ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2537/2009

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată reclamanta SC P.S. SA Constanța a chemat în judecată pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a licitației publice de concesionare a serviciului public portuar de pilotaj a navelor în Portul Maritim Constanța, Zona 2 – organizată în data de 23 mai 2000. Motivând în fapt acțiunea, a arătat că licitația s-a organizat și desfășurat cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 13-18 din Legea nr. 219/1998 și ale Capitolului I din Normele Metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, aprobate prin H.G.

nr. 216/1999 deoarece, pârâtul nu avea calitatea de concedent, această calitate revenind, potrivit art. 2 și art. 8 din O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și serviciilor în porturi, numai C.N.A.P.M. Constanța SA; anunțul publicitar nu a cuprins toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 219/1998; nu s-a respectat procedura de citire și selectare a ofertelor în cadrul aceleiași ședințe, citindu-se doar oferta în ceea ce privește redevența, iar alegerea efectivă a ofertei câștigătoare s-a făcut ulterior, în absența ofertanților și niciunul dintre documentele existente în plicurile interioare nu a fost înregistrat, înseriat și ștampilat în prezența ofertanților.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând, în principal, inadmisibilitatea în raport cu excepția nerespectării de către reclamantă a procedurii prealabile de contestare a licitației potrivit art. 24 din Legea nr. 219/1998, respectiv art. 33-35 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, reclamanta adresându-se direct instanței de judecată. În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, reclamanta neinvocând nici o normă imperativă care să fi fost încălcată pentru a atrage nulitatea absolută, iar din acte rezultă că licitația s-a organizat cu respectarea procedurilor prevăzute de lege. SC A.P.

SRL București a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, pentru aceleași considerente invocând în justificarea interesului că este câștigătoarea licitației privind concesionarea serviciului public de pilotaj în Portul Maritim Constanța, Zona 1, licitație, de asemenea, contestată dar fiind în curs de soluționare, admiterea acțiunii de față ar putea constitui un argument principal, în susținerea și admiterea acțiunii în anularea licitației menționate. Prin sentința civilă nr. 8513 din 2 noiembrie 2001, Tribunalul București a respins excepția de inadmisibilitate și pe fond a admis acțiunea și a anulat licitația publică, iar, pe cale de consecință, a respins cererea de intervenție accesorie.

Pentru a se pronunța astfel a reținut, în esență, că licitația a avut loc la data de 23 mai 2000, iar la 25 mai 2000 s-a promovat prezenta acțiune dar și contestație împotriva modului de desfășurare a licitației la 12 iunie 2000 respectând deci, termenul de 5 zile potrivit art. 34 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 219/1998 și cum contestația a fost respinsă, orice neregularitate privind sesizarea instanței de judecată înainte de soluționarea contestației, a fost acoperită, astfel că, excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, calificată de instanță ca excepție de prematuritate, este neîntemeiată. Pe fond, a reținut că pârâtul nu avea calitatea de concedent, deoarece nu efectuează și nu poate efectua servicii portuare, în sensul dispozițiilor O.G.

nr. 22/1999 – privind administrarea porturilor și serviciilor în porturi – cum ar fi pilotajul navelor, remorcajul, legarea și dezlegarea navelor, aceste activități fiind date în competența administrației portuare. Totodată, împrejurarea că, prin H.G. nr. 167/2000, pârâtul a fost autorizat să organizeze licitații, în această calitate‚ în locul administrației portuare, nu înlătură nulitatea operațiunilor de concesionare, deoarece această hotărâre contravine O.G. nr. 22/1999, astfel încât, în conflictul dintre aceste acte normative, aplicabilitate are doar ordonanța.

Referitor la organizarea și desfășurarea licitației, s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 219/1998, deoarece anunțul publicitar nu arăta, în concret, ce acte doveditoare referitoare la calitățile și capacitățile ofertanților trebuie depuse și s-au încălcat și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din normele metodologice de aplicare a legii, în sensul că, în ședința de licitație, comisia nu a analizat documentele ce dovedeau calitatea și capacitatea tehnică a ofertanților, pe baza cărora putea să elimine ofertele care nu îndeplineau condițiile legii, ci a întocmit un proces verbal, în care s-au consemnat doar declarațiile personale ale ofertanților.

Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca urmare a respingerii recursului formulat de pârât. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare solicitând și suspendarea hotărârilor atacate, în baza art. 330 2 alin. (2) C. proc. civ. până la soluționarea acestuia, pentru încălcarea esențială a legii, care a determinat o soluționare greșită pe fond și pentru vădita netemeinicie a acestora. S-a susținut că, instanțele au încălcat dispozițiile imperative ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/1998, în sensul că au constatat în mod greșit, că Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nu are calitatea de concedent.

În cauză, au intervenit în interesul intimatei-reclamante SC P.S. SA Constanța, SC A.T.P. SA Constanța și SC C.S. SA Agigea. Prin decizia nr. 628 din 2 februarie 2005 a Secției Comerciale a I.C.C.J., în majoritate, se admite recursul anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București și a deciziei nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, se modifică decizia nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești în sensul că se admit recursurile declarate de pârâtul M.T.C.T. București și intervenienta în interes alăturat SC A.P. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București pe care o schimbă în tot, se admite cererea de intervenție formulată de SC A.P.

SRL Constanța în interesul M.T.C.T. București și se respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P.S. SA Constanța. Prin aceeași decizie se resping cererile de intervenție în interes alăturat reclamantei SC P.S. SA Constanța formulate de intervenientele SC A.T.P. SA Constanța și SC C.S. SA Agigea, cu opinie separată: în sensul de a se respinge recursul în anulare și, în consecință, de a se admite cererile de intervenție formulate de SC A.T.P. SA Constanța și SC C.S.S SA Agigea în interesul intimatei-reclamante SC P.S. SA Constanța, în această cale de atac, prin care s-a solicitat respingerea recursului în anulare. Împotriva acestei decizii SC P.S. SA Constanța a formulat cerere de revizuire invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 9 și art. 324 alin. (3) C. proc.

civ. Revizuienta a susținut că la 31 iunie 2001 a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în temeiul art. 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția), iar prin Hotărârea din 3 iunie 2008, (Cazul S.C " P.S." S.A. contra României - cererea 1477/2002) Curtea Europeană admite cererea formulată de S.C " P.S." S.A. și constată că au fost încălcate art. 6&1 din Convenție și art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1: - prin faptul neexecutării sentințelor din 6 februarie 2001 și 22 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, și - ca urmare a anulării hotărârii din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, prin admiterea recursului în anulare formulat de Procurorul General de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

- problema aplicării articolului 41 se amână pentru o procedură ulterioară pe care o reține. La 22 septembrie 2009, în cadrul procedurii ulterioare privitoare la aplicarea art. 41, Curtea Europeană pronunță o decizie prin care obligă statul român să plătească societății revizuiente 400.000 Euro pentru prejudiciile cumulate, 1.500 Euro pentru cheltuielile suportate la nivel național și la 2000 Euro pentru costurile suportate în fața Curții. Analizând cererea de revizuire în raport cu motivul invocat, Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente: Așa cum a reținut CEDO în mai multe cauze: „unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către tribunale să nu mai fie repusă în discuție (Brumarescu, S.C.

Masineimportexport Industrial Group S.A. contra României, nr. 22687/03, & 32, decembrie 2005)" deoarece securitatea juridică presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Riabykh contra Rusiei, nr. 52854/99, &52, CEDH 2003 ­IX)"; În cuprinsul Hotărârii CEDO de la 3 iunie 2008 se arată: „Curtea reamintește ca în cazul Brumarescu ea a comis o încălcare a art. 6& 1 al Convenției datorită intervenției într-un litigiu civil a procurorului general care nu era parte a procedurii și datorită repunerii în discuție a unei hotărâri definitive care dobândise autoritatea lucrului judecat.

Ori, aceste elemente se regăsesc în prezentul caz"; Se apreciază deci, că ingerința procurorului într-un proces civil, în care nu era parte și datorită repunerii în discuție a unei hotărâri irevocabile a adus o atingere gravă principiului securității reporturilor juridice ce impunea ca soluția dată oricărui litigiu să nu mai fie repusă în discuție. Așadar, CEDO sancționează nu numai calea de atac promovată de procurorul general, dar și consecințele create prin admiterea recursului în anulare și care au constat în încălcarea art. 6& 1 al Convenției. Consecințele produse de decizia a cărei revizuire se cere nu se pot înlătura decât prin retractarea acesteia și revenirea la situația anterioară pronunțării acesteia.

Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CEDO și principiile care guvernează executarea lor, Înalta Curte va reține că acordarea de către CEDO a satisfacției echitabile nu înlătura obligația statului de a executa hotărârea CEDO prin luarea de masuri „individuale” pe calea revizuirii în vederea înlăturării consecințelor încălcării continue. În conformitate cu art. 46 paragraf 1 din Convenție, Statele contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale instanței Europene, pronunțate în litigiile în care ele sunt părți. Prin urmare, statul ținut a executa hotărârea Curții trebuie să ia toate masurile de natură a face să înceteze încălcarea constatată de instanța Europeana și de a-i înlătura toate consecințele.

În temeiul art. 46 din Convenție statele au îndatorirea de a executa hotărârile instanței Europene prin adoptarea unor măsuri „generale” și „individuale” în ordinea sa internă "spre a înlătura consecințele încălcării Convenției" constatate prin acea hotărâre și prin plata "satisfacției echitabile stabilite de Curte în aplicarea dispozițiilor art.41 din Convenției. Instanța Europeana face o distincție clară între aplicarea principiului restitutio in integrum și acordarea unei satisfacții echitabile.( cazul Iatridis c/Greciei si Brumarescu c/României, Scozzari et Giunta c/Italiei). Curtea Europeană a decis ca "cea mai adecvată soluție pentru a asigura punerea în conformitate a situației reclamantului pe plan național cu decizia instanței Europene este procedura revizuirii hotărârii în discuție.

(cazul Lungoci c/României) „Art. 322 alin. (9) C. proc. civ. permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant. Mai mult, Curtea consideră că atunci când conchide că un reclamant nu a avut acces la o instanță stabilită prin lege, reparația cea mai potrivita ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor art. 6 din Convenție". La 22 septembrie 2009, în cadrul procedurii ulterioare privitoare la aplicarea art. 41, Curtea Europeană a pronunțat o decizie prin care obligă statul român să plătească societății revizuiente 400.000 Euro pentru prejudiciile cumulate.

CEDO statuează că, față de metodele diferite de calcul ale părților și în absența unor elemente suficient de convingătoare și pentru că nu se poate specula asupra a ceea ce ar fi putut fi rezultatele financiare ale revizuientei, Curtea consideră că este rezonabil a se reține că aceasta a suferit o pierdere de oportunități reale de a-și desfășura activitatea și, față de ansamblul elementelor de care a dispus i-a acordat acesteia daune de 400.000 Euro.(paragraf 34, 35, 36, 37 hot. CEDO). Acordarea reparației echitabile de către CEDO nu exclude admiterea revizuirii, ci, dimpotrivă sistemul național (prin revizuire) și sistemul Convențional (prin Convenție) se alătură pentru a asigura înlăturarea completă a efectelor încălcării Convenției și Protocoalelor.

Altfel spus, oricum prin revizuire nu se realizează decât înlăturarea parțială a efectelor încălcării și care ține doar de o restabilire a unei situații de drept, căci starea de fapt nu mai poate fi restabilită, iar repararea prejudiciului cauzat prin tulburarea stării de drept nu se mai poate împlini decât pe calea acordării unei reparații bănești. Plata „satisfacției echitabile” din partea statului român este numai o latură a obligației de a executa o hotărâre CEDO. Obligarea statului la plata unei sume de bani, ca și plata efectivă, nu exclud mijlocul juridic disponibil pe plan național menit să asigure punerea în conformitate a situației revizuientei pe plan național cu decizia instanței Europene, anume instituirea unei proceduri interne de revizuire a hotărârii naționale puse în discuție.

Art. 322 pct. 9 C. proc. civ. prevede și o condiție suplimentară respectiv existența unei violări continue, când consecințele grave ale încălcării Convenției continuă să se producă și după pronunțarea hotărârii Curții, neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii. În aceste situații satisfacția echitabilă nu este în măsura de a compensa integral prejudiciul suferit de partea vătămata (ex. încălcarea art. 6 privind Dreptul la un proces echitabil; sau a art. 8 privind Dreptul la respectarea vieții particulare sau de familie. Cât privește violarea Convenției în cursul executării unei hotărâri CEDO (prin respingerea revizuirii) Înalta Curte va avea în vedere hotărârea Verein Gegen Tierfabriken c./Elveției din 30 iunie 2009, unde Curtea Europeană a constatat ca Elveția a violat art. 10 din Convenție în cursul executării hotărârii CEDO, prin aceea că a respins o cerere de revizuire a unei hotărâri.

