Bilgin împotriva Turciei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 69821/01 prezentată de Burhan B Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 20 februarie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Burhan Bilgin, este un resortisant turc, născut în 1961 și rezident în Tarsus. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Akillio La 27 august 1996, un teren aparținând reclamantului, situat în satul Nacarl La 17 februarie 1997, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul de mari instanțe din Tarsus.

Prin hotărârea din 3 iunie 1997, instanța i-a acordat câștig de cauză și i-a acordat o indemnizație suplimentară de 3 673 500 000 de lire turce, însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 28 ianuarie 1997. Prin hotărârea din 2 decembrie 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 5 iunie 1998, reclamantul a introdus o acțiune împotriva instanței administrative la biroul de execuție a hotărârilor și a notificat executarea hotărârii Curții de Casație. Cu toate acestea, la 1 iunie 2001, reclamantul a semnat o soluție amiabilă (sulhname) ) cu administrația potrivit căreia suma datorată, inclusiv dobânda moratoriu, ar trebui plătită reclamantului în două rate lunare (4 și 29 iunie 2001)… Plățile au fost efectuate la datele prevăzute în regulamentul amiabil în cauză.

GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de insuficiența sumei stabilite în schimbul terenului expropriat de municipalitate, a întârzierii înregistrate de către municipalitate în plata unei despăgubiri suplimentare, precum și de insuficiența ratei dobânzii datorate datoriilor statului. (1) din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

Guvernul observă că reclamantul a ajuns la un acord pe propria răspundere cu administrația și a semnat în acest scop. Suma indicată în regulamentul menționat, plătită în termenele prevăzute de acesta, corespunde sumei solicitate de el însuși în fața biroului de execuție, incluzând astfel dobânzile moratorii. Prin urmare, guvernul invită Curtea să ia în considerare acordul astfel executat între părți și să declare cererea inadmisibilă. În observațiile sale, reclamantul susține că suma convenită în regulamentul amiabil (sulhanm) nu este suficientă în raport cu inflația care domnește în țară. Curtea constată că reclamantul, expropriat de terenul său, are dreptul de a acorda o despăgubire care i-a fost plătită la data la care a fost expropriat și, la cererea acestuia, tribunalul de mari instane i-a acordat apoi o indemnizaie suplimentară cu dobânzi în legătură cu rata legală de la data la care a fost expropriat.

Întrucât această decizie nu a fost executată, reclamantul a introdus o acțiune împotriva administrației la biroul de executare a hotărârilor. Cu toate acestea, la 1 În iunie 2001, reclamantul a semnat o înțelegere amiabilă cu administrația la sfârșitul căreia aceasta din urmă a angajat să plătească suma datorată în două rate lunare. Reclamantul din partea sa a angajat să renunțe la orice pretenție care ar putea rezulta din această cauză. În conformitate cu regulamentul menționat anterior, administrația a vărsat suma în două rânduri, la 4 și 29 iunie 2001. Considerată astfel, prezenta cauză nu a avut nimic în comun cu cauzele privind întârzierea plății despăgubirilor de expropriere pe care Curtea a trebuit să le cunoască deja.

Într-adevăr, regulamentul amiabil în cauză implica, din partea reclamantului, renunțarea la orice pretenție în legătură cu procedura de executare a hotărârii. Prin urmare, pe plan intern, acest acord punea capăt în mod indiscutabil contestației referitoare la dreptul de proprietate. În opinia Curții, soluționarea amiabilă, executată în speță, este manifestarea voinței explicite a reclamantului de a pune capăt procedurii în litigiu.

Acceptarea sa cu privire la suma și modalitățile de plată a creanței a avut ca efect practic satisfacerea într-o mare măsură, dacă nu toate, a revendicărilor formulate de acesta sub unghiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Y mai 2005, Guerrera și Fusco c. Italia 40601/98, 3 aprilie 2003, Folcheri c. Italia (dec.), nr. 61839/00, 3 iunie 2004, Ortiz Ortiz și alții c. l. Spania (dec.), nr. 50146/99, 15 martie 2001; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 39067/96, CEDH 2002 I). Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în sensul articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție, precizează cererea inadmisibilă.

Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 69821/01 présentée par Burhan BİLGİN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 novembre 2005 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , R. Türmen , M. Pellonpää , K. Traja , L. Garlicki, M me L. Mijović, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 février 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Burhan Bilgin, est un ressortissant turc, né en 1961 et résidant à Tarsus.

