- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2004
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Préjudice moral - constat de violation suffisant
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Kartal Makina Sanayi Ve Ticaret Koll. STI. împotriva Turciei (nr. 2)
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KARTAL MAK Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și d-l V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 septembrie 2004, Renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o cerere (n 50011/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și a cărei societate în nume colectiv de drept turc, Kartal Makina Sanayi Ve Ticaret Koll. Ști ( Recurenta este reprezentată de domnul B. Baysal, avocată la Istanbul. Guvernul turc ( 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
La 24 octombrie 2000, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 22 aprilie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. CIRCONSTANȚE DE L În dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanta a înaintat instanței competente de mari instanțe o acțiune în creștere a indemnizațiilor de expropriere. 11. Instanța a acordat reclamantei câștig de cauză și a condamnat conducerea să-i plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi simple cu o rată de 30 % laan de la data transferului de proprietate.
Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație și a devenit definitivă. 12. La 9 ianuarie 1998, Hotărârea i-a vărsat reclamantei informațiile suplimentare. 13. Detaliile sunt prezentate în tabelul următor de la LIMITA COMPLEMENTARĂ (TRL) DATE DE PLATĂ (TRL) DIN CURȚA DE CALCUL MORATIVĂ, DUPĂ LIMITATĂ (TRL) 245 526 900 15/2/1993 21/1/1994 9/1/1998 113 881 000 II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Recurenta se plânge de o pierdere de valoare a indemnizațiilor suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de către Direcție, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia.
În acest sens, aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 16. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că persoana în cauză trebuie să facă obiectul unei examinări la fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neîmplinire.
Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care a adăugat la exproprierea bunurilor sale.
Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să se afle între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Prejudiciul material și moral 21. Recurenta susține că trebuie să fie despăgubită pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 169 000 de euro (EUR). În plus, aceasta solicită repararea unei daune morale pe care o ridică la 10 000 EUR. 22. Guvernul contestă aceste revendicări. 23. având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantei drept daune materiale 169 000 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție suficientă. 850 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Comisiei și a Curții.
25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 300 EUR pentru procedură în fața Comisiei și a Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratoriu 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile la data plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 169 000 EUR (un procent de 69 000 EUR) pentru daune materiale (ii.
300 EUR (trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând de la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale, după cum s-a menționat că constatarea încălcării constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE KARTAL MAKİNA SANAYİ VE TİCARET KOLL. ȘTİ. c. TURQUIE (n o 2) (Requête n o 50011/99) ARRET STRASBOURG 7 octobre 2004 DÉFINITIF 02/02/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kartal Makina Sanayi Ve Ticaret Koll. Ști. c. Turquie (n o 2), La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , M me A. Gyulumyan, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 septembre 2004, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 50011/99) dirigée contre la République de Turquie et dont une société en nom collectif de droit turc, Kartal Makina Sanayi Ve Ticaret Koll. Ști (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 9 juillet 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M e B. Baysal, avocate à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n o 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n o 11).
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Le 24 octobre 2000, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Par une lettre du 22 avril 2004, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
8. La requérante, Kartal Makina Sanayi Ve Ticaret Koll. Ști, est une société en nom collectif, qui a son siège à İstanbul.
En 1993, la Direction générale des routes nationales (« la Direction ») expropria des biens immobiliers appartenant à la requérante, sis à Istanbul. Des indemnités d’expropriation fixées par la Direction lui furent versées à la date du transfert de propriété.
En désaccord sur le montant payé par la Direction, la requérante introduisit auprès du tribunal de grande instance compétent une action en augmentation des indemnités d’expropriation.
Le tribunal donna gain de cause à la requérante et condamna la Direction à lui verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter de la date du transfert de propriété. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation et devint définitif.
Le 9 janvier 1998, la Direction versa à la requérante les compléments d’indemnité en question.
Des détails figurent dans le tableau suivant :
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE (TRL)
DATE DE DÉPART DU CALCUL DES INTÉRÊTS MORATOIRES
DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION
DATE DU PAIEMENT
MONTANT DU PAIEMENT
(TRL) 3 245 526 900 15/2/1993 21/1/1994 9/1/1998 8 113 881 000 II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
14. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
La requérante se plaint d’une perte de valeur des indemnités complémentaires d’expropriation versées avec retard par la Direction, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Elle invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Akkuș , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité, p. 1310, §§ 30-31, et Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir à la propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de ses biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que la requérante a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral
La requérante affirme devoir être dédommagée pour un préjudice matériel qu’elle évalue à 169 000 euros (EUR). Elle réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’elle évalue à 10 000 EUR.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Akkuș (précité, p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 169 000 EUR à la requérante. Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. B. Frais et dépens
La requérante demande également 26 850 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Commission et la Cour.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 300 EUR pour la procédure devant la Commission et la Cour, et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 169 000 EUR (cent soixante-neuf mille euros) pour dommage matériel ; ii. 300 EUR (trois cents euros) pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Dit que le constat de violation constitue par lui-même une satisfaction équitable pour le préjudice moral ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 octobre 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président