Curtea Europeană enunța principiile care trebuie respectate de statele contractante în cursul executării hotărârii CEDO: "executarea unei hotărâri CEDO, poate da naștere la o noua încălcare a Convenției (cazul Hertel c/Elveției paragraf 62)"; "un stat parat care s-a constatat ca a încălcat Convenția sau Protocoalele sale are obligația sa respecte deciziile Curții, în orice caz la care este parte; (cazul Hertel c/Elveției paragraf 85)" "statul parte va fi obligat nu doar de a plăti celor în cauza sumele acordate cu titlu de satisfacție echitabila, dar, de asemenea, să ia măsuri individuale și/sau după caz, măsuri de ordin general, pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și pentru a repara efectele sale; (cazul Hertel c/Elveției paragraf 85)" - "statul parat, în principiu, este liber să aleagă mijloacele prin care se vor îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție; (cazul Hertel c/Elveției paragraf 88)" - "în cazul în care o persoana a fost condamnată în urma unor proceduri care au provocat încălcarea cerințelor de la art. 6 din Convenție.

Curtea poate indica ca o noua procedură de judecată sau reexaminarea cazului daca se solicita, în principiu, reprezintă o modalitate corespunzătoare de reparare a încălcării. (cazul Hertel c/Elveției paragraf 89)". În concluzie, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății exigentele art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sunt îndeplinite deoarece: 1. Curtea Europeană a constatat ca prin admiterea recursului în anulare promovat de Procurorul General s-a încălcat art. 6& 1 din Convenție si art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1. 2. consecințele încălcării continuă să se producă, câta vreme prin decizia nr. 628 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare a admiterii recursului în anulare s-a modificat decizia nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești și sentința civila nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București, care au fost schimbate în tot, și în consecința s-a respins acțiunea formulata de S.C " P.S." S.A.

având ca obiect anularea licitației publice pentru concesionarea serviciului public de pilotaj a navelor în Portul Maritim Constanta, Zona 2 din data de 23 mai 2000; 3. de la data pronunțării hotărârii nr. 628 din 2 februarie 2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, serviciul de pilotaj în Zona 2 a Portului Constanța a fost exercitat în exclusivitate de societatea adjudecatara a licitației anulate prin hotărârea definitiva a Curții de Apel Ploiești; 4. S.C " P.S." S.A. a fost împiedicată de la data admiterii recursului în anulare a Procurorului General să-și exercite dreptul de a mai realiza activitatea de pilotaj în Zona 2 a Portului Constanța; prin aceasta i-a fost încălcat dreptul de a desfășura activitatea de pilotaj maritim in condiții de concurenta, iar consecințele acestei violări continua sa se producă.

5. consecințele acestei încălcări nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii nr. 628 din 02 februarie 2005 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 1148/2004. Pentru toate motivele expuse mai sus și având în vedere: art. 322 pct. 9 C. proc. civ., jurisprudența acestei Curți (decizia 556 din 27 noiembrie 2006 – Complet 9 judecători, decizia nr. 4799 din 9 iulie 2008 Secția civilă și de proprietate intelectuală), art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 care abrogă expres dispozițiile art. 330-330 4 C. proc. civ. cu referire la calea de atac a recursului în anulare, dar și jurisprudența CEDO ce a stabilit că o atare cale de atac este inadmisibilă în legislația internă a oricărui stat ce a aderat la Convenție, Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulata de revizuienta SC P.S.

SA Constanța împotriva deciziei nr. 628 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și va schimba în tot decizia atacata în sensul că va respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comerciala și de contencios administrativ, și a sentinței nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția comerciala.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulata de revizuienta SC P.S. SA Constanța împotriva deciziei nr. 628 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Schimbă în tot decizia atacată în sensul că respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, și a sentinței nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2009.