ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 155/

F din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 654/90/2008,

în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul

electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.D.M.,

fiul lui C. și E., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa

complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art.

24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe inculpat la pedeapsa

principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege.

În temeiul art.

25 din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare.

În temeiul art.

27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a

condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În

conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., a dispus ca inculpatul T.D.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A aplicat

inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.

În temeiul art.

88 alin. (1) C. pen., a computat din durata pedepsei închisorii pronunțate,

timpul reținerii de o zi (12 septembrie - 13 septembrie 2006).

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului luată în lipsa acestuia.

În baza art. 118

alin. (1) lit. c) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a

bunurilor utilizate la comiterea infracțiunii, aflate la Camera de corpuri delicte a I.PJ. Vâlcea:

- două CD-uri

inscripționate E. și M.S.;

- hard

disk-ul marca H. capacitate 40 Gb;

- carduri de

plată cu bandă magnetică;

- cartele de

reîncărcare O.;

- dispozitiv

de citit și scris carduri M.;

- dispozitiv

de citit cardurile inscripționat M.;

- modem Z.;

- rolă de

bandă magnetică;

- memory stick

marca S. identificat într-un adaptor marca S.

În temeiul art.

118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a

sumei de 58.180 lei aflată la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vâlcea și-l

obligă să o plătească la bugetul statului.

A dispus

restituirea către inculpat a sumei de 5.220 lei și 1.100 euro, precum și la

restituirea celorlalte bunuri ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției

domiciliare, care nu interesează cauza.

A dispus

anularea celor 5 carduri și 3 cartele O. falsificate de inculpat.

În temeiul art.

191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma

de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ziua de 4 iulie

2006, polițiștii judiciari din cadrul S.C.C.O. Vâlcea s-au sesizat din oficiu

cu privire la faptul că învinuitul D.C.E. din comuna Păușești-Măglași, județul

Vâlcea, prin Serviciul de Curierat rapid D. a primit un colet expediat de

cetățeanul australian B.N. din Sydney, colet care conține echipamente de

falsificare a instrumentelor de plată electronică, respectiv un dispozitiv de

scris și citit carduri bancare, un card tip B. prevăzut cu bandă magnetică și

un CD de instalare a softului pentru utilizarea aparatului M.

Învinuitul D.C.E.

a declarat că la solicitarea inculpatului T.D.M., fost coleg la un liceu de

informatică, a comandat prin internet aceste echipamente. Astfel, în urmă cu

circa 2 ani, la solicitarea inculpatului, învinuitul a comandat de trei ori

prin internet echipamente electronice (aparate W. și M. etc.) fiind răsplătit

de către acesta „cu câte un suc în oraș” sau cu piese electronice (filele 58-59

vol. I).

Cu ocazia

percheziției locuinței inculpatului, din 12 septembrie 2006, la domiciliul

acestuia au fost descoperite și ridicate următoarele obiecte: un dispozitiv M. utilizat

la contrafacerea instrumentelor de plată electronică, 13 instrumente de acest

gen falsificate, un alt dispozitiv de citire a cardurilor, o rolă începută de

bandă magnetică pe care inculpatul o aplica pe carduri, iar ulterior scria pe

bandă datele din cărțile de credit, un laptop precum și un modem Z. prin

intermediul căruia inculpatul se conecta la internet, două memory-stick-uri, 40

CD-uri, o cameră și o casetă video, 63.400 lei și 1.100 euro, sume a căror

proveniență licită nu a putut fi justificată, cerere de furnizare a serviciilor

informatice, precum și facturi fiscale emise de Compania Z. pe numele de Ț.M. din

județul Neamț etc.

Percheziția

informatică autorizată de judecător, asupra hard-discului marca H., precum și a

mai multor CD-uri aparținând inculpatului, relevă faptul că s-au descoperit

două fișiere cu denumirea „BIN-urile mele” (nn. B.I.N.) a căror analiză atestă

existența unor date potrivit cărora inculpatul ținea o evidență computerizată a

tipurilor de operațiuni prevăzute de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 365/2002,

respectiv transfer de fonduri și retragere de numerar, pe care le efectua în

mod fraudulos și a sumelor obținute din aceste operațiuni (vol. II).

