Vaccaro împotriva Italiei

Rezoluția ResDH(2005) 90 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie 2000 (definită la 16 februarie 2001) în cauza Vacaro împotriva Italiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 26 octombrie 2005, cu ocazia celei de-a 940-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția privind drepturile omului") (denumită în continuare "Convenția"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 16 noiembrie 2000 în cauza Vacaro și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 41852/98) formulată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 martie 1998 în temeiul fostului articol 25 din convenție, de domnul Antonino Vacaro, resortisant italian, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocol 11, a declarat admisibilă plângerea cu privire la durata excesivă a detenției provizorii a reclamantului Considerat că, în hotărârea sa din 16 noiembrie 2000, Curtea, în unanimitate,

a declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, 10 000 000 de lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar fi majorate cu un interes simplu de 2,5% pe an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia a respins pretențiile reclamantului în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alin. (2) din Convenția care a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 16 noiembrie 2000, având în vedere obligația Italiei de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție S-a asigurat că, la 25 mai 2001, după expirarea termenului de plată,

guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în Hotărârea din 16 noiembrie 2000 și a remarcat că reclamantul a declarat că a renunțat la plata dobânzilor de întârziere având în vedere modicitatea lor, Se precizează, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Italiei, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2005)90 Informații furnizate de guvernul Italiei în cadrul examinării cazului Vacaro de către Comitetul de Miniștri Guvernul Italiei reamintește că încălcarea articolului 5 alineatul (3) constatată în acest caz a rezultat din durata excesivă a detenției provizorii a reclamantului (4 ani și 8 luni, între 1993 și 1999) din cauza lipsei unor motive plauzibile care să justifice menținerea detenției și a lipsei de diligență a autorităților în cursul investigațiilor preliminare și al procesului.

În timpul detenției în cauză, fie în 1995, articolele 274 și 292 din Codul de procedură penală (CPP) au fost modificate: ele prevăd acum posibilitatea anulării ex officio o hotărâre prin care se dispune arestarea provizorie în cazul în care necesitatea sa nu este stabilită în mod explicit pe baza anumitor criterii specifice (cum ar fi existența unui risc concret și actual ca acuzatul să poată falsifica dovezile, să comită o infracțiune gravă sau să fugă, precum și existența unor indicii grave de vinovăție împotriva pârâtului).

Aceste noi dispoziții consolidează garanțiile deja existente în legislația italiană prin care se prevede că detenția provizorie trebuie revocată dacă motivele care o justificau nu mai există (a se vedea art. 299 din CPP), iar timpul scurs este un factor care trebuie luat în considerare în evaluarea necesității de a menține o persoană în detenție (a se vedea, de exemplu, decizia Curții de Casație n 2395 din 16 octombrie 1997). În plus, art. 303 din CPP stabilește durata maximă a detenției provizorii în diferite circumstanțe.

În ceea ce privește lipsa de diligență specială în desfășurarea procedurilor penale care a fost parțial cauza încălcării articolului 5 alineatul (3), în acest caz sunt în curs de examinare de către Comitetul de Miniștri a reformelor sistemului judiciar în vederea accelerării acestor proceduri, în cadrul controlului său asupra executării mai multor hotărâri și decizii privind în mod specific problema structurală a duratei excesive a procedurilor penale în Italia (a se vedea Rezoluția interimară ResDH(2000)135). Având în vedere cele de mai sus, guvernul este de părere că Italia și-a îndeplinit obligația în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârii Curții în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2005)90 relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme du 16 novembre 2000 (définitif le 16 février 2001) dans l'affaire Vaccaro contre l'Italie (adoptée par le Comité des Ministres le 26 octobre 2005, lors de la 940e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 16 novembre 2000 dans l'affaire Vaccaro et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n o 41852/98) dirigée contre l'Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 24 mars 1998 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M. Antonino Vaccaro, ressortissant italien, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole n o 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive de la détention provisoire du requérant ; Considérant que dans son arrêt du 16 novembre 2000 la Cour, à l'unanimité : - a dit qu'il y avait eu violation de l'article 5, paragraphe 3, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif, 10 000 000 de lires italiennes pour préjudice moral et 5 000 000 de lires italiennes au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple de 2,5% l'an à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 16 novembre 2000, eu égard à l'obligation qu'a l'Italie de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises afin d'éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt, informations résumées dans l'annexe à la présente résolution ; S'étant assuré que le 25 mai 2001, après l'expiration du délai de paiement,

le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l'arrêt du 16 novembre 2000 et ayant noté que la partie requérante a indiqué renoncer au paiement des intérêts de retard vu leur modicité, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de l'Italie, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2005)90 Informations fournies par le Gouvernement de l'Italie lors de l'examen de l'affaire Vaccaro par le Comité des Ministres Le Gouvernement de l'Italie rappelle que la violation de l'article 5, paragraphe 3, constatée dans cette affaire résultait de la durée excessive de la détention provisoire du requérant (4 ans et 8 mois, entre 1993 et 1999) en raison de l'absence de raisons plausibles justifiant le maintien de la détention et de l'insuffisante diligence des autorités au cours des enquêtes préliminaires et du procès.

Pendant la détention en cause, soit en 1995, les articles 274 et 292 du code de procédure pénale (CPP) ont été amendés : ils prévoient désormais la possibilité d'annuler ex officio une décision judiciaire ordonnant une détention provisoire si sa nécessité n'est pas explicitement établie en fonction de certains critères spécifiques (tels que l'existence d'un risque concret et actuel que l'accusé puisse falsifier les preuves, commettre un crime grave ou prendre la fuite ainsi que l'existence de graves indices de culpabilité à l'encontre de l'accusé).

Ces nouvelles dispositions renforcent les garanties déjà existantes en droit italien prévoyant que la détention provisoire doit être révoquée si les raisons qui la justifiaient n'existent plus (voir article 299 du CPP),et que le temps déjà écoulé est un facteur à prendre en considération dans l'évaluation de la nécessité de maintenir une personne en détention (voir par exemple la décision de la Cour de cassation n o 2395 du 16 octobre 1997). De surcroît, l'article 303 du CPP établit la durée maximale de la détention provisoire dans différentes circonstances.

S'agissant du manque de diligence spéciale dans la conduite de la procédure pénale qui était partiellement à l'origine de la violation de l'article 5, paragraphe 3, dans cette affaire, des réformes du système judiciaire visant à accélérer ces procédures sont en cours d'examen par le Comité des Ministres dans le cadre de son contrôle de l'exécution de plusieurs arrêts et décisions concernant spécifiquement le problème structurel de la durée excessive des procédures pénales en Italie (voir Résolution intérimaire ResDH(2000)135). Au vu de ce qui précède, le Gouvernement est d'avis que l'Italie a rempli son obligation en vertu de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention de se conformer à l'arrêt de la Cour dans la présente affaire.