CtEDO 06.09.2005 AI

HEDSTROM AXELSSON v. SWEDEN

RESPONDENT
SWE
HOTĂRÂRE
06.09.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
HEDSTROM AXELSSON v. SWEDEN (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl. Jonas Hedström Axelsson, este cetățean suedez, născut în 1976. Execută în prezent o pedeapsă de închisoare în Suedia. A fost reprezentat în fața Curții de dl. S. Bergfeldt, avocat practicând la Eskilstuna. Guvernul pârât a fost reprezentat de doamna I. Kalmerborn, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Pe 26 august 1997 un deținut a fost ucis la penitenciarul Tidaholm unde reclamantul executa o pedeapsă de închisoare. Suspiciunile s-au concentrat rapid pe trei persoane, reclamantul și doi alți deținuți. Pe 28 august 1997, în timp ce reclamantul era intervievat de poliție, i s-a comunicat, în conformitate cu capitolul 23, secțiunea 18 din Codul Procedurilor Judiciare (Rättegångsbalken), că este suspect de crima. După ce a fost informat și de dreptul de a fi asistat de apărător, reclamantul a declarat că dorește pe unul din doi avocați numiți să i se desemneze; în caz contrar, nu ar răspunde la nicio întrebare. Cu toate acestea, nu a fost desemnat niciun apărător. Mai târziu reclamantul a contactat un avocat cu privire la confiscarea unor obiecte din celula sa și, la chestionare polițistă suplimentară pe 5 noiembrie 1997, a declarat că dorește să fie reprezentat de acel avocat. Totuși, a susținut că nu va face nicio declarație înainte de o posibilă ședință de instanță în caz. Nu s-au pus întrebări cu privire la crima reclamantului în cei doi interviu polițiști. Asistat de avocat, reclamantul a trimis cererile scrise pentru desemnarea apărătorului, poliției pe 3 noiembrie 1997 și procurorului public care era în fruntea investigației preliminare, la Biroul Procurorului Public din Gothenburg, pe 9 decembrie 1997. Procurorul nu a raportat problema instanței, cu toate acestea. Contactat de avocat prin telefon în târziu ianuarie 1998, procurorul a declarat că problema desemnării apărătorului nu apare, deoarece reclamantul refuza să răspundă la întrebări puse de poliție. Procurorul a fost reamintit de problema prin scrisoare de la avocat pe 26 ianuarie 1998. O săptămână mai târziu, nicio măsură neluând loc în această privință, reclamantul, prin avocat, a depus o cerere la Curtea de District (tingsrätten) din Falköping pentru a i se desemna apărător. Într-o opinie prezentată curții, procurorul a aprobat cererea. Pe 10 februarie 1998 curtea a desemnat avocatul, care asistase reclamantul, ca apărător al acestuia. Pe 3 septembrie 1998 procurorul public a depus o cerere la Curtea de District pentru primirea de dovezi în afara unei ședințe principale (bevisupptagning utom huvudförhandling). Curtea a chemat imediat apărători pentru reclamant și cei doi alți suspecți prin telefon pentru o ședință în ziua următoare. Nu au fost depuse documente și nici cei trei suspecți nu au fost chemați. La ședință, procurorul public a informat apărătorii pentru apărare că un martor, care pretindea că fusese prezent când s-a comis crima, exprimase poliției cu doi zile mai devreme că este dispus să mărturisească, dar doar în fața instanței. Mai mult, temând represalii, ar mărturisi doar anonim. Primirea dovezilor era urgentă deoarece martor ar fi expulzat din Suedia într-o țară îndepărtată trei zile mai târziu. Apărătorul uneia dintre cei alți suspecți nu a putut participa la ședință și curtea, prin urmare, la cererea procurorului, a desemnat un alt avocat pentru a representa acel suspect în ședință deși avocatul în cauză, contactat de colegi prin telefon, nu a fost de acord cu această măsură. Apărătorii au protestat împotriva procedurii, plângându-se că nu primiseseră dosarele din interviile polițienești anterioare cu martorul și nu li s-a acordat timp adecvat pentru a se pregăti pentru ședință sau pentru a consulta cu clienții. S-au opus și martorului să rămână anonim. Procurorul public a declarat că nu dispunea de dosarele unor intervii