Din

transcrierea acestui fișier, a rezultat, spre exemplificare, că de la Banca M. din

Statele Unite ale Americii, bancă al cărui număr de identificare (codul BIN)

este X, inculpatul a retras suma de 51.200 lei de la unul sau mai multe ATM-uri

din București.

Tot

percheziția informatică a hard-disck-ului a evidențiat existența unui fișier în

memoria calculatorului cu denumirea „PLĂTIT”, care conține 20 date complete de

securizare și de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise

de bănci din străinătate, dar și o evidență a retragerilor de numerar din

ATM-uri, efectuate de inculpat.

De asemenea,

în același context, percheziția informatică a mai descoperit aproximativ 1.000

de date de identificare și de securizare ale unor instrumente de plată

electronică, emise de bănci din străinătate. În posesia acestor date, de

regulă, se intră prin lansarea unor atacuri informatice gen „spam” și pe baza

metodei denumită „phising” sau „pharming”. În spațiul virtual al comunicațiilor

informatice, virulența și multitudinea atacurilor de acest gen, însoțite de

credulitatea excesivă a unor utilizatori ai internetului, au drept consecință

prejudicierea a numeroase victime de pe întreg mapamondul.

Atât raportul

de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate

București, cât și expertiza judiciară informatică efectuată de expert-inginer R.G.

concluzionează că dispozitivul M. este funcționabil, că din cele 13 carduri

găsite și ridicate din domiciliul inculpatului, 5 carduri magnetice sunt

funcționale, putând fi citite cu ajutorul unei interfețe standard și conțin

date de securizare și de identificare ale unor cărți de credit emise de bănci

din străinătate.

De asemenea,

s-a stabilit că dispozitivele (aparatele M. și marca M.) au fost cu siguranță

destinate realizării de operații asupra cardurilor magnetice, cu precizarea că

ultimul dispozitiv permite doar citirea tuturor celor trei piste ale cardurilor

magnetice, în timp ce primul dispozitiv permite în plus ștergerea, copierea sau

înscrierea cardurilor magnetice.

Faptele

inculpatului de a falsifica instrumente de plată electronică, cum sunt

cardurile, de a deține astfel de instrumente falsificate și de a retrage sume

de bani în numerar cu ajutorul acestora, în mod repetat, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002

privind comerțul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale

infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din aceeași lege.

Fapta

inculpatului de a deține echipamente electronice, inclusiv hardware sau

software, apte să citească și să memoreze date din cărțile de credit, în scopul

obținerii acestor date, care permit retragerea sumelor de bani din cărțile de

credit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 25

din Legea nr. 365/2002, referitoare la deținerea de echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică.

Fapta inculpatului

de a efectua una dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10 din aceeași

lege, respectiv transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate

de către instituții financiare, retrageri de numerar, precum și încărcarea și

descărcarea unui instrument de monedă electronică, prin utilizarea neautorizată

a oricăror date de identificare, în mod repetat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002

referitoare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Vinovăția

inculpatului este pe deplin dovedită, fiind confirmată de probele administrate,

respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de

percheziție domiciliară, procesele-verbale de percheziții informatice împreună

cu raportul E. și cu suportul magnetic pe care a fost copiat, raportul de

constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii

Avansate București, expertiza judiciară informatică efectuată de inginer R.G.,

declarația martorului D.M., declarația învinuitului D.C.E., adresa R. SA,

precum și cu mijloacele materiale de probă aflate la camera de corpuri delicte

a I.P.J. Vâlcea, respectiv dispozitiv de citit și de scris carduri denumit M.,

alt dispozitiv prin care se citesc cardurile, inclusiv cele bancare, laptop,

modem Z., 13 instrumente de plată electronică falsificate, rolă de bandă

magnetică.

