J.S. și A.S. împotriva Poloniei

Reclamanții, dl J.S. și doamna A.S. sunt un cuplu căsătorit care locuiește în Stegna. Prin decizia administrativă din 29 octombrie 1948, o proprietate deținută de tatăl celui de-al doilea reclamant W.U. și situat în Czarzaste-Chodubki a fost expropriat în conformitate cu dispozițiile decretului din 1944 privind Reforma Agrariană. Acesta a fost declarat în decizia că W.U. a fost proprietarul acestei proprietăți. 10. La 21 decembrie 1948, această decizie a fost susținută de Ministrul Agriculturii, care a considerat că constatările factuale ale comisiei de expropriare în ceea ce privește zona proprietății în cauză nu au putut fi puse la îndoială, având în vedere că comisia a fost compusă nu numai de agenți ai administrației, ci și de reprezentanți politici.

11. Prin un protocol la fața locului din 7 mai 1949, o comisie, înființată în temeiul dispozițiilor decretului din 1944 privind Reforma Agrară, a inspectat proprietatea și a constatat că terenul situat în Czarzaste-Chodubki deținut de tatăl celui de-al doilea reclamant W.U. a constituit 68 de hectare de teren, din care 50 hectare 3175 de metri pătrați constituiau teren arabil. 12. La 15 februarie 1990, reclamanții au depus la Ministerul Agriculturii o cerere de declarare a deciziei de expropriare nulă și nulă în temeiul articolului 156 din Codul de Procedură Administrativă sau modificată în temeiul articolului 155 din Codul de Procedură Administrativă.

13. La 3 martie 1995, reclamanții s-au plâns la Curtea Supremă de Administrație pentru faptul că administrația nu decide asupra cererii lor din 1990. 14. La 24 martie 1995, reclamanții au depus apeluri suplimentare instanței respective, indicând faptul că anumite documente relevante au fost găsite în Biroul Regional Ostrołęka, care a arătat că comisionul de pe loc a calculat în mod necorespunzător suprafața proprietății în cauză în 1949. Suprafața proprietății era, de fapt, în funcție de documentele noi găsite, 49,92 hectare de teren arabil. Astfel, proprietatea nu ar fi trebuit să fie expropriată în cadrul legii de reformă agrarie, deoarece nu a atins pragul minim de 50 de hectare de teren arabil.

Reclamanții au mai menționat un protocol oficial elaborat în 1957, care a confirmat această constatare. 15. Prin hotărârea din 9 octombrie 1995, Curtea Administrativă Supremă a ordonat ministrului Agriculturii să elibereze o decizie privind cererea reclamanților din 1990 în termen de două luni de la data hotărârii. 16. Prin scrisoarea din 10 noiembrie 1995, reclamanții au informat Ministerul că proprietatea în cauză avea o suprafață de aproximativ 44 de hectare, astfel cum se arată în protocolul din 8 aprilie 1948 și printr-un alt document elaborat de inspectorul terestru A.P. în 1948. 17. La 17 aprilie 1996, Ministerul Agriculturii a obligat Biroul Regional Ostrołęka să obțină dovezi suplimentare pentru a stabili statutul juridic al proprietății în cauză în temeiul dispozițiilor de drept civil, adică să determine cine era proprietarul proprietății în cauză la momentul expropiării.

18. Reclamanții au contestat această opunere prin scrisoarea din 19 mai 1996, subliniind că întrebarea care a fost proprietarul proprietarului proprietarului în 1948 în ceea ce privește legislația civilă substanțială a fost în întregime excepțională pentru cazul administrativ care a fost peșterută înaintea Biroului Regional Ostrołęka. Orice chestiuni referitoare la evaluarea legătura dintre fostul proprietar al proprietății și reclamanții din unghiul legislației civile substanțiale privind moștenirea nu era relevantă pentru cazul administrativ, ceea ce se referă numai la examinarea licenței deciziei administrative privind expropriarea. Ei au insistat ca o decizie privind reclamația lor de restituire să fie dată în conformitate cu hotărârea Curții Supreme de Administrație din 1995, care a stabilit un termen de două luni pentru ca autoritățile să facă acest lucru.

