În cauza Gili și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domni. Loucaide președintele C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann, S.E. Jebens, judecătorii și ai dlui S. Nielsen, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 noiembrie 2005, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 14173/03) îndreptată împotriva Republicii Elene de patru resortisanți ai acestui stat, dle Mes. Maria Gili, Pelagia Charalampous, dnii Evangelos și Christos Neikos ( Yannopoulos, avocați cu gratii din Thiva și, respectiv, din Etta. Guvernul grec (adică, al lui Pelekou) este reprezentat de delegații agentului său, dl S. Spiropoulos, care se ocupă de Consiliul Juridic al statului și dl V. Pelekou, auditor pe lângă Consiliul Juridic al statului.
La 2 septembrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. La 13 aprilie 1988, Georgios Neikos sesizează instanța administrativă cu privire la o acțiune împotriva unui act al organizației pentru Locuința Muncitorilor. La 31 octombrie 1989, tribunalul i-a acordat dreptul la recurs (Decizia nr. 14094/1989). La 27 septembrie 1990, E.N., care dobândise între timp domiciliul în litigiu în locul lui Georgios Neikos în calitatea sa de prim supleant, a formulat o a treia opoziție împotriva Deciziei nr. 14094/1989. La 13 septembrie 1991, instanța administrativă a dat câștig de cauză și a anulat Decizia nr. 14094/1989 (Decizia 8994/91). La 5 decembrie 1991, Georgios Neikos a solicitat decizia nr. 8994/1991 a Tribunalului Administrativ din Etu.
La 11 decembrie 1991, la mai multe organizații pentru Locuința Muncitorilor Interjeta apelat la decizia menționată. După cinci amânări, la 5 octombrie 1994 a avut loc la 5 octombrie 1994. La 31 octombrie 1994, Curtea Administrativă de Apel a infirmat decizia atacată (deciziile n 2646 și 2647/1994). În 1994, E.N. a decedat și moștenitoarea sa E.N. a continuat procedura în litigiu. La 22 martie 1995, E.N. s-a ocupat de casarea împotriva deciziilor nr. 2646 și 2647/1994 ale instanței administrative da . L. , inițial stabilită la 26 mai 1997, a fost anulată de șapte ori. 10. Între timp, la 22 iunie 1995, Georgios Neikos a decedat. La 21 mai 2002, reclamanții, care sunt singurii moștenitori ai acestuia, au informat grefa Consiliului de que que ar continua procedura.
În urma a două amânări, la ședința sa a avut loc la 3 februarie 2003 11. La 31 martie 2003, Consiliul de Stat a decăzut E.N. (hotărârile nr. 813 și 814/2003). PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamanții susțin că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitate 13. Guvernul declară în esență că reclamanții nu se pot declara victime ale unei încălcări a principiului termenului rezonabil 14 Reclamanții contestă această teză.
15. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale privind intervenția terților în proceduri civile, atunci când reclamantul a participat la litigiu ca moștenitor, se poate plânge de întreaga durată a procedurii (a se vedea X c. France , Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234 C, p. 89, § Sadik Amet și alții c. Grecia , n 64756/01, § 18, 3 februarie 2005). 16. În sfârșit, Curtea constată că, la 21 mai 2002, reclamanții au intervenit în procedura în fața Consiliului de Stat ca moștenitori ai Georgios Neikos. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție și se plâng de întreaga durată a procedurii în litigiu.
Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 aprilie 1988, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și sa încheiat la 31 martie 2003, cu hotărârile n 813 și 814/2003 de la Consiliul de Stat, așa că a durat aproape 15 ani pentru patru instanțe. 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.
20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Kabetsis c. Grecia, nr. 5973/03, §§ 14-16, 21 aprilie 2005). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 22. Reclamanții se plâng, de asemenea, de faptul că nu există nici o jurisdicție în Grecia în care li se poate adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii.
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 23. Guvernanța, întrucât nu a existat în cazul de față o depășire a termenului rezonabil, contestă această teză. Cu privire la admisibilitate 24. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
Pe fond 25. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, să audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI 26). Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (Fragalexi c. Grecia, 18830/03, §§ 21-23, 9 iunie 2005).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de sine în afara acestei jurisprudențe, cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre faptul că ordinea juridică elenă era, între timp, dotată cu o astfel de cale de atac.
27. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care le-a permis celor care au depus cererea să obțină sancțiunea dreptului lor de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 31. Curtea consideră că reclamanții au suferit o eroare morală certă. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta acordă fiecărui reclamant 1 750 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Cheltuielile și cheltuielile de judecată 32. Reclamanții solicită, de asemenea, 1 500 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele furnizează facturi pe care figurează aceeași sumă, dar care au fost întocmite numai în baza onorariilor avocatului lor pentru procedura în fața Curții.
33. Guvernul susține că cererea reclamanților este excesivă și că aceștia nu au plătit taxe în fața instanțelor naționale. 34. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia) (satisfacere echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 35. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de aceasta (a se vedea, printre altele, Capanuano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate.
