant sont suffisamment importantes pour impliquer sa participation à l'exercice de la puissance publique. Cependant, elle a adopté une interprétation restrictive, conformément à l'objet et au but de la Convention, consistant à limiter le nombre d'affaires où l'on peut refuser aux fonctionnaires la protection pratique et effective que la Convention, et notamment l'article 6, leur accorde comme à toute autre personne (
Pellegrin,
précité, §
64, et
Pescador Valerio c. Espagne
(déc.), n
o
62435/00, 3
décembre
2002).
En premier lieu, la Cour estime que le fait pour le requérant d'avoir travaillé pour un organisme autonome chargé de la gestion d'un service public n'est pas en soi de nature à soustraire au champ d'application de l'article 6 le litige concernant son emploi. En outre, la Cour considère que les tâches du requérant relèvent d'un domaine d'activité qui n'implique pas une participation directe ou indirecte à l'exercice de la puissance publique et à l'accomplissement de fonctions ayant pour objet la sauvegarde des intérêts généraux de l'Etat (voir
Pellegrin
, précité, §§ 66
in fine
et 70, et
Jarlan c.
France
, n
o
62274/00, §
10, 15 avril 2003).
Par voie de conséquence, l'article 6
§
1 trouve à s'appliquer en l'espèce.
2.
Sur le bien–fondé de la requête
Le Gouvernement soutient que la requête est prématurée, compte tenu du sursis ordonné dans la procédure d'exécution du jugement du 15
décembre
2000 jusqu'au prononcé d'une décision définitive dans la procédure de révision du jugement précité.
Par ailleurs, le Gouvernement fait valoir que jusqu'au sursis à exécution, les autorités administratives et l'huissier de justice ont agi avec diligence afin de faire exécuter le jugement du 15
décembre
2000, le requérant ayant reçu le paiement des salaires pour la période allant de novembre 2000 à juillet 2001. Le Gouvernement ajoute qu'il n'y a pas eu, dans la présente affaire, de périodes d'inactivité imputables aux autorités dans l'exécution du jugement précité.
Le requérant combat la position du Gouvernement. Il estime que les autorités administratives ont été de mauvaise foi et qu'elles n'ont pas accompli toutes les diligences nécessaires afin de faire exécuter le jugement du 15 décembre 2000.
La Cour considère, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que la requête pose de sérieuses questions de fait et de droit, notamment quant à son caractère prématuré ou non, qui ne peuvent être résolues à ce stade, mais nécessitent un examen au fond
; il s'ensuit que la requête ne saurait être déclarée manifestement mal fondée, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président