ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2581/2009

HOTĂRÂRE
27.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2581/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 6003 din 30 aprilie

2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC T. SRL București împotriva pârâtei SC A. SA OTOPENI, ca

prescrisă.

Reclamanta a solicitat, prin acțiune,

obligarea pârâtei la încheierea în formă autentică a contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 90,20 mp și cota

indiviză de 34,59 mp, teren situat în București, Sector 4.

În considerentele sentinței, instanța

fondului a reținut că prin contractul de leasing imobiliar nr. 4574 din 17

noiembrie 1998 încheiat între părți, pârâta a transmis reclamantei dreptul de

folosință

asupra terenului aferent spațiului comercial situat la adresa menționată, până

la atestarea dreptului de proprietate asupra terenului, iar prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 14 din 19 februarie 2003, reclamanta a dobândit dreptul

de proprietate asupra spațiului comercial, părțile convenind ca după obținerea

titlului de proprietate asupra terenului, cumpărătoarea să aibă un drept de

preferință la cumpărarea terenului.

S-a considerat că dreptul

reclamantei de a cumpăra terenul s-a născut la momentul la care pârâta a

obținut titlul de proprietate asupra terenului, respectiv la data de 14

octombrie 2003 când s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de

proprietate nr. 0145, dată de la care a început să curgă și termenul de

prescripție a dreptului la acțiune conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1058.

Raportul la data formulării acțiunii – 16

octombrie 2007 – s-a apreciat că termenul de 3 ani era împlinit și că

susținerea reclamantei, în sensul căreia cursul prescripției ar fi început să

curgă de la data când a luat cunoștință de emiterea titlului, contravine dispozițiilor

art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței a fost admis prin decizia nr. 580 din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, care a desființat sentința și a trimis cauza

spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut că pentru a se sancționa dreptul material la acțiune al

reclamantei, trebuia să-i fie imputabilă omisiunea de a acționa, adică dacă

putea și trebuia să cunoască îndeplinirea condiției suspensive și implicit

faptul că dreptul său subiectiv de a cere vânzarea terenului s-a născut.

Astfel, s-a considerat că reclamanta nu

putea, în lipsa oricărei forme de publicitate sau informări din partea pârâtei,

să cunoască îndeplinirea condiției care i-a perfectat dreptul.

În fine, reținându-se că dreptul de

proprietate al pârâtei s-a întabulat la 23 aprilie 2007 când a devenit opozabil

terților și că reclamantei nu-i poate fi imputată o pasivitate culpabilă,

cursul prescripției nu putea începe.

Împotriva acestei decizii, pârâta a

declarat recurs pe care l-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., susținând ulterior doar incidența punctului 9.

În esență criticile pârâtei vizează

aplicarea greșită a prevederilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, în

sensul că termenul de prescripție a început să curgă de la data emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate (14 octombrie 2003) așa

cum părțile au convenit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 14/2003, contract

din care nu rezultă că și-ar fi asumat și obligația de a o anunța pe reclamantă

despre obținerea titlului.

Consideră că, în mod greșit s-a luat în

considerare data înscrierii imobilului în cartea funciară ca fiind data la care

s-a asigurat efectul opozabilității față de reclamantă pentru că aceasta nu

este un terț, ci parte în contract.

În continuarea cererii de recurs, pârâta

aduce critici și modului în care au fost apreciate probele de la dosar în

legătură cu stabilirea momentului în care reclamanta ar fi cunoscut de

existența titlului de proprietate, critici ce nu vor face obiectul controlului

judiciar întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei, ci aspecte legate de

situația de fapt.

Recursul este nefondat.

Potrivit, art. 3.2 din convenția de

vânzare-cumpărare nr. 14/2003, pârâta s-a obligat să vândă terenul aferent

construcției ce a făcut obiectul vânzării la data la care vânzătoarea dobândea

dreptul de proprietate asupra terenului.

Cum, certificatul de atestare a dreptului

de proprietate are caracterul unui act administrativ cu caracter individual dat

fiind că generează un raport juridic între emitent și solicitant (pârâta) este

evident că, față de terți (în cauză reclamanta) acesta devine opozabil de la

data efectuării operațiunilor de publicitate.

În atare situație, instanța de apel a

reținut corect că reclamantei nu-i poate fi opusă data eliberării actului în

discuție pentru că nu a fost parte a raportului juridic, ci doar un terț.

Recurenta confundă calitatea de parte în

contract a reclamantei cu aceea de parte în raportul juridic generat de actul

de proprietate, concretizat în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate al pârâtei asupra terenului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

instanța anterioară a dat o interpretare corectă și a aplicat în consecință

prevederile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, considerând în deplin

acord cu spiritul normei evocate că, în lipsa oricărei forme de publicitate sau

de informare din partea pârâtei, nu avea posibilitatea cunoașterii îndeplinirii

condiției care i-a perfectat dreptul și că, până la momentul îndeplinirii

formelor de publicitate, nu avea deschisă calea dreptului la acțiune.

Conform celor arătate decizia atacată

este la adăpost de critici motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC A. SA OTOPENI împotriva deciziei nr. 580 din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2687/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București reclamanta SC F. SA BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâta SC I.C.P.I.E. SRL BUCUREȘTI
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83173)
iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr.14/19 februarie 2003, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, părțile convenind ca, după obținerea titlului de proprietate asupra terenului, cumpărătoarea să aibă
ÎCCJ 2007-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1073/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 octombrie 2005, reclamanta T.E.L. a înregistrat pe rolul Curții de Apel București o acțiune în contencios administrativ, formulată în nume p
ÎCCJ 2008-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3647/2008
de fond a mai reținut că reclamanta a înstrăinat în anul 2004 o suprafață de 600 mp teren către SC T.I., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 8 octombrie 2004, după cum rezultă din extrasul de carte funciară eliberat de O
ÎCCJ 2009-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2061/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4257 din 24 martie 2008 a Tribunalului București, secția a-VI-a comercială, dată în fond după soluționarea conflictului negat
Sursă