ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 155/ F din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 654/90/2008, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.D.M., fiul lui C. și E., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul T.D.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. A aplicat inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a computat din durata pedepsei închisorii pronunțate, timpul reținerii de o zi (12 septembrie - 13 septembrie 2006). În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului luată în lipsa acestuia. În baza art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a bunurilor utilizate la comiterea infracțiunii, aflate la Camera de corpuri delicte a I.PJ. Vâlcea: - două CD-uri inscripționate E. și M.S.; - hard disk-ul marca H. capacitate 40 Gb; - carduri de plată cu bandă magnetică; - cartele de reîncărcare O.; - dispozitiv de citit și scris carduri M.; - dispozitiv de citit cardurile inscripționat M.; - modem Z.; - rolă de bandă magnetică; - memory stick marca S. identificat într-un adaptor marca S. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 58.180 lei aflată la Camera de corpuri delicte a I.P.J.

Vâlcea și-l obligă să o plătească la bugetul statului. A dispus restituirea către inculpat a sumei de 5.220 lei și 1.100 euro, precum și la restituirea celorlalte bunuri ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției domiciliare, care nu interesează cauza. A dispus anularea celor 5 carduri și 3 cartele O. falsificate de inculpat. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ziua de 4 iulie 2006, polițiștii judiciari din cadrul S.C.C.O. Vâlcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că învinuitul D.C.E. din comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea, prin Serviciul de Curierat rapid D. a primit un colet expediat de cetățeanul australian B.N.

din Sydney, colet care conține echipamente de falsificare a instrumentelor de plată electronică, respectiv un dispozitiv de scris și citit carduri bancare, un card tip B. prevăzut cu bandă magnetică și un CD de instalare a softului pentru utilizarea aparatului M. Învinuitul D.C.E. a declarat că la solicitarea inculpatului T.D.M., fost coleg la un liceu de informatică, a comandat prin internet aceste echipamente.

Astfel, în urmă cu circa 2 ani, la solicitarea inculpatului, învinuitul a comandat de trei ori prin internet echipamente electronice (aparate W. și M. etc.) fiind răsplătit de către acesta „cu câte un suc în oraș” sau cu piese electronice (filele 58-59 vol. I). Cu ocazia percheziției locuinței inculpatului, din 12 septembrie 2006, la domiciliul acestuia au fost descoperite și ridicate următoarele obiecte: un dispozitiv M. utilizat la contrafacerea instrumentelor de plată electronică, 13 instrumente de acest gen falsificate, un alt dispozitiv de citire a cardurilor, o rolă începută de bandă magnetică pe care inculpatul o aplica pe carduri, iar ulterior scria pe bandă datele din cărțile de credit, un laptop precum și un modem Z. prin intermediul căruia inculpatul se conecta la internet, două memory-stick-uri, 40 CD-uri, o cameră și o casetă video, 63.400 lei și 1.100 euro, sume a căror proveniență licită nu a putut fi justificată, cerere de furnizare a serviciilor informatice, precum și facturi fiscale emise de Compania Z. pe numele de Ț.M.

din județul Neamț etc. Percheziția informatică autorizată de judecător, asupra hard-discului marca H., precum și a mai multor CD-uri aparținând inculpatului, relevă faptul că s-au descoperit două fișiere cu denumirea „BIN-urile mele” (nn. B.I.N.) a căror analiză atestă existența unor date potrivit cărora inculpatul ținea o evidență computerizată a tipurilor de operațiuni prevăzute de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 365/2002, respectiv transfer de fonduri și retragere de numerar, pe care le efectua în mod fraudulos și a sumelor obținute din aceste operațiuni (vol. II). Din transcrierea acestui fișier, a rezultat, spre exemplificare, că de la Banca M. din Statele Unite ale Americii, bancă al cărui număr de identificare (codul BIN) este X, inculpatul a retras suma de 51.200 lei de la unul sau mai multe ATM-uri din București.

Tot percheziția informatică a hard-disck-ului a evidențiat existența unui fișier în memoria calculatorului cu denumirea „PLĂTIT”, care conține 20 date complete de securizare și de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise de bănci din străinătate, dar și o evidență a retragerilor de numerar din ATM-uri, efectuate de inculpat. De asemenea, în același context, percheziția informatică a mai descoperit aproximativ 1.000 de date de identificare și de securizare ale unor instrumente de plată electronică, emise de bănci din străinătate. În posesia acestor date, de regulă, se intră prin lansarea unor atacuri informatice gen „spam” și pe baza metodei denumită „phising” sau „pharming”.

