ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 mai

2001, reclamanta SC M.B. SA Târgoviște a chemat în judecată Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dâmbovița și

Administrația Financiară Târgoviște, solicitând anularea deciziei nr. 1 din 8

februarie 2001 și anularea procesului-verbal nr. 194 din 2 octombrie 2000, la

capitolul privind impozitul pe profit și exonerarea sa de plata sumei de

196.284.490 lei, impozit pe profit și de majorările, în sumă de 12.071.877 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că este o societate scutită de plata impozitului pe profit pe perioada I

1998 – ianuarie 2003, potrivit actelor normative aplicabile în materie.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 15 din 4

februarie 2002, a respins ca nefondată acțiunea, analizând evoluția legislației

privind stimularea investițiilor străine.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC

M.B. SA, susținând în esență nelegalitatea acesteia, întrucât s-a pronunțat în

baza dispozițiilor O.U.G. nr. 217/1999 și a O.U.G. nr. 6/2000, neamintind în

considerentele sentinței, dispozițiile Legii nr. 35/1991 ale Legii nr. 10/1992,

ale H.G. nr. 319/1991 și ale art. 11 din Constituție.

În al doilea motiv de casare, se

arată că instanța a încălcat principiul neretroactivității legii în timp,

susținând că deși O.U.G. nr. 6/2000 a intrat în vigoare la 21 februarie

2000,își produce efectele începând cu 1 ianuarie 2000.

Recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Dispozițiile art. 10 din Legea nr.

35/1991, prevăd că investițiile străine efectuate potrivit prevederilor

prezentei legi, beneficiază de regimul juridic stabilit prin aceasta, pe

întreaga durată de existență, în măsura în care o lege anterioară nu conține

prevederi mai favorabile.

Acționarii recurentei sunt cetățeni

turci și italieni, investițiile acestora fiind reglementate de Acordurile

încheiate de Guvernul României și Guvernul Turciei (Legea nr. 10/1992) și între

Guvernul României și Guvernul Italian (H.G. nr. 319/1991).

Potrivit art. 11 din Constituție,

tratatele internaționale ratificate de România fac parte din dreptul intern.

Susținerea Direcției Generale a

Finanțelor Publice Dâmbovița potrivit căreia, la momentul controlului, Legea

nr. 35/1991 nu ar mai fi fost aplicabilă nici unui contribuabil, nu poate fi

reținută, instanța de fond făcând o apreciere greșită a succesiunii în timp a

actelor normative privind impozitul pe profit.

Astfel, prin art. 15 și art. 15

1

din O.U.G. nr. 92/1997, aprobată prin Legea nr. 241/1998 se prevede în mod

expres că se mențin facilitățile prevăzute de Legea nr. 35/1991.

Art. 15 stipulează în mod expres:

„Facilitățile în derulare, stabilite conform Legii nr. 35/1991, privind regimul

investițiilor străine, cu modificările și completările ulterioare, conform

Legii nr. 71/1994, privind acordarea unor facilități suplimentare față de Legea

nr.35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini și în

industrie, și conform O.U.G. nr. 31/1997, privind regimul investițiilor străine

în România, sunt menținute până la expirarea termenelor pentru care au fost

acordate.

Art. 15

1

prevede că,

investițiile străine efectuate conform prevederilor Legii nr. 35/1991, cu

modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 71/1994, beneficiază

de facilitățile stabilite de aceste legi până la expirarea termenelor pentru

care au fost acordate, în baza documentelor de constituire, înregistrate,

potrivit legii, la Oficiul Registrului Comerțului, fără a fi necesară atestarea

cu certificat de investitor.

Aceste prevederi au fost dezvoltate

de art. 9 din H.G. nr. 94/1998, privind aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe care la

lit. c), a prevăzut că, în sensul art. 15 din O.U.G. nr. 92/1997, prin

facilități în derulare se înțeleg cele prevăzute la art. 14 și 16 din Legea nr.

35/1991, republicată, acordate investițiilor străine înființate până la data de

31 decembrie 1994, pentru care s-au eliberat certificate de investitori.