Il est représenté devant la Cour par M es A. Akillioğlu et A. Aktay, avocats à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 27 août 1996, un terrain appartenant au requérant, sis dans le village de Nacarlı, district de Tarsus, fut exproprié par la municipalité (« l’administration »). Une indemnité d’expropriation fut versée au requérant à la date du transfert de propriété. Le 17 février 1997, le requérant introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Tarsus. Par un jugement du 3 juin 1997, le tribunal lui donna gain de cause et lui accorda une indemnité complémentaire de 3 673 500 000 livres turques, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 28 janvier 1997. Par un arrêt du 2 décembre 1997, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

Le 5 juin 1998, le requérant introduisit un recours contre l’administration auprès du bureau d’exécution des arrêts et demanda l’exécution de l’arrêt de la Cour de cassation. Cependant, le 1 er juin 2001, le requérant signa un règlement amiable ( sulhname ) avec l’administration selon lequel la somme due, y compris les intérêtes moratoires, serait à verser au requérant en deux mensualités (les 4 et 29 juin 2001). D’après le contenu du règlement amiable, le requérant accepta ce montant, ainsi que les modalités de paiement proposées et renonça à toute prétention pouvant découler de cette affaire. Les paiements furent effectués aux dates stipulées dans le règlement amiable en question.

GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint de l’insuffisance du montant fixé en contrepartie du terrain exproprié par la municipalité, du retard pris par l’Etat dans le paiement d’une indemnité complémentaire ainsi que de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’Etat. EN DROIT 1. Le requérant se plaint d’une atteinte au droit au respect de ses biens, garanti par l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » Le Gouvernement fait observer que le requérant est parvenu à un accord amiable avec l’administration et l’a signé à cet effet. Le montant indiqué dans ledit règlement, payé dans les délais prévus par celui-ci, correspondait à la somme exigée par lui-même devant le bureau des exécutions, comprenant ainsi les intérêts moratoires. Partant, le Gouvernement invite la Cour à prendre en considération l’accord ainsi exécuté entre les parties et de déclarer la requête irrecevable.

Dans ses observations, le requérant allègue que la somme convenue dans le règlement amiable (sulhanme) n’est pas suffisante par rapport à l’inflation régnant dans le pays. Il expose avoir signé cet accord car il avait rapidement besoin d’argent. La Cour observe que le requérant, exproprié de son terrain, s’est vu accorder une indemnité qui lui a été versée à la date de l’expropriation et, qu’à sa demande, le tribunal de grande instance lui accorda ensuite une indemnité complémentaire assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter de la date de l’expropriation. Cette décision n’ayant pas été exécutée, le requérant introduisit un recours contre l’administration auprès du bureau d’exécution des arrêts.

Toutefois, le 1 er juin 2001, le requérant signa un règlement amiable avec l’administration au terme duquel celle-ci s’engagea à verser la somme due en deux mensualités. Le requérant de son côté s’engagea à renoncer à toute prétention pouvant découler de cette affaire. Conformément audit règlement, l’administration versa le montant en deux fois, les 4 et 29 juin 2001. Considérée ainsi, la présente affaire n’a rien de commun avec les affaires concernant le retard du versement des indemnités d’expropriation que la Cour a déjà eu à connaître. En effet, le règlement amiable en question entraînait, de la part du requérant, la renonciation à toute prétention en rapport avec la procédure d’exécution du jugement.

Sur le plan interne, cet accord mettait donc fin indiscutablement à la contestation portant sur l’indemnité d’expropriation. Aux yeux de la Cour, le règlement amiable, exécuté en l’espèce, est la manifestation de la volonté explicite du requérant de mettre fin à la procédure litigieuse.

Son acceptation quant au montant et aux modalités de paiement de la créance a eu pour effet pratique de satisfaire dans une grande mesure, sinon toutes, les revendications formulées par celui-ci sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Yıldırım et Durman c. Turquie , n o 49507/99, 3 mai 2005, Guerrera et Fusco c. Italie , n o 40601/98, 3 avril 2003, Folcheri c. Italie (déc.), n o 61839/00, 3 juin 2004, et Ortiz Ortiz et autres c. l’Espagne (déc.), n o 50146/99, 15 mars 2001 ; voir également, mutatis mutandis , Calvelli et Ciglio c. Italie [GC], n o 32967/96, CEDH 2002 ‑ I). Il s’ensuit que le requérant ne peut plus se prétendre victime d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1. Dès lors, la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention, Déclare la requête irrecevable. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président