ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2019/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile

nr. 1471/PI/com din 24 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul

Timiș, revizuienta SC A. SA cu sediul în Timișoara, a solicitat în

temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. retractarea

soluției pronunțate în sensul respingerii acțiunii.

Revizuienta susține că prin decizia

comerciale nr. 271 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost constatată

nulitatea absolută a procesului verbal de recepție încheiat la 30

noiembrie 1998 ca urmare a caracterului fals al înscrisului, semnătura la

rubrica „primit” nefiind executată de reprezentanta societății

Bujancă Doina.

Prin sentința nr. 406/PI din 7 aprilie 2009,

Tribunalul Timiș a respins cererea de revizuire.

Instanța de fond a reținut că printr-o

altă cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 C. proc. civ., revizuienta a solicitat retractarea aceleiași

sentințe 147/PI/com din 2000 întrucât procesul verbal de recepție nu

are valoare probatorie, cerere respinsă de instanțe; iar cererea

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. invocă

același proces verbal de recepție, motiv care nu se încadrează

în textul invocat.

Prin decizia civilă nr. 197/A din 8 decembrie

2009, Curtea de Apel Timișoara, a respins apelul, considerând că

înscrisul invocat de revizuientă nu a fost declarat fals printr-o

hotărâre penală prin care s-a reținut infracțiunea de fals,

iar sentința a cărei retractare se cere nu s-a întemeiat pe actul constatat

nul de instanțele civile.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

revizuienta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. (5)

C. proc. civ. și 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că hotărârea

atacată este supusă casării întrucât instanța de apel nu a

sesizat că tribunalul a soluționat cererea de revizuire pe un alt

temei decât cel invocat (art. 322 pct. 4) ceea ce echivalează cu nepronunțarea

asupra fondului.

Mai susține recurenta că instanța de

apel nu răspunde motivelor punctuale și temeiurilor de drept

invocate, inclusiv raportului de constatare criminalistică și

procesului verbal de recepție declarat fals, întrucât astfel dreptul revizuientei

la un proces echitabil soluționat de o instanță

independentă și imparțială.

Pe de altă parte recursul susține și

motivare contradictorie a instanței, care reține mai întâi că

cererea este neîntemeiată pentru că nu există o hotărâre

penală, pentru ca apoi să invoce autoritatea de lucru judecat a

sentinței civile nr. 530/2004 și în final să constate că

cererea este inadmisibilă.

Se susține în continuare că instanța

de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al deciziei civile nr. 271/R/Com/2007 a Curții de Apel Timișoara,

care deși a anulat un proces verbal ca fiind fals, nu a considerat

îndeplinite condițiile textului art. 322 pct. 4 susținând în mod greșit

că numai o hotărâre penală sau un act al procurorului prin care

se declară falsul îndeplinește condițiile legale de

admisibilitate.

Recurenta mai susține că instanța de

apel a aplicat greșit legea, în sensul că nu a ținut cont de

dispoziția legală ca înscrisul să fie declarat fals.

În final, recurenta evocă și prevederile art.

304 pct. 10 considerând că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra unei dovezi administrate .

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

considerentele ce se vor expune.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de

retractare, care în situația prevăzută de art. 322 pct. 4

presupune ca baza materială, a hotărârii adică probele pe care

se sprijină, se dovedesc a fi, ulterior false.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit,

astfel cum și recurentul susține că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. numai dacă

printr-o hotărâre penală s-a constatat că înscrisul este fals.

Constatarea unui act fals de către instanța civilă, poate

deschide calea revizuirii prevăzută de pct. 4 al art. 322 C. proc.

civ., însă cu condiția ca acel act să constituie baza probatorie

pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Din această perspectivă, instanțele de

fond au analizat judicios condițiile  revizuirii pentru situația în

care „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals” și au

constatat că acest înscris nu a reprezentat materialul probator pe care

s-a întemeiat hotărârea judecătorească atacată cu

revizuire.

Instanța de fond, în sentința nr. 147/PI

din 24 ianuarie 2000, a avut în vedere: contractul 1/30 septembrie 1998,

notificarea trimisă de reclamanta SC O. SRL revizuientei, dar și

neprezentarea la interogatoriu, cu consecințele prevăzute de art. 225

C. proc. civ., fără ca procesul verbal de recepție constatat nul

să fie una dintre probele pe care s-a întemeiat sentința. Iar

această situație a fost analizată de instanțele de fond

care au stabilit că instanța de revizuire nu se poate transforma

într-o instanță care să repună în discuție raportul

juridic inițial dedus judecății, sentința a cărei

retractare se cere nefiind întemeiată pe procesul verbal de recepție.

În mod greșit recurenta consideră că

tribunalul s-a pronunțat pe un alt motiv de revizuire, iar curtea de apel

nu a sesizat nelegalitatea. Instanța de fond, într-o motivare, este

adevărat, sumară se referă la revizuirea întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., temeiul cu care a fost

investită .

Neîntemeiate sunt și criticile relative la

motivarea contradictorie a instanței de apel, aceasta analizând cererea de

apel, în respectul principiului disponibilității, în raport cu motivele

de apel, iar argumentul care determină menținerea soluției, deja

expus, îl constituie lipsa relevanței probatorii a procesului verbal în

sentința nr. 147/PI/2000 a Tribunalului Timiș.

În aceeași măsură nu se poate accepta

greșita interpretare a deciziei civile nr. 271/R/COM/2007 a Curții de

Apel Timișoara sau greșita aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În privința încălcării dreptului la un

proces echitabil de către instanța independentă și

imparțială, recurenta nu a dezvoltat acest motiv de recurs.

Încălcarea echității procesului

presupune nerespectarea garanților fundamentale procesuale de care

părțile se bucură, pe care recurenta nu le-a identificat în

critica formulată.

Procesul civil este dominat de principiul

disponibilității, care constă în recunoașterea dreptului

părții de a hotărî asupra mijloacelor sale de apărare; iar dacă

revizuienta a optat în procesul de fond să nu-și asigure o

minimă apărare, instanțele i-au respectat acest drept, cu

consecința prevăzută de art. 225 C. proc. civ. ca în cazul în

care nu se înfățișează la interogatoriu, instanța

să poată socoti împrejurarea ca o mărturisire deplină sau

ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca

nefondat împotriva deciziei nr. 197/A din 8 decembrie 2009 pronunțată

de Curtea de apel Timișoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenta SC A. SA

Timișoara împotriva deciziei nr. 197/A din 8 decembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.