polițienești anterioare. Curtea de District, ședând cu președintele suo, a hotărât să permită primirea dovezilor în conformitate cu capitolul 23, secțiunea 15 din Codul Procedurilor Judiciare cu procedura solicitată de procuror. Curtea s-a referit la un raport al unui comitet parlamentar (SOU 1998:40, p. 326) în care a fost notat că utilizarea mărturiei anonime, în anumite circumstanțe, era permisă conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea a ținut mai departe cont de circumstanțele speciale descrise de procuror și a considerat că faptul că nici suspecții nu au fost chemați la ședință nu constituie impediment pentru ședința să procedeze. De asemenea, a observat că circumstanțele înconjurătoare ședinței ar trebui luate în considerare la o evaluare viitoare a dovezilor în cauză. După ce s-a identificat însuși în fața instanței în absența apărătorilor, martor a fost plasat în spatele unui ecran, făcând-o vizibil curții și procurorului, dar nu apărătorilor. În cursul chestionării, apărătorii au putut contraexamina martor. Imediat după primirea dovezilor reclamantul a fost arestat și plasat în custodie. Procurorul public a aplicat pentru ordin de detenție, referindu-se la dovezile obținute de la martor anonim. Pe 8 septembrie 1998 Curtea de District, ședând cu alt judecător, a ținut o ședință de detenție în prezența reclamantului și apărătorului. Procurorul a explicat că exista alte dovezi împotriva suspecților în caz care nu putea prezenta la acel moment deoarece necesita mai mult timp pentru a aduna material. După ședință, Curtea de District a ordonat detenția reclamantului. Prin alte decizii luate pe 8 și 10 septembrie 1998, curtea a ordonat detenția celorlalți doi suspecți. Reclamantul a apelat și, pe 15 septembrie 1998, Curtea de Apel Göta (Göta hovrätt) a anulat ordinul de detenție al Curții de District. Curtea de apel a notat: "Examinarea de către Curtea de District a unui martor anonim nu a fost permisă conform legii suedeze. Faptul că [Curtea Europeană a Drepturilor Omului], în anumite circumstanțe, a constatat că asemenea examinări sunt în conformitate cu [Convenție] nu este, prin urmare, relevant pentru întrebarea dacă asemenea examinări sunt permise în Suedia. Dovezile prezentate de procurorul public nu sunt, după opinia Curții de Apel, de acel fel ca [reclamantul] să poată fi considerat suspect de crima cu motiv probabil...." Pe 16 septembrie 1998, la 12.20 p.m., adică mai puțin de douăzeci și patru ore după decizia Curții de Apel, procurorul public a hotărât din nou să aresteze reclamantul și ceilalți suspecți. Reclamantul a fost arestat la 1.10 p.m. Apărătorului nu i s-a notificat. Din ordinul de arestare apare că motivul arestării sale era riscul să obstrucționeze investigația crimei (kollusionsfara). După un interviu cu poliția, care a început la 1.39 p.m. și la care reclamantul nu a dat nicio declarație, reclamantul a chemat birourile legale ale apărătorului la 2.05 p.m. și a informat alt avocat de arestare. Acel avocat a cerut imediat Biroului Procurorului Public din Gothenburg să revizuiască arestarea. Pe 17 septembrie 1998, la 9.15 p.m., procurorul asistent, după ce considerase dovezile în ansamblu, a hotărât să anuleze cele trei ordine de arestare. A notat că contactase procurorul public care apoi declarase, drept motive pentru arestări, că informații noi surgiseseră. Reclamantul a fost arestat din nou pe 3 decembrie 1999 și a fost apoi deținut de Curtea de District. Reclamantului i s-a dat acces la raportul investigației preliminare pe 15 martie 2000. Pe 27 martie 2000 reclamantul a fost acuzat de crima. Copie din raportul investigației preliminare, inclusiv o transcripție a mărturiei date de martor anonim, a fost depusă la Curtea de District. Procurorul a căutat să facă o înregistrare pe bandă audio a acelei mărturi să se redea la ședința principală a instanței. De asemenea, a cerut să fie audiat o persoană cu privire la ce s-a întâmplat la primirea dovezilor cu acel martor și doi polițiști cu privire