În spațiul virtual al comunicațiilor informatice, virulența și multitudinea atacurilor de acest gen, însoțite de credulitatea excesivă a unor utilizatori ai internetului, au drept consecință prejudicierea a numeroase victime de pe întreg mapamondul. Atât raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate București, cât și expertiza judiciară informatică efectuată de expert-inginer R.G. concluzionează că dispozitivul M. este funcționabil, că din cele 13 carduri găsite și ridicate din domiciliul inculpatului, 5 carduri magnetice sunt funcționale, putând fi citite cu ajutorul unei interfețe standard și conțin date de securizare și de identificare ale unor cărți de credit emise de bănci din străinătate.

De asemenea, s-a stabilit că dispozitivele (aparatele M. și marca M.) au fost cu siguranță destinate realizării de operații asupra cardurilor magnetice, cu precizarea că ultimul dispozitiv permite doar citirea tuturor celor trei piste ale cardurilor magnetice, în timp ce primul dispozitiv permite în plus ștergerea, copierea sau înscrierea cardurilor magnetice. Faptele inculpatului de a falsifica instrumente de plată electronică, cum sunt cardurile, de a deține astfel de instrumente falsificate și de a retrage sume de bani în numerar cu ajutorul acestora, în mod repetat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din aceeași lege. Fapta inculpatului de a deține echipamente electronice, inclusiv hardware sau software, apte să citească și să memoreze date din cărțile de credit, în scopul obținerii acestor date, care permit retragerea sumelor de bani din cărțile de credit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, referitoare la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

Fapta inculpatului de a efectua una dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10 din aceeași lege, respectiv transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare, retrageri de numerar, precum și încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare, în mod repetat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 referitoare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, fiind confirmată de probele administrate, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de percheziție domiciliară, procesele-verbale de percheziții informatice împreună cu raportul E. și cu suportul magnetic pe care a fost copiat, raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate București, expertiza judiciară informatică efectuată de inginer R.G., declarația martorului D.M., declarația învinuitului D.C.E., adresa R. SA, precum și cu mijloacele materiale de probă aflate la camera de corpuri delicte a I.P.J. Vâlcea, respectiv dispozitiv de citit și de scris carduri denumit M., alt dispozitiv prin care se citesc cardurile, inclusiv cele bancare, laptop, modem Z., 13 instrumente de plată electronică falsificate, rolă de bandă magnetică.

La individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a ținut seama de dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen., pericolul social concret al infracțiunilor, gravitatea faptelor săvârșite, datele ce caracterizează persoana infractorului, conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, dar și atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunilor, rezultând din neprezentarea sa în fata autorității, comportarea nesinceră în cursul procesului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T.D.M., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut de către inculpat că, potrivit dispozițiilor art. 228 și următoarele C. proc. pen., împotriva sa nu s-a început urmărirea penală pentru nici una dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată și apoi condamnat, sentința apelată fiind, astfel, lovită de nulitate absolută.

În continuarea acestei opinii, se arată că dispozițiile art. 238 C. proc. pen., care reglementează extinderea cercetării penale, nu sunt aplicabile dacă urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Al doilea motiv de apel a vizat individualizarea judiciară a pedepsei. În acest sens, reducerea pedepsei la care a fost condamnat este justificată de lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, dar și de împrejurarea că, la data săvârșirii faptei, inculpatul era student. Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 371 C. proc. pen., curtea a constatat caracterul fondat al apelului, dar nu pentru criticile aduse de inculpat.

Curtea a mai reținut că primul motiv de apel se referă la nulitatea absolută a sentinței, însă dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. au fost analizate anterior prin Decizia penală nr. 66/R din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești. Prin acea hotărâre, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost casată, în întregime, sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. În considerentele deciziei, s-a arătat că hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul T.D.M., pentru refacerea urmăririi penale, este nelegală. Prin casarea sentinței pronunțată în primul ciclu procesual, s-a apreciat că este legală sesizarea primei instanțe cu judecarea cauzei, prin rechizitoriu.

