Magalhaes Pereira împotriva Portugaliei

Rezoluția ResDH(2005) 92 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 februarie 2002 (definită la 26 mai 2002) în cauza Magalhães Pereira împotriva Portugaliei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 26 octombrie 2005, cu ocazia celei de-a 940-a ședințe a delegaților miniștrilor) În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția") (denumită în continuare "Convenția"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 26 februarie 2002 în cauza Magalhães Pereira și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 44872/98) formulată împotriva Portugaliei, formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 3 aprilie 1997 în temeiul fostului articol 25 din convenție, de domnul Joaquim Magalhães Pereira, resortisant portughez, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocol 11, a declarat admisibile obiecțiunile reclamantului referitoare la neregula și la caracterul întârziat al controlului judiciar al legalității detenției sale într-o clinică psihiatrică penitenciară, precum și la lipsa asistenței juridice în cadrul procedurii în cauză, având în vedere că,

în Hotărârea sa din 26 februarie 2002, Curtea, în unanimitate a declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție din cauza nerespectării termenelor legale prevăzute pentru controlul legalității detenției - a spus că există o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție din cauza lipsei unor garanții suficiente în cadrul acestei proceduri, partea interesată neputând beneficia de o asistență juridică adecvată înainte de octombrie 2000 - a spus că nu se impune să se verifice dacă a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Convenție a declarat că statul pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea ar fi devenit definitivă, 6 000 EUR pentru prejudicii morale și 5 000 EUR, minus 1 779 EUR, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar fi majorate cu un interes simplu cu 7 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestei sume a respins pretențiile recurentei în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție, care au invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 26 februarie 2002,

având în vedere obligația Portugaliei de a se conforma art. 46 alin. (1) din Convenție Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât a atras atenția Comitetului asupra faptului că, având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, noi încălcări similare ar trebui să poată fi evitate în viitor prin informarea autorităților direct interesate cu privire la cerințele Convenției: astfel, au fost trimise copii ale hotărârii Curții și hotărârea a fost publicată, de asemenea, în versiunea sa originală și în traducerea portugheză pe site-ul Biroului de Documentație și Drept Comparat al Oficiului Procurorului General al Republicii ( http://www.gddc.pt/direitos-humanos/portugal-dh/acordaos/asigurându-se că la 14 octombrie 2002, după expirarea termenului stabilit, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în Hotărârea din 26 februarie 2002 și că dobânda de întârziere datorată, adică 90,10 EUR, fusese plătită la 14 octombrie 2002 Având în vedere situația reclamantului care a fost pus în libertate prin decizia din 24 mai 2002 a Tribunalului din Porto, faptul că nu se impune nicio altă măsură în ceea ce o privește, Declară, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Portugaliei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2005)92 relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme du 26 février 2002 (définitif le 26 mai 2002) dans l'affaire Magalhães Pereira contre le Portugal (adoptée par le Comité des Ministres le 26 octobre 2005, lors de la 940e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 26 février 2002 dans l'affaire Magalhães Pereira et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n o 44872/98) dirigée contre le Portugal, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 3 avril 1997 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M. Joaquim Magalhães Pereira, ressortissant portugais, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole n o 11, a déclaré recevables les griefs du requérant relatifs à l'irrégularité et au caractère tardif du contrôle judiciaire de la légalité de sa détention dans une clinique psychiatrique pénitentiaire ainsi qu'à l'absence d'assistance juridique dans le cadre de la procédure en question ;

Considérant que dans son arrêt du 26 février 2002 la Cour, à l'unanimité ; - a dit qu'il y avait eu violation de l'article 5, paragraphe 4, de la Convention en raison du non-respect des délais légaux prévus pour le contrôle de la légalité de la détention ; - a dit qu'il y avait en violation de l'article 5, paragraphe 4, de la Convention en raison de l'absence de garanties suffisantes dans le cadre de cette procédure, l'intéressé n'ayant pu bénéficier d'une assistance juridique adéquate avant octobre 2000 ; - a dit qu'il ne s'imposant pas de rechercher s'il y avait eu violation de l'article 5, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt serait devenu définitif, 6 000 euros pour préjudice moral, et 5 000 euros, moins 1 779 euros, au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d ' un intérêt simple de 7 % l ' an à compter de l ' expiration dudit délai et jusqu ' au versement ce montant ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 26 février 2002,

eu égard à l'obligation qu'a le Portugal de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a attiré l'attention du Comité sur le fait que, vu les circonstances spécifiques de l'affaire, de nouvelles violations semblables devraient pouvoir être évitées dans le futur grâce à l'information des autorités directement concernées des exigences de la Convention : ainsi, des copies de l'arrêt de la Cour leur ont été envoyées et l'arrêt a également été publié dans sa version originale et en traduction portugais sur le site du Bureau de Documentation et de Droit Comparé de l'Office du Procureur-Général de la République ( http://www.gddc.pt/direitos-humanos/portugal-dh/acordaos/ ) ; S'étant assuré que le 14 octobre 2002, après l'expiration du délai imparti, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l'arrêt du 26 février 2002, et que les intérêts de retard dus, soit 90,10 euros, avaient été versés le 14 octobre 2002 ; Considérant, compte tenu de la situation du requérant qui a été mis en liberté par décision du 24 mai 2002 du tribunal de Porto, qu'aucune autre mesure ne s'impose à son égard, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement du Portugal,

qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.