ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2019/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 1471/PI/com din 24 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, revizuienta SC A. SA cu sediul în Timișoara, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. retractarea soluției pronunțate în sensul respingerii acțiunii. Revizuienta susține că prin decizia comerciale nr. 271 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost constatată nulitatea absolută a procesului verbal de recepție încheiat la 30 noiembrie 1998 ca urmare a caracterului fals al înscrisului, semnătura la rubrica „primit” nefiind executată de reprezentanta societății Bujancă Doina.

Prin sentința nr. 406/PI din 7 aprilie 2009, Tribunalul Timiș a respins cererea de revizuire. Instanța de fond a reținut că printr-o altă cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a solicitat retractarea aceleiași sentințe 147/PI/com din 2000 întrucât procesul verbal de recepție nu are valoare probatorie, cerere respinsă de instanțe; iar cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. invocă același proces verbal de recepție, motiv care nu se încadrează în textul invocat. Prin decizia civilă nr. 197/A din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, a respins apelul, considerând că înscrisul invocat de revizuientă nu a fost declarat fals printr-o hotărâre penală prin care s-a reținut infracțiunea de fals, iar sentința a cărei retractare se cere nu s-a întemeiat pe actul constatat nul de instanțele civile.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, revizuienta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea atacată este supusă casării întrucât instanța de apel nu a sesizat că tribunalul a soluționat cererea de revizuire pe un alt temei decât cel invocat (art. 322 pct. 4) ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului. Mai susține recurenta că instanța de apel nu răspunde motivelor punctuale și temeiurilor de drept invocate, inclusiv raportului de constatare criminalistică și procesului verbal de recepție declarat fals, întrucât astfel dreptul revizuientei la un proces echitabil soluționat de o instanță independentă și imparțială.

Pe de altă parte recursul susține și motivare contradictorie a instanței, care reține mai întâi că cererea este neîntemeiată pentru că nu există o hotărâre penală, pentru ca apoi să invoce autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 530/2004 și în final să constate că cererea este inadmisibilă. Se susține în continuare că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al deciziei civile nr. 271/R/Com/2007 a Curții de Apel Timișoara, care deși a anulat un proces verbal ca fiind fals, nu a considerat îndeplinite condițiile textului art. 322 pct. 4 susținând în mod greșit că numai o hotărâre penală sau un act al procurorului prin care se declară falsul îndeplinește condițiile legale de admisibilitate.

Recurenta mai susține că instanța de apel a aplicat greșit legea, în sensul că nu a ținut cont de dispoziția legală ca înscrisul să fie declarat fals. În final, recurenta evocă și prevederile art. 304 pct. 10 considerând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate . Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care în situația prevăzută de art. 322 pct. 4 presupune ca baza materială, a hotărârii adică probele pe care se sprijină, se dovedesc a fi, ulterior false. Instanța de apel a apreciat în mod greșit, astfel cum și recurentul susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. numai dacă printr-o hotărâre penală s-a constatat că înscrisul este fals. Constatarea unui act fals de către instanța civilă, poate deschide calea revizuirii prevăzută de pct. 4 al art. 322 C. proc. civ., însă cu condiția ca acel act să constituie baza probatorie pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Din această perspectivă, instanțele de fond au analizat judicios condițiile revizuirii pentru situația în care „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals” și au constatat că acest înscris nu a reprezentat materialul probator pe care s-a întemeiat hotărârea judecătorească atacată cu revizuire. Instanța de fond, în sentința nr. 147/PI din 24 ianuarie 2000, a avut în vedere: contractul 1/30 septembrie 1998, notificarea trimisă de reclamanta SC O. SRL revizuientei, dar și neprezentarea la interogatoriu, cu consecințele prevăzute de art. 225 C. proc.

civ., fără ca procesul verbal de recepție constatat nul să fie una dintre probele pe care s-a întemeiat sentința. Iar această situație a fost analizată de instanțele de fond care au stabilit că instanța de revizuire nu se poate transforma într-o instanță care să repună în discuție raportul juridic inițial dedus judecății, sentința a cărei retractare se cere nefiind întemeiată pe procesul verbal de recepție. În mod greșit recurenta consideră că tribunalul s-a pronunțat pe un alt motiv de revizuire, iar curtea de apel nu a sesizat nelegalitatea. Instanța de fond, într-o motivare, este adevărat, sumară se referă la revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., temeiul cu care a fost investită . Neîntemeiate sunt și criticile relative la motivarea contradictorie a instanței de apel, aceasta analizând cererea de apel, în respectul principiului disponibilității, în raport cu motivele de apel, iar argumentul care determină menținerea soluției, deja expus, îl constituie lipsa relevanței probatorii a procesului verbal în sentința nr. 147/PI/2000 a Tribunalului Timiș. În aceeași măsură nu se poate accepta greșita interpretare a deciziei civile nr. 271/R/COM/2007 a Curții de Apel Timișoara sau greșita aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ. În privința încălcării dreptului la un proces echitabil de către instanța independentă și imparțială, recurenta nu a dezvoltat acest motiv de recurs.

Încălcarea echității procesului presupune nerespectarea garanților fundamentale procesuale de care părțile se bucură, pe care recurenta nu le-a identificat în critica formulată. Procesul civil este dominat de principiul disponibilității, care constă în recunoașterea dreptului părții de a hotărî asupra mijloacelor sale de apărare; iar dacă revizuienta a optat în procesul de fond să nu-și asigure o minimă apărare, instanțele i-au respectat acest drept, cu consecința prevăzută de art. 225 C. proc. civ. ca în cazul în care nu se înfățișează la interogatoriu, instanța să poată socoti împrejurarea ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat împotriva deciziei nr. 197/A din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de apel Timișoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuenta SC A. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 197/A din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.