la ce rezultase din interviile polițienești cu doi deținuți la penitenciarul Tidaholm. Apărătorii celor trei suspecți în caz s-au opus dovezilor mai sus menționate. Au subliniat că mărturie anonimă nu era permisă conform legii suedeze; faptul că numele martorului fusese dezvăluit de la primirea dovezilor nu făcea nicio diferență. Deoarece acea dovadă ar trebui respingă, mărturie a persoanei care ar trebui să dea mărturie în privința acesteia era irelevantă. În plus, deținuții în cauză ar trebui auziți personal la ședința principală sau au putut fi auziți personal anterior în afara ședinței principale. Printr-o decizie din 31 martie 2000, Curtea de District nu a admis dovezile mai sus menționate. A fost în esență de acord cu argumentele prezentate de apărătorii apărării și s-a referit la decizia Curții de Apel din 15 septembrie 1998 privind mărturie anonimă. De asemenea, a declarat că, deși dovezile de cuvânt (hearsay) nu sunt ca atare interzise conform legii suedeze sau Convenției, lipseșc acuzații din posibilitatea contraexaminării și a notat că procurorul public nu adusese motive cu privire la motivul pentru care cei doi deținuți nu fuseseră chemați să dea mărturie la ședința principală sau la primire de dovezi în afara ședinței principale. Curtea de District a ținut o ședință orală în caz pe 4-12 aprilie 2000 și a inspectat instalațiile de pregătire prison unde s-a comis crima. Într-o hotărâre parțială din 28 aprilie 2000 Curtea de District a găsit pe unu din cei doi alți acuzați vinovat de crima și l-a condamnat la închisoare pe viață. Printr-o altă hotărâre parțială din 29 mai 2000 Curtea de District a condamnat reclamantul de crima. A fost condamnat la zece ani de închisoare. Dovada principală era o relatare de martor ocular pretinsă a unui deținut, W.J. Conform unui memorandum polițienesc inclus în raportul investigației preliminare, W.J., care urma să fie expulzat după ce servicea pedeapsa sa de închisoare pe 16 octombrie 1999, exprimase disponibilitatea de mărturisi cu condiția ca i se permitere să rămână în Suedia. Cu toate acestea, i s-a explicat că doar Guvernul putea revoca un ordin de expulzare. Fusese chestionat mai multe ori de poliție în octombrie și noiembrie 1999 după eliberare din închisoare, în timp ce așteptau expulzarea. Nu s-a dat nicio informație suplimentară privind ce precedase auzia W.J. în fața curții. În mărturie, W.J. a susținut că – și persoana care duse mărturie anonim – fusese prezent în mica cameră de forță unde s-a comis crima. A declarat că a văzut trei suspecți înjunghiind victima cu cuțite de același tip pe care le-a crezut că fuseseră ascuțite. Un alt deținut i-a spus că acuzații procedaseseră la saună unde plasaseseră trei cuțite într-o gaură și apoi mergeau la duș. W.J. mai declarat că, atunci când intervievat de poliție imediat după înjunghiere, susținuse, pentru a se proteja, că nu știa nimic despre eveniment. Cu toate acestea, suferise mai târziu de coșmaruri și conștiință rău și simțea că nu era corect să tacă privind ceea ce văzuse. Contact de poliție pe 20 octombrie 1999, acceptase mărturisi. În contraexaminare, W.J. a declarat că poliția îl ajutase să facă o cerere Guvernului pentru a revoca ordinul de expulzare. Având primit permis de ședere în 1989 pe motive umanitare, susținuse că petiția se referea la motive politice și diabet și nu la mărturie în fața instanței. Semnase singur petiția dar nu știa dacă poliția anexase orice anexe. Poliția trimisese petiția în noiembrie 1999 și, printr-o decizie guvernamentală din 25 noiembrie 1999, fusese acordat permis de ședere temporară până 24 mai 2000. După ce fusese eliberat din detenție, unde așteptase expulzarea sa după ce servicea pedeapsa pe 16 octombrie 1999, poliția gasise apartament cu adresa secretă și îl ajutase să cumpere tv și asigurase că era în general confortabil. Cu toate acestea, poliția nu încercase să influențeze mărturie. În evaluarea mărturi W.J., Curtea de District luase în considerare că duse prima declarație privind