La

individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a ținut seama de dispozițiile

art. 52 și art. 72 C. pen., pericolul social concret al infracțiunilor,

gravitatea faptelor săvârșite, datele ce caracterizează persoana infractorului,

conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, dar și atitudinea

infractorului după săvârșirea infracțiunilor, rezultând din neprezentarea sa în

fata autorității, comportarea nesinceră în cursul procesului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul T.D.M., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut

de către inculpat că, potrivit dispozițiilor art. 228 și următoarele C. proc.

pen., împotriva sa nu s-a început urmărirea penală pentru nici una dintre

faptele pentru care a fost trimis în judecată și apoi condamnat, sentința

apelată fiind, astfel, lovită de nulitate absolută.

În

continuarea acestei opinii, se arată că dispozițiile art. 238 C. proc. pen.,

care reglementează extinderea cercetării penale, nu sunt aplicabile dacă

urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

Al doilea

motiv de apel a vizat individualizarea judiciară a pedepsei.

În acest sens,

reducerea pedepsei la care a fost condamnat este justificată de lipsa

antecedentelor penale, vârsta inculpatului, dar și de împrejurarea că, la data

săvârșirii faptei, inculpatul era student.

Examinând

hotărârea apelată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din

oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 371 C. proc. pen., curtea a

constatat caracterul fondat al apelului, dar nu pentru criticile aduse de

inculpat.

Curtea a mai

reținut că primul motiv de apel se referă la nulitatea absolută a sentinței,

însă dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. au fost analizate anterior

prin Decizia penală nr. 66/R din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești.

Prin acea

hotărâre, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vâlcea, a fost casată, în întregime, sentința recurată și trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de fond.

În

considerentele deciziei, s-a arătat că hotărârea primei instanțe, prin care s-a

dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul T.D.M., pentru refacerea

urmăririi penale, este nelegală.

Prin casarea

sentinței pronunțată în primul ciclu procesual, s-a apreciat că este legală

sesizarea primei instanțe cu judecarea cauzei, prin rechizitoriu.

Și motivul de

apel care vizează individualizarea judiciară a pedepsei este nefondat.

Singura

critică adusă hotărârii primei instanțe vizează interzicerea tuturor

drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În mod

constant, C.E.D.O. s-a pronunțat în sensul interzicerii exercitării drepturilor

ce nu au legătură cu infracțiunea săvârșită de inculpat.

În caz

contrar, se pune problema încălcării dreptului la viața privată, prevăzut de art.

8 din Convenție, fiind sancționată această ingerință prin hotărârile

pronunțate.

Așadar,

interzicerea drepturilor părintești, a dreptului de a fi tutore, echivalează cu

o ingerință în viața privată și de familie a inculpatului și, totodată, o

încălcare a Convenției.

Este nelegală

și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.,

întrucât infracțiunile nu au fost săvârșite de inculpat în exercitarea vreunei

profesii sau într-o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru

săvârșirea infracțiunilor.

Așadar,

drepturile a căror exercitare poate fi interzisă sunt cele prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 28/A din 31 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

a admis apelul formulat de inculpatul T.D.M. împotriva sentinței penale nr.

155/F din 8 octombrie 2008 a Tribunalului Vîlcea, pe care a desființat-o în

parte în sensul că în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.R.M.

Prin motivele

de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel:

că împotriva recurentului inculpat nu s-a început urmărirea penală, în

conformitate cu dispozițiile art. 228 și următoarele C. proc. pen., pentru

niciuna dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată și apoi condamnat,

hotărârile pronunțate fiind lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 197

alin. (2) C. proc. pen., întrucât prin procesul-verbal din iulie 2006 s-a

început urmărirea penală numai împotriva învinuitului D.C.E. și numai pentru

fapta prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Ulterior,

prin ordonanțele din 12 septembrie și 24 octombrie 2006, s-a procedat, în temeiul

art. 238 C. proc. pen., la extinderea urmăririi penale (deși textul citat se

referă la extinderea cercetării penale) față de inculpat cu privire la faptele

reținute în sarcina sa, deși art. 238 C. proc. pen. este aplicabil numai

cazurilor în care urmărirea penală este efectuată de organele de urmărire

penală.

