YILDIRIM c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.11.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

YILDIRIM c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 57287/00 prezentată de Yusuf YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Türmen Pellonpääää Traja Garlicki, Mijović, judecători și domnii O Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 3 martie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 1 iunie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ La 26 septembrie 1980, acuzatul a fost arestat și pus în arest la adresa organizației armate ilegale Dev-Yol. La 7 octombrie 1980, el a fost reținut provizoriu și transferat la casa de reținere militară a lui Mamak. La 26 februarie 1982, procurorul general de lângă curtea marțială l-a acuzat pe reclamant de complicitate la crimă a unui alt activist al organizației, iar dosarul a fost inclus în procesul deschis împotriva Dev-Yol, organizație care intenționa să submineze ordinea constituțională pentru a-l înlocui cu un regim marxist-lenist. Prin hotărârea din 19 iulie 1989, Curtea Marțială, compusă din doi judecători civili, doi judecători militari și un ofițer militar, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate, în temeiul articolului 448 din Codul Penal, și l-a condamnat la nouăsprezece ani de închisoare. La 19 iulie 1989, reclamantul a fost eliberat după ce a rămas în arest provizoriu opt ani, șapte luni și 26 de zile. În același timp, curțile marțiale au fost abolite prin intrarea în vigoare a legii din 27 decembrie 1993. Reclamantul s-a ocupat de casare. Prin hotărârea din 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată, pe motiv că Hotărârea reclamantului trebuia să intre sub incidența art. 146 alin. (1) din Codul penal. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii interne. În iunie 2004, Curtea a decis să aducă cauza în atenția guvernului pârât și să îl invite pe acesta să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. La 27 octombrie 2004, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea acțiunii. Curtea constată că reclamantul a fost invitat la 4 noiembrie 2004 și la 25 ianuarie 2004 2005, prin poștă obișnuită și, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (a fost primită efectiv la 9 În februarie 2005), Comisia remarcă faptul că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși în ultima parte a cererii reclamantului a fost atrasă de termenii articolului 37 din convenție. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.