19. Ei au reiterat argumentele lor într-o scrisoare din 29 mai 1996. La 23 iulie 1996, reclamanții au solicitat din nou să ia o decizie. La 3 decembrie 1996, reclamanții și-au reiterat cererea de a lua decizia privind fondurile cauzei și s-au plâns că procedurile au rămas în așteptare de mult timp. Ei au făcut trimitere din nou la hotărârea Curții Supreme de Administrație din 9 octombrie 1995. 20. Prin decizia din 18 iulie 1997 Ministerul a rămas în acțiunea din cauza faptului că un anumit S.S. a depus o cerere de a anula decizia de expropriare. A susținut că tatăl celui de-al doilea reclamant W.U. nu a fost proprietarul său, ci numai locatarul său. A susținut că a fost tatăl său T.U., care deține proprietatea în cauză.

Cu toate acestea, nu a depus documente concludente pentru a-l dovedi. Prin urmare, procedurile au rămas în conformitate cu art. 97 § 1 din Codul de Procedură Administrativă până la depunerea documentelor relevante. 21. Reclamanții au apelat împotriva deciziei de a rămâne în procedură și au reiterat cererea de a lua o decizie și au subliniat faptul că acestea au rămas în așteptare din 1990. Aceștia au susținut că decizia de a rămâne în procedură a fost luată în detrimentul elementelor de fond esențiale ale cazului. Documentele solicitate de Ministerul și referitoare la statutul de drept civil al proprietății la momentul expropiării nu au fost în totalitate relevante pentru cazul administrativ.

22. Prin scrisoarea din 6 august 1997, reclamanții au reiterat argumentele lor. Reclamanții susțin că toate eforturile lor de a le relua nu au avut succes. 23. În temeiul legii poloneze nu au fost adoptate dispoziții care să permită în mod specific repararea nedrepturilor comise în legătură cu expropriațiile efectuate în cadrul reformei agrare. Prin urmare, nu este disponibil niciun cadru juridic specific, adoptat cu scopul de a atenua efectele anumitor încălcări ale drepturilor de proprietate. 24. Cu toate acestea, este deschisă persoanelor ale căror proprietate a fost expropriată sau succesoarelor lor juridice, să instituie, în temeiul articolului 156 din Codul de Procedură Administrativă, proceduri administrative pentru a susține că deciziile de expropriare ar trebui să fie declarate nule și nule ca fiind emise împotriva legii.

În special, o decizie administrativă finală poate fi declarată nulă și nulă în orice moment dacă a fost eliberată fără o bază juridică sau în flagrantă încălcare a legii. 25. Deciziile false ca urmare a unor deficiențe procedurale mai mici, enumerate la art. 156 punctele 1, 3, 4 și 7, cum ar fi cele oferite de o autoritate care nu are competența de a emite o decizie într-un anumit caz, sau într-un caz care a fost deja decis sau adresat unei persoane care nu sunt părți la procedură, nu pot fi declarate nule și nule numai dacă au trecut mai puțin de zece ani de la data în care au fost luate astfel de decizii. În ceea ce privește astfel de decizii, este posibil să se declare că acestea au fost emise împotriva legii; deciziile însuși rămân valabile.

26. În cazul în care defectele care afectează decizia contestată sunt de caracter substanțial, adică dacă decizia a fost dată fără o bază juridică sau în încălcare flagrantă a legii, autoritatea administrativă o declară nulă și nulă. 27. O decizie de a declara vechea decizie nulă și nulă, sau refuzul de a face acest lucru, poate fi apelată în cele din urmă la Curtea Supremă Administrativă. 28. art. 1 din Decretul prevede că „reforma agrară din Polonia este un imperativ de stat și economic și va fi realizată ... în conformitate cu principiile stabilite în manifestul Comitetului Polaco de Eliberare Națională”.

art. 2 § 1 din decret, în măsura în care este cazul, se citește: „Cele mai jos se desemnează proprietăți agricole în sensul reformei agrare: ... e) fiind un bun sau o copropietate a persoanelor fizice sau a entităților juridice, în cazul în care întreaga suprafață a proprietății depășește fie 100 de hectare în total, fie 50 hectare de teren arabil ... Toate imobiliarele, menționate în articolele ... În conformitate cu art. 35 din Codul de Procedură Administrativă din 1960, administrația este obligată să se ocupe de cazurile fără întârziere nejustificată. Cazurile simple ar trebui tratate fără întârziere. În cazurile care necesită o cerere de decizie de primă instanță ar trebui să fie luată în cel mult o lună.