evenimentul în noiembrie 1999, în acea vreme poliția îi ajutase să aplice pentru revocarea ordinului de expulzare. Curtea notase că aplicația semnată de W.J. menționase, drept motiv pentru acordare cererii, că avea informații importante de dat privind cazul. Într-o anexă datată 25 octombrie 1999, procurorul public și poliția declaraseseră că era important ca W.J. i se permită să rămână în Suedia în investigație polițistă și procedurile de instanță. Curtea considerase, în general, că, ținând cont de riscuri implicite de vorbire cu poliția, tardarea deținutului depunere informații nu neapărat diminua credibilitatea mărturi. Notând în continuare că W.J. fusese foarte anxios să rămână în Suedia, curtea considerase că existau două moduri posibile de interpretat decizia mărturisi: sau perceput șansă de a fi acordat permis ședere dacă duse mărturie și, în scop, compus poveste corespunzând vizualizare poliție a cazului, sau chiar văzuse totul declara acum dar nu cutezase menționa până promis ajutor cu sus aplicație și concluzionat că beneficii mărturisi depășeau riscuri. Fără a da motive pentru concluzie, curtea optase pentru a doua interpretare. Curtea de District apoi assesseda credibilitate W.J. declarații prin comparație mărturie dat deținuți și dovezi tehniciști alte caz. Curtea nu putea deduce din niciuna bucăți dovezi că reclamant fusese implicat crima, nici dovadă exclude implicare. Considerase, cu toate acestea, că declarații W.J. sprijinite dovezi tehniciști și sprijinite, sau nu contrazise, alte dovezi. Considerase prin urmare că crima comisase cum descris procuror public. Condamnând reclamantul, Curtea de District luase în considerare că, 1 decembrie 1995, condamnat trei ani închisoare pentru tentativă crima decembrie 1994 și că, 7 noiembrie 1996, condamnat opt ani închisoare pentru, printre altele, crima comisă iulie 1996. Curtea notase că, deoarece reclamant fusese sub vârsta 21 crima deținutului comisă, condamnat închisoare viață. Reclamantul apelat hotărâre. Procurorul public cerut permitere folosi dovezi dezaprobate Curtea de District. Printr-o decizie 16 iunie 2000 Curtea de Apel respinge dovezi referitoare mărturie anonimă dar permis doi polițiști auziți declarații date interviile polițienești doi deținuți penitenciarul Tidaholm. La ședința următoare, doar unu doi polițiști duse dovadă. Procurorul retrăse mărturie celalalt polițist. Alături apelul reclamantul apelul co-acuzat condamnat Curte de District parțială hotărâre 28 aprilie 2000, curtea de apel ținut ședință orală inspectat instalațiile pregătire închisoare. La ședință, W.J. declarat, printre altele, că poliția găsit doar apartament dar și loc de muncă. În plus, poliția duse ajutor financiar, 1000 coroane suedeze numerar patru cinci ocazii. De asemenea, ajutat aplica prelungire permis ședere, acordat noiembrie 2000. El subliniat, cu toate acestea, duse poliție declarație detaliată curs evenimente înainte decizie Guvernului acordare permis ședere noiembrie 1999. În cursul procedurilor Curtea de Apel iulie 2000, procurorul public depus document care poliția declarat evaluare risc făcut condus furnizare protecție martor W.J. Detaliile protecție erau secrete. Declarat, cu toate acestea, că măsuri luate, inclusiv ajutor financiar, natur pur umanitară direct legat program protecție martor și niciun ban nu fusese dat W.J. mituire mărturisi dovadă. Pe 18 iulie 2000 Curtea de Apel menținut hotărârile Curte de District. Notat că mărturie dată W.J. constituita dovadă centrală caz și era importanță decisivă dacă declarații putut considera fiabil destul condamna co-acuzați. Conform curte apel, alte dovezi invocate procuror public aveau larg fără importanță independentă în efect doar servit scop arată W.J. descriere curs evenimente putut corect. În evaluare declarații W.J., curtea considerase că, deși circumstanțe înconjurătoare livrare acestor declarații trebui date considerare atentă, legătura apărare poliție relevanță evaluare fiabilitate declarații. În schimb, assessând credibilitate