ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 91 din 16 martie 2009, pronunțată în urma rejudecării după casare, Tribunalul Harghita, în baza art. 10 lit. c) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.J. (fiul lui D. și A.) pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod și a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. În esență, s-ar reținut următoarele: În dimineața zilei de 17 aprilie 2005, în jurul orei 6, F.S. a fost găsit mort de către fratele său. Victima prezenta leziuni craniene și faciale. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorată paraliziei sistemului nervos central consecutivă hemoragiei, contuziei și dilacerării cerebrale cu fractura bolții și bazei craniene.
În locuința victimei s-a constatat că lenjeria de pat era răvășită și aruncată pe dușumea. În locuința victimei s-a găsit o geantă din material textil conținând 842 lei. De la locul faptei s-au ridicat urme papilare, iar, în urma expertizei dactiloscopice, s-a stabilit că una dintre urme ridicate de pe un pahar a fost creată de degetul arătător al inculpatului B.J., identificându-se 12 elemente dactiloscopice comparative. În urma cercetării judecătorești efectuate, instanța de fond a reținut, în esență, că prezența degetului arătător de pe mâna dreaptă a inculpatului pe un pahar ridicat de la locul faptei nu poate demonstra decât prezența inculpatului la locul faptei într-un moment anterior faptei și nicidecum săvârșirea infracțiunii de omor, în condițiile în care nu sunt alte probe care să dovedească că autorul infracțiunii este inculpatul B.J.
Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia penală nr. 83/ A din 6 noiembrie 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 91 din 16 martie 2009 a Tribunalului Harghita. Prin recursul declarat de Parchet și precizat oral de reprezentantul M.P. s-a solicitat casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Harghita pentru completarea cercetării judecătorești, inclusiv prin efectuarea unei expertize asupra impresiunilor digitale aflate la dosar. Recursul este fondat, atât pentru motivele precizate oral de Parchet, dar și pentru alte motive. Potrivit art. 3 C. proc.
pen., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, iar în acest scop, organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din același cod.
Or, în cauză, deși anterior, prin Decizia nr. 3099 din 3 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul Parchetului, prin care, printre altele, s-a invocat că în cercetarea judecătorească efectuată, instanța de fond a administrat probele cu procedura de citare nelegal îndeplinită iar, drept urmare, a casat sentința penală nr. 41/2008 a Tribunalului Harghita și Decizia penală nr. 45/2005 a Curții de Apel Târgu Mureș și a trimis cauza spre rejudecare la același Tribunal Harghita, se constată că, acest tribunal, în loc să refacă întreaga cercetare judecătorească în condițiile legii, prin încheierea din 9 martie 2009, a respins cererea de reascultare a martorilor, cu motivarea că aceasta nu este necesară (fila 34 dosar Tribunalul Harghita).
Așa fiind, se impune admiterea recursului Parchetului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Harghita, pentru refacerea cercetării judecătorești în condițiile legii. În cursul cercetării judecătorești urmează a fi ascultat și martorul D.I., despre care inculpatul B.I. a declarat la 15 mai 2009 în fața instanței de apel că „are cunoștință cu privire la cel care a ucis victima” (fila 19 dosarul Curții de Apel Târgu Mureș). Totodată, așa cum a solicitat reprezentantul M.P., având în vedere că la dosar nu mai există obiectele de pe care s-au ridicat urmele papilare, ci doar impresiunile digitale lăsate pe acestea, se va dispune și efectuarea unei noi expertize asupra acestora în sensul explicat de procuror și consemnat în partea introductivă a prezentei decizii.
Evident că, în raport de cele care vor rezulta din cercetarea judecătorească care se va efectua, urmează să fie administrate orice alte probe utile aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș împotriva Deciziei penale nr. 83/ A din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat B.D.J. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 91 din 16 martie 2009 a Tribunalului Harghita și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul Harghita. Constată că intimatul inculpat este arestat în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.