SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 70830/01 prezentată de ERN MAK Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Ern Makina Sanayi ve Ticaret A.Ș., este o societate anonimă de cetățenie turcă, cu domiciliul la Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către M. S. Sürmen, avocat în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 8 februarie 1992, reclamanta a încheiat un contract de vânzare cu o societate rusească. În conformitate cu o clauză compromisorie cuprinsă în acest contract, părțile au decis să supună arbitrajului litigiile care s-ar putea ridica între ele. La 11 septembrie 1992, părțile au modificat această clauză. La 26 decembrie 1995, societatea rusă sesizează tribunalul arbitral al Camerei de Comerț și al Industriei din Moscova cu privire la o cerere de a obține plata creanței sale asupra reclamantei. La 29 octombrie 1996, instanța arbitrală a acceptat această cerere. La 25 aprilie 1997, societatea rusă a solicitat instanței de comerț din Ankara d Prin intermediul unei operațiuni din 10 mai 1997, reclamanta a fost chemată la judecată la 29 mai 1997. Actul de procedură a fost comunicat prin trimiterea recomandată la fostul sediu social. Între timp, reclamanta și-a schimbat sediul social și a informat Registrul Comerțului din Ankara cu privire la această schimbare care produce efecte de la 14 noiembrie 1995. La data de 29 mai 1997, tribunalul de comerț a dispus comunicarea unei noi operațiuni la aceeași adresă și consultarea registrului comerțului din Ankara la care era înregistrată reclamanta. La 24 iulie 1997, Registrul Comerțului a informat instanța de comerț că dosarul recurentei nu era găsit. La 11 august 1997, la cererea instanței de comerț, Camera de Comerț și de la .Industrie d'Ankara a comunicat o fișă de informații cu privire la reclamantă. Aceasta menționa adresa anterioară. La 25 februarie 1998, instanța de comerț a decăzut societatea rusă din cererea sa. Acesta a considerat că, în urma modificării clauzei compromisorii, aceasta era considerată nescrisă. În plus, societatea reclamantă nu era în măsură să stabilească caracterul definitiv al sentinței pe care o solicitase la exequatur. În cele din urmă, modalitățile de desemnare a arbitrilor, și anume de către partea reclamantă, erau contrare ordinii publice turce. La 8 iulie 1998, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre. La 18 noiembrie 1998, Tribunalul de Comerț și-a reinițiat hotărârea inițială, refuzând să se conformeze hotărârii de Casație. El a adăugat că reclamanta nu a prezentat și nu a prezentat nicio observație scrisă. În cadrul procedurii de executare forțată inițiată împotriva reclamantei, printr-o scrisoare din 19 februarie 1999, Registrul Comerțului a informat Hotărârea de executare silită și Hotărârea de Impozitare a lui Ankara că sediul social al acesteia s-a schimbat începând cu 14 noiembrie 1995 și i-a alăturat atestatul de domiciliu stabilit la 18 decembrie 1995. La 9 iunie 1999, Curtea de Casație a pronunțat, de asemenea, hotărârea din 18 noiembrie 1998. La 8 decembrie 1999, tribunalul s-a conformat hotărârii de casație și a consimțit la exequatur la sentința arbitrală. S-a arătat că reclamanta nu a prezentat citația care i-a fost prezentată și pe care a depus nici o observație scrisă. Textul sentinței menționa adresa anterioară a societății. La 10 februarie 2000, recurenta a formulat o cerere de rectificare a hotărârii din 9 iunie 1999, care a fost respinsă la 26 aprilie 2000, în măsura în care aceasta era tardivă. Curtea de Casație a declarat că hotărârea atacată fusese notificată recurentei la 9 noiembrie 1999 și că aceasta își formulase cererea la mai mult de 15 zile după aceea, termenul stabilit în dreptul intern pentru a solicita rectificarea hotărârii. La 29 iunie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 8 iunie 2000, În decembrie 1999, Curtea a respins motivul invocat de recurentă, întemeiat pe notificarea neregulamentară a citațiilor. GRIEF, reclamanta se plânge de o încălcare a articolului 6 din Convenție, pe motiv că instanțele interne au acordat sentința la care se face referire la sfârșitul unei proceduri inechitabile în care drepturile sale de apărare au fost încălcate. În această privință, Comisia arată că citatele au fost adresate fostului său sediu social, în timp ce registrul comerțului d . Ankara a fost informat cu privire la această schimbare începând cu 14 noiembrie 1995. ÎN DREPT, recurenta a declarat necunoașterea dreptului său la un proces echitabil. Guvernul susține că citatele au fost notificate în mod corespunzător recurentei. Recurenta își reiterează afirmațiile. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu s-a ridicat niciun alt motiv pentru aceasta. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, deliberează cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate.Michaeloyle Josep Casadevall Prezidențial
de la requête n
o
70830/01
présentée par ERN MAKİNA SANAYİ VE TİCARET A.Ș.
