AFFAIRE LUCÀ CONTRE L'ITALIE

Rezoluția ResDH(2005)86 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 februarie 2001 (definită la 27 mai 2001) în cauza Lucà împotriva Italiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 12 octombrie 2005, cu ocazia celei de-a 940-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția") (denumită în continuare "Convenția") (denumită în continuare "Convenția"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 27 februarie 2001 în cauza Lucà și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 33354/96) formulată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 ianuarie 1994 în temeiul fostului articol 25 din convenție, de domnul Nicola Luca, resortisant italian, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocol 11, a declarat admisibil argumentul privind caracterul inechitabil al procedurii penale în urma căruia reclamantul a fost condamnat în 1994 la opt ani și patru luni de închisoare, având în vedere în special faptul că condamnarea se baza numai pe declarații făcute înainte de proces de către un co-inculpat fără ca reclamantul să fi putut să-l contra-interogheze; Întrucât, în hotărârea sa din 27 februarie 2001, Curtea a declarat în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, cu șase voturi împotrivă, că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, 15 000 000 de lire italiene pentru prejudicii morale și 3 000 000 de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar fi majorate cu un interes simplu de 3,5% pe an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia; a respins, în unanimitate, pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alin. (2) din Convenția care a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 27 februarie 2001, având în vedere obligația Italiei de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție S-a asigurat că, la 14 septembrie 2001, după expirarea termenului acordat, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în Hotărârea din 27 februarie 2001 și că dobânda de întârziere datorată fusese plătită la 10 decembrie 2003. Observând, în ceea ce privește măsurile de ordin individual, că dreptul italian nu permite redeschiderea sau revizuirea procedurilor judiciare naționale în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, considerând că această situație nu scutește Comitetul de a examina, din punctul de vedere al convenției, dacă măsurile adecvate pentru a asigura, pe cât posibil, Restitutio in integrum sunt totuși necesare (a se vedea mutatis mutandis ResDH(2004)88 în cauza I.J.L. și altele împotriva Regatului Unit) Cu toate acestea, întrucât adoptarea unor măsuri individuale nu este necesară în acest caz, având în vedere circumstanțele specifice și în special faptul că reclamantul nu mai este deținut și nu a solicitat redeschiderea procedurilor naționale în cauză (a se vedea Recomandarea R (2000) 2 al Comitetului miniștrilor privind revizuirea sau redeschiderea anumitor cauze în fața instanțelor naționale în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și a Rezoluției ResDH(2004) 88 menționată anterior) Prin urmare, concluzionând că Italia nu a fost chemată, în temeiul articolului 46 din convenție, să adopte măsuri individuale specifice în acest caz, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, pentru a elimina consecințele încălcării constatate pentru reclamant Cu toate acestea, luând în considerare reflecțiile în curs privind necesitatea introducerii explicite în dreptul italian a posibilității de a redeschide proceduri contrare Convenției și importanța realizării rapide a acestei lucrări legislative (a se vedea Rezoluția Interimar ResDH(2005)85 în cauza Dorigo împotriva Italiei) ; Considerând că, în ceea ce privește măsurile de ordin general, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, inclusiv modificări ale dispozițiilor constituționale și legislative relevante între 1999 și 2001 (a se vedea în detaliu Rezoluția ResDH(2005)28 adoptată în cauza Craxi n 2 împotriva Italiei) și a indicat că hotărârea Curții a fost publicată în revista internațională a drepturilor omului, vol. 2, mai Se declară, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Italiei, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2005)86

relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme

du 27 février 2001 (définitif le 27 mai 2001)

dans l'affaire Lucà contre l'Italie

(adoptée par le Comité des Ministres le 12 octobre 2005,

lors de la 940e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la

Convention»),

Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 27 février 2001 dans l'affaire Lucà et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention

;

Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n

o

33354/96) dirigée contre l'Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 17 janvier 1994 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M.

Nicola Lucà, ressortissant italien, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole

n

o

11, a déclaré recevable le grief relatif au caractère inéquitable de la procédure pénale à l'issue de laquelle le requérant avait été condamné en 1994 à huit ans et quatre mois d'emprisonnement, étant donné en particulier que la condamnation se basait uniquement sur des déclarations faites avant le procès par un co-inculpé sans que le requérant n'ait pu le contre-interroger ;

Considérant que dans son arrêt du 27 février 2001 la Cour

:

-

a dit, à l'unanimité, qu'il y avait eu violation de l'article 6, paragraphes 1 et 3 d), de la Convention

;

-

a dit, par six voix contre une, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif, 15

000

000 lire italiennes pour préjudice moral et 3

000

000 lire italiennes au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple de 3,5% l'an à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement;

-

a rejeté, à l'unanimité, les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 27

février

2001, eu égard à l'obligation qu'a l'Italie de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

S'étant assuré que le 14 septembre 2001, après l'expiration du délai imparti, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l'arrêt du 27 février 2001, et que les intérêts de retard dus avaient été versés le 10 décembre 2003

;

Notant, en ce qui concerne les mesures d'ordre individuel, que le droit italien ne permet pas de rouvrir ou de réexaminer des procédures judiciaires nationales à la suite des arrêts de la Cour européenne des droits de l'homme

;

Considérant que cette situation ne dispense pas le Comité d'examiner, du point de vue de la Convention, si des mesures appropriées pour assurer autant que possible la

restitutio in integrum

sont néanmoins nécessaires (voir

mutatis mutandis

, ResDH(2004)88 dans l'affaire I.J.L. et autres contre le

Royaume-Uni)

;

Considérant toutefois que l'adoption de mesures d'ordre individuel ne s'impose pas dans cette affaire compte tenu des circonstances spécifiques et en particulier du fait que le requérant n'est plus détenu et n'a pas sollicité la réouverture des procédures nationales en question (cf. Recommandation R

(2000)

2 du Comité des Ministres sur le réexamen ou la réouverture de certaines affaires devant les juridictions nationales à la suite d'arrêts de la Cour européenne des droits de l'homme et la Résolution ResDH(2004)88 précitée)

;

Concluant par conséquent que l'Italie n'était pas appelée, en vertu de l'article 46 de la Convention, à adopter des mesures d'ordre individuel spécifiques dans cette affaire, en plus du paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, afin d'effacer les conséquences de la violation constatée pour le requérant

;

Notant néanmoins les réflexions en cours concernant la nécessité d'introduire explicitement en droit italien la possibilité de rouvrir des procédures contraires à la Convention et l'importance qui s'attache à ce que ce travail législatif aboutisse rapidement (voir la Résolution Intérimaire ResDH(2005)85 dans l'affaire Dorigo contre l'Italie) ;

Considérant que, s'agissant des mesures d'ordre général, le gouvernement de l'Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment des amendements des dispositions constitutionnelles et législatives pertinentes entre 1999 et 2001 (voir pour détails la Résolution ResDH(2005)28 adoptée dans l'affaire Craxi n

o

2 contre l'Italie), et a indiqué que l'arrêt de la Cour avait été publié dans la

Revue internationale des droits de l'homme

, vol. 2, mai – août 2001 et dans

Il Sole 24Ore – Guida al Diritto

, n

o

14 du 14 avril 2001 et transmis aux autorités directement concernées

,

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de l'Italie, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.