Twgs împotriva Regatului Unit

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 5385/02 de către TWGS împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 5 iulie 2005 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle având în vedere cererea depusă la 14 august 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, având în vedere scrisorile părților cu privire la soluționarea, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un resortisan al Regatului Unit care s-a născut în 1991 și locuiește în Lutterworth. El a fost reprezentat în fața Curții de către Crombie Wilkinson, avocati care practică în York.

Circumstanțele cazului Faptele cazului, așa cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Dl S. și soția sa dna S. au fost uciși în noiembrie 1993. Decembrie 1994, fiul lor R.S., tatăl reclamantului, a fost condamnat pentru uciderea lor și condamnat la închisoare pe viață. Imediat după crimă, a avut un accident, a suferit leziuni fizice permanente și un grad de leziuni cerebrale permanente din cauza foametei de oxigen în drum spre spital. El a arătat dificultăți educaționale și se crede puțin probabil că va putea reține un loc de muncă permanent când va crește. Dl și dna S. amândoi au murit inestetat. Valoarea totală a proprietăților lor, după impozite, a constituit 360.540 de lire sterline (GBP).

Ei au fost supraviețuit de singurul lor copil R.S. și reclamantul care este singurul copil al R.S. Nici nu a avut nici un părinte supraviețuitor; dl S. a avut un frate, sora sa, dna W. În timp ce R.S. pe măsură ce singurul copil în cursul normal ar fi moștenit proprietățile părinților săi, el a fost discalificat ca o regulă a politicii publice, în timp ce i-a ucis. Procedura a fost instituită de către reclamant, acționând de către mama sa în Divizia de Chancerie a Curții Înalte, susținând că proprietățile dlui S. (și prin implicare, dna S.) au fost dezvoltate pe el sau că dacă acest lucru a fost exclus proprietatea dezvoltată pe Coroana ca bona vacantia (în speranța sau în așteptare că Coroana i-o va acorda).

La 5 martie 1999, Curtea Înaltă a hotărât că proprietatea implicată în proprietatea doamnei W. Judecătorul a considerat că art. 47 alineatul (1) litera (i) din Legea privind administrarea imobiliară 1925 exclude reclamantul, astfel cum prevede, în realitate, că un nepot nu poate moșteni dintr-un bunic în timp ce părintele era încă în viață. În cazul în care copilul intestatului a fost discalificat, secțiunea 46 alineatul (1) litera (v) a permis ca un frate să moară. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel, care a respins apelul la 9 noiembrie 2000. Judecătorii au acceptat că este intenția Parlamentului că problema ar trebui să aibă prioritate înaintea garanțiilor, dar au susținut că formularea statuii a arătat, de asemenea, o intenție clară pe care un copil de probleme de supraviețuire nu ar putea lua în favoarea părintelui său.

Lordul Justiției Sedley a declarat că este probabil că nici redactorul, nici Parlamentul nu au luat în considerare ce se va întâmpla dacă succesorul liniei este dezqualificat sau nereclamat. Deși, dacă ar fi fost consultat, Parlamentul ar fi adoptat, în opinia sa, soluția de a sări de o generație pentru a lăsa nepoții moșteniți, nu a urmat faptul că tribunalele ar putea scrie pur și simplu în ceea ce se presupunea că au fost lăsate afară. Doi dintre judecători au constatat că statutul nu era clar în acordarea dreptului doamnei W., în timp ce Lordul Justiție Sedley a considerat că ar fi trebuit să se ducă la Coroana ca Bona vacantia COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că avea o așteptare legitimă de a achiziționa proprietățile bunicilor și că a fost privat de această „poziție” fără justificare rațională.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că prin deviarea arbitrară a bunilor săi de la el sistemul juridic englez a impus un regim calculat pentru a perturba legăturile naturale ale rudei. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 14 luat coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și/sau cu art. 8 din Convenție că hotărârile instanțelor preferă afirmațiile dnei W. din cauza produsului său un rezultat care a fost discriminat împotriva acestuia. Prin scrisoarea din 8 iunie 2005, Guvernul a notificat Curtea că reclamantul și-a acceptat oferta de soluționare a cazului cu privire la plata de 150.000 de lire sterline (GBP), plus 15.000 de lire GBP pentru costurile juridice. Prin scrisoarea de aceeași dată, reclamantul a confirmat soluționarea.