Și motivul de apel care vizează individualizarea judiciară a pedepsei este nefondat. Singura critică adusă hotărârii primei instanțe vizează interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 C. pen., ca pedeapsă accesorie. În mod constant, C.E.D.O. s-a pronunțat în sensul interzicerii exercitării drepturilor ce nu au legătură cu infracțiunea săvârșită de inculpat. În caz contrar, se pune problema încălcării dreptului la viața privată, prevăzut de art. 8 din Convenție, fiind sancționată această ingerință prin hotărârile pronunțate. Așadar, interzicerea drepturilor părintești, a dreptului de a fi tutore, echivalează cu o ingerință în viața privată și de familie a inculpatului și, totodată, o încălcare a Convenției.

Este nelegală și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât infracțiunile nu au fost săvârșite de inculpat în exercitarea vreunei profesii sau într-o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor. Așadar, drepturile a căror exercitare poate fi interzisă sunt cele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Prin Decizia penală nr. 28/A din 31 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul T.D.M. împotriva sentinței penale nr. 155/F din 8 octombrie 2008 a Tribunalului Vîlcea, pe care a desființat-o în parte în sensul că în baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.R.M. Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel: 1. Se susține că împotriva recurentului inculpat nu s-a început urmărirea penală, în conformitate cu dispozițiile art. 228 și următoarele C. proc. pen., pentru niciuna dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată și apoi condamnat, hotărârile pronunțate fiind lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât prin procesul-verbal din iulie 2006 s-a început urmărirea penală numai împotriva învinuitului D.C.E. și numai pentru fapta prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002. Ulterior, prin ordonanțele din 12 septembrie și 24 octombrie 2006, s-a procedat, în temeiul art. 238 C. proc. pen., la extinderea urmăririi penale (deși textul citat se referă la extinderea cercetării penale) față de inculpat cu privire la faptele reținute în sarcina sa, deși art. 238 C. proc. pen. este aplicabil numai cazurilor în care urmărirea penală este efectuată de organele de urmărire penală. Se solicită, în raport de această susținere, casarea hotărârilor și restituirea cauzei la procuror. În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc.

pen. 2. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția referitoare la confiscarea specială a sumei de 58.180 lei, soluție care contravine soluțiilor definitive dispuse prin încheierea nr. 137 din 13 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vîlcea în Dosarul nr. 1407/P/2006 și încheierea nr. 95/R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești în Dosarul nr. 3982/46/2006, prin care s-a reținut că cea mai mare parte din suma de 65.000 lei găsită cu prilejul percheziției domiciliare aparținea părinților inculpatului. În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. 3. În speță s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele neținând cont de faptul că inculpatul, la data săvârșirii faptelor, avea 24 ani, era student, nu era cunoscut cu antecedente penale.

În raport de circumstanțele sale personale, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate. În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. După cum se observă, inculpatul nu a contestat nici situația de fapt anterior expusă, nici încadrarea juridică dată faptelor și nici vinovăția sa în săvârșirea acestora. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat nu este fondat.

1. Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de inculpat a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât prin Decizia penală nr. 66 din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit că sesizarea instanței a fost legală, admițând recursul parchetului și casând sentința nr. 162/F din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Vîlcea prin care s-a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale. Chiar dacă acest motiv de recurs nu ar fi fost soluționat cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte constată că susținerea inculpatului nu este întemeiată.

Astfel, la data de 5 iulie 2006, procurorul a dispus, prin proces-verbal, începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, față de învinuitul D.C.E., întrucât din actele premergătoare efectuate s-au desprins indicii potrivit cărora acesta deținea la domiciliul său astfel de echipamente (fila 4, volumul I dosar urmărire penală). Ulterior, la data de 12 septembrie 2006, prin ordonanță, procurorul, în temeiul art. 238 C. proc. pen., a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul T.D.M. sub aspectul infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică în formă continuată, deținerea de instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii în circulație și de echipamente, în scopul contrafacerii acestor instrumente.

Această măsură a fost motivată prin aceea că, fiind efectuată o percheziție domiciliară au fost descoperite dispozitive din cele anterior descrise și sume de bani, a căror proveniență nu a putut fi justificată (fila 5 volumul I dosar urmărire penală). Ulterior, la data de 24 octombrie 2006, prin ordonanță, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva recurentului pentru infracțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (2), art. 25 și art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fila 10 volumul I dosar urmărire penală).