În cazuri deosebit de complexe, deciziile se iau în termen de două luni. 30. În cazul în care decizia nu a fost dată în termenele respective, o plângere în temeiul articolului 37 din Codul poate fi depusă la autoritatea de instanție mai mare, care stabilește un termen suplimentar, stabilește persoanele responsabile pentru nerespectarea cazului în termenele și, dacă este necesar, prevede măsuri preventive care trebuie adoptate pentru a preveni întârzierile suplimentare. 31. În 1995 a fost adoptată Legea Curții Administrative Supreme, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 1995. Acesta a creat noi proceduri în care se poate ridica o plângere cu privire la nerespectarea administrației. 32. În temeiul articolului 17 din respectiva lege, instanța competentă să examineze plângerile privind inactivitatea administrației în procedurile administrative în cazurile menționate la art. 16 din lege.

33. În conformitate cu art. 26 din lege, în cazul în care o plângere cu privire la inactivitatea unei autorități administrative este bine fundamentată, instanța obligă autoritatea competentă să ia o decizie, sau să efectueze actul de fapt, sau să conferie sau să recunoască un drept, drept sau obligație individual. 34. La 1 ianuarie 2004, a intrat în vigoare Legea privind instanțele administrative, care a înlocuit Legea din 1995 și a instituit un sistem de recurs în două etape împotriva deciziilor administrative la instanțele administrative.

8. The applicants, Mr J.S. and Ms A.S. are a married couple residing in Stegna. 9. By way of an administrative decision of 29 October 1948 a property owned by the second applicant’s father W.U. and located in Czarzaste-Chodubki was expropriated pursuant to provisions of the 1944 Decree on Agrarian Reform. It was stated in the decision that W.U. was the owner of this property. 10. On 21 December 1948 this decision was upheld by the Minister of Agriculture, who considered that the factual findings of the expropriation commission as to the area of the property concerned could not be called into question given that the commission was composed not only of agents of the administration, but also of political representatives.

11. By an on-site protocol of 7 May 1949 a commission, established under the provisions of the 1944 Decree on Agrarian Reform, inspected the property and found that land situated in Czarzaste-Chodubki owned by the second applicant’s father W.U. consisted of 68 hectares of land, out of which 50 hectares 3175 square metres constituted arable land. 12. On 15 February 1990 the applicants lodged with the Ministry of Agriculture an application to have the expropriation decision declared null and void under Article 156 of the Code of Administrative Procedure or amended under Article 155 of the Code of Administrative Procedure. 13. On 3 March 1995 the applicants complained to the Supreme Administrative Court about the failure of the administration to rule on their 1990 application.

14. On 24 March 1995 the applicants submitted further pleadings to that court, indicating that certain relevant documents had been found in the Ostrołęka Regional Office which showed that the on-site commission had wrongly calculated the surface of the property concerned in 1949. The area of the property was in fact, in the light of the newly found documents, 49,92 hectares of arable land. Thus, the property should not have been subject to expropriation within the framework of the agrarian reform law as it did not attain the minimum threshold of 50 hectares of arable land. The applicants further referred to an official protocol drawn up in 1957, which confirmed this finding. 15. By a judgment of 9 October 1995 the Supreme Administrative Court ordered the Minister of Agriculture to issue a decision concerning the applicants’ application of 1990 within two months from the date of the judgment.

16. By a letter of 10 November 1995 the applicants informed the Ministry that the property in question had had a surface of approximately 44 hectares, as shown by the protocol of 8 April 1948 and by another document drawn up by land surveyor A.P. in 1948. 17. On 17 April 1996 the Ministry of Agriculture obliged the Ostrołęka Regional Office to take further evidence in order to establish the legal status of the property concerned under the provisions of civil law, i.e. to determine who had been the owner of the property concerned at the time of expropriation. 18. The applicants objected thereto by a letter of 19 May 1996, pointing out that the question who had been the owner of the property in 1948 in terms of substantive civil law was entirely extraneous to the administrative case which was pending before the Ostrołęka Regional Office.

Any issues concerning the assessment of the link between the former owner of the property and the applicants from the angle of substantive civil law on inheritance was irrelevant for the administrative case, which concerned only the examination of the lawfulness of the administrative decision on expropriation. They insisted that a decision on their restitution claim be given in accordance with the judgment of the Supreme Administrative Court of 1995, which had set a two-month time limit for the authorities to do so. 19. They reiterated their submissions in a letter of 29 May 1996. On 23 July 1996 the applicants again requested that a decision be given. On 3 December 1996 the applicants reiterated their request that the decision on the merits of the case be given and complained that the proceedings had remained pending for a long time.