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 octobre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.
Casadevall
,
président
,
G.
Bonello
,
R.
Türmen
,
M.
Pellonpää
,
K.
Traja
,
J.
Borrego Borrego,
M
me
L.
Mijović,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 janvier 2001,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, Ern Makina Sanayi ve Ticaret A.Ș., est une société anonyme de nationalité turque, domiciliée à Ankara. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 février 1992, la requérante conclut un contrat de vente avec une société russe. Conformément à une clause compromissoire contenue dans ce contrat, les parties s’engagèrent à soumettre à l’arbitrage les contestations qui pourraient s’élever entre elles. Le 11 septembre 1992, les parties apportèrent une modification à cette clause.
Le 26 décembre 1995, la société russe saisit le tribunal arbitral de la Chambre de Commerce et d’Industrie de Moscou d’une demande tendant à obtenir le paiement de sa créance sur la requérante.
Le 29 octobre 1996, le tribunal arbitral fit droit à cette demande.
Le 25 avril 1997, la société russe demanda au tribunal de commerce d’Ankara d’accorder l’exequatur de la sentence arbitrale.
Par un exploit du 10 mai 1997, la requérante fut citée à comparaître le 29
mai 1997 devant le tribunal. L’acte de procédure fut signifié par envoi recommandé à l’ancien siège social.
Entre-temps, la requérante avait changé de siège social et informé le registre du commerce d’Ankara de ce changement prenant effet à partir du 14
novembre 1995.
A l’audience du 29 mai 1997, le tribunal de commerce ordonna la signification d’un nouvel exploit à la même adresse et la consultation du registre du commerce d’Ankara auprès duquel la requérante était immatriculée.
Le 24 juillet 1997, le registre du commerce informa le tribunal de commerce que le dossier de la requérante était introuvable.
Le 11 août 1997, sur requête du tribunal de commerce, la Chambre de Commerce et de l’Industrie d’Ankara communiqua une fiche de renseignements concernant la requérante. Celle-ci mentionnait l’ancienne adresse.
Le 25 février 1998, le tribunal de commerce débouta la société russe de sa demande. Il considéra qu’à la suite de la modification apportée à la clause compromissoire, celle-ci était réputée non écrite. En outre, la société demanderesse n’était pas en mesure d’établir le caractère définitif de la sentence dont elle demandait l’exequatur. Enfin, les modalités de désignation des arbitres, à savoir par la partie demanderesse, étaient contraires à l’ordre public turc.
Le 8 juillet 1998, la Cour de cassation cassa ce jugement.
Le 18 novembre 1998, le tribunal de commerce réitéra son jugement initial, refusant de se conformer à l’arrêt de cassation. Il ajouta que la requérante n’avait pas comparu et n’avait déposé aucune observation écrite.
Dans le cadre de la procédure d’exécution forcée engagée à l’encontre de la requérante, par une lettre du 19 février 1999, le registre du commerce informa la direction de l’exécution forcée et la direction des impôts d’Ankara que le siège social de celle-ci avait changé à partir du 14
novembre 1995 et y joignit l’attestation de domiciliation établie le 18
décembre 1995.
Le 9 juin 1999, la Cour de cassation cassa également le jugement du 18
novembre 1998.
Le 8 décembre 1999, le tribunal se conforma à l’arrêt de cassation et accorda l’exequatur à la sentence arbitrale. Il releva que la requérante n’avait pas comparu nonobstant la citation à comparaître qui lui avait été signifiée et qu’elle n’avait déposé aucune observation écrite. Le texte du jugement mentionna l’ancienne adresse de la société.
Le 10 février 2000, la requérante formula une demande en rectification de l’arrêt du 9 juin 1999, laquelle fut rejetée le 26 avril 2000 dans la mesure où elle était tardive. La Cour de cassation releva que l’arrêt attaqué avait été signifié à la requérante le 9 novembre 1999 et que celle-ci avait formulé sa demande plus de quinze jours après, délai imparti en droit interne pour demander la rectification de l’arrêt.
Le 29 juin 2000, la Cour de cassation confirma le jugement du 8
décembre 1999. Elle écarta le moyen invoqué par la requérante tiré de la notification irrégulière des citations à comparaître.
La requérante se plaint d’une violation de l’article 6 de la Convention, au motif que les juridictions internes ont accordé l’exequatur à la sentence arbitrale au terme d’une procédure inéquitable lors de laquelle ses droits de défense ont été méconnus. Elle expose à cet égard que les citations à comparaître ont été adressées à son ancien siège social alors que le registre du commerce d’Ankara avait été informé de ce changement dès le 14
novembre 1995.
La requérante allègue la méconnaissance de son droit à un procès équitable. Elle invoque l’article 6 de la Convention.
Le Gouvernement soutient que les citations à comparaître ont été dûment notifiées à la requérante.
La requérante réitère ses allégations.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Michael
O’Boyle
Josep
Casadevall
Greffier
Président