Prin urmare, nu are loc nici o rambursare. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri, Curtea apreciază că este rezonabil să se aloce în comun reclamanților 1 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 750 EUR (o mie șapte sute cincizeci de euro) fiecărui reclamant pentru daune morale și suma totală de 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 8 decembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
AFFAIRE GILI ET AUTRES c. GRÈCE ( Requête n o 14173/03) ARRÊT STRASBOURG 8 décembre 2005 DÉFINITIF 08/03/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gili et autres c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. D. Spielmann, S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 novembre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 14173/03) dirigée contre la République hellénique par quatre ressortissants de cet Etat, M mes Maria Gili, Pelagia Charalampous, MM. Evangelos et Christos Neikos (« les requérants ») qui ont saisi la Cour le 21 avril 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M es I. Ktistakis et D. Yannopoulos, avocats aux barreaux de Thiva et d’Athènes respectivement. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M me V. Pelekou, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
3.Le 2 septembre 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4.Le 13 avril 1988, Georgios Neikos saisit le tribunal administratif d’Athènes d’un recours contre un acte de l’Organisme pour le Logement des Travailleurs (Οργανισμός Εργατικής Κατοικίας) qui l’avait exclu de l’attribution d’un domicile construit par ce dernier. L’intéressé avait été reconnu titulaire de cette propriété par tirage au sort.
5.Le 31 octobre 1989, le tribunal fit droit à son recours (décision n o 14094/1989).
6.Le 27 septembre 1990, E.N. qui avait entre-temps acquis le domicile litigieux en lieu et place de Georgios Neikos en sa qualité de première suppléante, exerça une tierce opposition contre la décision n o 14094/1989. Le 13 septembre 1991, le tribunal administratif d’Athènes lui donna gain de cause et annula la décision n o 14094/1989 (décision 8994/1991).
7.Le 5 décembre 1991, Georgios Neikos interjeta appel de la décision n o 8994/1991 du tribunal administratif d’Athènes. Le 11 décembre 1991, l’Organisme pour le Logement des Travailleurs interjeta aussi appel de ladite décision.
8.Après cinq ajournements, l’audience eut lieu le 5 octobre 1994. Le 31 octobre 1994, la cour administrative d’appel infirma la décision attaquée (décisions n os 2646 et 2647/1994).
9.En 1994, E.N. décéda et son héritière E.N. continua la procédure litigieuse. Le 22 mars 1995, E.N se pourvut en cassation contre les décisions n os 2646 et 2647/1994 de la cour administrative d’appel. L’audience, initialement fixée au 26 mai 1997, fut annulée à sept reprises.
10.Entre-temps, le 22 juin 1995, Georgios Neikos décéda. Le 21 mai 2002, les requérants, qui sont ses seuls héritiers, informèrent le greffe du Conseil d’Etat qu’ils poursuivraient la procédure. Suite à deux ajournements, l’audience eut lieu le 3 février 2003.
11.Le 31 mars 2003, le Conseil d’Etat débouta E.N. (arrêts n os 813 et 814/2003). EN DROIT I.
12. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité
13.Le Gouvernement allègue en substance que les requérants ne peuvent pas se prétendre victimes d’une violation du principe du « délai raisonnable », car ils ne se sont jamais substitués à Georgios Neikos lors de la procédure devant les juridictions internes.
14.Les requérants contestent cette thèse.
15.La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence relative à l’intervention de tiers dans des procédures civiles, lorsque le requérant se constitue partie au litige en tant qu’héritier, il peut se plaindre de toute la durée de la procédure (voir X c. France , arrêt du 31 mars 1992, série A n o 234 ‑ C, p. 89, § 26 et Sadik Amet et autres c. Grèce , n o 64756/01, § 18, 3 février 2005).
16.En l’occurrence, la Cour note que, le 21 mai 2002, les requérants sont intervenus dans la procédure devant le Conseil d’Etat en tant qu’héritiers de Georgios Neikos. La Cour estime donc que les requérants peuvent se prétendre victimes d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et se plaindre de toute la durée de la procédure litigieuse. Il s’ensuit que l’exception soulevée par le Gouvernement à cet égard ne saurait être retenue.
17.La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
18.La période à considérer a débuté le 13 avril 1988, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 31 mars 2003, avec les arrêts n os 813 et 814/2003 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré presque quinze ans pour quatre instances.
19.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], no 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
20.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Kabetsis c. Grèce , n o 5973/03, §§ 14-16, 21 avril 2005).
21.Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
22. Les requérants se plaignent également du fait qu’il n’existe en Grèce aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Ils invoquent l’article 13 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. »
23.Le Gouvernement, considérant qu’il n’y pas eu en l’espèce dépassement du délai raisonnable, conteste cette thèse. A. Sur la recevabilité
24.La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
25.La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).
26.Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure ( Fraggalexi c. Grèce , n o 18830/03, §§ 21-23, 9 juin 2005). La Cour ne distingue en l’espèce aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence, d’autant plus que le Gouvernement n’affirme pas que l’ordre juridique hellénique fût entre-temps doté d’une telle voie de recours.
27.Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eût permis aux requérants d’obtenir la sanction de leur droit à voir leur cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.
28. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
29.Les requérants réclament 20 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
30.Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
31.La Cour estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle accorde à chaque requérant 1 750 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
32.Les requérants demandent également 1 500 EUR chacun pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Ils fournissent des factures sur lesquelles figure le même montant, mais qui ont été établies uniquement au titre des honoraires de leur avocat pour la procédure devant la Cour.
33.Le Gouvernement affirme que la demande des requérants est excessive et que ceux-ci n’ont pas encouru de frais devant les juridictions nationales.
34.Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
35.S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie , arrêt du 25 juin 1987, série A n o 119-A, p. 15, § 37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que les requérants ne produisent aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il n’y a donc pas lieu d’en ordonner le remboursement. Quant aux frais et dépens relatifs à la présente procédure, la Cour juge raisonnable d’allouer conjointement aux requérants 1 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. C. Intérêts moratoires
36.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 750 EUR (mille sept cent cinquante euros) à chaque requérant pour dommage moral et la somme globale de 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 décembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président