Curtea constată că reclamantul a ajuns la un acord cu Guvernul și dorește să retragă cererea. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv de politică publică care să justifice o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 5385/02 by TWGS against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 5 July 2005 as a Chamber composed of: Mr J. Casadevall , President , Sir Nicolas Bratza , Mr G. Bonello , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 14 August 2001, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having regard to the letters of the parties concerning settlement, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is a United Kingdom national who was born in 1991 and lives in Lutterworth.

He was represented before the Court by Crombie Wilkinson, solicitors practising in York. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Mr S. and his wife Mrs S. were murdered in November 1993. On 6 December 1994, their son R.S., the father of the applicant, was convicted of their murder and sentenced to life imprisonment. The applicant lives with his mother. Shortly after the murder, he was in an accident. He suffered permanent physical injuries and a degree of permanent brain damage from oxygen starvation on the way to hospital. He is showing educational difficulties and it is thought unlikely that he will be able to hold down a permanent job when he grows up.

Mr and Mrs S. both died intestate. The aggregate value of their estates, after tax, amounted to 360,540 pounds sterling (GBP). They were survived by their only child R.S. and the applicant who is the only child of R.S. Neither had any surviving parent; Mr S. had one sibling, his sister Mrs W. While R.S. as the only child would in the normal course have inherited his parents’ estates, he was disqualified as a rule of public policy as he had murdered them. Proceedings were instituted by the applicant, acting by his mother in the Chancery Division of the High Court, claiming that the estates of Mr S. (and by implication Mrs S.) devolved on him or that if this was excluded the estate devolved on the Crown as bona vacantia (in the hope or expectation that the Crown would dispense it to him).

On 5 March 1999, the High Court ruled that the estate devolved on the estate of Mrs W. The judge held that section 47(1)(i) of the Administration of Estates Act 1925 excluded the applicant as it provided, in effect, that a grandchild could not inherit from a grandparent while the parent was still alive. Where however the child of the intestate was disqualified, section 46(1)(v) allowed a sibling to inherit. The applicant appealed to the Court of Appeal, which on 9 November 2000 rejected his appeal. The judges accepted that it was the intention of Parliament that issue should take precedence before collaterals but held that nonetheless the formulation of the statue also showed a clear intention that a child of surviving issue could not take in preference to his parent.

Lord Justice Sedley commented that it was probable that neither the drafter nor Parliament had considered what would happen if the lineal successor was disqualified or disclaimed. Though Parliament, if consulted, would, in his view, have adopted the solution of jumping a generation to let grandchildren inherit, it did not follow that the courts could simply write in what they surmised had been left out. Two of the judges found that the statute was unambiguous in giving the entitlement to Mrs W., while Lord Justice Sedley considered that it should have gone to the Crown as bona vacantia . COMPLAINTS The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that he had a legitimate expectation of acquiring his grandparents’ estates and that he was deprived of this “possession” without rational justification.

The applicant complained under Article 8 of the Convention that by arbitrarily diverting his grandparents’ estates away from him the English legal system has imposed a regime calculated to disrupt the natural ties of kinship. The applicant complained under Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 and/or Article 8 of the Convention that the decisions of the courts to prefer the claims of Mrs W. over his produced a result which discriminated against him. THE LAW By letter dated 8 June 2005, the Government notified the Court that the applicant had accepted their offer to settle the case on the payment of 150,000 pounds sterling (GBP), plus GBP 15,000 for legal costs. By letter of the same date, the applicant confirmed the settlement.

The Court notes that the applicant has reached agreement with the Government and wishes to withdraw his application. The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Michael O’Boyle J osep C asadevall Registrar President