La emiterea acestei ordonanțe s-a ținut seama că din actele efectuate rezultau indicii potrivit cărora inculpatul a comis infracțiuni de falsificare a instrumentelor de plată electronică în formă continuată, de deținere a unor instrumente de plată electronică falsificate, în vedere punerii în circulație și de echipamente, în scopul contrafacerii acestor instrumente și că a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos. Dispozițiile art. 238 C. proc. pen. reglementează cadrul juridic în limitele căruia, după începerea urmăririi penale sau după punerea în mișcare a acțiunii penale, se continuă procesul în prima lui etapă, în ipoteza în care se constată fapte noi în sarcina inculpatului sau învinuitului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea acelei fapte.

Este adevărat că potrivit acestui text de lege organul de cercetare penală este obligat să formuleze propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice, însă Înalta Curte apreciază că și procurorul procedează potrivit art. 238 C. proc. pen., din oficiu, când efectuează urmărirea penală în mod obligatoriu, cum este și cazul în speță, legiuitorul necreând norme juridice aplicabile exclusiv atunci când procurorul efectuează urmărirea penală proprie. Această concluzie se desprinde și din împrejurarea că, potrivit reglementărilor legale, procurorul îndeplinește sarcini specifice obiectului urmăririi penale, având ca atribuții principale efectuarea urmăririi penale în cazurile și condițiile prevăzute de lege, conducerea și supravegherea activității de cercetare penală a poliției judiciare în condițiile legii, conducerea și controlul activității altor organe de cercetare penală.

Procurorul – fie că supraveghează urmărirea penală, fie că o efectuează personal – poate să dispună orice act procedural necesar în desfășurarea urmăririi penale, bineînțeles cu respectarea dispozițiilor legale. În consecință, având în vedere și aceste considerente, se constată că în cauză nu operează nulitatea absolută reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și nu se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. 2. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte constată că în cauză nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., că dispoziția primei instanțe privind confiscarea sumei de 58.180 lei a fost analizată sub aspectul temeiniciei și legalității de către instanța de prim control judiciar, iar mai mult decât atât și această dispoziție a intrat în puterea lucrului judecat.

Din probele administrate în cauză s-a reținut că inculpatul a retras de la mai multe bancomate din București, cu ajutorul instrumentelor de plată electronice contrafăcute, suma de 51.200 lei, iar în perioada 8 mai – 8 iulie, în aceeași modalitate, a efectuat 21 de retrageri de numerar din diferite ATM-uri din Râmnicu Vîlcea în sumă de 6.980 lei. Cu privire la proveniența sumelor de bani găsite cu prilejul efectuării percheziției domiciliare, inculpatul a declarat că le-a împrumutat de la un prieten, M., din Constanța, în vederea achiziționării unei garsoniere, susținere care, însă, nu a fost dovedită. După cum s-a menționat, dispoziția confiscării sumei de 58.180 lei, provenită din săvârșirea infracțiunilor, a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât nu a făcut obiectul apelului declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, iar această dispoziție nu a fost modificată în calea de atac.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului și după cum s-a menționat anterior, inculpatul, în apelul său, a criticat hotărârea tribunalului numai cu privire la nulitatea urmăririi penale și la greșita individualizare a pedepselor aplicate. 3. Înalta Curte apreciază că nici motivul de recurs referitor la individualizarea pedepselor nu este fondat. Se constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului T.R.M. au fost avute în vedere, în mod corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările comiterii acestora și modul de acționare anterior descrise, urmările socialmente periculoase constând nu numai în crearea unor prejudicii materiale, cât în crearea în rândul opiniei publice a unui climat de neîncredere în instrumentele financiar-bancare.

De asemenea au fost avute în vedere și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului care este tânăr, este necunoscut cu antecedente penale, dar și poziția procesuală a acestuia, care după respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet, nu a respectat obligațiile prevăzute de art. 145 C. proc. pen., instituite ca urmare a dispunerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Prin încheierea din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Vîlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, mandatul nefiind pus în executare ca urmare a faptului că recurentul s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la cercetarea judecătorească. De altfel, inculpatul nu s-a prezentat nici în căile de atac formulate, unde a fost reprezentat de apărător ales.

În consecință, în raport de circumstanțele reale și personale reținute, se apreciază că în cauză nu există motive pentru redozarea pedepselor aplicate, pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.M. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 31 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.