MOLANDER v. FINLAND

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 10615/03 de Helena MOLANDER împotriva Finlandiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 13 decembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pellonpäää Maruste Traja Mijović Šikuta, judecători și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 28 martie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Helena Molander, este un național finlandez născut în 1951 și trăiește în Helsinki. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 iunie 1993, un articol intitulat “Experții au îndoieli cu privire la imparțialitatea ombudsmanului copilului. Copiii sunt arme în litigii amare” a fost publicat într-o revistă S. Articolul, scris de un jurnalist liber-lance N., care a preocupat reclamantul și munca ei. La 21 octombrie 1993, reclamantul a instituit o procedură penală împotriva lui N., redactor-șef al revistei, F., și a companiei de publicitate Yhtyneet Kuvalehdet Oy înainte de Tribunalul de Oraș (raastuvanoikeus, rådstuvurätt ) din Helsinki, pentru difamarea publică, susținând că articolul i-a insultat și difamat experiența profesională. La 3 martie 1994, instanța a respins acțiunea, referindu-se la amendamentele Legii privind libertatea de presă ( dorovapauslaki, tryckfrihetslag ), conform căreia procedura ar fi trebuit inițiată în fața Curții de District ( käräjäoikeus, tingsrätten ) de Espoo. Se pare că avocatul reclamantului nu a reușit să depună noi acuzații în timp util. La 11 noiembrie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă bazată pe infracțiuni împotriva N., F. și a societății publice în fața Curții de District a Espoo, cerând compensații pentru prejudiciu moral de 150.000 de marci finlandezi (FIM, de 25,231 euro (EUR) pentru suferință mentală și suferință datorită articolului presupus incriminator și insultant. Prin hotărârea din 6 noiembrie 1998, Curtea de District a respins cererile ei și a ordonat-o să ramburseze costurile juridice ale acuzaților. Ea a apelat la Curtea de Apel (hovioikeus, hovrätten ) din Helsinki. La 2 noiembrie 2001, după ce a avut ședințe orale la 4, 6 și 8 iunie 2001, instanța de apel a revocat hotărârea Curții de District, considerând că o parte din articolul este difamatabilă. Acesta a ordonat inculpaților să plătească reclamantului 20.000 FIM plus dobânzi pentru prejudiciu moral cauzate de difamarea. În plus, a ordonat ca ambele părți să suporte propriile costuri juridice suportate în fața instanțelor interne. La 30 septembrie 2002, Curtea Supremă a refuzat să recurgă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că durata procedurii civile a fost excesivă deoarece a durat peste cinci ani și zece luni. Reclamantul plânge, de asemenea, că ordinul de a suporta cheltuielile juridice a fost inechitabil; că evaluarea probelor a fost nejustificată (judecătorii au bazat hotărârile lor în parte pe dovezile de audiere ale martorilor; că dovezile aduse în numele ei nu au fost evaluate în mod corespunzător; că nu a fost permisă să audă martorii partidului opozitor în ceea ce privește atitudinea lor prejudecătă); că hotărârile au inclus informații false și acuzații false împotriva ei; că instanțele interne nu au înțeles realitatea campaniei de retragere largă împotriva ei; și că suma de prejudiciu moral acordate ei a fost prea scăzută. În conformitate cu art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge cu privire la durata procedurii civile, care a început la 11 noiembrie 1996 și s-a încheiat la 30 septembrie 2002. art. 6, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil ...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 2. Reclamantul se plânge în continuare că procedura civilă este nedreaptă din câteva motive, dar a fost ordonată să-și asume propriile cheltuieli juridice. În opinia ei, tribunalele interne au evaluat, de asemenea, dovezile în mod necorespunzător și au inclus informații false în hotărârile lor. Ea s-a plâns în continuare că instanța internă a subestimat situația ei și, în cele din urmă, a ajuns la o decizie necorespunzătoare. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, sarcina sa este de a asigura respectarea obligațiilor asumate de părțile în Convenție. În special, nu este funcția sa să se ocupe de o cerere care presupune că erorile de drept sau de fapt au fost comise de instanțe interne, cu excepția cazului în care consideră că aceste erori ar fi putut implica o posibilă încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Curtea se referă la acest punct la jurisprudența sa stabilită (a se vedea, de exemplu Schenk c. Elveția , hotărârea din 12 iulie 1988, Seria A nr. 140, p. 25, § 45 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Examinarea jurisprudenței în acest caz nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a cerințelor unui proces echitabil în aceste privințe sau în ceea ce privește audierea martorilor, evaluarea probelor, raționării sau rezultatele hotărârilor, ca urmare a faptului că aceste plângeri sunt manifestament nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii civile; declara restul cererii inadmisibil.