Se solicită,

în raport de această susținere, casarea hotărârilor și restituirea cauzei la

procuror.

În drept, s-a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen.

recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția referitoare la

confiscarea specială a sumei de 58.180 lei, soluție care contravine soluțiilor

definitive dispuse prin încheierea nr. 137 din 13 septembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Vîlcea în Dosarul nr. 1407/P/2006 și încheierea nr. 95/R din 21

septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești în Dosarul nr. 3982/46/2006, prin care

s-a reținut că cea mai mare parte din suma de 65.000 lei găsită cu prilejul

percheziției domiciliare aparținea părinților inculpatului.

În drept, s-a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., instanțele neținând cont de faptul că inculpatul, la data

săvârșirii faptelor, avea 24 ani, era student, nu era cunoscut cu antecedente

penale.

În raport de

circumstanțele sale personale, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor

aplicate.

În drept, a

fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

După cum se

observă, inculpatul nu a contestat nici situația de fapt anterior expusă, nici

încadrarea juridică dată faptelor și nici vinovăția sa în săvârșirea acestora.

Examinând

hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin

prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul

formulat de inculpat nu este fondat.

Curte constată că primul motiv de recurs invocat de inculpat a intrat în

puterea lucrului judecat, întrucât prin Decizia penală nr. 66 din 21 ianuarie

2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a stabilit că sesizarea instanței a fost legală, admițând recursul parchetului

și casând sentința nr. 162/F din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Vîlcea prin care s-a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi

penale.

Chiar dacă

acest motiv de recurs nu ar fi fost soluționat cu autoritate de lucru judecat,

Înalta Curte constată că susținerea inculpatului nu este întemeiată.

Astfel, la

data de 5 iulie 2006, procurorul a dispus, prin proces-verbal, începerea

urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de deținere de echipamente în

vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25

din Legea nr. 365/2002, față de învinuitul D.C.E., întrucât din actele

premergătoare efectuate s-au desprins indicii potrivit cărora acesta deținea la

domiciliul său astfel de echipamente (fila 4, volumul I dosar urmărire penală).

Ulterior, la data de 12 septembrie 2006, prin ordonanță, procurorul, în temeiul

art. 238 C. proc. pen., a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul

T.D.M. sub aspectul infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată

electronică în formă continuată, deținerea de instrumente de plată electronică

falsificate, în vederea punerii în circulație și de echipamente, în scopul

contrafacerii acestor instrumente.

Această

măsură a fost motivată prin aceea că, fiind efectuată o percheziție domiciliară

au fost descoperite dispozitive din cele anterior descrise și sume de bani, a

căror proveniență nu a putut fi justificată (fila 5 volumul I dosar urmărire

penală).

Ulterior, la

data de 24 octombrie 2006, prin ordonanță, a fost pusă în mișcare acțiunea

penală împotriva recurentului pentru infracțiunile prevăzute de art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin.

(2), art. 25 și art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (fila 10 volumul I dosar urmărire penală).

La emiterea

acestei ordonanțe s-a ținut seama că din actele efectuate rezultau indicii

potrivit cărora inculpatul a comis infracțiuni de falsificare a instrumentelor

de plată electronică în formă continuată, de deținere a unor instrumente de

plată electronică falsificate, în vedere punerii în circulație și de

echipamente, în scopul contrafacerii acestor instrumente și că a efectuat

operațiuni financiare în mod fraudulos.

Dispozițiile art.

238 C. proc. pen. reglementează cadrul juridic în limitele căruia, după

începerea urmăririi penale sau după punerea în mișcare a acțiunii penale, se

continuă procesul în prima lui etapă, în ipoteza în care se constată fapte noi

în sarcina inculpatului sau învinuitului ori împrejurări noi care pot duce la

schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea

urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la

participarea și a unei alte persoane la săvârșirea acelei fapte.

