CtEDO 06.09.2005 Auto

AKKUS c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.09.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AKKUS c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46854/99 prezentate de Valide AKKUȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 18 februarie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACÂND-O pe recurentă, dl Valide Akkuș, este un resortisant de origine kurdă, născut în 1961 și rezident la Istanbul. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către M. E. Keskin, avocată la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În noaptea de 24 decembrie 1997, polițiștii de la Hotărârea de Securitate Gebze (Istanbul), secțiunea de combatere a terorismului, au condus o operație la domiciliul reclamantei. În cele din urmă, reclamanta a fost examinată de către D În raportul său, acest medic a indicat că reclamanta, însărcinată cu 10 săptămâni la 21 ianuarie 1998, a făcut un avort spontan. La 4 martie 1998, reclamanta a depus o plângere la Parchetul Gebze împotriva polițiștilor care au condus operațiunea la domiciliu. Ea a menționat că aceștia au făcut amenințări cu moartea și insulte, au fost obligați să se culce pe podea și să se lovească deși le-a spus că era însărcinată, apoi polițiștii au plecat și i-au luat soțul și a adăugat că, la mai puțin de patru săptămâni după aceea, a pierdut sarcina. La 17 aprilie 1998, procurorul general al Republicii Gebze a colectat declarația reclamantei, în care aceasta își va repeta acuzațiile. Ea a declarat că în noaptea de 24 decembrie 1997, deși le-a cerut să fie însoțită de muhtar. O duzină de polițiști i-au percheziționat casa timp de o jumătate de oră, au aruncat-o pe podea și le-a spus că era bolnavă și însărcinată. Unul dintre ei l-a arestat pe soțul ei. Ca urmare a acestei percheziții, ea a sângerat și, o săptămână mai târziu, a consultat un medic care i-a recomandat să facă o întrerupere voluntară a sarcinii. Ea nu a efectuat această intervenție, deoarece ea nu a avut venituri și, în luna Ramadan, ar fi fost un păcat. Mai târziu, ea și - a pierdut sarcina acasă și a consultat un medic, al cărui nume nu l - a reținut, care i - a dat un raport medical. Ea a spus că nu avea nici o leziune ca urmare a acestui avort spontan și că, în afară de faptul că un polițist l - a răsturnat pe pământ, ea nu a primit nici o lovitură. La 22 aprilie 1998, Parchetul lui Gebze l-a vârât pe Mehmet Akkuș, soțul reclamantei. Acesta a declarat, printre altele, că polițiștii i-au strigat să se întindă pe jos, ceea ce a făcut, și că au percheziționat casa lui. Ei au pus soția și copiii lui într-o altă cameră, motiv pentru care el nu a văzut polițiștii lovind-o pe soția lui. El nu putea decât să audă spunând În plus, el a precizat că percheziția a durat o jumătate de oră. La momentul faptelor, soția sa era însărcinată și, mai târziu, ea a pierdut sarcina. La o dată nespecificată, Parchetul Gebze a dat o ordonanță de nejudiciare pe motivul că avortul spontan al reclamantei a rezultat din tristețea cauzată de arestarea soțului său și din faptul că ea nu a fost urmată de un medic. Parchetul a constatat că nu a fost necesar să țină forțele de ordine sau orice altă persoană responsabilă. În plus, el a indicat că, la 22 aprilie 1998, el primise, de asemenea, declarația soțului reclamantei, care a indicat că, în noaptea incidentului, polițiștii veniseră să-i percheziționeze casa și să-i interogheze casa și să-i uimească. El a spus că polițiștii au stat acolo o jumătate de oră, înainte de a-l pune în custodie. La 25 iunie 1998, curtea de judecată a lui Kartal (Istanbul) a confirmat ordinul atacat. La 21 august 1998, această decizie a fost notificată reclamantei. La 5 aprilie 2002, directorul policlinicii private d .Osmangazi a precizat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Birsen Turan. Aceasta a declarat că a examinat-o pe reclamantă la 21 ianuarie 1998 la policlinica privată din Osmangazi. Ea a adăugat că ordonanța care i-a fost prezentată era scrisă de mână, dar că semnătura care apărea în ea nu era a ei. Ea a declarat, de asemenea, că nu putea spune dacă avortul fals a fost cauzat sau nu de lovituri. GRIEF Invocând art. 3 din Convenție, reclamanta se plânge de relele tratamente pe care i le-au făcut polițiștii care au efectuat o operație la domiciliu: ei au fost obligați să se culce pe