În completarea acestui act normativ a fost emisă

H.G. nr. 323/1998, care prevede că investitorii care au început procesul de

investiție în România, prin una dintre modalitățile prevăzute de Legea nr.

35/1991, republicată, de Legea nr. 71/1994 sau de O.U.G. nr. 31/1997 și care

sunt deținători ai certificatului de investitori străini, eliberat în

conformitate cu art. 20 din O.U.G. nr. 31/1997, beneficiază în continuare de

facilități, la data înregistrării ca investitori străini.

Facilitățile obținute în baza

legislației, în vigoare la data acordării, se derulează de la data și pe

perioade prevăzute de lege, chiar dacă punerea în funcțiune a investiției este

ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/1997.

Dispozițiilor art. 15 au fost

abrogate prin O.U.G. nr. 217/1999, dar restul prevederilor nu au fost

modificate, completate sau abrogate.

De altfel, titulatura O.U.G. nr.

217/1999 este pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994, privind

impozitul pe profit, dispozițiile sale nefăcând nici o trimitere directă la

Legea nr. 35/1991.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 6/2000

(M. Of. nr. 74/21.02.2000

), au fost modificate

prevederile O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea și completarea O.G. nr.

70/1994 privind impozitul pe profit, în sensul abrogării prevederilor

referitoare la impozitul pe profit din mai multe acte normative, printre care

la lit. j) se înserează și art. 15

1

din O.U.G. nr. 92/1997, privind

stimularea investițiilor directe.

Chiar mergând pe teza susținută de

autoritățile fiscale și însușită de instanța de fond, total inacceptabilă, așa

cum s-a arătat mai sus, este clar că până la 21 februarie 2000, aceste

facilități nu au fost abrogate, dispozițiile art. 15

1

din O.U.G. nr.

92/1997 fiind în vigoare.

În considerentele sentinței, se

rețin în mod greșit că perioada pentru care s-a stabilit prin procesul-verbal

de control ,obligarea pârâtei la plata impozitului pe profit este 21 februarie

2000 – iunie 2000, în care au fost în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 6/2000.

În realitate, impozitul reținut prin procesul-verbal, privește perioada 1

ianuarie 2000 - 30 iunie 2000, conform cap. IV din acest act, nu numai perioada

ulterioară publicării O.U.G. nr. 6/2000.

Susținerea instanței potrivit

căreia, „chiar dacă O.U.G. nr. 6/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial,

calculul impozitului pe profit se face având în vedere anul fiscal, nu poate fi

reținută. În interpretarea instanței ar însemna, că dacă se modifică în orice

moment din an prevederile privitoare la impozitul pe profit, acestea se aplică

retroactiv pentru întregul an fiscal, contrar dispozițiilor art. 15 alin. (2)

din Constituție, care prevăd neretroactivitatea legii.

De altfel, ulterior pronunțării

instanței de fond, în lunile aprilie și iunie 2002, prin O.U.G. nr. 42/2002, aprobată

prin Legea nr. 406/2002, s-a prevăzut în mod expres că facilitățile acordate de

Legea nr. 35/1991, au fost în vigoare în perioada ce a făcut obiectul

controlului autorităților fiscale.

Emiterea acestui act normativ care

prevede în mod expres abrogarea facilităților fiscale acordate de Legea nr.

35/1991, demonstrează că autoritățile fiscale au făcut o interpretare greșită a

actelor normative mai sus menționate.

Așa fiind și văzând și dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei,

se va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii, se vor anula

actele administrative contestate și se va exonera reclamanta de plata sumelor

reținute de organele de control.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.B.

SA, Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 15 din 4 februarie 2002 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul

că admite acțiunea formulată de reclamanta SC M.B. SA Târgoviște.

Anulează decizia nr. 1 din 8

februarie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Anulează Cap. III pct. 4 din procesul-verbal nr. 194 din 2 octombrie 2000,

încheiat de Administrația Financiară Târgoviște.

Exonerează pe reclamantă de plata

sumei de 196.284.407 lei, impozit pe profit și de 12.071.877 lei, majorări la

impozitul pe profit.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 noiembrie 2003.