Este adevărat

că potrivit acestui text de lege organul de cercetare penală este obligat să

formuleze propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau

schimbarea încadrării juridice, însă Înalta Curte apreciază că și procurorul

procedează potrivit art. 238 C. proc. pen., din oficiu, când efectuează

urmărirea penală în mod obligatoriu, cum este și cazul în speță, legiuitorul

necreând norme juridice aplicabile exclusiv atunci când procurorul efectuează

urmărirea penală proprie.

Această

concluzie se desprinde și din împrejurarea că, potrivit reglementărilor legale,

procurorul îndeplinește sarcini specifice obiectului urmăririi penale, având ca

atribuții principale efectuarea urmăririi penale în cazurile și condițiile

prevăzute de lege, conducerea și supravegherea activității de cercetare penală

a poliției judiciare în condițiile legii, conducerea și controlul activității

altor organe de cercetare penală.

Procurorul –

fie că supraveghează urmărirea penală, fie că o efectuează personal – poate să

dispună orice act procedural necesar în desfășurarea urmăririi penale,

bineînțeles cu respectarea dispozițiilor legale.

În

consecință, având în vedere și aceste considerente, se constată că în cauză nu

operează nulitatea absolută reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și

nu se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi

penale.

la cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte constată

că în cauză nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

9 C. proc. pen., că dispoziția primei instanțe privind confiscarea sumei de

58.180 lei a fost analizată sub aspectul temeiniciei și legalității de către

instanța de prim control judiciar, iar mai mult decât atât și această

dispoziție a intrat în puterea lucrului judecat.

Din probele

administrate în cauză s-a reținut că inculpatul a retras de la mai multe

bancomate din București, cu ajutorul instrumentelor de plată electronice

contrafăcute, suma de 51.200 lei, iar în perioada 8 mai – 8 iulie, în aceeași

modalitate, a efectuat 21 de retrageri de numerar din diferite ATM-uri din

Râmnicu Vîlcea în sumă de 6.980 lei.

Cu privire la

proveniența sumelor de bani găsite cu prilejul efectuării percheziției

domiciliare, inculpatul a declarat că le-a împrumutat de la un prieten, M., din

Constanța, în vederea achiziționării unei garsoniere, susținere care, însă, nu

a fost dovedită.

După cum s-a

menționat, dispoziția confiscării sumei de 58.180 lei, provenită din săvârșirea

infracțiunilor, a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât nu a făcut

obiectul apelului declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, iar

această dispoziție nu a fost modificată în calea de atac.

Din

verificarea actelor și lucrărilor dosarului și după cum s-a menționat anterior,

inculpatul, în apelul său, a criticat hotărârea tribunalului numai cu privire

la nulitatea urmăririi penale și la greșita individualizare a pedepselor

aplicate.

Curte apreciază că nici motivul de recurs referitor la individualizarea

pedepselor nu este fondat.

Se constată

că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului T.R.M. au fost avute în

vedere, în mod corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările

comiterii acestora și modul de acționare anterior descrise, urmările socialmente

periculoase constând nu numai în crearea unor prejudicii materiale, cât în

crearea în rândul opiniei publice a unui climat de neîncredere în instrumentele

financiar-bancare.

De asemenea

au fost avute în vedere și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului

care este tânăr, este necunoscut cu antecedente penale, dar și poziția

procesuală a acestuia, care după respingerea propunerii de arestare preventivă

formulată de parchet, nu a respectat obligațiile prevăzute de art. 145 C. proc.

pen., instituite ca urmare a dispunerii măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea.

Prin

încheierea din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Vîlcea a dispus arestarea

preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, mandatul nefiind pus în

executare ca urmare a faptului că recurentul s-a sustras atât de la urmărirea

penală, cât și de la cercetarea judecătorească.

De altfel,

inculpatul nu s-a prezentat nici în căile de atac formulate, unde a fost

reprezentat de apărător ales.

În

consecință, în raport de circumstanțele reale și personale reținute, se

apreciază că în cauză nu există motive pentru redozarea pedepselor aplicate,

pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare,

dublului scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C.

pen.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.D.M. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din

31 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2009.