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 10615/03

by Helena MOLANDER

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13

December 2005 as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

K.

Traja

,

Ms

L.

Mijović

,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mr M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 28 March 2003,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Helena Molander, is an Finnish national who was born in 1951 and lives in Helsinki.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 4 June 1993 an article entitled “Experts have doubts on the impartiality of the child ombudsman. Children are weapons in bitter disputes.” was published in a magazine S.. The article, written by a free-lance journalist N., concerned the applicant and her work.

On 21 October 1993 the applicant instituted criminal proceedings against N., the editor-in-chief of the magazine, F., and the publishing company Yhtyneet Kuvalehdet Oy before the then City Court (

raastuvanoikeus, rådstuvurätt

) of Helsinki, for public defamation, alleging that the article insulted and defamed her professional experience. On 3 March 1994 the court dismissed the action, referring to the amendments of the Freedom of the Press Act (

painovapauslaki, tryckfrihetslag

), according to which the proceedings should have been initiated before the District Court (

käräjäoikeus, tingsrätten

) of Espoo. Apparently the applicant’s counsel failed to lodge new charges in time.

On 11 November 1996 the applicant instituted criminal-based civil proceedings against N., F. and the publishing company before the District Court of Espoo, requesting compensation for non-pecuniary damage of 150,000 Finnish Marks (FIM, amounting to 25,231 euros (EUR)) for mental distress and suffering due to the allegedly incriminating and insulting article.

By its judgment of 6 November 1998 the District Court rejected her claims and ordered her to reimburse the defendants’ legal costs. She appealed to the Court of Appeal (

hovioikeus, hovrätten

) of Helsinki. On 2 November 2001, having held oral hearings on 4, 6 and 8 June 2001, the appellate court revoked the judgment of the District Court, finding a part of the article to be defamatory. It ordered the defendants to pay the applicant 20,000 FIM plus interest for non-pecuniary damage caused by the defamation. It further ordered that both parties should bear their own legal costs incurred before the domestic courts.

On 30 September 2002 the Supreme Court refused leave to appeal.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 6 of the Convention that the length of the civil proceedings was excessive as it lasted over five years and ten months.

The applicant also complains that the order that she should bear her legal expenses was inequitable; that the assessment of evidence was unfair (the courts based their decisions partly on the witnesses’ hearsay evidence; the evidence adduced on her behalf was not assessed properly; she was not allowed to hear the opposing party’s witnesses as to their alleged prejudiced attitudes); that the judgments included false information and false accusations against her; that the domestic courts did not understand the real nature of the wide-ranging backlash-campaign against her; and finally that the amount of non-pecuniary damages awarded to her was too low.

THE LAW

“1.

In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time ...”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

The Court recalls that in accordance with Article 19 of the Convention, its task is to ensure the observance of the obligations undertaken by the Parties in the Convention. In particular, it is not its function to deal with an application alleging that errors of law or fact have been committed by domestic courts, except where it considers that such errors might have involved a possible violation of any rights and freedoms set out in the Convention. The Court refers on this point to its established case-law (see,

e.g

.,

Schenk v. Switzerland

, judgment of 12 July 1988, Series A no. 140, p. 25, § 45). It further notes that interpretation and application of domestic law is primarily a matter for the assessment of the national courts.

The examination of the case-file in the present case does not disclose any appearance of a violation of the requirements of a fair trial in these respects or as regards the witness hearings, assessment of evidence, reasoning, or outcome of the judgments. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the civil proceedings;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Registrar

President