uscat, lovită și amenințată cu moartea în timp ce le-a spus că este însărcinată. În conformitate cu art. 3 din Convenție, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Guvernul a explicat că, în timpul percheziției, polițiștii au condus-o pe reclamantă și pe copiii ei într-o altă cameră decât cea în care se afla soțul ei, astfel încât să nu fie martori la arestarea tatălui lor. El recunoaște că bătaia recurentei de către un polițist a fost, fără îndoială, un act neîndemânatic și involuntar. Pe baza declarației recurentei din 17 aprilie 1998, el susținea că aceasta din urmă a declarat că, în afară de faptul că un polițist era lovit în mod involuntar, nu a existat nici o violență sau lovituri împotriva ei. El susține că, spre deosebire de ceea ce susținea ea în cererea sa, nu a menționat în declarația sa că polițiștii exercitaseră violență sau abuzuri asupra membrilor familiei sale; în plus, declarația soțului ei confirmă aceste fapte. Guvernul susține că, în speță, acuzațiile de maltratare nu sunt susținute de elemente de probă adecvate; acesta susține că reclamanta rămâne evazivă în ceea ce privește data la care a făcut un avort spontan; el susține că raportul medical pe care îl prezintă nu conține nici data, nici numărul de registru, nici semnătura. Acest raport nu indică nici originea întreruperii sarcinii, și anume dacă aceaceasta este consecința loviturilor făcute de polițiști. Guvernul a explicat că, după comunicarea cererii, Parchetul Gebze a solicitat informații de la policlinica privată din Osmangazi, care a răspuns, la 5 aprilie 2002, că nu a existat nici o înregistrare în registrele sale de consultare a lui Valide Akkuș la 21 ianuarie 1998, dar că a fost examinată de către D Birsen Turan, care a lucrat acolo în acea zi. Acest medic a declarat că a văzut-o efectiv pe reclamantă și a precizat că scrisul pe ordonanță era al ei, dar nu semnătura. În plus, ea a indicat că nu putea spune dacă avortul fals al reclamantei era cauzat sau nu de loviturile aduse asupra ei. Referindu-se la data la care a fost stabilită procurația, adică la 16 februarie 1998, guvernul susține că este posibil din punct de vedere medical să se constate dacă un avort spontan a avut loc chiar și la două luni de la data realizării sale. El afirmă că reclamanta nu a făcut nici un demers în acest sens. Curtea amintește că acuzațiile de rele tratamente contrare articolului 3 trebuie să fie susținute de elemente de probă adecvate (a se vedea Klaas c. Germania, Hotărârea din 22 septembrie 1993, seria A n 269, pp. 17-18, §). Pentru a stabili faptele invocate, Curtea utilizează criteriul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă Cu toate acestea, o astfel de dovadă poate rezulta dintr-o fâșie de d'înălțime sau din prezumții care nu au fost respinse, suficient de grave, precise și concordante (Irlanda c. Regatul Unit, Hotărârea din 18 ianuarie 1978, seria A n 25, pp. 64-65, § 161 in fine, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 121 și 152, CEDH 2000 IV). În speță, Curtea arată că așa-numitele tratamente contrare articolului 3 din Convenție ar fi fost aplicate recurentei, în timp ce aceasta era însărcinată, în timpul operațiunii desfășurate de funcționari de poliție la domiciliul ei în noaptea de 24 decembrie 1997. Curtea constată că, în afara declarațiilor sale menționate în plângerea sa din 4 martie 1998, singurul element furnizat de recurentă pentru a-și susține afirmațiile este un raport medical întocmit, la o dată nespecificată, de un medic al centrului medical privat al Osmangazi; se menționează pur și simplu faptul că reclamanta În plus, medicul care a examinat recurenta contestă realitatea raportului medical astfel încât acesta este supus cauțiunii. Or, în sine, acest raport medical nu permite Curii să constate sau să constate, sau chiar să constate, că tratamentele pretinse a fi suferite de recurentă au fost la origine sau au avut ca rezultat avortul ei spontan sau că aceasta a suferit tratamente contrare articolului 3 din Convenie. Prin urmare, Curtea nu dispune de niciun fel de date convingătoare care să conducă la concluzia existenței unor elemente care ar fi putut genera o suspiciune rezonabilă că recurenta ar fi fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se respingă această cauză pentru neatenție vădită de fond în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă