YILDIRIM c. TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 57287/00 prezentată de Yusuf YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Türmen Pellonpääää Traja Garlicki, Mijović, judecători și domnii O Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 3 martie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 1 iunie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ La 26 septembrie 1980, acuzatul a fost arestat și pus în arest la adresa organizației armate ilegale Dev-Yol.

La 7 octombrie 1980, el a fost reținut provizoriu și transferat la casa de reținere militară a lui Mamak. La 26 februarie 1982, procurorul general de lângă curtea marțială l-a acuzat pe reclamant de complicitate la crimă a unui alt activist al organizației, iar dosarul a fost inclus în procesul deschis împotriva Dev-Yol, organizație care intenționa să submineze ordinea constituțională pentru a-l înlocui cu un regim marxist-lenist. Prin hotărârea din 19 iulie 1989, Curtea Marțială, compusă din doi judecători civili, doi judecători militari și un ofițer militar, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate, în temeiul articolului 448 din Codul Penal, și l-a condamnat la nouăsprezece ani de închisoare.

La 19 iulie 1989, reclamantul a fost eliberat după ce a rămas în arest provizoriu opt ani, șapte luni și 26 de zile. În același timp, curțile marțiale au fost abolite prin intrarea în vigoare a legii din 27 decembrie 1993. Reclamantul s-a ocupat de casare. Prin hotărârea din 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată, pe motiv că Hotărârea reclamantului trebuia să intre sub incidența art. 146 alin. (1) din Codul penal. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii interne. În iunie 2004, Curtea a decis să aducă cauza în atenția guvernului pârât și să îl invite pe acesta să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii.

La 27 octombrie 2004, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea acțiunii. Curtea constată că reclamantul a fost invitat la 4 noiembrie 2004 și la 25 ianuarie 2004 2005, prin poștă obișnuită și, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (a fost primită efectiv la 9 În februarie 2005), Comisia remarcă faptul că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși în ultima parte a cererii reclamantului a fost atrasă de termenii articolului 37 din convenție. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 57287/00 présentée par Yusuf YILDIRIM contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 novembre 2005 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , R. Türmen , M. Pellonpää , K. Traja , L. Garlicki, M me L. Mijović, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mars 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu la décision partielle du 1 er juin 2004, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Yusuf Yıldırım, est un ressortissant turc, né en 1961 et résidant à Ankara.

Il est représenté devant la Cour par M e O. E. Ataman, avocate à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 26 septembre 1980, soupçonné d’appartenance à l’organisation armée illégale Dev-Yol, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue. Le 7 octobre 1980, il fut mis en détention provisoire et transféré à la maison d’arrêt militaire de Mamak. Le 26 février 1982, le procureur général près la cour martiale inculpa le requérant pour complicité de meurtre d’un autre militant de l’organisation, et le dossier fut incorporé dans le procès ouvert à l’encontre du Dev-Yol, organisation qui avait pour but de saper l’ordre constitutionnel pour le remplacer par un régime marxiste-léniniste.

Par un jugement du 19 juillet 1989, la cour martiale, composée de deux juges civils, deux juges militaires et d’un officier de l’armée, reconnut le requérant coupable des faits reprochés, sur la base de l’article 448 du code pénal, et le condamna à dix-neuf ans d’emprisonnement. Le 19 juillet 1989, le requérant fut mis en liberté après être resté en détention provisoire huit ans, sept mois et vingt-six jours. Dans l’intervalle, les cours martiales furent abolies par l’entrée en vigueur de la loi du 27 décembre 1993. Le requérant se pourvut en cassation. Par un arrêt du 27 décembre 1995, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué, au motif que la condamnation du requérant devait relever de l’article 146 § 1 du code pénal.

GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure interne. EN DROIT Le 1 er juin 2004, la Cour a décidé de porter l’affaire à la connaissance du gouvernement défendeur et d’inviter celui-ci à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Le 27 octobre 2004, le Gouvernement a déposé ses observations quant à la recevabilité du recours. La Cour constate que le requérant a été invité le 4 novembre 2004 puis le 25 janvier 2005, respectivement par courrier normal et par lettre recommandée avec accusé de réception (effectivement reçue le 9 février 2005), à faire parvenir ses observations en réponse à celles du Gouvernement sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Elle note que ces lettres sont restées sans réponse, bien que dans la dernière l’attention du requérant ait été attirée sur les termes de l’article 37 de la Convention. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.

Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président