fiabilitate, trebui determinat dacă impresiune evenimente experimentate W.J. însuși cât pondere trebui dată dovezilor sprijinire. Aceste privințe, curtea găsit W.J. duse calmă confident impresie, duse esențialmente identice informații ocazii auziți indicație W.J. motiv falsă culpa suspecții. Considerase alt deținut, audiat apel nu prim instanță, duse informații sprijinit cont W.J. Acesta mai sprijinit locație urme sânge găsit instalații pregătire închisoare. Mai mult, formă mânere cuțite găsite saună urme sânge descoperite cuțite arătat spre implicare reclamant crima. Concluzie, curtea de apel găsit declarații W.J. esențiale detalii sprijinite alte dovezi caz nu esențiale detalii contrazise vreo dovadă. Curtea considerase dovezile sprijinire pondere considerabil. Cu toate acestea, nici parte motivare curte apel bazată dovezi dată polițist mărturie permisă decizie 16 iunie 2000. Pe 5 septembrie 2000 Curtea Supremă (Högsta domstolen) refuzat permisiune apela hotărâre curte apel. Treilea suspect crima cauză aprehendată condamnat 2001. Cazul, Curtea de Apel permis procuror public invoca dovadă citire transcriere declarație dată martor anonim septembrie 1998. Printr-o decizie 28 septembrie 2001 Ombudsman Parlamentar (Justitieombudsmannen), reclamații reclamantul, criticat investigației preliminare reclamantul caz privințe. A făcut următoarele remarci concludente: "În [cazul prezent], care privește investigație preliminară crima, arises probleme mare importanță protecție drepturi legal suspect [rättssäkerhet] investigație preliminară. Aceste probleme privesc, printre altele, dreapta suspect apărare, procedura audiere martori fața instanță investigație preliminară, prezentare procuror public material investigație ședință detenție posibilitate procuror arestare suspect nou urmând anulare ordinul detenție suspect. Ancheta arată procuror public fruntea investigație preliminară neaprobă transmitere curte dorință suspect apărare desemnată. Persoană suspectă crima privitor stipulat pedeapsă mai puțin șase luni închisoare, Codul Procedurilor Judiciare, necondiționat dreapta apărare desemnată solicitare. Apărare trebui desemnată suspect, persoană fruntea investigație preliminară sub datorie notifica curte. Dreapta apărare fundamental importanță protecție legal drept suspect și, în consecință, sunt motive critica sever procuror public responsabil conturi neaprobă privință. O problemă mare interes principal caz privește posibilitate audiere fața instanță martor identitate nu cunoscut parte. Cererea procuror public, investigație preliminară, ședință primire dovezi ținut instanță care martor relaț procuror examinat fără identitate apariție dezvăluit apărători prezent. Apare, mai mult, suspecții nu fuseseră chemați ședință. După cum fost stabilit detaliu prezenta decizie, utilizare mărturie anonimă fața instanță nu permisă lege suedeza, martor audiat afara ședință principală caz. Ideea permis mărturie anonimă cazuri penale fost respinge ocazii stat autorități comitete diverse, referindu-se protecție drepturi legal acuzat. Fapt Curtea Europeană Drepturilor Omului declarat utilizare mărturie anonimă nu situații contrazic Convenție prin urmare nu relevant conexiune. Mai mult, nu posibil lege refuza de la chemarea suspect primire dovezi fel problema. În consecință, sunt motive critica procuror public și judecător privind procedură aplicată privind primire dovezi. În plus, fapte caz prilejuit accentua importanță procuror public familiarizand-se material investigație curs ședință detenție caz care permite prezinta circumstanțe importanță decizie curte problem detenție. În sfârșit, poate fi pus întrebare urmând decizie Curte de Apel anula ordinul detenție, existau chiar circumstanțe noi putut justifica acțiune procuror public imediat luare noua decizie arestare. Prin urmare, rezuma, fost stabilit că mânuire investigație preliminară fost deficiență privințe interes central protecție legal individual."

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă