ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9366/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 284 F pronunțată la 28 mai 2008, Tribunalul Bistrița Năsăud, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanții O.C.D. și O.H.I. împotriva dispoziției nr. 98 din 31 ianuarie 2008, emisă de Primarul Municipiului Bistrița, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița prin primar. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată s-a restituit reclamanților imobilul situat în Bistrița, înscris în C.F. 2430 Bistrița, top 1877/13/b și 1877/14/1/1/2, reprezentând apartamentele I – III, împreună cu cota aferentă din părțile comune, terenul în suprafață de 220 mp din topograficul 1877/14/1/1/2/1, de 282 mp din topograficul 1877/14/1/1/2/3, cota de 403/533 din topograficul 1877/13/b/1, mai puțin apartamentele IV și V, situate la mansardă și terenul de 47 mp din C.F.

2430 Bistrița, top 1877/13/b/2, cota parte de 12/533 din aceeași C.F., top 1877/13/b/1 și suprafața de 51 mp din top 1877/14/1/1/1, proprietatea tabulară a unor persoane fizice, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren nerestituite în natură. În ceea ce privește apartamentele IV și V în privința cărora s-a respins cererea de restituire, conform art. 4 alin. (1) din dispoziția atacată, s-a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat în sensul că aceste apartamente, situate la mansarda imobilului din Bistrița, au fost construite din fondurile statului, neintrând sub incidența legii speciale.

Astfel, s-a reținut că, prin decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, s-au menținut ca fiind valabile contractele de vânzare-cumpărare nr. 15657 din 10 martie 1998, încheiate cu cumpărătorul R.A., având ca obiect apartamentul nr. V, respectiv nr. 16053 din 21 decembrie 2000, încheiat cu cumpărătorul M.V., având ca obiect apartamentul nr. IV. În ceea ce privește terenul care nu s-a restituit în natură, ci prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a reținut faptul că acesta reprezintă cota tabulară de proprietate a numiților R.A. și P.I., respectiv cota parte ocupată de construcția proprietatea numitului M.V. S-a avut în vedere că prin sentința nr. 2236/1997 pronunțată la 10 iulie 1997 de Judecătoria Bistrița s-a dispus reconstituirea colii de C.F.

nr. 2430 Bistrița, stabilindu-se suprafața topograficului 1877/13/b, ca fiind de 580 mp și a topograficului 1877/14/1/1, ca fiind de 553 mp, proprietatea Statului Român. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții, arătând că, în mod greșit, instanța a considerat că în privința restituirii integrale în natură a construcției ar opera autoritatea de lucru judecat, contestația fiind întemeiată pe dispozițiile art. 18 1 (fost art. 19) din Legea nr. 10/2001, în baza cărora orice instanță imparțială și independentă ar fi dispus restituirea integrală, fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat a unei decizii irevocabile, în speță, a deciziei nr. 2597/R/2006. S-a criticat sentința primei instanțe și pentru nerestituirea integrală a terenului solicitat, instanța procedând eronat când a reținut drepturile unor terți, drepturi ce nu constituiau obiectul judecății.

De asemenea, s-a criticat soluția de respingere a cererii de efectuare a unei expertize, ce încalcă dispozițiile art. 18 1 din Legea nr. 10/2001. Referitor la capătul de cerere privind restituirea chiriilor încasate de prepusul statului, respins prin hotărârea primei instanțe, apelanții au susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 482 și urm. C. civ. Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 324/A din 21 noiembrie 2008, a respins apelul reclamanților O.C.D. și O.H.I. ca nefondat.

Prin considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, referitor la primul petit, că s-a statuat corect în sensul că apartamentele IV și V, situate la mansarda imobilului în litigiu, au fost construite din fondurile statului, fiind relevant faptul că, prin cererea introductivă reclamanții au solicitat aplicarea sancțiunii nulității pe temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, fără a-și circumscrie motivele de nulitate dispozițiilor Legii nr. 85/1992. S-a apreciat că apartamentele în discuție nu fac obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, republicată și că în ceea ce privește validitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare cu privire la spațiile de la mansarda imobilului operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, care împiedică trecerea la o nouă cercetare pe fond a susținerilor apelanților.

Curtea de apel a reținut că nu este întemeiată nici critica referitoare la nerestituirea integrală a terenului, câtă vreme terenul ce nu poate fi restituit în natură reclamanților reprezintă cotele părți de proprietate ale numiților R.A., P.I. și M.V. Referitor la cererea de acordare de despăgubiri în sumă de 30.000 Euro cu titlu de chirie, calculată pentru perioada cuprinsă între momentul preluării imobilului și cel al restituirii efective, s-a considerat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri întrucât drepturile acestora s-au stabilit în baza legii speciale reparatorii, iar nu pe calea dreptului comun, conform dispozițiilor art. 482 C. civ. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termen legal, reclamanții O.C.D.

și O.H.I., criticând-o ca nelegală, fără a indica vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, reclamanții au susținut că, în mod greșit, instanțele au considerat că, în privința restituirii integrale în natură a construcției ar opera autoritatea de lucru judecat, greșeala constând în confundarea prezumției de adevăr a lucrului judecat (res judicata pro veritate habetur) cu autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 1200, art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. S-a învederat că instanțele trebuiau să aplice legea specială și să nu dea eficiență unei decizii (dec. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj), pronunțate într-o procedură de drept comun.

Cel de-al doilea motiv de recurs s-a referit la neaplicarea art. 18 1 , fost art. 19 din Legea nr. 10/2001, care îi îndreptățea pe reclamanți la restituirea integrală a imobilului. Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs a vizat nerestituirea integrală a terenului, motivat de reținerea drepturilor unor terți, drepturi ce nu constituiau obiect de judecată în prezenta cauză și în privința cărora Legea nr. 10/2001 nu prevede că ar constitui cazuri de nerestituire în natură către fostul proprietar. Recurenții au mai criticat decizia recurată pentru greșita respingere a cererii de efectuare a unei expertize și pentru neanalizarea capătului de cerere referitor la lipsa de folosință.

Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9, cărora acestea li se circumscriu în parte, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica formulată prin primul motiv de recurs, referitoare la reținerea eronată a autorității lucrului judecat este nefondată. Într-adevăr, între prezenta pricină și cea soluționată irevocabil prin decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj nu există identitate de obiect și cauză, astfel că nu operează autoritatea de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 1201 C. civ. Atât prima instanță, cât și instanța de apel au statuat în mod legal, că dispozițiile nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj se impun cu putere de lucru judecat, neputând fi nesocotite și împiedicând o nouă cercetare pe fond a cauzei din perspectiva celor reținute prin hotărârea judecătorească menționată.

Împrejurarea că spațiile în litigiu, situate la mansarda imobilului nu fac obiectul reglementării Legii nr. 10/2001 apare ca o chestiune de fapt și de drept ce nu poate fi ignorată, consecințele fiind cele ale efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv ale acelui efect în raport de care o chestiune litigioasă, odată tranșată irevocabil, nu mai poate fi invocată într-un proces viitor.

Faptul că decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a fost pronunțată într-o procedură întemeiată pe dreptul comun și nu în procedura Legii nr. 10/2001 este lipsit de relevanță, întrucât reținându-se cu putere de lucru judecat că apartamentele nr. IV și V situate la mansarda imobilului în litigiu au fost construite din fondurile statului, această constatare conduce la exceptarea lor de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, al cărui obiect de reglementare îl reprezintă imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 [art. 1 alin. (1)]. Critica referitoare la nerestituirea integrală a terenului este, de asemenea, nefondată.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, terenul în legătură cu care s-a reținut că nu poate fi restituit în natură reclamanților recurenți reprezintă cotele părți de proprietate ale numiților R.A. și P.I., dobânditorii spațiilor situate la mansarda imobilului (cotele de 12/580 și 165/580) și, respectiv, 51 mp, suprafața intabulată pe numele lui P.I., proprietar al imobilului vecin. Ca atare, s-a reținut corect că se impune menținerea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din dispoziția contestată și propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafețele ce nu se pot restitui în natură. Motivul de recurs referitor la respingerea nelegală a probei cu expertiză ANEVAR este nefondat.

Într-adevăr, apelanții au solicitat prin motivele de apel aceleași probe ca și cele cerute în fața primei instanțe. Probe cu expertiză a fost solicitată și în scris prin petiția înregistrată la Curtea de Apel Cluj, în faza apelului, la 11 noiembrie 2008. Această probă a fost respinsă ca nepertinentă prin încheierea de la 14 noiembrie 2008, împrejurarea că instanța de apel a respins această cerere nejustificând, însă, modificarea hotărârii, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Textul menționat nu permite cenzurarea aprecierii făcute de judecătorii apelului cu privire la pertinența și concludența probei. Critica referitoare la neanalizarea capătului de cerere referitor la lipsa de folosință a imobilului este neîntemeiată.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel, astfel că nu se poate susține că hotărârea ar fi nemotivată sub acest aspect, nefiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții O.C.D. și O.H.I. împotriva deciziei nr. 324/A din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.