They referred again to the Supreme Administrative Court’s judgment of 9 October 1995. 20. By a decision of 18 July 1997 the Ministry stayed the proceedings on the ground that a certain H.S. had submitted a request to quash the expropriation decision. She had argued that the second applicant’s father W.U. was not its owner, but only its lessee. She contended that it was her father T.U., who owned the property concerned. However, she had failed to submit conclusive documents to prove it. The proceedings were therefore stayed pursuant to Article 97 § 1 of the Code of Administrative Procedure until relevant documents had been submitted. 21. The applicants appealed against the decision to stay the proceedings.

They reiterated their request that a decision be given and emphasised that they had remained pending since 1990. They argued that the decision to stay the proceedings had been taken in disregard of the essential substantive law elements of the case. The documents required by the Ministry and relating to the civil law status of the property at the time of expropriation were entirely irrelevant to the administrative case. 22. By a letter of 6 August 1997 the applicants reiterated their arguments. The proceedings remain stayed. The applicants submit that all their efforts to have them resumed have been unsuccessful. 23. Under Polish law no provisions have been enacted allowing specifically for the redressing of wrongs committed in connection with expropriations effected within the framework of the agrarian reform.

Therefore no specific legal framework is available, enacted with the purpose of mitigating the effects of certain infringements of property rights. 24. However, it is open to persons whose property was expropriated or their legal successors, to institute, under Article 156 of the Code of Administrative Procedure, administrative proceedings in order to claim that the expropriation decisions should be declared null and void as having been issued contrary to law. In particular, a final administrative decision can be declared null and void at any time if it was issued without a legal basis, or in flagrant violation of law.

25. Decisions flawed as a result of lesser procedural shortcomings, listed under items 1, 3, 4 and 7 of Article 156, such as those given by an authority which lacked competence to issue a decision in a given case, or in a case which had already been decided or addressed to a person not being a party to the proceedings, can only be declared null and void if less than ten years have elapsed from the date on which such decisions were given. In respect of such decisions it is only possible to declare that they were issued contrary to law; the decisions themselves remain valid. 26. If the flaw that taints the challenged decision is of a substantive character, i.e. if the decision had been given without a legal basis or in flagrant violation of law, the administrative authority shall declare it null and void.

27. A decision to declare the old decision null and void, or a refusal to do so, may ultimately be appealed to the Supreme Administrative Court. 28. Article 1 of the Decree provides that “the agrarian reform in Poland is a State and economic imperative and shall be realised ... pursuant to principles set forth in the manifesto of the Polish Committee of National Liberation”. Article 2 § 1 of the Decree, in so far as relevant, reads: “The following agricultural estates shall be designated for the purposes of the agrarian reform: ... e) being a property or a co-property of natural persons or legal entities, if the entire area of the estate exceeds either 100 hectares in total, or 50 hectares of arable land ... All real estate, referred to in items ... , e) above shall, with no delay and without compensation, be taken over by the State.

“ 29. Under Article 35 of the Code of Administrative Procedure of 1960, the administration is obliged to deal with cases without undue delay. Simple cases should be dealt without any delay. In cases requiring some enquiry a first-instance decision should be given in no more than one month. In particularly complex cases decisions shall be taken within two months. 30. If the decision has not been given within those time limits, a complaint under Article 37 of the Code may be filed with the higher-instance authority, which shall fix an additional time limit, establish the persons responsible for the failure to deal with the case within the time-limits, and, if need be, arrange for preventive measures to be adopted in order to prevent further delays.

31. In 1995 the Supreme Administrative Court Act was adopted, which entered into force on 1 October 1995. It created further procedures in which a complaint about the administration’s failure to act could be raised. 32. Under Article 17 of that Act, that court is competent to examine complaints about the administration’s inactivity in administrative proceedings in cases referred to in Article 16 of the Act. 33. Pursuant to Article 26 of the Act, if a complaint about the inactivity of an administrative authority is well-founded, the court shall oblige the competent authority to give a decision, or to carry out the factual act, or to confer or acknowledge an individual entitlement, right or obligation.

34. On 1 January 2004 the Law on Administrative Courts came into force, which replaced the 1995 Act and established a two-tiered system of appeals against administrative decisions to administrative courts.